Timpul este un poem
TIMPUL ESTE UN POEM
Poate ascultând curgerea vremii
în poeme albastre,
mă întreb unde se ascund iubirile?
Ce se-ntâmplă cu magicul lor parfum?
A rămas în aşternuturile albe,
sau s-au rătăcit pe sterpe cărări,
unde iubiţii,
au între palme răceala unui poem
care s-a scris demult?
UNIVERSUL FIECĂRUIA
Trecutei zilei de ieri
i-am cerut socoteală,
dacă s-a petrecut
în cântec şi culoare,
dacă magicul univers
i-a desluşit vreo enigmă.
Mi-a spus că ora astrală
s-a prelins prea repede,
că orga şi-a terminat
prea devreme notele
şi că doar lumina ei
s-a-nălţat la cer
în cuvântul lui Hristos.
NOAPTEA E O ŞOAPTĂ
Noaptea e şoapta păsării,
care mi-a-nghiţit cuvântul.
Of, de-aş găsi un loc
unde să-şi priponesc ţipătul
pentru ziua care va veni !
De undeva, de oriunde,
dragostea mi-o ia văzduhul,
sertarul iubirii e gata
să se-nchidă pe tăcute.
NU CER DECÂT IERTARE
Poate primăvara nouă
să-mi arate păcatul?!
Oricum,
pendula din oul de cuc
s-a zbătut de multe ori
până mi-am dat seama
că e vremea iertărilor…
Seara adorm cu gândul acesta,
dimineaţa îl iau de la capăt
ca pe altul nou,
dar nu am curajul
Fecioarei Maria,
care s-a zămislit încă o dată
prin Pruncul său.
PAŞI PRIN UNIVERS
Singură mi-am ridicat scările
azi o rază, mâine alta,
până m-am trezit
şi cu un curcubeu la scară
priponit ca un cal nărăvaş,
cu spinarea curbată
în altă săritură.
Primul pas
şi primul strigăt a fost.
Următorii lăsau
dâre
în lume astrală
după care să mă recunoască ai mei.
SFIDARE
Pe malurile timpului,
vremea rece şi ploaia
răcoresc suflete.
Unii zidesc palate în sfidare
fără să întoarcă privirea,
fără să le pese de molimă,
de cancer, de tot ce ucide
în noi şi printre noi.
iar eu, cu rugul întrebării
încotro
prea rar
pricep sensul cuvintelor
care scriu
numele pomeniţilor.
ALEG ŞI TOT ALEG…
Nu ştiu ce drumuri să aleg.
Ba sunt netede
şi mi s-au obişnuit
picioarele cu ele,
ba bătătorite de alte picioare…
Mai încolo nici nu cunosc
ce m-aşteaptă
E lumină
dincolo de lumină ?
sau întuneric
dincolo de întuneric ?
Mariana Gurza
