Veronica Balaj:Tandrețe versus vertij existențial
La polul opus cărților care vor să șocheze, să atragă atenția cu orice preț, aproape vehement și care populează peisajul editorial de la noi, mai există și cărți, mai există și autori care, încrezători în binele și tandrețea acestei lumi vijelioase, scriu altfel.
Senzația lecturii este una liniștitoare. Pornind de la percepte morale. De la credința într-o ,,spiritualitate a locului“ și a iubirii de neam. Este și cazul cărții Destine umbrite, semnata de Mariana Gurza, Editura Atticea, Timișoara, 2008, cu o prefață de Adrian D. Rachieru, coperta în tonuri discrete semnate de Ioana Gurza.
Volumul este structurat pe 4 capitole, legate toate prin tonul de lirism cald. Este o modalitate de la care mulți au abdicat. Primul capitol Spiritul locului, este o tandră rememorare a unor locuri istorice și afective, în speță e vorba de ,,dulcea Bucovină”, de drama trăită de mulți dintr-o generație de sacrificiu precum și familia autoarei, o restituire pentru cei care vor să știe ceva din geografia spirituală și istorică a acestui neam.
Portretele evocate aici sunt personalități de atunci, sau de azi, care au slujit acest frumos simțământ al iubirii neamului din care fac parte. Remarcabil este Vasile Plăvan, un intelectual de clasă aleasă, jurnalist și avocat bucovinean, alături de persoane obișnuite care însă, au trăit la fel, aceeași dramă a dezrădăcinării.
Tragedia trăită atunci, este doar sugerată fără a se intra în detalii dar rămân în memoria cititorului scene precum cele din textul intitulat Căruța cu destine. Desigur că s-ar putea face trimitere după modalitatea de expresie, la Agârbiceanu sau sămănătoriști dar, există nota particulară a autoarei care face disonanță față de ceea ce înseamnă adesea azi modern, exacerbarea limbajului frust, vulgar.
Capitolul al doilea, este o însumare de texte despre spiritualitate, credință ortodoxă, despre înțelesuri tainice, așa cum le-a trăit intens autoarea și le-a întâlnit în drumețiile sale.
Este o Românie Tainică precum ne codifică și titlul. Este un adânc sentiment din care izvorăsc pilde, înțelesuri, o anume filozofie de viață. Filozofia respectului și iubirii pentru străbuni, părinți, pământ și neam, autoarea fiind evident o sentimentală.
Aceasta, de remarcat, se petrece azi, când mulți se feresc mai ales în scris a spune lucruri din suflet pentru apartenența la spiritualitatea moștenită. Autoarea accentuează cu fermitate că, acestea fac parte din arsenalul obligatoriu al echilibrului nostru interior.
Figuri ale Sfinților Părinți, vin să susțină acest demers, această pledoarie pentru identitatea spirituală, în capitolul următor: Fețe Bisericești. Portretele se susțin tot prin trăirile autoarei. Un flux de simțăminte înrădăcinate până la amintire. Părintele Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc, Adrian Făgețeanu sau, figura unui preot de țară, străluminează o filozofie plină de înțelepciune și tandrețe, întreaga carte este străbătută de tonul cald moralizator, cu accente didacticiste uneori, lucru firesc într-o asemenea derulare de trăiri.
Un volum cât un periplu de moralitate chiar și când autoarea intervine direct, ca într-o mărturie limită și face referiri punctuale, personale la globalizare și comunism, la actualitatea politica românească. Totul în ideea respectului pentru spiritualitatea lăsată nouă moștenire. Teama că globalizarea să nu afecteze sau să știrbească acest dat existențial, are argumentul, din nou, al iubirii, de neam de aceea se poate afirma că, volumul în discuție este …,,o carte trăită”.
Gânduri adumbrite, destine frânte de istorie, marturii trăite la cota arderii interioare, iată liantul textelor din acest volum eterogen ca expresivitate literară. Este și nota de reportaj și de povestire și de memorialistică.
Peste orice formulă de a spune, rămâne însă, ca un arc luminos, care leagă înțelesurile cărții, iubirea de neam și respectul pentru valorile sale.
O carte tandra în acest vertij existențial contemporan.
VERONICA BALAJ
Revista Iosif Vulcan, Australia
