Nina Ceranu: Eliberare prin cuvânt
În labirintul interior al poetului se strâng adesea toate contrastele lumii şi aduc cu ele trăiri greu de imaginat.
Robită cuvântului, fascinată de sclipirea unei imagini, de rezonanţa unui cuvânt, Mariana Gurza îşi vede astăzi Ultimul strigăt adunat într-un volum unitar după celelalte (Paradox sentimental, Ed. Augusta, 1998; Gânduri nocturne, Ed. Augusta, 1999; Nevoia de a sfida tacerea, Ed. Augusta, 2000, Lumini şi umbre, Ed. Augusta, 2001; Lacrima iubirii Ed. Artpress, 2003). Prin volumul Ultimul strigăt, îşi eliberează acum ostatecul, lăsându-l să năzuiască la alte încercări, în care tensiunile cu greu se sting în pacea contemplării. În acest „teritoriu”, încercat şi uneori greu accesibil altora, autoarea are din când în când clipe de linişte fragilă când versurile devin universul şi salvarea sa. Din pricina unor astfel de contraste poezia sa pare contaminată de un aer melancolic.
Imaginile proaspete dezvăluie o poezie interesantă care surprinde viaţa ascunsă a cuvintelor. În general „mecanica” poemelor este simplă, începutul e adesea cuminte sau chiar neutru, generând apoi întreaga combustie a imaginilor, funcţie de forţa iradiantă a unor motive poetice, de altfel destul de des vehiculate în literatură, dar aici cu altă aură. Derizoriul şi perfecţiunea se oglindesc reciproc cu multă voluptate. Fără a se crea conflicte, versul duce cu el ratarea în dragoste, ingratitudinea ori umilinţa la care e supusă fiinţa iubitoare, amândouă dominate de credinţa în Dumnezeu, de credinţa în zile mai bune, în unele trăiri noi.
Peste lumea în care vieţuim, agresivă în declinul ei, se instalează crezul poetei în izbăvire, dar dacă nu prin dragoste, măcar prin trecerea implacabilă a timpului.
Mereu ispitită de solitudine, dar nu indiferentă când se găseşte în preajma semenilor, însă cel mai adesea a versului, Mariana Gurza modelează decorul unde îşi aşază sufletul, după tipare cunoscute, dar cu nuanţe noi. Face astfel trecerea spre polul poeziei, unde neîmplinirile se transformă în speranţe, unde e locul vrăjit ce împlineşte legătura vie a Marianei Gurza cu lumea în care trăieşte şi speră. Când poezia dispare, poeta se trezește singură, străină, fără paşaport, într-o lume îngheţată, dar apropierea ei înseamnă trecerea într-un alt anotimp, acela al împlinirilor. Aşa se naşte Ultimul strigăt.
Nina Ceranu
