Alexandru Moraru: Rezonanța eului copleșit
După patru plachete de versuri – Paradox sentimental, Gânduri nocturne, Nevoia de a sfida tăcerea, Lumini și umbre – Mariana Gurza ne propune acum o culegere (antologie) de 104 de poezii de dragoste. Lucrarea se intitulează Lacrima Iubirii și a fost tipărita în anul 2003 la editura timișoreană Artpress.
Nu degeaba se spune că doar prin dragoste te poți mântui, căci numai ea procură trăiri sublime, altminteri cu neputință de atins. În cartea de față, Mariana Gurza ne oferă un potpuriu liric sub patronajul iubirii, dar care n-are (aproape) nici o tangență cu simpla pasiune carnală. Sentimentul real e mult mai presus de asta, plutind în spațial larg și cast al spiritualității de factură cucernică.
Autoarea e un imens receptacul ce captează vibrații crescătoare, coagulându-le apoi în delicate imagini artistice. Există la ea o obsesie a dragostei, care deseori, îmbracă accente statuare – patosul rostirii apărând astfel în deplina sa ,,legitimitate” și naturalețe: ,,Apele freamătă, ogorul dogorește,/umbrele brazilor ating frunțile/ îngândurate de șipote,/Tornade nevăzute pătrund în sufletele chinuite de pelin/ Și-n beții frenetice ne contopim. /Nu ne regăsim decât/ dincolo de adâncuri,/prinzând în mâini/ cu disperare/ răcori ce ne scapă/ în tăceri…” (Zile fierbinți)
și mai departe:
,,Dacă mă întrebi ce-mi doresc/ ti-as răspunde;/ IUBIRE./Dacă m-ai întreba unde aș vrea să plec/ ți-as răspunde:/ oriunde, cu tine./ dacă m-ai refuza,/ ți-as răspunde: / rămân, rămân lângă tine/ IUBIRE./ Dacă nu mă vei auzi, /voi fi umbra ta/ sărutându-ți în tăcere/ tainica răsuflare.” (Dacă…).
Lirismul Mariane Gurza e generat de o psihologie ,,compozita”, care mixează intens posturi și cuprinzătoare nuanțe sufletești. Poeta este o sentimentală, o confesiune potențată de un curios si enigmatic halou spiritual, suind parcă dintr-un ciudat și interminabil abis afectiv. Ea parcurge o neîntreruptă stare de dor, de nădejdi și de așteptări, de nostalgii răscolitoare și de neliniști primare. Pasiunea sa este radiantă și altruistă, cuprinzând în aria ei ființe și lucruri deopotrivă. Autoarea încarnează o făptură solitară și fragilă, ostenindu-se să-și afle un reazăm cât de cât în lumea asta vastă și complicată: ,,Am dorit în aceasta zi/ un fir de iarbă/ și l-am căutat/ dar nu l-am găsit./ Am colindat grădinile pustii/ și-am ascultat șoaptele izvoarelor/ din munți/ și glasul îmi spunea:/ vei găsi/ și am plâns/ și din lacrimile mele s-a născut un lac imens/ în care mi-am oglindit chipul/ plin de speranță și iubire…” (Dorința)
Mariana Gurza aspiră spre un univers echilibrat și senin, în care dragostea și pacea să constituie embleme definitorii. Născător de pricini și cazne ale sufletului, fățarnicul Amor trage cu același zel, de mii de ani, ,,brazda” suferinței pe care autoarea – cu mijloacele sale pașnice – încearcă s-o ,,desțelenească”. Ea știe că doar astfel pot fi sublimate calitățile individuale, în firescul și normalitatea unui mediu aureolat, invocat cu patimă și râvnit cu ardoare nealterată: ,,Mă cațăr tot mai sus, să pot atinge/ cerul/ cu mâinile însângerate,/ cu ochii plini de lacrimi,/ mă amestec printre nouri,/ Și chiar dacă nu văd nimic,/ simt cum aripi nevăzute mă poartă/ spre ușile albe,/ unde mă așteaptă un cântec,/ o mantie argintie,/ pe care o voi purta/ multă vreme…/Durerea ce o simt o voi lăsa în prag/ și-mi voi regăsi zâmbetul pierdut,/ dincolo de nori,/ Știu că iubirea,/ doar ea, nu mă va părăsi;/ Ea rămâne minunea mea” (Minunea mea, iubirea).
Poemele autoarei sunt de o gingășie distinctă în care dragostea se afirmă ca un leac miraculos. De aici, din zona afecțiunii pioase – și nu numai – se așteaptă mântuirea, salvarea eului copleșit de relele acestei lumi. Sensibilă și diafană, cu ,,pete” de inocență pe alocuri, Mariana Gurza ne dăruiește un volum aproape neverosimil prin puritatea și autenticitatea sentimentelor. În contextul literar prezent, când mai ales în poezie, extravaganțele formale și teribilismul lexical debordează, parcurgerea unei cărți ca Lacrima Iubirii nu poate fi decât reconfortantă.
ALEXANDRU MORARU – Revista Anotimpuri Literare, 2003 Anul XI/Trim. II/ Nr. 42
