Leastvita Sfântului Ioan Scărarul
LEASTVITA SFANTULUI IOAN SCARARU SCRISA DE MONAHUL VASILE 1472 – manuscrisul 1674 scoartele.
Provenienta: scrisa din porunca lui Stefan cel Mare, de catre Vasile monahul, la Manastirea Putna, pentru aceasta manastire.
Manuscrisul cuprinde indicele celor treizeci de trepte ale scarii virtutilor, o poslanie (= scrisoare) a Sfantului Ioan Scararul si o biografie a sa, pe scurt, dupa care urmeaza textul propriu – zis al Leastvitei, intitulat “Cuvinte postnicesti ale parintelui Ioan Scararul, egumenul de la muntele Sinai” si – in final – un “Cuvant catre pastori”.
Caligrafiat in limba slavona, pe hartie groasa, filigranata cu imaginea capului de bour avand intre coarne o cruce inalta si in bot o coroana princiara, cu fleuronii in jos, precum si cu imaginea a doua ciocane incrucisate si unite la partea superioara printr-o diadema, aceasta carte contine 279 de file, format in-folio, cu cate 27 – 28 de randuri pe fiecare pagina, scrise cu cerneala neagra, in semiunciale. Capitalele si semiuncialele titlurilor, initialele mari si ornate, indicatiile tipiconale, unele randuri, majuscule si puncte sunt scrise cu cerneala rosie. Fila de titlu a cartii este impodobita cu un frontispiciu policrom, avand ca motive dominante cercurile inlantuite si combinatiile de impletituri din campul carora se desprind in afara, prin colturile chenarului, patru ornamente florale. Pe latura superioara, la mijloc, se inalta o cruce ornata, de culoare rosie. Cuvintele postnicesti se deschid pe aceasta pagina cu o mare initiala, inalta cat zece randuri, alcatuita din impletituri albastre si rosii. La fila 5 este desenata in diagonala, cu cerneala rosie, scara simbolica a celor treizeci de trepte care pot duce la mantuirea sufletelor sau, dimpotriva, la prabusirea lor in focul Gheenei, dupa virtutile si pacatele fiecarui om in parte. Cuvintele inscrise pe trepte sunt, de fapt, titlurile celor treizeci de capitole ale cartii in care se vorbeste despre pacatele si virtutile respective.
Manuscrisul este legat in scoarte de lemn, imbracate cu piele maro inchis, imprimata cu chenare liniare concentrice, decorate la randul lor cu variate stilizari florale. Copertele se inchid cu doua cheutori de bronz prinse in impletituri de piele.
Inscriptii si insemnari: la sfarsit, pe fila 279 verso, este scrisa, in limba slavona, pisania cartii: “Din porunca binecinstitorului nostru domn, Io Stefan voievod, domnul Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, s-a scris aceasta leastvita pentru Manastirea sa din Putna, in aceeasi manastire, sub arhimandritul chir Ioasaf, cu mana mult pacatosului monah Vasilie, in anul 6980 (= 1472)”. Dedesubt, o alta insemnare slavoneasca mentioneaza: “Iata, pentru stapanul meu Iisus Hristos, ieromonahul Antonie, mult pacatosul si nevrednicul, a legat si a innoit aceasta leastvita, facand ascultare, in anul 7182 (= 1674), luna februarie in 13 zile”. Pe suprafata interioara a ultimei scoarte se mentioneaza, in limba romana, cu litere chirilice: “Diaconul Partenie ot Putna scris – am sa ruk ego (cu mina proprie): ca sa se stie de cand am scris intr-aceasta sfanta carte a Putnei, de cand s-a schimbat domnia din zilele lui Mihail Voda Velichi, 7213 (=1705) mesita (= luna) martie 4 deni (= zile)”.
Din scrierile Sfantului Ioan Scararul
Iubirea de Dumnezeu
Dragostea este un adanc al iluminarii – Sfantul Ioan Scararul
Iubirea este, dupa calitatea ei, asemanare cu Dumnezeu pe cat e cu putinta muritorilor; dupa lucrarea ei, e o betie a sufletului; dupa efectul ei, este izvor de credinta, abis al indelungii rabdari, ocean al smereniei – Sfantul Ioan Scararul
De aceasta betie duhovniceasca au fost beti apostolii si martirii, cei dintai strabatand toata lumea intru osteneala si osardie, ceilalti varsandu-si sangele ca pe o apa din madularele taiate si suferind chinurile cele mai mari fara sa slabeasca cu sufletul – Sfantul Ioan Scararul
“Dumnezeu este iubire” iar acela care incearca sa-l defineasca este un orb care incearca sa masoare nisipul de pe fundul marii – Sfantul Ioan Scararul
In masura in care avem dragostea, in aceeasi masura posedam si teama. Cine insa nu are teama, acela sau este plin de iubire, sau este mort cu sufletul – Sfantul Ioan Scararul Cel care iubeste pe Domnul a iubit mai-nainte pe fratele sau – Sfantul Ioan Scararul
O mama nu are atata afectiune fata de pruncul caruia ii da pieptul ei sa-l suga, pe cat are pururea fiul dragostei fata de Domnul sau – Sfantul Ioan Scararul
Cel care iubeste cu adevarat are mereu inaintea ochilor mintii chipul celui indragit si cu atata placere il priveste inlauntrul gandului sau, incat si noaptea in vis nu-si poate stapani elanul care-l atrage spre cel dorit. Ranindu-se cu aceasta dragoste, cineva spunea urmatoarele cuvinte: “Eu dorm, dar inima mea vegheaza” – Sfantul Ioan Scararul
Fericit este cel ce are o asa dragoste de Dumnezeu, precum are cel nebun indragostit de iubita sa – Sfantul Ioan Scararul Fericit este omul care nu se lipeste de nici un lucru stricacios si vremelnic.
Iubirea Aproapelui
Cel ce iubeste pe Domnul a iubit mai-nainte pe aproapele sau – Sfantul Ioan Scararul
Dragostea este lepadarea oricarui gand potrivnic fata de aproapele nostru – Sfantul Ioan Scararul
Cel care spune ca Il iubeste pe Domnul, dar in acelasi timp uraste pe fratele sau, este asemenea celui care-si inchipuie in somn ca alearga – Sfantul Ioan Scararul
Curaj-frica
Frica este o insusire copilareasca pe care o manifesta sufletul imbatranit intru slava desarta. Frica este lipsa credintei aratata in asteptare plina de spaima a unor lucruri neprevazute. Este o presimtire a unei primejdii inchipuite, o cutremurare a inimii care se inspaimanta si se imputineaza pentru unele nenorociri indoielnice. Teama este lipsirea de orice certitudine chiar si in lucrurile cele mai sigure. (Scara – Sfantul Ioan Scararul)
Sufletul mandru care se bizuie numai pe sine este sclavul fricii, el se teme si fuge la cel mai mic zgomot sau umbre. (Scara – Sfantul Ioan Scararul)
Cei ce plang si nu se mai feresc de durere, nu se mai tem de nimic, dar cei predispusi la frica, chiar si dintr-un lucru mic se inspaimanta si de multe ori isi ies si din minti. (Sunt cei ce nu-si mai cruta trupul si asteapta cu hotarare orice li s-ar intampla, cautand ei de bunavoie suferinta.)
Omul fricos sufera de doua boli: de putinatatea credintei si de iubirea de trup. (Scara – Sfantul Ioan Scararul)
Cand cineva cade din masura chibzuielii, devine atat fricos cat si indraznet, caci sufletul sau este slabit. Omul cand pierde echilibrul interior nu se mai cunoaste pe sine si cade astfel in extreme. (Scara – Sfantul Ioan Scararul)
Precum mormolocii ii infricoseaza pe prunci, asa si umbrele pe cei mandri. Nu este cu putinta ca cel ce se teme de Dumnezeu sa aiba frica, daca va zice ca afara de Dumnezeu nu se teme de altul. Frica de Dumnezeu da curaj de a birui orice frica lasa de ceva de pe pamant. Omul care crede stie ca Dumnezeu il va apara, sau ca daca va pierde in cele pamantesti, chiar viata sa, o va avea pe aceasta plina de toate bunatatile in cer. Cel ce are frica de cele pamantesti si nu se bizuie decat pe sine, se teme in chip real totdeauna de ele. Nici eu-l propriu, nici cele ale lumii nu-l asigura impotriva necazurilor si nenorocirilor. (Scara – Sfantul Ioan Scararul)
Precum apa stramtorata tasneste spre inaltime, asa de multe ori si sufletul stramtorat de primejdii urca spre Dumnezeu prin pocainta si se mantuieste. (Scara – Sfantul Ioan Scararul)
De la Hristos incoace nu mai poate spune nimeni: ”Doamne, om nu am” caci toti il avem pe Hristos, dar Hristos lucreaza prin cei ce cred in El. (Scara – Sfantul Ioan Scararul)
