Maria Diana Popescu: Cete de haiduci pe urmele lor

5 Jan 2013 by admin, Comments Off on Maria Diana Popescu: Cete de haiduci pe urmele lor

La miezul nopţii, cînd anul vechi trebuia să se dea la o parte din calea celui nou, mi-am adus aminte să ciocnesc cupa de şampanie pentru toţi cititorii şi prietenii mei din ţară şi de pe meridiane, pentru „minunaţii” şase ani de U.E. şi avantajele care vor veni la sfîntu’ aşteaptă, dar şi pentru cele mai fanteziste proiecte ale lui 2012, care au îngropat banii în craterele drumurilor. Ce aveam înainte de aderare nu mai avem, ce nu aveam nu ni s-a dat. Cum din popor se spune că în noaptea dintre ani cerurile se deschid şi dorinţele noastre se împlinesc, mi-am strecurat în buzunar cîteva boabe de grîu amestecate cu mărunţişul rămas dintre optimism şi realitate şi mi-am pus în gînd ca, în 2013 norocul şi prietenii sinceri să nu mă ocolească şi să scap nevătămată din lupta care abia începe.

          Cum pot eu să contrazic faptele sau să susţin că negrul este alb, cînd în contul politic al lui 2013 au fost depuse deja cîteva erori semnificative. Anul nou i-a surprins pe „drăgălaşii” Puterii încordaţi de dorinţa adăugării unor noi dijme poporului.  În consecinţă, în acest an dificil, nu prea au mare lucru de făcut, decît să cîrpească în urma acului proiectele S.F. de anul trecut şi să-şi lărgească propriile buzunare. Probabil se vor întocmi din nou „studii de fezabilitate” pentru care vor fi scoase din buget milioane de euro. Deja majorat în 2012,  preţul gazelor, al energiei electrice şi, implicit, al tuturor produselor, a crescut începînd cu 1 ianuarie.

        Lanţul trofic se umflă, iar salariile şi pensiile se vor mări „la anul şi la mulţi ani.” Cresc impozitele pentru case şi maşini, accizele la carburanţi şi nu numai, iar milionul de locuri de muncă promis n-a apărut  la orizont. Dreptul la muncă va fi un lux. În 2013 se caută angajatul ideal: ore peste program pe bani puţini. Cine nu e productiv şi nu de acord cu orele suplimentare neplătite va găsi cu greu un loc de muncă. E părerea specialiştilor în resurse umane, care au studiat bine piaţa exploatării omului de către om. S-au creat în schimb locuri în plus în Parlament, a crescut numărul ministerelor, al miniştrilor, secretarilor de stat, secretarelor et caetera. S-au cheltuit grămezi de bani în campania electorală, românului să-i fie tot aşa, poate şi mai rău. Oamenii Puterii vor umbla iar cu cioara vopsită în chip de papagal.

          Se ştie că banii n-aduc fericirea, dar o întreţin. În acest sens, pot depune mărturie mulţi dintre noii parlamentari, care nu vor avea grija zilei de mîine. Moda parlamentarului cu multe case este dusă mai departe de noii aleşi, care au  zeci de milioane de euro  în conturi şi cîte 10-15 case în ţară ori în străinătate. Între cei 588 de ocupanţi ai fotoliilor sînt şi „săraci”, potrivit declaraţiilor de avere,  dar nu vor trece ei aşa, patru ani prin Parlament, ca gîsca prin apă. S-au dus cu scopuri precise acolo, precum americanii pe lună. Nu să planteze gulii. Pentru mulţi dintre aleşii putrezi de bogaţi, salariul de parlamentar nu mai contează. Un deputat de 35 de ani are şaisprezece case. Asta înseamnă că la 70 de ani poate să ne cumpere cu totul. PIB-ul ţării se tot varsă de 23 de ani în buzunarele lor, iar statul doarme în papucii instituţiilor sale, în loc să verifice la sînge provenienţa averilor. Să nu credeţi că  plătesc taxele la stat pentru toate bunurile din posesie. Soluţia? Nişte cete de haiduci pe urmele lor, ca pe vremuri,  prădaţi frumuşel, iar bunurile împărţite săracilor. Astfel iese şi populaţia din criză. Ăştia nu-s de carieră, ci nişte ciocoi lacomi. Dincolo de observaţiile mele, verva lor gratuită este sublimă! Foarte entuziast, premierul a declarat ca va stopa pomenile bugetare, mai ales cele destinate revoluţionarilor din condei. Mă întreb şi eu aşa, cum poate o lovitură de stat să producă revoluţionari pe bandă rulantă?

          Bun, în cele din urmă România se civilizează! De la 1 ianuarie nu se mai fumează în spaţiile publice, iar populaţia cu act de identitate va merge obligatoriu anul acesta la schimbarea formatului. Bravo! Vom fi amprentaţi precum „vieţaşii” şi ăia de drept comun.  Primii sîntem noi, românii, urmaţi, probabil, de cetăţenii bananieri. Mă îndoiesc că modelul va fi  aplicat şi în America, unde în urmă cu mulţi ani a fost implementat un sistem de monitorizare cu cip al cirezilor de vite.

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii