Sandu Cătinean: Sus, pe culmea unui deal …
Sus, pe culmea unui deal …
Sus, pe culmea unui deal
o fetiţă duce-o urnă
cu sfarşitul unui vis
ce dureri prin brazi atârnă…
Vântul suflă peste iarbă
un crâmpei din suflet stins
din neant răsună-un cântec
despre un brăduţ aprins…
Peste părul lung al fetei
flutură crâmpei din soare
pe cărări, prin iarba aspră
cad frânturi dintr-o ninsoare…
Ochii-nlăcrimaţi scânteie
de dureri ce nu se spun
“ Dragul meu, iubite tată
intre brazii tăi te pun”…
Dintr-un crâng o păsăruică
ciripeşte-un cânt de ducă
fetişcana printre ramuri
suspinând mai aprig urcă…
Până sus în poieniţa
care tremură suspine
dintre brazi cu cetini aspre
un ciopor de ciute vine…
Şi-un concert de muget amplu
curge lin peste cărări
cerbii-ncet mugesc a jale
şi a fremăt de uitări…
Apoi fata-ntinde-o mană
cu cenuşa vineţie
“ Uite tată cum vin cerbii
ca urât să nu-ţi mai fie”…
Vântul se opreşte-o clipă
şi tăcerea urcă-n ramuri
brazii se înclină tainic
cad din cetini mii de flamuri…
“ Uite tată cum toţi brazii
vor să fie lângă tine…
voi pleca… ca Zâna Nopţii
în curând la tine vine”…
Şi încet, cu chipul plâns
fetişcana se ridică
din senin, din blânda lună
un surâs pe chip îi pică…
“ Voi ce l-aţi iubit pe tata
dragii mei, pe toţi vă ştiu
staţi cu tata pe vecie
c-aţi fost visul lui cel viu”…
Freamătul se stinge-ncet
fata-ncet la drum porneşte
pe cararea dintre cetini
Zâna Nopţii se iveşte…
“ Dragul meu” şi vântul plânge
Zâna-ncet mângâie iarba
“Cântul tău…al nostru cântec
nu mi l-ai cântat degeaba”…
***
Când lingăii ne dictează
Când lingăii ne dictează
Cine-i om şi cine-i câine
Tu te uită-un pic în laturi
Şi priveşte-apoi în tine…
De în jur, cu plecăciune
Vei vedea că se închină
Nu huli, dar tine-ţi drumul
Nu spera şi ei să vină…
Că lingăul de când veacul
De nu are-un şef să lingă
Se va da de ceasul morţii
Alt lingău la vârf să-mpingă…
Iară tu, te uită-n tine
L-acel dram de bunătate
Care ţine omul veşnic
În curaj şi demnitate…
Şi-i adună-n jur pe-aceia
Care vezi că-şi saltă crucea
Iar ce-i om, sau cine-i câine
Vei pricepe doar atuncea…
***
Cu ce ne-am fericit c-am progresat ?
( românilor, la timpuri noi…)
Cu ce ne-am fericit c-am progresat
Acum, când fapte rele nu-s discrete,
Nebunii nu mai sunt acuma de legat
Iar târfelor le spunem marjorete ?…
Să judece, puţini mai îndrăznesc
Şi să gândim e-o pierdere de vreme,
La lucruri vechi cuvinte-am inventat
Şi-a ne opune la hoţii ne-e lene…
Când lucrurile au un singur nume
Acum ne-ntrecem toţi a le schimba,
La ticăloşi le spunem că-s deştepţi
Şi tot ce-i just vroim a preschimba ;
Cei buni şi drepţi se-ascund înfricoşaţi
Văzând cum doar bănetul e puterea,
Şi fiecare tâmp din flori de mucava
Acum în fruntea ţării-şi dă părerea…
Cu ce ne-am fericit c-am progresat
Şi-au strâns averi nemernici şi lichele,
Iar cei ce în credinţă-au judecat
Au parte doar de rău şi de belele ?
Când ticăloşii ne conduc destine
Noi ne-nchinăm la lux neruşinat,
Uitând de tot ce ne-au lăsat străbunii
Şi doar ce-i din Apus-am adoptat…
Acum privim în jurul nost cu teamă
Cum ţara-i pârjolită de mizerii
Şi nu mai ştim măcar ce vom mânca
În ţara ce-a hrănit cândva imperii…
Am înghiţit tot ce ne-au dat streinii
Şi-n teorii deşarte ne-am pierdut,
Căci cei ce trebuiau să ne conducă
Pentru averi, ca vite ne-au vândut…
Şi-acum ? …priviţi cum arde ţara
Copii flămânzi şi genii ce cerşesc
Aţi vrut averi ?..acum aveţi de toate
Şi chiar streini…ce tare vă iubesc…
Sandu Cătinean din Bonţida
