Gh. A. M. Ciobanu – Un ,,Cap ne-ncoronat”, încununând Planeta.
,,Se nasc și în Moldova, Oameni”.. Moldova unei Românii străbune, cu piscuri carpatine și-o Dunăre continentală, cu fluvii de Cultură și genii în penumbra, cu veacuri de istorie amară și un popor, bogat în încercări, dar și-mpliniri. Românie cu a ei Moldovă, ce dăruiește omenirii, Oameni. Și asta, veac de veac, pe tot răbojul lui ,,a ști” și-a ,,făuri”.
Și poposim, în aste rânduri, la cel ce a uimit contemporanii lumii. Pornit în viață dintr-o așezare, aflată nu departe de Bârlad, oprit, o vreme, prin părinți, pe alt meleag de-al nostru, în Banat, ca, până în present să se oprească și să rămână, în îndepărtata Australie, spre a-și duce, mai departe, haru-i demiurgic.
De Ben e vorba, Ben Todică, cel dăruit cu o multiplă creativitate. Copil fiind, primește aplauze, jucând pe scena Teatrului din Oravița, pentru ca mai târziu, să-și adauge și arta, mult complexă, a peliculei, trecând, apoi și la condei, sub diferite forme. Un Ben carpat, pe care noul continent ce l-a și adoptat, îl venerează și-ii zic că este, pentru toți, un ,,Om al zilei”.
De la moldav și carpatin, ajuns al Lumii-ntregi. Un demiurg total. Un fluviu de cultură, cu numele de Ben. Vom încerca să-i conturăm portretul, prin vorbe doar. Noi nu avem penel, ci doar condei. Și nici peliculă de film care, odinioară, l-a cucerit, precum și scena, iar, pe rând, tot ce-i frumos, dar, mai ales, umanul ,,Homo Supremus”. Noi îl număraăm așa, dar tot la fel și Ben, prefigurează, zi de zi, Planeta, să-i fie, tot la fel, un ,,Essere” suprem.
Suntem încredințați că-n cazul său, portretizându-l, nu se va repeta neînțelegerea, firească, poate, pe atunci, ce a trăit-o Rembrandt, cu ,,Rondul de noapte” al său. Ben e ,,en ronde”, dar într-o alta, umană și spirituală, ,,Mont Blanc” de gânduri de cetate. Totul ,,la zi” și-un azi prezent în toate. Ben Carpatinul, un ,,a fi” firesc, spiritual, dezlegat de patimi egoiste, de ,,găurile negre” ale lui ,,a avea”. Privirea-i e spre părți, spre toate și nu doar un ,,prim plan” de-a tot stăpânitor. Pare a se uita mai mult la oameni, la toți și numai spre unul, de unde și acea expresie universalizantă a privirii sale. Nemulțumită, mult întrebătoare, dar, mai ales, parcă așteaptă și-altceva. Un ,,vedo, ergo sum” și nedorit, dar și cu o speranță de ,,bunic”, că mâine fi-va altfel totul. Un tot complex, revelator și nu ca azi, prea plin de bănuială. Acele bănuieli amare, care i-au anulat – nu amânat – fireasca și prea intima cerință de a-și trece, ca pe o ordonare, o palmă desfăcută larg, prin păru-i, câteodată, revoltat. Privire care, după un fugar ,,Ecce homines”, s-a prelins, la fel de neîmpăcată, spre buzele ce-i sunt, simbolic strănse. Amândouă aceste emanații, cuprind în ele, ca o reluare, credința hamletiană că, ,,în Danemarca”, e ,,ceva” nu ,,putred”, ci posibil ,,a nu fi”. Prea multe capete care se cred încoronate, prea mulți Hamleți și mai ales, atâtea spade. Atunci de ce, la toți, le spunem ,,sapiens”? Și încă ,,în binom”. Ascunsă de ,,Homo”, un H ce-și are-n față, mereu un grup imens de ,,minuși”. Pare a fi descins dintr-un Olimp uman, dar dominant, acum, fiind hărăzit a sluji, real și nu mitologic, o omenire care, deși și ea reală, se complace în a-și îmbrăca demnitatea în mituri antiumane. Vorbind tot metaforic, figura lui Ben, surprinsă de noi, ne duce cu gândul la un alter-Pygmalion, aflat, nu doar într-o cetate legendară, ci în cuprinsul unei Omeniri, aflată pe-o Planetă și care-și are în față, un mâine plin de spirit, mai ales și nu de protoplasmă.
Portretul său pe care, ,,in fugatto”, l-am creionat mai sus, e inspirat după un altul, grafiat, ce l-a suprins pe Ben așa cum e, nu numai fizic, ci și ca algoritm de personalitate. Un Ben preocupat de-o omenire, care ar trebui să ființeze, având la început un ,,O” majuscul. Un Ben, care nu stă ,,după perdea” cu-amărăciune, ci face multe și tot multe spune, constată și propune, cu-nțelepciune și cu realism total ,,așa și nu așa”. De la precocele adolescent de pe scena din Oravița și până la Seniorul Australian și-al lumii, creație multiplă, pelicule, emisii, ce-s spuse, iar apoi și scrise, Ben, Patriarhul nesolemn, mereu în mijlocul problemelor conteporane și de perspectivă. Preferă mult și spusa cea tăcută redată prin condeiu-i, realist, spontan și tot mereu cu ,,punct pe i”. Dar, tot atât de mult dorește interviul. Un Ben ce stă de vorbă cu un Om, un Ben, care se sfătuiește cu Planeta, ca analist, ca detector, ca semnalizator. Surprinde, comentează și compară, cu o firească intervenție, urmată de soluții imediate, realiste, ce-s, mai presus de toate, la nivel spontan. Ne atrage mult estetizarea faptului în cauză, istoric, sau cotidian. Remarcă spontaneitatea limbajelor contemporane, precum și tendința acestora, de a se distila înspre esențe. În principal, e animat de un Patriotism profund, ce pare a fi o excepție a lui Azi. Locul natal îi e o altă ,,gravitație” a existenței. Ființele umane, asemenea frunzelor, purtate de vânt în toate părțile, aparțin totuși, unui singur arbore, cu rădăcina sa înfiptă adânc în pământ. La fel i-a fost și-i este, mai departe, viețuirea maestrului nostru. Și harurile sale, ca și evenimentele istorice, l-au purtat până în îndepărtata Australie, ducând, până acolo, neasemuita sa dragoste pentru patrie. O trăire fără pereche, pe care întrezărim să o numim ca fiind ,,Patriotism la purtător” sau ,,Panpatriotism”. Națiunile, popoarele, trebuie să existe pe mai departe, prin ele dăinuind și bătrâna Europă. Dispariția lor, ar determina și pe acea a continentului-părinte. Iar totul, mai ales, ca personalitate culturală. Se poate vorbi – și secolele ce s-au scurs au dovedit-o – de existența unui ADN cultural, caracteristic fiecărei ginte. Nu are ce căuta, în lumea de azi, comerțul cu astfel de valori. Și revolta sa, aici, e mare, categorică. Cu atât mai mult, cu cât tezaurul spiritual al Patriei noastre, e foarte bogat în unicate superlative (cultura populară, un Eminescu sau Enescu, apoi un Iorga sau Brâncuși). Să fim, mereu, în suflet cu acest sentiment, chiar dacă viețuim pe alte meridiane. ,, Ubi Patria, ibi summum”. Un ,,retro” spiritual metabolic, așa cum au manifestat toți creatorii de cultură – de la ,,Înstrăinații” lui Moruzzi și până la Panait Istrati.
Un Ben al românismului carpat, sfătos și doritor a sta de vorbă, prin oameni, despre Oameni. Un popas în gândirea sa multivalentă, preocupat fiind de viitorul omenirii și neîmpăcat cu multe, anticipând că ea evoluează, centrifuge de la un ,,care pe care”, spre un ,,care din care”.
O ,,întâlnire” intercontinentală cu carpaticul Ben, care nu ar vrea ca ,,mâine” complexul ,,Homo sapiens”, s-ajungă în a fi doar ,,bio”.
O spovedanie a unui ,,Om al zilei”, bogat în haruri și înțelepciune, cu numele de Ben, un crez, o îndoială și-o speranță, gândite, apoi spuse Terrei, despre un Azi, ca și un Mâine, al zborului uman, spre Omenesc.
Gh. A. M. Ciobanu
Sursa: Revista Melidonium
