Radu Gyr – Pom de Crăciun
POM DE CRĂCIUN
Cu îngerii ce se-ndurau sã vinã,
veneau smochine din Ierusalim,
iar noi pândeam, prosteste si sublim,
pe mos Crãciun la geamuri de herminã.
Si când plângea în cer un heruvim,
cãdeau în brad mari lacrimi de luminã,
crestea din fiecare-o mandarinã,
si ne dãdea azur sã mirosim.
Ce gravi stau astãzi numai pe morminte
serafi de piatrã, orbi si fãrã grai.
In sãnii nu mai vin ca mai-nainte
nici mos Crãciun, nici Sfãntul Neculai,
iar noi am pus prin cetini oseminte
si-am oblonit fereastra cãtre rai.
O, BRAD FRUMOS…
O, brad frumos, ce sfânt pãreai
în altã sãrbãtoare.
Mã vãd copil cu pãr bãlai
si ochii de cicoare.
Revãd un scump si drag cãmin
si chipul mamei sfinte,
imagini de Crãciun senin
mi-apar si azi în minte.
Un brad cu daruri si lumini
în amintiri s’aratã.
In vis zâmbeste ca un crin
copilul de-altãdatã.
Intregul cer era deschis
deasupra fruntii mele.
Azi strâng doar pulbere de vis
si numai scrum din stele.
Copil bãlai, Crãciun si brad
s’au stins în alte zile.
Azi numai lacrimile cad,
pe’ngãlbenite file…
Azi nu mai vine Mos Crãciun
cu barba-i jucause,
ci doar tristetile mi-adun
sã-mi plângã lângã use…
In bezna temnitei mã frâng
sub grele lespezi mute,
si’mpovãrat de doruri plâng
pe amintiri pierdute.
Omãtul spulberat de vânt
se cerne prin zãbrele
si-mi pare temnita mormânt
al tineretii mele…
Radu Gyr
(închisoarea Aiud)
