Sandu Cătinean – din Bonţida: De iarnă în Ardeal…
De iarnă în Ardeal…
Iubito, ninge iarăşi în Ardeal
Iar valuri albe tremură pe munţi
Stau undeva pe-un pisc ciudat
Cu dorurile surde şi fierbinţi…
Iubito, fulgii cad mai iute din tării
Iar cerul mult prea negru este
Te văd plutind prin fulgii argintii
Ca şi pe zâna nopţii din poveste…
Azi cerul tremură prea trist
Când fulgii din tării se-aruncă
Şi numai eu din lumea-ntreagă
Stau tot mai trist pe neagra stâncă…
Fuioare spulberate de ninsori
Se-ncolăcesc pe chipu-mi ce tresare
Şi tare mult aş vrea să te iubesc
Să nu m-afund în neguri de uitare…
Dar vălurile negre din ninsori
Se bat pe chipu-mi ce îl ştii prea bine
Şi chiar de în ninsoare voi pieri
M-a stinge numai dorul pentru tine…
Nălucile se-nvârt din nou în jurul meu
Şi fulgi mi se strecoară tropotind
Nu te-oi uita nicicând iubirea mea
Nici chiar de singur voi muri iubind…
Că m-oi topi de dorul ce mă arde
Numai zăpezile nu mă omoare
Pe piscul care tremură sub mine
Doar dragostea de tine mă mai doare…
Sandu Catinean – din Bonţida
