Cuvânt și iubire

Larry Watts este autorul bine-cunoscutei lucrări „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”, Bucureşti, Ed. RAO, 2011, al cărui al doilea volum este în curs de apariţie. Într-un studiu publicat de Woodrow Wilson Center – Cold War International History Project (Proiectul International pentru Istoria Razboiului Rece) International Center for Scholars din Washington, D.C., istoricul american Larry Watts dezvăluie în premieră numele de cod atribuit de K.G.B. ţintei România: „Obiectiv 24″. „A Romanian INTERKIT? Soviet Active Measures and the Warsaw Pact «Maverick», 1965-1989″, este titlul original al studiului profesorului Larry Lee Watts, studiu însoţit de o serie de documente din (fostele) Arhive K.G.B. ale R.S.S. Moldoveneşti, traduse şi publicate pentru prima oara în limba engleză. Istoricul american pătrunde din nou în culisele sistemului strategic si de securitate al U.R.S.S. şi, graţie bagajului său impresionant de informaţii şi a calităţii analizei „chirurgicale”, reuşeşte sa extragă cu precizie şi să prezinte publicului firul director al „măsurilor active” ale sovieticilor împotriva României: ura! Ura faţă de politica naţionala a regimului Ceauşescu în relaţiile sale directe cu China şi S.U.A. sau N.A.T.O., ura faţă de poziţia independentă adoptată în raporturile cu Pactul de la Varşovia cât şi ura faţă de poporul român însuşi.

De ce ne-au urât sovieticii atât de mult?

Atacurile concertate ale sovieticilor au vizat limba română, istoria naţională, credinţa ortodoxă, constiinţa şi identitatea etnică, fiinţa naţională, prin ordine dure şi măsuri elaborate, prezentate detaliat de către istoricul american, cu trimiteri concrete la politicile subversive duse de K.G.B. prin aparatul central şi secţia din R.S.S.M., contra României. Documentele secrete analizate de Larry Watts dovedesc existenţa unui real şi continuu război împotriva identităţii naţionale româneşti, ale cărui efecte se resimt şi astăzi pregnant, atât în România, unde este perpetuat sub alte forme şi de către alte masti, cat si, mai ales, în provinciile româneşti Basarabia şi Bucovina, împartite de „strategii” lui Stalin între actualele republici Ucraina şi Moldova în trei, chiar patru felii, aproape imposibil de reunit.

UM 0110 – Anti-K.G.B.

În premieră, istoricul american relevă existanţa unui plan secret al K.G.B. de distrugere a României pe toate căile, codificată in documentele K.G.B. drept „Obiectivul 24″. Teama agenţilor sovietici că românii, prin contraspionajul lor – în special prin Unitatea unică în spaţiul comunist european, UM 0110, supranumită „Anti-K.G.B.” -, să afle de existenţa acestui plan, a făcut ca numele României să dispară complet din documentele care circulau între Centrală şi filiale serviciilor speciale sovietice, fiind înlocuit cu denumirea codificată: „Obiectiv 24″. 24 din 24 de ore? Nu stim. In tot cazul, În comunicările secrete ale KGB, „Obiectivul 24″ împreună cu organele lui speciale sunt cotate la acelaşi nivel informativ de periculozitate cu S.U.A., R.F.G. si Israel. Dintr-o astfel de nota, mai precis din Decizia Colegiului K.G.B. al U.R.S.S. emisa în 28 noiembrie 1989 (!) şi obţinuta şi publicată pentru prima oara de istoricii basarabeni Elena şi Gheorghe Negru reiese că „Obiectivul 24″ se afla în proximitatea Republicii (R.S.S.M.).

Obiectiv 24 – acelaşi termen de luptă ca şi cel împotriva serviciilor speciale ale S.U.A., R.F.G., Israel

Conform acestui document, Colegiul K.G.B. al U.R.S.S. trasa sarcini şi obiective pentru 1 ianuarie 1990 şi primul trimestru al anului m1990 şi hotăra înfiinţarea unei noi secţii a K.G.B. a R.S.S.M., „Secţia 3″, prin desfiinţarea „Secţiei 5″. La punctul 1 al acestei Decizii a conducerii centrale a K.G.B. se afirma: „Inspectoratele, împreună cu subunităţile operative trebuie să elaboreze către primul trimestru al anului 1990 propuneri ţinând de ameliorarea continuă a interacţiunii şi coordonării în activitatea privind lupta împotriva acţiunilor serviciilor speciale adverse şi a centrelor antisovietice străine folosite de acestea. […] A completa, către acelaşi termen, cu măsuri organizatorice şi operative planurile lineare ale comitetelor generale de luptă împotriva serviciilor speciale ale S.U.A., R.F.G., Israel („Cedru”, „Vector”, „Foton”), şi ale organelor speciale ale „Obiectivului 24″ („Acoperire”)”, se stipuleaza în documentul K.G.B. citat. Punctul 2 continuă pe aceeaşi linie directoare: „2. Personalul de conducere şi operativ al Secţiei 1 şi al Secţiei 3 trebuie să concretizeze până la 1 martie 1990, în scopul activizării luptei împotriva adversarului, centrele subversive din S.U.A., R.F.G., Israel, din alte ţări, precum şi organele propagandistice ale „Obiectivului 24″, care au în vizorul lor Republica” (R.S.S.M. – n.n.).[1]

Cu două săptămâni şi o zi în urmă, mai precis pe 13 noiembrie 1989, Nicolae Ceauşescu, în cadrul şedinţei C.P.Ex. de dinaintea Congresului al XIV-lea a abordat frontal problema Basarabiei şi a anularii Pactului Hitler-Stalin.[2] În actuala Republica Moldova deja aveau loc mişcări de eliberare naţională. Ceauşescu era intransigent în relaţiile cu U.R.S.S., privind Basarabia şi soarta Tezaurului, încă de pe vremea lui Hrusciov şi Brejnev.[3]

România devenise coşmarul strategic al U.R.S.S.

Desi în şedinţa respectivă, fiind conştient de prezenţa unor cunoscuţi agenţi ai K.G.B. în C.P.Ex., Ceauşescu a susţinut că nu va aborda, totuşi, problema Basarabiei şi a Pactului Hitler-Stalin la Congres, în discursul său din plenul Congresului, pe 20 noiembrie 1989, primul şi ultimul preşedinte al R.S.R. preciza: „În primul rând apare necesar să se adopte o poziţie clară, fără echivoc de condamnare şi anulare a tuturor acordurilor încheiate cu Germania hitleristă, trăgându-se concluziile practice pentru anularea tuturor urmărilor acestor acorduri şi dictate.[…] Operațiuni coordonate împotriva ţintei-România – acum codificată în documentele KGB drept « Obiectivul 24 » – au continuat si dupa 1986 până cel puțin la sfârșitul anului 1989. Dacă au continuat sau nu şi dupa 1989 – iar dacă da şi pentru cât timp, rămâne să fie determinat” […] România devenise coşmarul strategic al U.R.S.S.”, afirmă istoricul american în studiul său de 46 de pagini, însotit de alte 100 de file de documente desecretizate din Arhivele K.G.B., obţinute de la secţia din fosta R.S.S.M..

„În ciuda supoziţiilor Occidentului, conform cărora divergenţele sovieto-române de la sfarşitul anilor ’80 au fost motivate de ciocnirea reformismului relativ liberal al lui Gorbaciov cu conservatorismul anti-reformist al lui Ceauşescu, aceste documente sovietice indică faptul că motivele pentru confruntarea Moscovei cu Bucureştiul au ramas exact aceleaşi aşa cum au fost de-a lungul întregului Război Rece: controlul asupra teritoriului Moldovei/Basarabiei și a identităţii etnice a populației majoritare”, releva Larry Watts în concluzia lucrării sale publicata de Woodrow Wilson Center.

Sedinţa Comitetului Politic Executiv de la 13 noiembrie 1989 – Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR – Secţia Cancelarie, dos. nr.63/1989

„Anul viitor se împlinesc 45 de ani de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial. De aceea, România consideră că trebuie să se treacă la adoptarea măsurilor necesare soluţionării tuturor problemelor care nu s-au rezolvat încă.
În primul rând apare necesar să se adopte o poziţie clară, fără echivoc de condamnare şi anulare a tuturor acordurilor încheiate cu Germania hitleristă, trăgându-se concluziile practice pentru anularea tuturor urmărilor acestor acorduri şi dictate.”[4]

Nicolae Ceauşescu a propus un subiect neobişnuit dezbaterii plenului: „Probleme legate de Moldova sovietică”. Criticat tot mai des de Mihail Gorbaciov pentru faptul că nu era adept al Perestroicii, secretarul general al P.C.R. încerca să intimideze conducerea sovietică prin readucerea în dezbatere a Pactului Hitler-Stalin din 1939 şi statutului etnicilor români dintre Prut şi Nistru. În cadrul discuţiei, Nicolae Ceauşescu a făcut un istoric al convorbirilor sale cu liderii de la Kremlin pe tema Basarabiei, din care reieşea că Gorbaciov era la fel de „refractar” ca şi Hruşciov sau Brejnev. (Ilarion.Ţiu)

„Să se soluţioneze, în mod corespunzător, problema Basarabiei şi Bucovinei de Nord”.

– Tov. Nicolae Ceauşescu: „Vreau să ridic, în faţa Comitetului Politic Executiv, încă o problemă, care nu urmează s-o punem în Congres, nici public, deocamdată, dar faţă de care trebuie să adoptăm o poziţie mai clară. Este vorba despre probleme legate de Moldova sovietică.Aţi citit cu toţii informaţiile şi ce se întâmplă acolo. Am atras atenţia tovarăşilor că trebuia să le publice în presă şi va trebui să publicăm, dar noi nu putem să nu luăm nici un fel de poziţie în această problemă, având în vedere în primul rând, că problema Basarabiei este legată de acordul cu Hitler, de acordul dintre Uniunea Sovietică şi Hitler. Anularea acestui acord, în mod inevitabil, trebuie să pună şi problema anulării tuturor acordurilor care au avut loc , inclusiv să se soluţioneze, în mod corespunzător, problema Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Va trebui să discutăm în Uniunea Sovietică această problemă în perioada imediat următoare. De altfel, în timpul lui Hruşciov am mai discutat această problemă. Când ne-am întors din China, în martie 1964, ne-am întâlnit cu el. Şi, între alte probleme, legate de relaţiile cu China, am discutat şi problema Basarabiei. El nu a respins-o, dar am convenit, de altfel, să se întâlnească delegaţiile celor două partide – şi s-au întâlit -, dar au intervenit probleme cunoscute în legătură cu Hruşciov şi nu s-a făcut nimic. Asta a fost.“

„Brejnev au spus că aurul s-a pierdut. Pe mine nu mă interesează că s-a pierdut sau ce au făcut cu el…”

În 1965 în întâlnirea pe care am avut-o cu Brejnev, am discutat, de asemenea, problema aurului şi a tezaurului nostru, pe care România îl are în Uniunea Sovietică şi despre care există un decret semnat de Lenin, prin care se spune că aparţine poporului român şi că va fi restituit atunci când în România va fi pu¬terea muncitorilor şi ţăranilor. Am întrebat, sunt şi stenogramele, dacă consideră că în România nu este încă puterea muncitorilor şi a ţăranilor?! Sigur, atunci a avut o poziţie favorabilă Sealeapin, care a spus că tovarăşii români au dreptate, dar trebuie să se analizeze şi să vedem cum să soluţionăm această problemă. Ceilalţi, inclusiv Brejnev au spus că aurul s-a pierdut. Pe mine nu mă interesează că s-a pierdut sau ce au făcut cu el, pentru că la un moment dat, ne-au spus că l-au luat „albii”.
– Tov. Elena Ceauşescu: Albii erau tot acolo.
– Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu mă interesează cine l-a luat.
– Tov. Elena Ceauşescu: Să ne dea de la ei.
– Tov Nicolae Ceauşescu: Pe noi nu ne interesează asta. În primul rând că Lenin a semnat acest decret în 1921, după ce s-a terminat cu albii. Este adevărat că nu am mai reluat această discuţie. Am vrut, la un moment dat, să discutăm această problemă şi cu Mihail Gorbaciov, dar nu au fost condiţii şi am spus s-o lăsăm ceva mai târziu. Sigur, într-o formă sau alta va trebui să reluăm şi problema Basarabiei. Trebuie oricum să ridicăm problema populaţiei din Republica Moldovenească, în concordanţă cu constituţia sovietică şi cu ceea ce afirmă acum ei. Trebuie să le asigure folosirea limbii, să le asigure, pentru că ei sunt o republică, sunt un popor. Ei însuşi (sic!) spun că sunt un popor moldovenesc. Sunt români şi nu-i lasă să folosească limba pe care o doresc ei şi, cel puţin, în prima etapă, să se asigure legături corespunzătoare între Moldova şi România. Sigur, nu dorim acum să ridicăm, într-o formă schimbarea imediată a graniţelor, dar soluţionarea acestei probleme trebuie gândită şi trebuie s-o discutăm. Să avem în vedere, în primul rând să publicăm poziţiile care sunt, mai cu seamă că ei le publică şi să avem lunile următoare o discuţie specială pe această problemă. De altfel în 1970-1975 am avut câteva discuţii cu secretarul cu problemele internaţionale de atunci – Katuşev – trimis de conducere, prin care ne cereau ca noi să recunoaştem în mod deschis, că Basarabia este a lor.
– Tov. Elena Ceauşescu: Asta nu se poate niciodată.

U.R.S.S. Adoptă măsuri mai brutale decât în trecut

– Tov. Nicolae Ceauşescu: În programul partidului avem o referire generală şi am spus că nu vom putea să recunoaştem. Una este problema graniţelor, ca rezultat al forţei, dar alta este să recunoaştem că poporul moldovenesc este un popor care nu are strânse legături cu poporul român, este un nonsens. Aceasta ar fi o altă problemă. Sigur punându-se problema anulării înţelegerii cu Hitler, este evident că în mod corespunzător intervine şi aici anularea. Noi vrem ca după Congres să avem o discuţie pe această problemă, pentru că nu se poate să acceptăm această situaţie şi felul cum ei acţionează. Vin şi fac o plenară şi anunţă că vor să îndrepte lucrurile, ce a fost în trecut, dar de fapt adoptă măsuri mai brutale decât în trecut şi continuă să-i împiedice să-şi pună în valoare problemele lor.
Asta ar fi o altă problemă pe care am vrut s-o ridic în Comitetul Politic Executiv şi este de fapt o problemă strict internă, dar am vrut să vedem care este părerea Comitetului Politic Executiv în această problemă. Dacă sunteţi de altă părere, vă rog spuneţi?
– Tov. Gheorghe Rădulescu (! – n.n.): Este foarte bine cum aţi propus.
– Tov. Manea Mănescu: Asta este realitatea şi nu se poate altfel.
– Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci sunteţi de acord? (Toţi tovarăşii sunt de acord.) Aici nu este vorba despre existenţa unei naţionalităţi, sau a unor oameni care sunt de origine română şi se găsesc în Uniunea Sovietică, ci este vorba despre o parte a României, care a fost cedată datorită acordului cu Hitler. Cum s-au publicat aceste acorduri în altă parte va trebui să le publicăm şi noi. S-au publicat şi în Uniunea Sovietică.

Uniunea manifesta interes faţă de Basarabia şi Bucovina.

I-am spus şi lui Matei şi lui Olteanu, pentru că este legat şi de partea internaţională – i-am chemat pe amândoi pentru că, şi din punct de vedere internaţional, trebuie să lucreze împreună. Să publicăm aceste probleme, aceste acorduri, pentru că acolo se spune foarte clar că Uniunea Sovietică manifesta interes – asta este formula, în acordul semnat aparte, nu numai în acordul general, în care se pune că Uniunea manifesta interes faţă de Basarabia şi Bucovina. Este vorba de acordul dintre Molotov şi Ribbentrop şi unde se spune că Germania nu are interes şi nu are obiecţiuni faţă de acest lucru.
Un asemenea punct este şi în legătră cu Polonia, că în problema Poloniei şi Uniunea Sovietică manifesta anumite interese, adică împărţirea Poloniei. În realitate, de fapt, sovieticii au vrut să depăşească înţelegerea cu Hitler şi au cerut iniţial întreaga Bucovină şi Hitler s-a opus „ne-am înţeles numai atât”.
– Tov. Ion Stoian: Toate acestea sunt în stenogramele lui Hitler.
– Tov. Nicolae Ceauşescu: Este un protocol semnat de ministrul Afacerilor Externe de atunci al României.
– Tov. Elena Ceauşescu: Şi ne-au luat şi Insula Şerpilor.
– Tov. Nicolae Ceauşescu: Acestea ar fi unele probleme interne ale României, pe care trebuie să le avem în vedere. În legătură cu Raportul, în continuare, este prezentată poziţia României în problemele internaţionale, în care reluăm problema distrugerii armelor nucleare şi am introdus aici că ţările europene trebuie să realizeze un acord pentru înfăptuirea până în 1995 a distrugerii armelor nucleare din Europa, având în vedere că folosirea lor ar duce la distrugerea întregii Europe, în cadrul măsurilor generale de distrugere a armelor nucleare.[5]

Conspectul întâlnirii şi tratativelor purtate de L. I. Brejnev cu Nicolae Ceauşescu în Crimeea, la 5 august 1977, realizat de V.I.Potapov, şeful Sectorului Român al Secţiei C.C. al P.C.U.S.

„Exprimându-şi încă o dată nedumerirea faţă de pretenţiile sovietice, Nicolae Ceauşescu a spus că nu a luat cu sine materialele respective ce ar ilustra nerespectarea înţelegerilor de către partea sovietică, însă, odată ce chestiune a fost abordată, el ar dori să declare că în literatura sovietică şi, mai ales, în cea moldovenească se denaturează – ca şi mai înainte – următoarele trei grupuri de chestiuni:
1) se reabilitează politica ţarismului în Balcani şi în regiunea dunăreană, aceasta fiind prezentată doar în plan pozitiv (mai cu seamă în chestiunea româno-basarabeană).
2) este tratată incorect, ca şi până acum, chestiunea privind existenţa poporului moldovenesc, limbii moldoveneşti şi naţiunii moldoveneşti aparte.
3) ca şi mai înainte, în literatura moldovenească, clasicii români sunt numiţi incorect moldoveni.
În opinia lui Nicolae Ceauşescu, este absolut incorectă şi sub aspect istoric, social şi al luptei de clasă, şi sub aspect marxist afirmaţia că includerea, în 1812, a Basarabiei în componenţa Rusiei a fost legitimă şi conformă voinţei popoarelor. Nimic nu a fost legitim în acest act, afirma N. Ceauşescu. Alipirea s-a produs împotriva voinţei poporului şi împotriva dorinţei Guvernului moldovenesc. Am dori ca autorii sovietici să spună lucrurilor pe nume.”
(…)

Da, am fost, dar ei au vorbit cu mine româneşte!

Referitor la a doua chestiune, anul trecut, a subliniat N. Ceauşescu, ei au promis să recunoască RSS Moldovenească şi să nu o ignore. Am făcut aceasta, dar nu vom fi niciodată de acord cu ideea şi nu vom recunoaşte niciodată că există o oarecare naţiune şi o limbă moldovenească separate. (Aici el a făcut trimitere la Dimitrie Cantemir, la unii miniştri ţarişti şi la lucrările unor autori sovietici publicate în perioada 1927-1930, precum şi la Marea Enciclopedie Sovietică editată după război, în care se spunea că în spaţiul dintre Prut şi Nistru al U.R.S.S. locuiesc români).
L. I. Brejnev a opinat că nu trebuie să ne bazăm doar pe autori sau pe momente din lucrările acestora sau ale unor personalităţi, inclusiv Cantemir, care conţin teze avantajoase pentru români; lucrurile trebuie privite în mod real. Poporul moldovenesc, limba, cultura, conştiinţa lui naţională există în mod real, a declarat şi, oricât am nega acest lucru, el nu va înceta să existe. „Dumneavoastră, tov. Ceauşescu, printre altele, aţi fost la moldoveni şi v-aţi putut convinge că ei există în realitate”, a subliniat L. I. Brejnev.
„Da, a ripostat N. Ceauşescu, am fost, dar ei au vorbit cu mine româneşte”.
L. I. Brejnev l-a îndemnat să nu se agaţe de limbă, chiar dacă limbile moldovenească şi română ar fi absolut asemănătoare (deşi nu e deloc aşa), nici atunci nu va fi vorba de o naţiune unică. Căci în multe alte ţări popoarele vorbesc aceleaşi limbi, dar sunt naţiuni diferite (Austria şi Germania, S.U.A. şi Anglia, ţările arabe etc.). Şi, în această chestiune, a conchis L. I. Brejnev, dumneavoastră, Nicolae Andreevici, nu vă situaţi pe poziţii marxiste.
Referitor la a treia chestiune, N. Ceauşescu a declarat ca dovadă ce confirmă că limba, naţiunea moldovenească nu există de sine stătător e şi faptul că moldovenii fură clasicii români şi îi numesc moldoveni. Până şi pe M. Eminescu, adept înverşunat al unirii Moldovei şi Munteniei, care întotdeauna s-a considerat român, este fondatorul poeziei române, a făcut foarte mult pentru dezvoltarea limbii şi literaturii române, moldovenii îl numesc moldovean.”
—————————————————————–
[1] DocumentK.G.B.  elaborat la 28 noiembrie 1989.
[2] Conform transcrierii stenogramei sedinţei C.P.Ex. existentă la Arhivele Naţionale, Fond C.C. al P.C.R., Secţia Cancelarie, Dosar NR 63/1989, publicată de Ilarion Ţiu în „Jurnalul Naţional”
[3] Pe aceeaşi temă, citiţi şi:
– Arhive secrete 1: http://www.art-emis.ro/istorie/969-arhive-secrete-1.html
– Arhive secrete 2: http://www.art-emis.ro/istorie/986-arhive-secrete-2.html
– Moscova nu crede în lacrimi: http://www.art-emis.ro/istorie/1255-moscova-nu-crede-in-lacrimi.html
– Zilele cele mai lungi: http://www.art-emis.ro/istorie/1288-zilele-cele-mai-lungi-21-august-1968-si-13-noiembrie-1989.html
[4] Discursul lui Nicolae Ceauşescu la Congresul al XIV-lea al PCR, 20 noiembrie 1989
[5] Arhivele Naţionale, Fond C.C. al P.C.R., Secţia Cancelarie, dos. nr.63/1989/ Ilarion Ţiu, Jurnalul Naţonal

Sursa: http://www.art-emis.ro/jurnalistica/1345-obiectiv-24-tinta-romania.html