Emilia Ţuţuianu – Un pictor…de neuitat, Victor Stanciu
Victor Stanciu – Autoportret
***
“Când mă gândesc la Maestrul Victor Stanciu, mă văd cu foarte mulţi ani în urmă, trecându-i pragul casei, unde domnia sa ascundea un mic atelier în care se refugia să picteze.
Era un om micuţ de statură, îmbrăcat modest, cu un mers încet, cu ochii neastâmpăraţi, veşnic iscoditori, cercetând neobosit formele şi culorile din jurul său.
Această privire, adâncă, pătrunzătoare, şi-a redat-o foarte bine în autoportretele sale, în special cel din 1977.
Aspectul fizic nu-l dezminţea pe cel moral. Modest, calm, de o corectitudine şi cinste exemplară, artistul s-a dăruit Artei cu toată fiinţa sa, cucerind sufletele iubitoare de frumos din lume.
S-a născut la Roman, în 18 noiembrie 1910. În anul 1944 a deschis prima expoziţie personală. Lucrările semnate de artist se găsesc în muzee sau colecţii din: Bacău, Râmnicu Vîlcea, Sighişoara, Târgovişte, Timişoara etc. precum şi în diferite ţări: Bulgaria, Austria, Franţa, Italia, Rusia, Germania, S.U.A., Grecia, Australia, Israel, Afganistan, Polonia ş.a.m.d.
Dintre locurile prin care şi-a purtat paşii, Romanul a rămas popasul împlinirii sale artistice. Aici şi-a desăvârşit, în cea mai mare parte, transpunând în pictură, simţirile creatoare şi convingerile sale artistice. Colindând cartierele Romanului, în căutare de modele, artistul ne-a fasciant cu ceea ce ieşea dintr-un colţ banal de mahala, ne-a încântat cu diversitatea de peisaje care surprind, in culori vii, luminoase, succesiunea anotimpurilor, ajungând până la acele modele de studii: Portret de ţigancă, Bătrâni la masă, Doi fraţi, Dănuţa, Mucalitul, O soţie din Roman, Femeie, Zina etc.
Pânzele pictorului Stanciu depăşesc vicisitudinile vieţii prin artă, caracterizându-se mult prin culoarea albastră, iar anotimpul iarna, domină în cea mai mare parte arta sa şi a rămas predominant până la plecarea dintre noi.
În timpul războiului, iarna, doar albul imaculat al zăpezii şi cerul albastru aduceau acele clipe, rare, de linişte care îi strecurau în suflet speranţa că va scăpa cu viaţă.
Victor Stanciu s-a constituit pentru arta romaşcană, într-un model de dăruire şi un exemplu pentru generaţiile care i-au urmat. Mai târziu, la vârsta senectuţii, artistul ne-a arătat că împlinirea unei pasiuni din tinereţe, dacă te respecţi pe tine însuţi, poate dăinui în pofida anilor care se rostogolesc peste oameni.
Raportul om-natură, dezvoltarea fizică şi psihică a omului, divinitatea şi factorii importanţi din armonia universului, încercarea de a cunoaşte tainele acestui Univers, constituie tot atâtea probleme şi frământări în arta artistului. El ne-a învăţat, prin tot ceea ce ne-a lăsat în opera sa, cât preţuim şi cât primim de la tot ceea ce ne înconjoară.
Chiar şi la vârsta de 90 de ani a existat la artistul Victor Stanciu o predilecţie spre gândirea pozitivă care te dezarma. Eliminând răul şi realizând o armonie între trup şi suflet, pentru a dărui tot ceea ce mai putea crea, pictorul a învins eternitatea.
În spiritualitatea noastră căutăm să conştientizăm cele mai înalte valori, uitând că spiritualitatea nu este întotdeauna specific religioasă.
Pictorul Stanciu ne-a învăţat cum să scăpăm din constrângerile dimensiunilor umane şi cum să ne hrănim sufletul cu tot ceea ce ne înconjoară.
Într-o lume previzibilă, din punct de vedere intelectual, apărată de orice mister şi aşezată în conformism, artistul Victor Stanciu ne-a dat prilejul de a descifra o viaţă sufletească în culoarea siderală a penelului său.
Artistul a vrut să ştim că sufletului său i-a plăcut să fie surprins şi a răspuns printr-o emoţionată şi desăvârşită imaginaţie artistică atunci când se afla în faţa şevaletului.
Privind în afară a dorit Iluminare, plăcerea entuziasmului înflăcărat, pe când sufletul său, întotdeauna retras, a căutat contemplaţia şi aspectele cele mai misterioase, mai umbrite ale lumii adâncurilor.
,Mai am multe de făcut”, îmi mărturisea artistul, cu ochii umezi, la împlinirea a nouă decenii de viaţă. În halatul albastru, chipul artistului strălucea ca un astru nepieritor, rupându-se de cele ce sunt trecătoare. ” (Emilia Ţuţuianu – articol din revista Melidonium II)
Emilia Ţuţuianu Dospinescu
Sursa: Revista Melidonium
