Gheorghe Ştefănescu: Ars poetica
Ars poetica
Doar lui i-a fost dată nestinsă menire
Să pună în viersu-i întrega-i simţire
Zbuciumul e-ntr-una, o rimă să cate
Şi greu o găseşte făr’ a se abate
Din drumul ce-n cuget e adânc înscris
Drum menit să-l poarte-n al său paradis
Un rai el atinge, dar ce soi de rai
Cel de iad aproape : alt drum tu nu ai
Aspru urcuşul şi-l poartă spre-abis
Nu ştie de-ajunge vreodat’ la liman
Scrie doar ]ntr-una chiar de scrie-n van
Soarta-i e decisă şi scrie mereu
Nimeni nu-l citeşte, dar drumul cel greu
Îl duce spre-o culme unde alţii nu-s
De-acolo el vede drumul ce l-adus.
De întors, nici vorbă nu mai poate fi
Doar în zbor : Icarus îl va însoţi…
01.12.2003
Poezie
Simplă-nşiruire de idei nătângi
Care-ţi trec prin minte, de râzi ori de plângi
Uneori se-nşiră făr’ de înţeles
Pentru cei ce mintea nu prea le dă ghes
Vorbe, diamante se înşir pe-un pai
Ce ia foc, el arde, se-mprăştie, vai!
Vai de cel ce crede în viersul fecund
Curgând ca şi timpul, lac fără de fund
Cuvinte-nşirate slab sau măiestrit
De cel ce iubeşte sau a fost iubit,
Sau cel ce iubirea şi-o toarce plăpând
Curs ca cel de apă, susurul ce-i blând
Cuvinte-nşirate fără nici un rost
Caută să disece, explicind ce-a fost
Sau să eclipseze clipa ce-n prezent
Oricum ne domină, ne supune lent
Viaţa-ne ce curge, şir de întâmplări
Mai reci sau mai calde, crude desfătări
Ce minuscule, ce trecătoare sunt
Ca tot ce se trece-n viaţă pe pământ
Viaţa-i o valoare, privilegiu-i rar
Chiar de-ţi lasă-n gură acel gust amar.
22.07.2003
Agnus Dei
Răbojul timpului l-ai împărţit în două
Segmentul vechi trecut e,
Tu-ncepi o lume nouă
De când domneşte legea
Ce Tu ne-ai dat-o nouă
Trecut-au ani şi secoli,
Pe scurt, milenii două.
Şi nu s-a şters o slovă
Din cartea Ta, cea nouă
Ce s-a lipit de Legea
Cea de când lumea, veche,
Căci i-era mort cuvântul
Să sune în ureche!
Cuvântu-ţi nou răstoarnă
Făr’a clinti o buchie
Din legea lumii, veche,
Ajuns-atunci pe muchie,
Desparte anii lumii, cei socotiţi
Pe dos :
De-atunci încep noi veacuri
Ce nu se scurg în jos!
23.06.2006
Wieder Belebung ( Resuscitare)
Să-i furi o clipă morţii
Ca s-o repui în trup
Redindu-l astfel;
Eu şir de clipe-i rup
Neantului ce-aşteaptă
Să-nfulece din nou
Pe-a scării vieţii treaptă
Să caute trupul său
Trezit acum la viaţă
Şi firav în puteri
De-un şubred fir s-agaţă
Purtând speranţe, vreri.
Sunt unii ce se-ncumet
S-apuce noul drum
Ca fulgerul ce-n tunet
S-a domolit;un scrum
Devine-a lui putere,
Şi moartea s-a retras
Dureri strivesc durere
Dând morţii-un scurt răgaz.
07.05.2006
Meditaţie şi… frig
Se scutur frunze de aramă
Şi cad foşnind uşor pe cale,
Bătrânul codru se destramă
Şi tremur ramurile-i goale.
Pustie, tristă stă cărarea
Şi-al ei covor de frunze moarte
Se schimbă-ntr-una sub sufloarea
Ce nu-i în în stare să le poarte.
Paşi ce s-afund’ colind agale
Şovăitori şi făr’ de urme,
Paşi care duc spre nici o cale
Singurătatea-mi vor să curme.
Voi, frunze care-atât de falnic
Purtaţi culori de vremi trecute
Căzând, şoptiţi prezentul jalnic;
La viitor, rămâneţi mute.
Cu voi, apusul roş se duce,
Cenuşa nopţii vă inundă,
În picuri, apa pe crengi luce,
Şi greu v-apasă bolta scundă.
E umed totul şi suflarea
Se stinge-n aburul cel rece;
Stă codrul mut, iar aşteptarea
Nedefinite clipe-şi trece.
De s-ar întoarce alba haină
Ce glodul face să dispară
Să-nvăluie în alba-i taină
O lume hâdă şi murdară!
10.11.1966
Teme contrastante
(Lui W.A.Mozart)
Două teme contrastante,
Re minorul pentru pian.
Triste-acorduri consonante
Scoate Mozart în prim plan
Ca o dragoste sublimă
Delicate tonuri, tandru,
Sufletele ni le-animă
În al muzicii meandru.
Se ciocnesc şi se mângâie,
Cad torentele sonore,
Peste suflet să rămâie
Ca un ,,subito amore”.
Prinse-n jocul ce alină
Fiinţa lor de jale plină
Când surâsul fericirii
Piere-n lacrima iubirii.
Dialesctica le leagă
Iară Timpii le dezleagă
Curg cadenţe, iar legatto
Nu e melodia, iat-o!
Servitute
(Lui Albert Camus)
Socot că mult râvnita trudă
De trupuri strâns îngemănate
În van, doar timpul ţi-l abate
Din al său curs, căci firea crudă
Se schim-ades şi nu asudă
Uscatul peşte ce se zbate,
Cătând un strop de apă nudă.
Ce e perechea? Măcar rudă
De-ar fi ea, sângele să-ţi poarte
Dar nu-i nici rudă, nici străină
Nici nu-ţi redă pace deplină.
Trimisă-i de perfide soarte
Ţi-aţine drumul făr’ de milă
Şi fără ca să ai vreo vină,
Ai vrea să plece, să revină,
S-o uiţi şi-apoi s-o cauţi : o carte
Ce-nşiră slovele-i deşarte
Şi nerăbdarea ţi-o alină
Nimic nu-nveţi, dar uiţi de toate
Ce-n juru-ţi se petrec : ea-i plină
De nuri şi nu poţi ţti ce poate…
Urma: tăcerea-i e deplină.
14.10.2005
Titan & Tiran
De la-nceputuri, Hercule-i supus
La grtele munci, chiar unele în plus.
Nu ajungeau titanicile-i munci
A căror urme se mai văd, de-atunci
Şi până azi : coloane-n Gibraltar
Ci i-a mai pus, pe-al muncilor altar
Alte corvezi : să-l curme pe Antheu
Erou asemeni lui, pe ţărină greu:
A trebuit spre ceruri ridicat
Şi despărţit de Terra, căci culcat
Era puternic şi de neînvins!
Tiranul, de ambiţie cuprins
Se află peste tot şi chiar acum
La noi şi pretutindeni ne stă-n drum.
Deşertăciune
S-adune totul tinde-ntruna omul;
Strângând cu sârg el îşi clădeşte domul
Făcut din bunuri, trai, experienţe
Dac-ar parcurge multe existenţe.
Şi nu doar una, cu regret amarnic
Că a lui zile numărate-s; darnic
Îşi risipeşte făr’ de noimă Timpul
De parc-ar aştepta avid Olympul
Să-l ia pe el şi-ai lui cu tot avutul
De vreme ce mi-a dres pe lume scutul
Ce-l apără de moarte ; trecătorul
N-apucă iar să-şi semene ogorul:
Speranţe mii, în minte adunate
N-apucă să rodească, el se zbate
S-oprească timpu-n loc, să tot adune
Experienţe, ştiinţe, lucruri, lume,
Palate, piramide, reci morminte,
Lungi partituri şi stive –ntregi de scripte,
Dischete, discuri, baze-ntregi de date.
O-ntreagă lume-şi face : chiar şi sfinte
Lăcaşuri, temple, sculpturi mii şi alte
Lucrări în piatră, pânză şi metale
Menite-s ca pe-ntinderi seculare
Să-i poarte faima, numele: postuma
Lui glorie la ce-i serveşte-acuma,
Când nu-i mai cuget, conştienţă, cine
Păstrează-n veci conştiinţa lui de sine?
Înscrisă în lumini sau tainici unde
În univers constiinţa-i va pătrunde?
Materii ca şi forme sortite sunt să piară
Ideea, ce nu moare, Cine-o va naşte iară?
20.06.2004
O lumânare la mormântul lui Beethoven
Lumină care pâlpâie pe soclu
Aprins-am, nefiind un simplu cioclu,
Nedemn urmaş al gloriei apuse.
Clar definind cuvintele nespuse
Prin muzică, El a cuprins fiinţa
A tot ce e uman, căci neputinţa
Cuvintelor în note-a spulberat
Clar cuprinzând destinul ce ni-i dat.
La gând, simţire, faptă el te-ndeamnă
A fi cu toţi; cei muritori s-adună
În coru-i sacru, păsul să şi-l spună
Toţi cei creaţi de Spiritul Divin,
Supuşi vieţii, morţii; un destin
Ce dat ne-a fost şi trebuie-mplinit
Voinţă fer-a celui Infinit-
Să fie, deci, o flamă ce pâlpâie
Pe-un monument de fier, fără tămâie
Menită-i să rostească via-mi faclă
Că El e viu, mai viu acum în raclă.
Imperiul morţii dându-i nemurirea
De secole străpunse în simţirea
Ce lor ce-au fost şi vor veni pe lume
A lor cohorte vor simţi anume
Că-i leagă ritmul muzicii celeste
A celui ce-i aci, dar nu mai este
Veşnic trăind prin arta lui divină:
Nu-i clipă să n-auzi muzica-i plină.
Viena
18.08.2004
Arimie
Versuri măestre, ce curg fără rimă
Ca note se-nşir pe a timpului stimă
Nu pot fi cântate, ne-având intervale
Lipsit de zăgazuri, pârâul, la vale
Clipocind într-una, un BACH monoton
Făr de armonie, contrapunct, doar tău
Sclipind în imagini total disperate
E greu să s-adune în pagini curate.
Dr. Gheorghe Ştefănescu
Timişoara
