“Primul Cuvânt” (file de jurnal)

29 Nov 2012 by admin, Comments Off on “Primul Cuvânt” (file de jurnal)

24 Martie 2008 , Inaintepraznuirea Buneivestiri , Cuv. Zaharia , Sf. Artemon Episcopul

Draga Doamna Gurza,

Dau zor cu mai multe caci vom lipsi din Romania pana in 12 Aprilie , deci sunt multe de facut acum. Totusi , o tema ar trebui evocata pe scurt. ARP a decis sa editeze anual 5 autori la prima carte  , dupa cum cred ca stiti ( fara a se intelege prin  debut “lipsa de experienta “); este un program numit “Primul Cuvant”, pe care l-am creat ,intre altele , si fiindca la vremea mea nu am avut nici un reazem , in nimeni ,pentru a putea sa vad “prima carte ” aparuta (ci doar rautati si vrajmasii ).

In anul trecut au putut aparea , astfel, doua carti fiindca programul se incepuse numai la inceputul toamnei iar in acest an a fost promovat cu o carte de istorie si NN Tomoniu ; in plan mai sunt Vlad Protopopescu , din Australia , un istoric eminent (foarte haituit de niste “patapievici ” mai mari si mai mici ) si o poeta din America, de fapt si pictorita , care , pana la cincizeci si ceva de ani n-a fost bagata in seama de nimeni (se cheama Cora Ardoni , pe numele de scriitoare). Ar mai ramanea, deci, doua titluri . Pentru unul din ele m-am gandit la Ben Todica , “autor fara carte ” inca dar foarte inzestrat literar si care , desi a scris putin , “a scris bine “. Cum acest volum de “Primul Cuvant” ar urma sa fie (si toate sunt asa) de circa 40 de pagini , continand de fapt un excerpt de opera (cand exista ) si un pas de un yard intr-o calatorie de o mie de mile , ceea ce am si pot constitui intr-un intreg cu vizibilitate buna – de la acest autor intruneste perfect elementele  de metoda.

Ca si in celelalte cazuri, postfata am sa i-o fac eu (daca nu sunt alte deziderate) si tirajul ar fi de cam 1000 de bucati , distribuite de ARP , ca intotdeauna gratuit , in retelele  create anterior. Nu imi dau seama daca autorul ar fi de acord si, fiindca sunteti – inteleg – in contacte continui – poate imi expuneti o parere.

Cu doriri de bine si sanatate.

Artur Silvestri

 

 ***

18 Septembrie 2008 , Sf. Cuvios Eumenie, episcopul Gortinei• Sf. Mucenite femei Sofia si Irina, Sf. Mucenita Ariadna , Sf. Mucenic Castor

Am primit cu putin timp in urma aceste texte ale dlui Ben Todica si o prefata scrisa de dl. Ioan Miclau ; documentul mi-a fost trimis de d-na Mariana Gurza. Materialul se afla intr-o forma bruta astfel incat pentru aparitie in volum el va trebui citit de un redactor care va face si adaosurile necesare (diacritice etc. ) intrucat – in mod evident – nu poate aparea asa cum a fost prezentat .Cum volumul anuntat este planificat in colectia “Primul Cuvant” ( despre care exista suficiente date in paginile web editate de ARP) , materialul va fi definitivat conform formatului acestei colectii si obiectivelor ei .

Aceasta operatiune se va face anterior redactarii . Avand in vedere caracterul brut si operatiunile ce sunt necesare (laborioase si migaloase) , forma elaborata nu poate exista inainte de data de 10 Octombrie ; daca autorul va fi de acord cu continutul volumului , el va pleca la tipar urmand sa apara dupa circa 3 saptamani.

Cu doriri de bine
Silvestri

***

23 Septembrie 2008 , Pomenirea zamislirii Sfantului slavitului Inaintemergatorului si Botezatorului prooroc Ioan

Draga Doamna Gurza,

Imprejurarea ca sunt in mod continuu ocupat nu impiedica pe nimeni sa imi ceara parerea atunci cand are nevoie… De aceea daca este nevoie nu ezitati sa imi impartasiti din cele ce va preocupa , asa cum ati facut cu vestile trimise azi.
….
Despre cartea dlui Todica , datele problemei sunt cele evocate in comentariile facute in legatura cu ea : va aparea in colectia unde a fost anuntata, operandu-se o selectie severa(chiar daca aceasta nu va conveni unora si chiar autorului) ce se va dovedi utila atat pentru autor cat si pentru echilibrul creatiilor ce vor ramanea in editie . Ca ulterior din cele inedite – adaugandu-se orice altceva – se va putea concepe un alt volum , aceasta este o tema care imi depaseste astazi puterea de previziune desi sunt incredintat ca nu ar fi in folosul judecatii de valoare daca nu se elimina destule texte de context -prezente aici – si nu se adauga altele , ce poate se vor scrie candva.

Esentialul in aceste vremuri este, cred, sa nu stam pe loc si cu mainile in san . Cat despre toate celelalte ce se intampla in jurul nostru, intre care unele , de fapt destule, ne ating sau ne supara , numai Dumnezeu stie ce e mai bine ; dar nadajduim in asezarea tuturora la randuiala si la vechile – si sanatoasele -principii de ingaduinta si bunavoire.
V-as ruga sa-mi scrieti , totusi, cand aveti ceva care credeti ca trebuie impartasit si nu uitati ca sunt alaturi de toti cei ce incearca sa lase o urma in timp , indiferent daca ei au intelegere sau atentie fata de ceea ce fac altii .

Sper sa aveti parte de zile bune si de aici incolo.
Cu drag

Silvestri

 

***

1 Noiembrie 2006,Sfintii "doctori fara de arginti"Cosma si Damian
 

Draga Doamna Gurza,

Am sa incerc sa raspund la fiecare parte din scrisorile trimise azi,ca sa nu le incurc.Ioan Miclau este un om admirabil si de o curatenie sufleteasca iesita din comun.Un om batran si intelept,un plugar ajuns la Antipozi fara sa isi uite tarina,plugul si vitele de acasa.L-am cunoscut fiindca mi-a vorbit despre el Preotul Alexandru Stanciulescu-Barda,din satul Malovat din Mehedinti(il gasiti si in "Cuvinte pentru Urmasi"si in"Marturisirea de credinta literara"),care,avand singura editura importanta din "mediul rural",de la noi(ce cheama"Cuget Romanesc"si a scos o multime de carti ziditoare,ar merita sa-l cunoasteti)i-a publicat cateva carti de poezii.Nu imi dau seama cum au ajuns sa se cunoasca dar cred ca "s-a potrivit"sa ajunga in legatura.Cel dintai volum are o prefata de Ben Todica,despre care nu stiam nimic pana atunci dar unde am vazut de indata pe scriitorul daruit.Amandoi reprezentau doua fenomene distincte si mi-a parut rau-si chiar mi-a fost ciuda-ca nu auzisem despre ei pana atunci desi fac eforturi sa aflu cat mai multe si despre cat mai multi,indiferent de unde ar fi si cu orice"cota"ar avea.Diferentele nu acopereau insa "stratul ireductibil comun"reprezentat printr-un dor salbatic de ceva ce era inauntrul fiecaruia dar "curgea"prin fiecare:era,cred,"raspandirea in Neamuri".

Poezia lui Ioan Miclau, de un traditionalism ce unora le-ar parea reprobabil,este,insa,expresia unui "armonism"desavarsit; acesta nu se defineste nu atat prin versificatie ingrijita si muzicalism exterior ci mai degraba printr-o conformatie proportionala,echilibrata si sapientiala a sufletului invoit si impacat cu toate.Era,deci,semnul unei intelepciuni intrevazuta nu doar prin uimitoarea lui seninatate ci si prin "felul cum infaptuieste":de la sine,precum natura,si intr-o stare de "fericire a darului"pe care am intalnit-o rareori si tocmai de aceea trebuind sa fie tema de mirare.Cu vremea ,am inceput sa vorbim asa cum vorbesc oamenii care par ca se cunosc de o mie de ani si probabil ca asa ne si cunosteam,de demult.El imi scrie,si imi trimite,emotionante evocari ale "locului sau",ce vor constitui ,candva,o splendida culegere memorialistica ,si mai adauga compozitii de o specie indefinita,pe care le-as denumi pur si simplu"ganduri".Acestea ies din straturi necunoscute ce se "trezesc"pentru cateva zeci de minute atunci cand ceva le clatina,atinse misterios de un cuvand auzit sau citit ori de o amintire ce ingaduie memoria sufleteasca sa lucreze din nou.Din aceste "ganduri"ar fi trebuit scoasa o carte micuta,de fapt un "breviar de cuvinte intelepte"si tot atat de armonice ca si poezia lui.

De la Ioan Miclau nu as fi vrut sa obtin decat ceva ce nu am reusit sa-l determin sa faca,anume :sa vorbeasca despre poezia lui si despre"armonism",caci acest gen de literatura a seninantatii ar merita sa fie si teoretizata si ar sluji ,cu vremea,si altora ca indreptar.

Ma gandesc adeseori la el,in zilele cand simt ca rautatile ma coplesesc ;si ma intareste gandul ca un om de pe la noi,de aici,a reusit la capatul Pamantului,atat de departe de parca ar fi pe o alta planeta,sa cladeasca o biblioteca unde se scrie si se vorbeste romaneste.Gandul ca aceasta fapta a fost posibila ma incurajeaza tocmai cand ma simt mai incoltit.

Ben Todica este ,la randul lui,un scriitor fenomenal dar un scriitor de o formula neobisnuita.El vorbeste prin cuvinte potrivite,atat de potrivite cu sufletul uimitor de candid ce i l-a dat Dumnezeu incat intelegem de indata ca totul izvoreste la el de unde de unde "apele"sunt cristaline si pure,si,deopotriva,prin imagini si ,deci,prin citate.Insa despre el as scrie mai in largime curand.

 

Cu drag,

Silvestri (Din file de corespondenta)

Nota mea: Acum, scriitorul Ben Todica are cartile lui…

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii