Cuvânt și iubire

BEN TODICĂ – ,,suflet în sufletul neamului” nostru

 

Dacă orice cuvânt este, la origine, o metaforă și sufletul nostru se hrănește cu poezie, când mintea urmează sensul și ținta cunoașterii, OMUL devine cuibul sfânt, din care își ia zborul – spre luminare – OPERA sa.

Întâlnirea cu ,,lumile” multidimensionalului român planetar Ben Todică este, cu meritată plecăciune, precedată de reușita prestație ilustrativ-ordonatoare a echipei pereche – Emilia Țuțuianu și Dorin Dospinescu – care patronează Editura MUȘATINIA din Roman, România.

            Ce poate fi mai sugestiv decât o Stea Polară, care dă Carelor cerești direcție și două drapele unite prin rădăcină și diferențiate prin coroană!

            Dreptul fundamental al unei cărți este acela de a ataca pe cititor cu o cvadruplă, îndreptățită întrebare: CINE, CE, CUM, DE CE?

           Despre CINE este autorul volumelor – la a treia ediție – ÎNTRE DOUĂ LUMI și ÎN DOUĂ LUMI  s-a scris mult în lumea noastră unică și bine, cu singura rezervă că întotdeauna mai rămâne ceva de spus. Mă îndoiesc însă că ar putea fi întrecută în concentrare și adevăr formula propusă de Artur Silvestri (vezi coperta patru – ,,Între două lumi”), zborul nefrânt al neliniștii interioare, surprins în portretul realizat de Alicja Grecka sau ,,modelul uman” ca sinteză galactică – exprimat prin personalizare – propus de Ioan Miclău (Precuvântare – ,,Între două lumi”)!

            Privit ecuațional, am putea conchide că omul este egal cu ceea ce face.

            Pentru constructorul de sine Ben Todică, omul este devenire fără oprire, este arcadă de gând, simțire și faptă între două coloane finite (ce păcat!) – existent și posibil.

            De aici, expansiunea de neoprit, pe toate planurile existențiale, ale eroului nostrum autor. Căutarea de sine și căutarea de alții, depășirea de sine, pentru sine și pentru alții, îndârjirea și încrederea înaintării, bucuria și liniștea atingerii constituie substanța de bază a cărților sale. O prefigurare a modelului uman cerut de Viitorul Apropiat!

            CE FEL de lume vede, visează și propune sufletul cu marca Ben Todică, ancorat și acordat la puritatea ,,dimineții” poetice, dar și la strigătul de alarmă al frustei realități?

            Bineînțeles, o lume globalizată, ca ,,o reflecție virtuală a iubirii” (p.21 – ,,Între…”), însă bazată pe respectarea binelui și a credinței moștenite, pe configurația națională existentă, pentru că ,,țările se hrănesc din seva trecutului, precum apa râului, din izvor”. ,,Ce nu înțelege Europa – avertizează autorul – este faptul că, dacă națiunile dispar, va dispărea și ea”, că ,,România poate contribui la succesul EUROPEI, rămânând România”(p.25 – ,,Între…”), păstrându-și dreptul asupra pământului strămoșesc, care ,,este altarul țării” (p.25 – ,,Între…”).

            În același timp, Ben Todică subliniază faptul că ,,e important să ne cunoastem”, să colaborăm, să acționăm uniți pentru realizarea unor obiective comune, fiind locuitori ai aceleiași planete, dar găsind ,,o balanță interetnică” favorabilă tuturor (p.26 – ,,Între…”).

            Ceea ce ar putea uni și înnobila popoarele – crede autorul – este, în primul rând, ,,redefinirea valorii”.  Aceasta ar putea ,,declanșa o nouă revoluție” (p.25 – ,,Între…”).

            Privit ca valoare supremă a vremii în care trăim banul ne transform în ,,monștri”, în ,,mașini” (p.68 – ,,Între…”). Or, a ne continua nu înseamnă doar a trăi ca niște ,,roboței”, care nu au nevoie decât de ,,baterii” pentru a funcționa. Aceasta ar fi o jalnică ,,societate artificială”.

            ȘCOALA, ICOANA și ISTORIA constituie sufletul unei nații!

            Calea păstrării și ,,cinstirii identității” – ne atenționează insistent autorul – este ,,cheia” rămânerii !

           DE CE scrie Ben Todică?

            Citindu-l, înțelegi că nu poate altfel. Scrie precum respiră, scrie pentru că există. Scrisul este pentru Domnia Sa o necesitate organică, dar, în aceeași măsură, o datorie.

            Întrebat, într-un interviu, despre interferența sa cultural cu țara de reședință, autorul constată, cu amărăciune, că asimilarea culturii australiene se rezumă doar la bani. Un român nu poate renunța la cultura sa, la ,,acasă”, nu o poate ,,lua de la capăt”(p.148 – ,,Între…”), pentru sublimul motiv că, oriunde s-ar afla, românul rămâne pentru totdeauna ,,o micuță Românie” (p.17- ,,Între…”).

            Dorul și nevoia de Țara-Mamă, grija pentru destinul ei, setea de a-i fi alături, de a mulțumi părinților, dascălilor, apropiaților, bănățenilor, românilor, poeților, mângâind cu cântecele lor ,,țara de la un hotar la altul”, risipind și pansând ,,rana, durerea și întunericul” (p.40 – ,,Între…”), reprezintă crezul de granit al autorului.

            Ben Todică scrie pentru a se cunoaște, socratic, pe sine, pentru a cunoaște lumea închingată și eliberată mereu prin conceptele și acțiunile ei, pentru a desțeleni calea ,,binelui” și a ,,adevărului”, pentru a dobândi și dărui puterea evaluării drepte și nepărtinitoare, evitând micimea, meschinăria, oportunismul unor ,,Patapievici“ contemporani, pătați de un feroce ,,neromânism” afișat cu superioritate, vorbind disprețuitor despre ,,nerelevanța” lui Eminescu.

            ,,Trăim azi, mai mult ca niciodată, într-un adevăr eclipsat – observă Ben Todică – Eminescu(asemeni unui Hristos) ne-a fost dat ca să ne arate cine suntem, să ne învețe să stăm drept… El, precum aracul, ne-a ridicat și călăuzit spre lumină” (p.44 – ,,Între…”). ,,Eminescu este parte din ADN-ul poporului român. Ele este fratele nostru, este poetul om de știință, fiul, este sfântul apărător și protector al României” (p.47 – ,,Între…”).

            Ben Todică scrie pentru că îi pasă.

            Spiritul său, pătruns de măreția reală a poporului căruia îi aparține, fără a atinge cu nimic forța, creativitatea și idealurile care aureolează fruntea celorlalte popoare, simte nevoia să reacționeze atunci când neamul nostru este amenințat în însăși esența sa.

            Dacă dacii erau ,,nimic sau nimeni” – se întreabă autorul – romanii, învingători în ,,zeci de războaie, ar fi ridicat la Roma Columna lui Traian, spre a se mândri peste veacuri cu biruința asupra lor?”. ,,De ce nu au făcut o columnă pentru bătălia cu triburile germanice sau cele engleze? – pentru că nu valorau nimic la acea vreme”.

            ,,Ce crezi că ți s-ar întâmpla dacă te-ai duce la Roma și le-ai spune italienilor să dărâme columna pe motivul că nu mai e relevantă astăzi? Dar dacă le-ai spune englezilor că Shakespeare nu mai e relevant, sau americanilor, același lucru de spre Hemingway, ori rușilor despre Dostoievski etc.? Ce reacție ar avea?”

            Neevidențiată, necunoscută, ignorată și blamată (de multe ori, cu bună știință, dar din interes) cultura noastră este înlocuită cu ,,kitsch”-ul ,,adus și impus din afară”(p.46 – ,,Între…”).

            De ce ,,trebuie să tacă” România ?!

            ,,Scriitorii, poeții, artiștii … iau idei și le înfașă în experiențe emoționale … mai pătrunzătoare decât sfaturile politicianului sau ale conducătorului de grup”, prin ,,metafora care ne transformă felul de a gândi și vedea”. ,,Prin ea, avem puteri nemăsurate de a influența lumea”. ,,Existăm pentru că avem o cultură”. Ea este ,,experiența noastră”, iar ,,fiorul ei etern” este ,,tradiția”. Cultura este la fel de esențială pentru o nație ca și ,,sănătatea”. ,,Este chiar izvorul sănătății” (p.49 – ,,Între…”). Ruperea poporului de cultura sa echivalează cu ,,îndobitocirea”, ,,deromânizarea” și ,,creearea unui nou hibrid”(p.50 – ,,Între…”).

            Basmul și filmul – având o largă adresabilitate – sunt folosite cu succes pentru ,,spălarea creierelor”. Împănate ,, cu lovituri în direcția țintei”, promovând ,,rupere de aproapele, agresivitate, militarism și eliminare”, ca ,,soluții spre succes și fericire”, ele sunt construite pe principiul Violență contra Violență – jalnică și periculoasă întoarcere la ,,Legea Talionului”!

            Filmele americane, mai ales cele de după 11 septembrie 2001, debusolează consumatorii, îi privează ,,de propriile simțăminte”(p.50-p.52 – ,,Între…”).

            ,,Umanismul mai trăiește atâta timp cât fiecare dintre noi mai păstrăm în suflet un strop al inocenței de copil, iar literatura pentru copii…, cinematografia” sunt hotărâtoare, prin conținutul și calitatea lor(p.59 – ,,Între…”).

            Propune Ben Todică și soluții?

            Se poate spune că face acest lucru convingător, pregnant și la tot pasul, atrăgând atenția că ,,evoluția e un concept de zbatere”.

            Avem gândire, țară, tradiție, credință, educație, sănătate. Toate împreună ne pot ajuta să înaintăm. Doar că ,,pentru cei de la guvern nu contează câți mor, nu contează cât costă, ci contează ca ei să rămână în tabăra învingătorilor și să nu fie persecutați niciodată pentru greșelile lor” (p.69 – ,,Între…”).

            Parafrazându-l pe Ben Todică, ne putem întreba: Cât va mai trebui să plătim ,,despăgubiri” de pace Occidentului?

            ,,Suntem un popor de oameni buni, așezați și gata de schimbare. Imaginațivă o nouă țară, cu un guvern care să dea încredere oamenilor, demnitate și curaj, în loc de frică, care să nu ne dezbine, ci să inspire, care să nu promoveze ură, ci unitate, care să nu despoaie pe omul sărac, pentru a se îmbuiba pe el” (p.121 – ,,Între…”) – iată punctul de plecare al unui program de izbăvire a nației.

            Teama de realitatea exterioară ( presiunea, amenințarea, concurența modelelor comerciale etc.) și de cea interioară (lipsa de informare, de capital, vârsta etc.) poate fi depășită. ,,Ridicând tinerețea în slăvi și comercializând-o” (p.75 – ,,Între…”), omul modern se orientează spre extreme: între ridicol și abandonare, între ambalaj și conținut, între pălăvrăgeli lacrimogene în presă și acțiune, trebuie să alegem astfel încât să putem salva măcar ce a rămas.

            ,,Treceți la fapte!” (p.78 – ,,Între…”) – ne îndeamnă (și nu cred că greșesc, dacă spun ordonă) autorul ,,lumilor”.

            ,,Oameni buni! Trezițivă din această hipnoză a nepăsării… redați demnitatea oamenilor și schimbați destine!!!”(p.79 – ,,Între”).

            ,,Bani sunt destui în buzunarul hoților”(p.78 – ,,Între…”). ,,Dacă alte națiuni au cerut despăgubiri de la România la Curtea Europeană, de ce nu și România, altor țări?” (p.79 – ,,Între…”).

            După cum observă și Alexandru Nemoianu în cartea ,,Întâmplări și vise” – recenzată de Ben Todică –  în 1989, țara ,,trebuia împărțită în mod egal tuturor românilor care au muncit în ea”(p.122 – ,,Între…”). Aceștia trebuiau educați să administreze bunurile primite, diferențierea producându-se trepat și în funcție de râvna și capacitatea fiecăruia, dar pornind de pe poziții egale. La noi, ce s-a întâmplat? ,,Țara a fost jefuită și împărțită ca-n codru”. ,,Greșelile neamendate” au dus ,,la repetiție și depravare”(p.123 – ,,Între…”) și țara a fost dusă pe marginea prăpastiei!

            Locuind in SUA, având informația corespunzătoare Al. Nemoianu concluzionează : ,,Vom fi arși fără milă, dar vom învinge”. ,,Imperiile care cad…, mai inainte de prăbușirea finală, sunt de o violență feroce, de fiară rănită!” (p.126 – ,,Între…”).

            Experiența altor vremuri, a altor popoare ne arată că redresarea depinde de noi, dar este posibilă. Iată exemplul relatat de Ben Todică, într-un interviu acordat postului de radio Timișoara: ,,Australia e o țară în care condamnații au fost aduși din Anglia, pentru reabilitare, și, în 200 de ani, au construit o țară în care lasă sticla de lapte în fața ușii, cu cinci dolari pe ea sau ușa deschisă și nimeni nu se atinge de ele” (p.149 – ,,Între…”).Emigranții însă au profitat de situație și legile s-au schimbat, au apărut ,,zăvoarele” și ,,zidurile”.

            Până prin anii ’80 era aici o singură clasă. Acum sunt două: unii care cred că au (sclavii/robii) și alții care nu au niciodată destul (superbogații). Dacă muncești, ai, dacă nu, trăiești din șomaj. Săracii și bogații trăiesc, se îmbracă, se distrează la fel. În Australia, se vine doar pentru a face avere. Singurele piedici sunt ingnoranța și lenea.

            După ’89, și România e împărțită în două: ,,cei care așteaptă de la Dumnezeu să pice ceva” și ,,șmecherii care pretind că o gospodăresc”. ,,România este ajutată din interior să se dizolve în Europa” (p.152 – ,,Între…”). ,,Românii, ori sunt proști grămadă, ori sunt extraordinar de inteligenți” – e un semn al maturității etnice. ,,Nu-i poți convinge să participe sau să susțină”. ,,Românul e ca peștele : îl poți păcăli numai cu un anumit fel de momeală – sarmalele” (p.153  – ,,Între…”).

            Între căile de influențare a poporului nostru la nivel de mentalitate, Ben Todică propune ca instrumente de bază cultura, școala, credința.

            Analizând rolul operei poetice în trezirea conștiinței , Ben Todică subliniază că ,,suferința este inima creativității, este combustibilul ei”. Doar ascultând ,,ceea ce nu spun oamenii atunci când vorbesc”, ,,auzi ideea folosită  și, în felul acesta, ți se vor dezvălui lumi de care nici nu ai crezut că există. Devii mai curios și plin de interes, mai întrebător”(p.103 – ,,Între…”).

            Vorbind despre poezia Ilenei Marian, autorul observă că ,,omul, în codiții demoralizate, își multiplică conștiința”(p.102 – ,,Între…”).

            Experiența personală a autorului, trăitor efectiv ,,Între două lumi” și ,,În două lumi”, atenția, grija și nevoia contactului permanent cu prima sa lume ne dau cheia neclacării românului în vicisitudinile lumii alese. ,,Conștiința multiplicată” a celor plecați, forțând barierele conștiinței dezorientate a celor rămași, ar putea produce o răsturnare de situații de care românii s-au dovedit capabili și în alte împrejurări istorice.

            ,,Limba română este una dintre cele mai bogate limbi din lume. Una dintre cele mai evoluate”(p.22 – ,,Între…”). De ce n-am folosi mai mult – precum japonezii haiku-ul lor – forța literaturii, a artei, în general, pentru ,,supraexpunerea spiritului la meditație”, bombardându-l cu întrebări, ipoteze, posibilități, lăsându-i deplină libertate de alegere?!

            Făcând incursiuni de adâncă pătrundere în scrierile lui I. Iacob-Bencei, Alexandru Memoianu, George Anca, Ioan Miclău, autorul servește școlii noastre de gândire cugetări tulburătoare prin profunzimea și optimismul lor:

-,,Locul unde te naști este sfânt”;

-,,Dacă ai un vis, trebuie să lupți pentru el”;

-,,Totul e posibil în viață, dacă tu crezi și insiști”;

-,,Credința, nu uita, e eternă”(p.104 – ,,Între…”);

-,,Poezia adevărată te introduce în permanent, anulează noțiunea de timp”(p.106 – ,,Între…”);

-,,Poeții, artiștii sunt în sacru adevărații sfinți care dețin cheile cerului”(p.107 – ,,Între…”);

-,,Neamul nu piere atâta timp cât există iubirea de casă și de aproapele”(p.108 – ,,Între…”);

-Creația autentică este un drog benefic;

-,,Istoria e scrisă de învingători – întotdeauna ”(p.114 – ,,Între…”);

-,,Toate experiențele Universului sunt ascunse codificat în noi”(p.115 – ,,Între…”).

            Am extras și redat aceste zece maxime propuse de Ben Todică, pentru a înțelege stilul pregnant participativ al autorului.

            Între mijloacele utilizate, prentru a ajunge la țintă, vom evidenția bogăția ideatică, arzătoare și mereu incitantă, bazată pe trăire, contact, cunoaștere, dar și pe o bibliografie intrinsecă de înaltă ținută; diversitatea formelor de adresare(mărturisire eseistică, reportaj, interviu, epistolă, urare, comentariu, recenzie etc.); calitatea limbajului(fără prețiozități și trimiteri, prin adresare directă, fluență, participare, sinceritate); Apelul la memoria comună a faptelor, locurilor și persoanelor.

            Deși – la prima vedere – structura cărții pare amalgamată, totul este compensat cu prisosință de surpriza fiecărei pagini: nu poți bănui ce urmează și ești mereu copleșit de noutate.

            Mustind de un lirism de bună calitate – ca o muzică de fond, care îi dă credibilitate maximă și armonie – lucrarea transmite și acreditează valorile morale pe care contează autorul. Luându-și aliați bine aleși, pe care, în ambele volume, dar cu precădere, în cel intitulat ,,În două lumi” – structurat numai pe interviu –  îi aduce direct în scenă, le dă cuvântul, deschizând întreaga lume în fața, gândul și judecata cititorului.

            Citindu-l pe Ben Todică, am avut, până la un punct, aceeași senzație dureroasă și nevindecabilă a dezrădăcinării pe care mi-au dat-o cărțile lui Salman Rushdie: ,,Un paradis devastat”, ,,o luptă corp la corp între acolo și aici, între ispita rădăcinilor și cea a drumului”. Depășind ,,dezorientarea”, genialul indian abordează ,,neapartenența”, instalându-se, ca o apărare lirică, în ,,patria artistică”( Salman Rushdie ).

            Privind chipurile celor doi, se poate înțelege diferența: substanța de luptător a românului, tenacitatea, știința țeserii relațiilor felurite cu Țara-Mamă – și nu numai – i-au salvat acestuia lumina din suflet. ,,Deznădăjduitului i s-a luat totul și de aceea își concentrează toată imaginația și cunoștințele vieții întru a scrie” (p.102 – ,,Între…”).

            Ben Todică a luat Domnia Sa – prin îndrăzneală, selecție riguroasă, râvnă și talent – lumina ,,lumilor” umblate, pe care, așezând-o pe temelia trainică de acasă, o revarsă asupra noastră cu fiecare gest.

 Mulţumiri și la cât mai mulți ani frumoși și buni!

MARIA RUGINĂ