Artur Silvestri: ” Înţeleptul din America”
Soarta operei lui Alexandru Nemoianu este tot atat de stranie ca si opera insasi .Si in acest caz , un complex de imprejurari potrivnice opreste privirea calma si cuprinzatoare si amana in chip greu de inteles atat valorificarea operei cat si perceptia ei daca nu chiar impiedica pana si citirea insasi. Contribuie la aceasta , intre altele , dificultatile in a fi clasificata ca gen si formula . Scriitorul e socotit , prin simplificare stereotipa , cand istoric , cand prozator iar productiile lui , fiind neobisnuite , nu par sa atraga aprioric sau intimideaza . Dar nici tematica nu pare mai apropiata spiritului comun . “Istoria romanilor-americani ” ( materie cu aspect specios si , in aparentza, obiect de eruditie seaca si arhivistica ) , memorialistica “taranismului ” afirmat violent in ” Borloveni ” sau aceea i-revendicativa si elegiaca din ” Puccini 4 ” sunt tot ce poate fi mai rebarbativ in viziunea intelectualului de atitudine creola si a belferimii lucrand dupa tipar . Si cum scriitorul vietuieste intr-o recluziune anahoretica in tinuturi indepartate si nu cultiva prietesugul zgomotos si spiritul gregar ,manifestandu-se in maniera grava , reflexiva si ticaita, incapabil nu a practica ci chiar a pricepe tocmeala , invoielile si scara de valori rezultata din troc, raspandirea prin lectura e restransa desi opera exista cantitativ si , privita atent , ar trebui sa impuna. Si exegeza nu putea fi decat firava pana la un punct , continand o vreme mai mult recenzii intamplatoare si putine .
Aceasta situatie nici nu uimeste in climatul de grotesc , pestrit si de ierarhii de valori cladite anapoda ce domneste la noi unde in traditie ancilara se saruta pana si papucii boierimii depravate de prin divane in vreme ce carturarului retinut si ganditorului eretic – socotiti a nu avea greutate in imediatul chiverniselilor de neam-prost – le raman dispretul si omisiunile voite sau nepasatoare.
Concluzia ce s-ar fi obtinut pana deunazi , indicand ca exista opera dar lipseste penetratia nici nu ar fi avut importanta caci nu atat adulatia contemporanilor da valoarea ci staruinta ecoului in timp si puterea ” scriselor ” de a inrauri (fie si prin adagiu anonim si apoftegma devenita “folklor”) creind interogatii periodice ; acestea daca nu ar ilustra cazul dramatic cand , ignorata in vremea ei , opera ar ingadui abia probabile restituiri si nadejdi in descoperirea tarzie . Cum insa la noi, unde metoda “ingroparii de viu ” a celui inconform face furori si ridicarea scarii de valori se face cu exclusivism inca de azi (daca nu chiar de ieri prin selectia aprioristica ) increderea in dreptatea posteritatii trebuie sa fie mai redusa decat ne-ar intari-o vremurile neconvulsive cum nu sunt cele ce le traim . Rezulta ca ipoteza justitiara in forma ei metafizica trebuie mai degraba stimulata prin ajutor contemporan si contributie fara iluzii insa cu simtamantul viu al masurilor echilibrate .
Cartea aceasta acopera in fapt goluri anterioare desi fusese planuita ca omagiu de varsta rotunda intr-un fel, totusi ,diferit de obisnuitele “melanges” ( incluzand evocari de personalitate , “fortuna ” si studii in subiecte de tot felul. In locul lor s-au adunat cateva zeci de comentarii , eseuri si, putine doar, cronici si recenzii care, desi cantaresc -ca majoritate – suficient cat sa impuna , abia daca deschid un dosar al receptarii in felul unor pagini preliminare .
Caci depasind prejudecatile , cititorul incepe a descoperi cu uimire ca acolo unde pare a intalni examinare de istoric este , de fapt, un gen rar de literatura sapientiala cultivand fara model explicit apologul , “cuvantul de invatatura” si “povata ” precum in alte vremuri cand nu literatura ci cercetarea ziditoare constituia formula predilecta si cu efect si ca autorul tinde nu spre dizertatie de catedra ci -prin adagiu si apoftegma- la “exemplar” si inteleptire . Proza insasi nici macar nu -i fictiune propriu-zisa ci povesti libere extrase din viata sau , mai bine zis , fulguratii de un fel memorialistic de o ingenuitate uimitoare si unde adeseori aripa angelica a poeziei bate rar , ritmic si impresionant precum in prea putine din creatiile de seama care nici nu au gen , specie si asemanari . Literatura insasi , de fapt “creatia” (caci aceste intocmiri sunt literatura dar situata in alta varsta , poate coetanee cu insemnarile medievale de scriptoriu ) e un fel de sir prelung si rapsodic de ” eseuri ” adica de “incercari ” in sensul originar unde , daca ar trebui sa se cuprinda intreaga lor semnificatie , chiar intelesul mistic ar fi prezentza de capatai . Dar si tematica se dovedeste a fi altfel decat pare . Ceea ce , in cercetarile despre ” rominul american” , da sentimentul studiului de eruditie pe subiect impus (fiind, in fond, dovezi de spirit carturaresc inzestrat si meticulos ) se reveleaza deopotriva ca reflectii asupra “modelului existential romanesc” , in fond un originism consubstantial ce se poarta cu sine inerent peste incidentalul geografic si contextul ingaduitor sau ostil . “Taranismul” insusi al Borlovenilor se adauga acestui mister de conformatie prin ecou de unitati organice si , de oriunde am lua-o , se rasfrange in impresionantele dovezi de materie medulara calinesciana intruchipate de “spiritul getic “, de sadovenism si de regresiunea catre arhaic . Filosofia insasi este aici iesita din realitatile necontingente si nu-i de mirare ca in satul primordial , codificat de ritualuri , hotare , obiceiuri si cutume enigmatice , sentimentul vietii in spiritul comunal , de “loc de origine” dezvoltat prin tinuturi , plasi si ” tari “, triumfa ca legitimitate . Acesta este , la drept vorbind, si argumentul memorialisticii “bucurestene” din Puccini 4 si imprejurimi care nedumereste printr-un bucurestenism de cartiere traditionale , de “mahalale” stravechi si de lume asezata in masurile vietii la tara inevitabila intr-o federatie de sate precum Bucurestii originari .
Perspectiva este pretutindeni “eretica” avand , de fapt , o inactualitate ce se intalneste cu greu la noi unde stereotipul impus consta in semidoctismul petulant , “uratul” steril si o maladie a urii fata de sine ce strica pana si destule suflete tari .Insa aducand reactiune si argument , aceasta trezeste , impresioneaza pe cai nelamurite si stimuleaza .
Fiindca , in ultima analiza, aceasta carte cuprinde un sir de revelatii si desfasoara un sens al nadejdii care , la randul ei , este regasita cu uluire ca si cum spiritul colectiv se trezeste dintr-un lung somn dogmatic in luminile pure , calme si aurorale .
ARTUR SILVESTRI
25 Aprilie 2008 , in Vinerea Mare
(Din file de corespondenta – prefața volumului Înţeleptul din America )
