Florentina Niţă – Proiecţii holografice de la Ciudanoviţa la Melbourne şi mai departe
Cu siguranţă experienţa oricărui român în diaspora este unică în felul ei şi merită să fie cunoscută. Cum memoria poate să piardă din vedere cu timpul acele aspecte care au diferenţiat parcursul, mai uşor sau mai greu străbătut, a fiecăruia, aducându-i până la urmă pe toţi la acelaşi numitor comun, cine reuşeşte să le salveze, măcar în parte, face prin aceasta un serviciu lui însuşi şi comunităţii în general, îmbogăţindu-i spiritualitatea cu partea sa de contributie.
Iar când braţul se înarmeaza cu un microfon sau cu o cameră de filmat, când vocea ţi se poate transmite dintr-un studiou de radio sau televiziune, aceste mărturii devin obuze ce pot să explodeze la mare distanţă şi să trezească conştiinţe.
Privite prin această prismă, interviurile lui Ben Todică ne îmbogăţesc spiritual mai mult decât o relatare banală, documentarele sale sunt pline de semnificaţii, câtă vreme vorbesc despre viaţa reală care, dacă e s-o punem în acelasi plan, este întodeauna cu mult mai interesantă şi captivantă decât un subiect de fiction. Si mai mult decât atât, fixează în mintea ascultătorilor nu doar repere biografice şi figuri remarcabile ale culturii şi ştiinţei româneşti din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, scoţându-le în lumină reflectoarelor din anonimatul în care ar putea rămâne pentru mulţi, ci creează adevarate portrete din galeria măştilor umane, cum ar fi: profesorul universitar realizat din punct de vedere profesional încercând să reînnoade legăturile cu ţara, artistul român în turneu care până să se dezmeticească unde se află este deja înconjurat cu căldură frăţească, parlamentarul european în căutarea alegătorilor prin comunităţile româneşti de oriunde, etc. Dar pentru a face aceasta e nevoie de un fin spirit de observaţie şi mai ales de mult talent.
De la pasiune la profesie drumul parcurs nu a fost uşor. Dinamicitatea şi curajul de a înfrunta provocările vieţii se datoreaza la Ben Todica poate şi faptului că prin vine a continuat să-i curgă uraniul din minele lângă care a crescut, îmbogăţit cu experienţa noilor orizonturi spre care a plecat.
Pentru cineva care a abandonat totul şi a trebuit să repornească de la zero, viaţa are o cu totul altă ierarhie de valori, întrebările vin direct şi la obiect, dialogurile se poartă în sfera concretului, a filozofiei existenţiale, dintr-o necesară dorinţă de pune în primul plan esenţa faptelor şi a ignora aspectele minore. Iar când gustul amar al amintirilor şi al unor experienţe personale işi fac loc în întâlnirile radiofonice cu oaspeţi sosiţi în comunitatea românescă din Australia, chiar mai înainte sa se pronunte întrebarea se transformă în bumerang, reporterul devine el însuşi cel intervievat şi coparticipant: “Incep printr-o mărturisire…”
Şi totuşi, ce ciudată firea umană, cum ajunge să exalte de bucurie la regăsirea unui compatriot, să lupte pentru dreptul de a deveni o reprezentativitate, de a face simţită o voce românescă în tărâmuri îndepărtate, după ce cândva a spus NU la toate acestea şi într-un fel le-a renegat… Să fie o răzbunare a trecutului care se întoarce uneori să bântuie conştiinţa de remuşcări? Sau poate lucrarea timpului ce trece şi a îndepărtării care tind intr-un fel să estompeze neregularitătile, filtrând esenţa de balast, evidenţiind doar aspectele reprezentative? Sunt tot aceiaşi care, pleacând fără să privească înapoi, devin mai apoi “fraţii care poartă în suflet acelaşi dor, acelaşi drag pentru ţara mamă, îndepărtata Românie, dar permanent existentă în inima lor”?
Descoperirea puterii cuvântului scris vine să se adauge la instrumentele prin care Ben Todica continuă să investigheze şi să ne relateze cu acelaşi entuziasm minunile “lumilor” în care trăieşte. Cărtile apar ca o revelaţie şi într-un fel ca o încununare a activităţii sale cu o deschidere la 360 de grade în câmpul artelor. Este, dacă vreţi, o parcurgere în sens invers a genezei, în care “la început a fost cuvântul”, prin punerea într-o ordine proprie a celor trei mari pasiuni: “Filmul a început la Ciudanoviţa, teatrul la Oraviţa şi curajul de a scrie în Australia”.
Faptul că Ben Todica a reuşit să adune şi să dea tiparului memoriile, relatările, trăirile, aşa cum au venit ele, într-un amalgam precum viaţa însăşi este, constituie o restituire necesară atât pentru cei care se regăsesc imortalizati astfel cu o tehnică de stop-cadru, cât mai ales celor care doar astfel au avut ocazia să descopere complexitatea acestui artist care se plimbă cu măiestrie şi dezinvoltură pe toate registrele multimediale.
De la pendularea “Între două lumi”, de care se simte legat deopotrivă prin naştere şi adopţie, la afirmarea apartenenţei şi a ancorării “În două lumi” prin prezent, este procesul parcurs de autocunoaştere de la îndoială la certitudine pentru a atinge maturitatea consolidată. Aş îndrăzni să anticipez – şi sper să nu mă înşel – că întrezăresc o orientare nouă, spre o a treia “lume”, datorată tot legăturilor de familie. Un tărâm misterios şi intrigant, cum este China, nu poate lăsa indiferent un spirit activ şi iscoditor.
Florentina Niţă – Brescia, 18 noiembrie 2012
