Ioan – Nicolae Cenda: Eterna poveste de dragoste
Prozatorul Mihai Moldovan (proză scurtă, nuvelă, roman, jurnal, publicistică, interviuri-ipostaze, specii diverse ale epicului în cele paisprezece volume publicate) oferă cititorilor, atâţia câţi au mai rămas (Doamne fereşte, să nu se audă vreun SOS! Pentru carte şi cititor!) un nou roman Anotimpurile graţiei, apărut la Editura Brumar, în 2012 (într-o ţinută grafică, de invidiat, aşa cum editura îşi respectă autorii şi cititorii, prin cărţi frumoase).
Despre cărţile lui Mihai Moldovan au făcut însemnări nume de referinţă din critica românească, din ,,imediata noastră apropiere”
Un ,,mesaj intim, cu unda … de poezie şi bucurie a spiritului”, … ,,metafora lejeră şi alegoria de substanţă” (Ion Arieşanu); ,,o lume adânc influenţată de spaţiul ei … o intuiţie artistică remarcabilă” (Constantin Zărnescu); ,,legătură tainică dintre schimbările, uneori abia perceptibile, ale naturii şi stările sufleteşti, şi ele schimbătoare” (Constantin Buiciuc); Mihai Moldovan vorbeşte despre ,,rolul artistului în deconstruirea realului, filtrat prin stările psihologice şi analizelor egoului” (Al. Florin Ţene); ,,o predispoziţie aparte pentru epic” (Gheorghe Secheşan); ,,ochiul fin al peisagistuluidescoperă spectacolul cerului nimbat … teroarea şi frumuseţea crepuscului montan” (Maria Bologa); ,,performanţele stilistice ale autorului, silenţele lui în domesticirea frazei ,,mustang” (Iacob Roman); ,,Mihai Moldovan ca şi personajele sale pluteşte peste lucruri, adâncit în gânduri” (Călin Chincea); autorul face parte ,,din seria fastă a celor dutaţi cu neostoită speranţă şi, mai ales, cu răbdare” (Ionel Bota)
Amfitreonul taberelor de literatură din ,,capitala tuturor marginilor”, a cunoscut, a creat un ambient plăcut scriitorilor care au venit din toate colţurile ţării şi de peste hotare la Oraviţa.
Cartea ,,Anotimpurile graţiei” trebuie citită cu imaginea (parte de real şi cea de suflet) autorului. Mihai Moldovan strecoară, în stilul caracteristic, realităţi ale locului în care trăieşte. Arsenie Solomon este Mihai! (ca la G. Flaubert!). Este un fel de ,,spovedanie”, o poveste de iubire, abia şoptită, o iubire târzie dintre Solomon şi Adriana.
Arsenie iubeşte cu tot sufletul literatura. Face o revistă, ,,Conclav literar”, organizează tabere unde marele critic Eustache Săbăilă îşi spune cuvântul, citeşte, face aluzii la mari nume din literatura universală (Saramago), dar iubirea pentru tânăra Adriana Scarlat este ,,cincinalul vieţii lui”.
În Poznoviţa creatorul este neînţeles, neapreciat. Cei de la primărie trăiesc în lumea în care totul ,,pute a bani, a indiferenţă, … a politică”. Primarul, pentru că nu ,,a cântat” partidului lui, îl înlocuieşte de la instituţia culturală pe care a condus-o.
Mihai Moldovan îmbină în roman toate modurile de expunere.
Descrierea pădurii la început de toamnă creează izbutite imagini vizuale: ,,De-acum veşmântul pădurii dă în vileag poposirea toamnei; începuse tranzitul nuanţelor, dezmăţul acestora, pornind cu pigmentarea galbenului fastuos în masa verdelui preponderent şi, odată cu trecerea timpului, cuprinzând tiptil suprafeţe din ce în ce mai semnificative, apărând totodată şi nuanţe intermediare, tinzând înspre roşu şi cărămiziu, schimbarea făcându-se insesizabil, aşa cum creşte firul de iarbă în taină, sau ceva de genul acesta” (p.47)
Întâia ninsoare, ,,mulţimea dalbă a fluturaşilor de nea care, dădeau impresia unui paradis hibernal … , ,,spectacolul jucăuş al fluturilor ce-şi împleteau traiectul în coborârea lor ezitantă spre sol” este cadrul în care cei din ,,sorbind câte puţin din ceaşca de cafea” s-au simţit ,,dispuşi să încrucişeze spadele conversaţiei, fiindcă depănarea eului ideatic are nevoie de multă, fireşte multă destăinuire, care nu se poate face decât unui suflet care vibrează cu amplitudini similare de care trebuie să fii un norocos să dai în viaţă” (p.66)
Dragostea lor, ,,cincinalul vieţii”, se înfiripă într-un spaţiu restrâns, Poznoviţa şi împrejurimile ei.
Autorul lasă timpul să curgă până la o primă declaraţie de dragoste, simplă, banală, ,,când răbdarea îl părăsise, s-a mai mutat din loc în loc când observă scris, cu pixul, cu majuscule un TE IUBESC!” Este o declaraţie făcută pe o frunză ,,pusă la păstrat între filele caietului pe care îl avea în geantă” (p.49)
Este o iubire pe planul ideilor, literatura fiind liantul dintre cei doi. Adriana este femeia care depăşeşte ,,zona comunului”.
În peisajul feeric al Observatorului, eroii discută mai mult pe tema creaţiei literare, simt din priviri că se plac, chiar dacă îşi strunesc sentimentele.
Singuraticul Arsenie Solomon vede în femeia iubită întruparea ideală a Dragostei. Cu greu ei trec de la dumneavoastră la tu. Remarcăm o voluptate a discuţiei despre orice ţine de literatură. De fapt Literatura este Iubita/Iubitul protagoniştilor.
Există şi o teamă de lumea din jur, care ar putea interpreta idila lor. Politicul picură otravă în sufletul lui Arsenie: ,,acelaşi primar stăpân pe atitudinile sale şi care reuşeşte să pună cu botul pe labe tot ce este împotrivă”, … ,,triumful searbăd al puterii i-au resuscitat nevoia unei societăţi epurate de minicună şi inavuţire…” (p.170-171)
Adriana pleacă în ,,ţara lui Saramago”, iar Arsenie Solomon ,,după ce asupra sa s-au abătut avatarurile ce au oscilat între sublim şi marea dezamăgire” (p.171) rămâne acelaşi singuratic, un solitar al Observatorului.
,,Cât despre politic care, vrei, nu vrei, ţi se strecoară-n intimitatea trăirii, neputându-i-te opune întru totu, Arsenie Solomon nereuşind să-l evite în scrierile sale, ba chiar se simţea îndatorat să îşi exprime punctul de vedere dincolo de orice urmă de interes dovadă a indiscutabilei sale apartenenţe civice” (p.171).
Literatura de dragoste a atras cititorii în toate timpurile. Sperăm că romanul lui Mihai Moldovan să-şi găsească cititorii lui (,, … atâţia câţi au mai rămas”).
Ioan – Nicolae Cenda
Oravița
