Cuvânt și iubire

,,…la un an de la trecerea la cele veşnice şi la o sută de ani de la naşterea marelui duhovnic şi mărturisitor Adrian Făgeţeanu, apare prima carte substanţială de cinstire a memoriei sale, cu texte semnate de autori diverşi, clerici sau laici, printre care se numără: ÎPS Andrei Andreicuţ, Andrei Dîrlău (iniţiatorul şi îngrijitorul ediţiei), Marius Oprea, George Enache, Sorin Preda, George Crasnean, Arhim. Mihail Stanciu, Răzvan Codrescu sau regretatul Mihai Rădulescu.

Sunt evocări, interviuri, documentare – unele strict privitoare la viaţa şi lucrarea „patriarhului de la Locurele”, altele privitoare la contextul mai larg în care acesta s-a mişcat în luptă cu vremurile, şi îndeosebi la mişcarea spirituală a Rugului Aprins de la Antim (şi la principalul ei animator, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, mucenicit în temniţa comunistă de la Aiud – sfîrşit martiric de la care se împlinesc tot în toamna aceasta 50 de ani).

Volumul conţine şi documente din arhivele fostei Securităţi, legate de anii grei de închisoare făcuţi de părintele Adrian şi de prigonirea generică a monahilor sau mirenilor angajaţi în mişcarea Rugului Aprins.

Se conturează astfel, dincolo de portretul unei mari personalităţi duhovniceşti, şi profilul unei epoci de tristă amintire, dinaintea căreia vedem o dată în plus că ortodoxia românească n-a lipsit de la datoriile ei, chiar dacă crucea muceniciei n-au ridicat-o neapărat ierarhii, ci adeseori monahii simpli, preoţii de mir şi floarea cărturărească a laicatului ortodox.”

http://www.cartifrumoase.ro/carte/parintele-adrian-fageteanu-si-crucea-rugului-aprins–i34225

Câteva cuvinte de folos păstrate cu sfințenie, de la cel ce este acum ,,un rugător în ceruri” pentru noi păcătoșii, pentru Neamul Românesc.

***

Trăim vremurile tiraniei lui antihrist. Totul a început cu Lucifer, care din mândrie a vrut să fie mai sus decât Dumnezeu, şi-a dorit libertatea absolută, să nu se supună legilor lui Dumnezeu. Astăzi Băsescu spune „vreau libertate absolută”. Şi aprobă paradele homosexualilor… Al doilea moment a fost cel al construirii turnului Babel. Urmaşii celor de atunci au făcut revoluţia franceză, urlând „distrugeţi-l pe infamul Dumnezeu”.

Dumnezeu vrea să obţinem totul prin muncă. O fată a venit aici cu trei cruciuliţe pe haină şi am întrebat-o „de ce ai trei cruciuliţe?”. „Ca să trec la un examen”. Nu! Dumnezeu vrea să munceşti, prin muncă o să reuşeşti, nu cu trei tinichele. Dumnezeu te ajută să reţii, să înţelegi. Ca şi în rugăciune, care are trei faze. „Învaţă-mă îndreptările Tale”, apoi „înţelepţeşte-mă” ca să înţeleg ce am învăţat şi apoi „luminează-mă”.

Va veni vremea când nu ne vom mai putea ruga în obşte. Ne vom ruga lui Dumnezeu doar în duh şi în adevăr. Dumnezeu nu face deosebirea între monahi şi mireni, iar în calendar sunt mai mulţi mireni decât călugări. Astăzi rugăciunea se face mai bine pe ascuns, în familie, decât în public, în mânăstire. Europa vorbeşte astăzi despre „ciorile negre din România”. Vor transforma mânăstirile în centre turistice, cu sarmale, plăcinte moldoveneşti…

Statisticile nu redau niciodată adevărul. Cine credeţi voi că sunt creştinii? Cei 86% despre care vorbea Patriarhul Teoctist? Nu, ci cei care merg la slujbe, ţin posturile, se spovedesc, fac poruncile lui Dumnezeu.

Trebuie să ne rugăm şi pentru necredincioşi. Dumnezeu e Dumnezeu al viilor, nu al morţilor. În Împărăţia lui Dumnezeu toţi sunt vii.

Ruşii au dat mulţi mistici, iar eu l-am cunoscut pe Paulin Lecca, cel care a tradus „Pelerinul rus”, în care se vorbeşte despre Rugăciunea inimii. Deci ruşii spun că „Doamne Iisuse” e cea mai importantă rugăciune, dar eu îmi permit să-i contrazic. Pentru că Hristos, când ucenicii I-au cerut să-i înveţe să se roage, n-a fost în stare să-i înveţe „Doamne Iisuse”. I-a învăţat „Tatăl nostru” şi aceea e cea mai importantă rugăciune, pentru că zice Tatăl nostru, ne rugăm şi pentru ceilalţi. Gramatica română n-a preluat exact sensul original. Sensul original e „şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi să iertăm greşiţilor noştri”.

Cu o zi înainte de Răstignire, Maria lui Cleopa, soţia lui Zevedeu, mama apostolilor Iacob şi Ioan a mers la Mântuitorul. Ea văzuse că fiii ei erau feciorelnici nu doar cu trupul, ci nici cu gândul nu cugetaseră ceva întinat. Şi de aceea I-a cerut lui Hristos să-i pună cel mai aproape de El în Împărăţia Cerurilor. Erau într-adevăr feciorelnici, dar mai mare e smerenia. Ei au făcut această cerere din mândrie. Există mândrie cu dispreţ şi fără dispreţ. Ei nu-i dispreţuiau pe ceilalţi apostoli, doar pe ei se socoteau mai mari. La picioarele Crucii au fost trei Marii: Maria Magdalena, Maria lui Cleopa, mama celor doi, şi Maica Domnului. Hristos l-a încredinţat pe Ioan Maicii Domnului, care l-a învăţat smerenia. Sfântul Pavel a fost un apostol foarte bun pentru că a prigonit Biserica şi apoi, când i s-a arătat Hristos, s-a smerit şi a ajuns să urce, prin smerenie, până la al treilea cer. Ioan a învăţat însă de la Maica Domnului o smerenie şi mai mare, şi s-a urcat până la cerul cerurilor, unde a văzut cele descrise în Apocalipsă. Acestea vor fi înţelese când se vor petrece, de aceea nici marii Părinţi nu s-au încumetat să tâlcuiască Apocalipsa, înţelesurile sunt acoperite. Nu e bine deci să discutăm noi deocamdată despre Apocalipsă.

Mă bucur că m-aţi întrebat despre neam. Încă din Vechiul Testament, Moise se roagă pentru neam. „Eu nu sunt vrednic să intru în Pământul Făgăduinţei, dar măcar neamul meu să-l dobândească”. Iubirea de neam e iubită de Dumnezeu. Şi Pavel ţine la neamul său, chiar de ar fi el anatema. La păgâni aceasta era suprema lex, iubirea de neam. Dar creştinii o înţeleg pe aceasta mai bine, aşa cum au făcut voievozii noştri.

La Judecata de Apoi se va face selecţia, dar cernerea a început deja. În şcoli sau familii nu mai e voie să se spună că Dumnezeu l-a creat pe om.

Mânăstirile vor fi preluate de Ministerul Turismului. O să se mănânce, dar n-o să se mai bea apa cea vie, care e Mesia. Acum sunt vremurile în care oamenii se vor ruga doar în duh şi în adevăr. Pustnicii şi călugării se retrăgeau în codru. Dar care e azi cel mai des codru din România? Bucureşti! Cluj, Galaţi, Timişoara, unde vecinul de scară nu ştie de tine.

L-am studiat mult pe Herodot. Şi pe istoricii antici care vorbesc despre originea dacilor. Ei spun lucruri frumoase despre geţi, dar spun că nu erau uniţi, că erau mereu dezbinaţi. Asta e cea mai bună dovadă că suntem strănepoţii lor.

 

Părintele Adrian Făgeţeanu, Schitul Locurele, noiembrie 2007

***

Diavolul e împotriva ascultării. Televiziunea preamăreşte violenţa, banii fără muncă, mărirea fără merit. Dar toţi vor da faliment.

Dintre toate acatistele pe care le-am citit, cel al „Rugului Aprins” e cel mai cizelat, cel mai cult, cel mai subtil. Am fost foarte apropiat de părintele Daniil (Sandu Tudor). Mulţi nu-l iubeau, pentru că era foarte pretenţios, dar era foarte pretenţios mai ales cu el însuşi. Eu îi mai făceam observaţie că vorbeşte prea mult. Era schimonah. Un schimonah nu spune decât şapte cuvinte pe zi, dar unii spun chiar şi numai două. Au însă milioane de cuvinte nespuse, pe care le reedita părintele Daniil. Nu se supăra când îi spuneam aşa, ştia că îl iubesc.
Nu vă este de folos ce vă spun acum: el nu a pornit la drumul acesta cu gând sincer. El era un specialist în literatură, cu o asemenea pricepere, că vlădicii îl chemau să le cizeleze cărţile, cuvântările. Mitropolitul Firmilian, dar şi alţii. Stăteau nopţi întregi cu el şi lucrau la cărţi. Şi el s-a gândit că dacă Damian Stănoiu a scos atâţia bani din acele scrieri pornografice, el o să scoată de 1000 de ori mai mult. S-a dus în Athos şi îi întreba pe călugări: „Ce, asta e haină? Asta e mâncare? Ăsta-i creştinism?” Şi a rămas uimit de răspunsul primit: „Ăsta e stareţul meu şi Dumnezeu prin el mă va mântui”. El încerca să-i instige şi ei i-au închis gura. Acasă mitropolitul i-a zis acelaşi lucru şi atunci el s-a schimbat cu totul, a devenit călugăr. A fost bătut mai rău decât toţi la Aiud, a fost omorât în bătaie.

Nu trebuie să ne apucăm noi să vorbim despre canonizarea celor din închisori. Doar Dumnezeu poate hotărî când e momentul. Într-o peşteră din Efes au fost găsite trupuri de sfinţi care zăcuseră acolo sute de ani. La Mânăstirea Neamţ s-a ridicat trotuarul şi au ieşit moaşte. Nu s-a ridicat singur. Doar Dumnezeu hotărăşte când e momentul. Zamfira, care vrea să canonizeze pe cineva la Prislop, e îndrăcită. La fel şi cei care vor să-l canonizeze pe părintele Argatu. Nu e încă momentul, dacă Dumnezeu nu a arătat că vrea să se întâmple acum acest lucru. Atâta privilegiu are Dumnezeu, să hotărască momentul canonizării şi vrem să-I luăm şi asta?

Talmudul n-are nimic din adevărul lui Dumnezeu.

Să nu-i judecăm pe alţii, să nu ne comparăm cu ei.

Ortodoxia adevărată n-a fost niciodată în contradicţie cu ştiinţa, n-a prigonit-o, n-a avut Inchiziţie. Dăm cezarului ce e al cezarului. Dar azi şi ştiinţa se falsifică. Grigore Ureche spunea că minciuna e dumnezeul antihriştilor.

Mielul lui Dumnezeu a ridicat şi păcatul – lui Adam – şi păcatele noastre.

Trebuie să fim atenţi la metodă, la ton şi la semiton. Nu trebuie să-i spunem omului totul deodată, ci să-l luăm uşor. „Te înţeleg, azi cei mai mulţi oameni sunt ca tine. Şi eu am momente de îndoială”. Trebuie metodă, răbdare şi dragoste, pentru că dragostea toate le rabdă.

 

November 21, 2007

***

Ne vorbește părintele Adrian

Astăzi, în ziua Intrării Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în Biserică, ultima parte a cuvintelor rostite de părintele Adrian la întâlnirea noastră.

Maica Domnului a fost cel mai smerit om. A fost dusă la 3 ani la templu şi stătea pe lângă arhiereul Zaharia. Ştiţi că în ultima încăpere a templului, în Sfânta Sfintelor, intra doar arhiereul şi doar o dată pe an. Maica Domnului fiind pe lângă el, îngerul i-a făcut semn să intre şi ea. Şi a rămas acolo, de la un an la altul. Auzind mereu proorociile citite, ea ştia că Mesia Se va naşte din Fecioară. Dar nu ştia că va fi ea, nu se gândea că ar putea fi ea, pentru că era smerită.

Diavolul s-a întrupat în şarpe, care era cea mai umilă creatură. Era cel mai umil animal, care nu-şi ridica niciodată capul de pe pământ. Dar diavolul, când s-a întrupat în el, i-a spus că dacă va reuşi să înşele femeia, va domni peste ea. Eva a vrut să fie dumnezeoaică. Fiecare femeie se simte împărăteasă, asta e firea lor, nu le judec. Am fost duhovnic şi la maici. Unui călugăr dacă-i făceam observaţie că vorbeşte în biserică, nu se supăra, chiar dacă la început se uita mai urât la mine. Unei maici însă dacă-i spuneam, nici după şapte ani nu mă ierta. „Cum să-mi spună mie?” Dar iată că la Maica lui Dumnezeu n-a mai fost mândrie, a fost cea mai mare smerenie.

În Psalmul 50 se vorbeşte despre cele 7 Taine. “Auzului meu vei da bucurie şi veselie” este despre Mirungere, căci prin auz intră Sfântul Duh. “Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi” este Botezul. “Inimă curată zideşte întru mine” despre Sfânta Împărtăşanie, căci inima noastră se curăţeşte prin ea. “Învăţa-voi pe cei fărădelege căile tale” este despre Taina Spovedaniei, iar “izbăveşte-mă de vărsarea de sânge” despre Maslu. “De-ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat” este despre Hirotonie. Iar “fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului” şi celelalte ştiţi despre ce sunt? Sionul este Cerul şi Ierusalimul Biserica de pe pământ, unite în Hristos. Cununia cu Hristos e cea mai mare Taină, cum spune Sfântul Pavel: “Taina aceasta mare este”. Troparul muceniţelor vorbeşte despre despre Mirele Hristos. Iată Taina. Unirea între bărbat şi femeie e acelaşi lucru, unirea cu Hristos. Întreaga Sfântă Treime cunună: „Doamne Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii”. Aşa e când oamenii sunt cununaţi la biserică. Altfel nu mai e iubire, e doar o încercare.

M-a întrebat vlădica din Franţa de ce nu mă împărtăşesc mai des, ca cei din Athos. Când voi trăi ca cei de la Athos, atunci o să mă şi împărtăşesc ca cei de la Athos.

Diavolul i-a spus lui Iuda că e mai vrednic decât Hristos, pentru că a vrut să dea banii săracilor. Deşi el nu voise să-i dea săracilor, ci să-i fure, diavolul l-a convins. A luat Împărtăşania înaintea tuturor, că se socotea mai vrednic.

Spunem în rugăciune „facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ”. Aceea e Împărăţia, Cerul. Unde se face voia lui Dumnezeu, acolo e Împărăţia. Raiul şi iadul există şi pe pământ.

În momentul în care îţi dai seama că nu eşti mai bun decât vameşul începe pocăinţa.

„…ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu”. Eu nu spun să ne comparăm cu alţii, ci să înţelegem că în condiţiile în care am trăit, cu cele de care am beneficiat, nu aveam voie să facem păcatele pe care le-am făcut. Asta înseamnă că eşti cel dintâi dintre păcătoşi.

Dacă mergi la farmacie şi vrei să parchezi maşina un minut în faţa ei, până când îţi cumperi un medicament, dacă locul e liber, poţi parca. Aşa şi Dumnezeu intră în inimă dacă locul nu e ocupat de diavol.

Antihriştii care fabrică minuni false, false icoane care plâng, vor s-o facă pe Maica Domnului din Făcătoare de minuni fabricantă de bani.

Nu trebuie să bravăm, ci să facem voia lui Dumnezeu. În Apus nu propovăduirea ci sângele martirilor a fost sămânţa creştinismului. Cei din sud erau necăjiţi pentru că pământurile lor erau atât de întinse şi n-aveau nici un mucenic. Aşa că unii dintre ei s-au dus la Roma ca să moară, crezând că vor deveni astfel sfinţi. Din orgoliu. Iar Biserica, nu numai că nu i-a făcut sfinţi, ci i-a excomunicat. Pentru că au bravat, au căutat moartea. Nu trebuie să fim ca Petru care a spus „chiar de ar fi să mor, eu nu Te voi trăda”. Mereu „eu, eu, eu, eu”. Ci trebuie să spunem, „Doamne, Tu învaţă-mă să fac voia Ta”.

Tăierea voii nu este doar pentru monahi. Primul cuvânt pe care l-a spus Dumnezeu lui Adam şi Evei a fost despre tăierea voii. „Stăpâniţi toate şi nu vă lăsaţi înrobiţi”.

Dumnezeu îţi dă mai mult decât meriţi ca să te întoarcă apoi către El.

Dumnezeu are două braţe, iubirea şi mila, şi cu amândouă ne poate salva. Întâi avem nevoie de milă, căci noi, păcătoşii, nu putem pretinde iubire.

Când eram student, duceam o viaţă de Heidelberg: Wein, Weib und Gesang. Apoi am fost rănit de moarte pe front şi s-a spus că mai aveam de trăit cel mult două ore. Dar Dumnezeu m-a salvat de la moarte şi, prin aceasta, şi de moartea morală care venea din vechiul meu fel de viaţă.

Naivitatea le e îngăduită numai copilaşilor.

Pentru copiii avortaţi nu se pot ruga nici părinţii, nici Biserica. Ei sunt exclusiv ai lui Dumnezeu. Sunt rezervaţia lui Dumnezeu.

„Şi ne izbăveşte de cel viclean” e cea mai bună traducere, căci vicleanul e mai rău decât răul, fiindcă se ascunde.

Cei de astăzi trebuie să facă ce au făcut primii creştini în catacombe. Sau samuraii. Când americanii au intrat în Japonia, samuraii s-au strâns şi conducătorul lor a spus că e prea bătrân, că trebuie pus următorul. Acela a spus că e bolnav şi tot aşa. Şi s-au desfiinţat. Şi abia când s-au desfiinţat au început să lucreze şi mai mult în folosul neamului lor. Pentru că centralizaţi puteau fi descoperiţi, erau infiltraţi între ei spioni. Asta putem face şi noi.

Andrei Scrima a studiat în India, ambasadorul Indiei a venit şi l-a cerut de la statul român, pentru că era cel mai bun student la filosofie. Şi s-a întors de acolo cu nişte idei ciudate. Eu i-am zis mereu să scrie o carte în care arate deosebirile între învăţătura celor de acolo şi Ortodoxie, dar n-a vrut. El apoi lua Împărtăşania şi se împărtăşea singur, fără spovedanie.

Creştinii nu au cum să fie antisemiţi. Şi Sfântul Apostol Pavel şi Sfântul Ioan Gură de Aur spun că evreii se vor întoarce. Dumnezeu le va arăta, cum a şi început, prin manuscrisele de la Qumran, că Talmudul e fals. Noi îi iubim pe cei ce vor fi.

Papa ăsta nou a zis că Ortodoxia are numai o părticică din adevăr. Şi probabil Talmudul îl are pe tot.

Cele ce fac avorturi sunt urmaşele moaşelor lui Faraon.

Adrian Făgețeanu