ANCA, STUDIU COMPARATIST DE MARIAN POPA
ANCA, STUDIU COMPARATIST DE MARIAN POPA
ANCA*
Notă redacţională
*Am primit din partea domnului Marian Popa, autorul Istoriei literaturi române de azi pe mâine, manuscrisul cărţi Anca, 214 p. A4, care va fi publicat de revista ,,Litere” în foileton, iar în volum de editura Bibliotheca. Este vorba de un studiu comparatist asupra operei lui George Anca, structurat pe următoarele capitole: 1. Premise. 2. Dodi. 3. Generalitãþi. 4. Conformaţii de cuvinte. 5. Formaţii de cuvinte. 6. Cuvinte ca suporturi. 7. Paradoxe. Silogismele dodieri. 8. Tipuri de redactare. 9. Opinii literare. 10. Cărţi. Poezia. Romane. Relaţii de călătorie. Teatru multideductibil. Alte mostre de crestomatizare Dodierea colocvialului. 11. Politice. 12. Etnopolitice. Interetnice. 13. Hinduitate dodiasticã. 14. Religi. 15. Erotice. 16. Tradutore . Dodiatore. 17. Psihosomatice. 18. Ca un sfârşit. Moto-uri din Friedrich Schlegel, Kurt Goedel, Horia Gârbea, Manfred Lutz. Început: Prima premisã. Cu termenul dodii Anca 1. specificã texte propri şi ale altora; 2. Indicã natura şi calitatea unor realităţi exterioare sau mentale. Aceste valorificãri indicã faptul că ele reacţionează premeditat. A doua premisă. Într-o scrisoare către Titu Maiorescu, în care se precizează că un număr mare de amici şi admiratori vor să-l ajute pe Eminescu, a cărui boală s-ar fi agravat, un anume Constantin Simion noteazã dupã o vizită la spitalul de nebuni: .Se află aproape neîntrerupt foarte agitat. Pronunță idei şi foarte multe vorbe, care nu aparţin nici unei limbi şi pe care le foţează a rima în penta şi hexametri. (..) Final: Anca vede un sfârşit cu zece braţe al timpului şi descrie ce vede. Asta, pur şi simplu, pentru că ,,ne-am creat un singur creator ne lipseşte voinţa primului pas în stare să creăm c-am foat creaţi”(Cenuşa din gânduri). (Litere)
***
1. PREMISE Prima premisă. Cu termenul dodii, Anca 1. Specifică texte propri şi ale altora; 2. Indică natura şi calitatea unor realităţi exterioare sau mentale. Aceste valorificări indică faptul că el acţioneazã premeditat. A doua premisă. Într-o scrisoare către Titu Maiorescu, în care se precizează că un mare număr de amici şi admiratori vor să-l ajute pe Eminescu, a cărui boală s-ar fi agravat, un anume Constantin Simion notează dupã o vizită la spitalul de nebuni: ,,Se află – aproape neîntrerupt – foarte agitat. Pronunţă idei şi foarte multe vorbe, care nu aparţin nici unei limbi şi pe care le forţează a rima în penta şi hexametru. Din mai mulţi câţi l-am văzut pe nici unul nu pare a ne fi cunoscut. Ne-au adus succes însă, prin mângăieri a-l linişti puţin şi întrebându-l dacă e supãrat pe amici săi ne-au răspuns că «nu». Arătându-i că în curând să va însănătoşi, ne-au zis c-un accent plin de durere: «vedeţi, nu mai ştiu nici o limbă», şi d-aci înainte au început iarăşi în pentametru privindu-ne cu asprime şi nesuferind a-l privi mult în ochi…” Organizând informaţile pasajului: 1. Eminescu vorbeşte vizitatorilor într-o limbă pentru ei inexistentă, poate inventată, oricum, în contextul dat, doar a lui; 2. Dar se referă la limba aceasta în aceea inteligibilă pentru cei cărora li se adresează;
3. Uzează de limba inexistentă pentru cei care-l aud, nu pentru comunicare, ci pentru o producţie poetică în metru antic. Ce rezultă de aici? 1. Că Eminescu uzează succesiv, la intervale variabile minime de două limbaje şi aceasta în mod voluntar.
2. Că el n-a găsit în realitatea lingvistică, logică, prozodică şi referenţială a epoci ce-i trebuie pentru ceea ce voia să creeze, de unde opţiunea pentru construcţia de cuvinte ritmabile şi rimabile, cu sens inexistent sau existent doar pentru textul lui, poate în tradiţia familiară lui a unor Schütelreime, dar curent necomunicabilă. Acest comportament lingvistic şi prosodic va deveni unul de maximă modernitate în secolul 20. O caracteristică a schizofrenului este radicalitatea lexicală, alegerea de cuvinte şi mai ales crearea lor, în sens pur şi simplu fantezist, dadaist sau suprarealist.
Se creeazã cuvinte pornind de la cuvinte existente, din mai multe cuvinte, se valorifică rădăcini de cuvinte, prefixe, sufixe, desinenţe, asociaţile sunt depărtate până la nonasociativ, se leagã cifre extravagante (Eminescu executa şi calcule valorificând frunzele copacilor), se avansează până la aporie, se caută serializări acustice. Radicalitatea priveşte nu mai puţin morfologia şi sintaxa. Luciri filosofice provin din uzul unor metafore la propriu şi din materializarea unor concepte şi jocuri categoriale. Impresia de nonsens stabilită de receptorul fără cod acordat provine din faptul că, autist, profund interiorizat, dar cu unele aparenţe de vehemenţă exteriorizată, un individ furnizează celui care-l receptează numai o parte din discursul său interior, complicabil încă metacognitiv, care, din această cauză, apare ca dezintegrat. Fenomen explicabil prin cantitatea interioară excesivă de ,,text” pe care nu-l poate livra în afară. În cazul unui flux mare, o idee legată de ceva este fulgerător relegată de altceva, în genere lipsind silogismul de bază, dar dezvoltându-se celelalte în colapsuri de formulare deliberat falsă sau extra-argumentativă, de unde absenţa normală, cu caracter de poantă sau facit, a unui final. Dar ce înseamnă final, concluzie, poantă? Înseamnă istorie, anecdotă, cacealma epică. Cine trãieşte fără ele, afirmă psihiatri, poate avea accese de euforie, exaltare, convorbiri cu fiinţe supranaturale, limba este mistică, filosofică, formalizată. Eminescu cel socotit cu minţile pierdute este de fapt un modernissim, iar contemporani tembeli, în loc să-şi fi exersat stupoarea şi compasiunea, ar fi făcut mai bine să noteze ceea ce auzeau.
2. DODII. Iancu lui Vasile Avram numai ce se întunecă şi începe să zică în dodi.; ,,m-aş apuca/în dodi mda”; ,,al câtelea Jiu, anthropos, cel ce priveşte în sus, Strâmba curge invers, în loc de sud o ia spre nord – câinele negru pe masă, piatră înrourată, dansaţi nisipul, cum ajunge omul la masã tinereþe maximã, se învârte masa tânără, sărutul sfinţiri în cerc – ploaia sapă calcarul sculpturi, noi ne dăm de-a dura polizor – din 12 al 13 – lea – ornic moarea mesei, poarta, calule călător, şi ne-om prăvăli prin toate cerurile într-o cizelare pân’la Dumnezeu – pedeapsa cu Italia, cu India, coloana mandakranta, haiku, dodii, tăcere, sărut, infinit, el zicea masa, poarta, coloana” – ; ,,voi lăsa şi sonetelor hindustane loc, dodilor şi memorilor, o construcţie sau un templu spart, nu-i mai ştiu titlul, îmi face bine să salvez din molozul caietelor” ; ,,cum, blocate, dodile dau Maldoro” ; ,,am tot ferit dodile sanskriticonul” ; ,,defective dodii, fiţe, mendre, mierte-fierte, momiţe, şoşele”.(la gioia); ,,druidul drâmb de robul drib/dă do nu doda dodi di” (Mama Trinidad); ,,dovedite nivedite/ dodilor nevădite” (Balada Calcuttei); ,,nu m-ai sonetat/că m-ai săgetat/nu m-ai săgetat/că m-ai dodiat” (zbate-te, partea nimănui); ”dodie de unde eşti/ prin delirul indigo/zise Iona lui Godot/du copacul dincolo” (copilul priveşte, idem); ”dedesubturile paraliziei/domnul colonel rugat/în dodii să tragă/risipă de claritate” (dedesubturile paraliziei, idem); ,,eu cu dodii Ionescu cu Daudet/tot ce e românesc pe hududoi (te tot gândeşti la moarte, Maroc...); ,,explodată explodirea dodilor”. (creste presto); ,,în dodii Dido castă pe coastă cu feaci s-ar vădi.. tufăriş ele în stufăriş nevânând dodi sinucise (până la cântatul cocoşilor, idem); ,,doc d’oc dodii occitane mamei noastre”(Mirceşti Maillane Shantiniketan, idem); ,,dodiidio-indio” (Ibsenienii, 2005); ,,zodi în dodi” (Rechinuri); ,,lui Ladea îi plăcuseră dodile/mele între ăi şase copi/ noaptea dintre nopţi” (Café du Monde, Zăpezi hawaiene); ,,mă uit în golul cuvintelor ce-au împins mintea în sine iar exotica-mi naştere-mi iese pe nas transformându-se-n moarte fără generaţie durere nici suspin în iad coboară palmieri a ne aduce veşti de-acasă şi cresc din nou cu noi în lume o finţã de mister îmi dă suflet să nu pier călător în tren sub cer în bunicul december Indie bananier o niciodatã însculpturată în dodie de tată viaţă din nou pe margine de ou poveste junglă lume lungă latul orizontului dorurile Pontului” (Dodii, Sanskritikon); ,,Pe când nu aveam nimic în lume decât o singură durere pe ploaie al cincilea vers după al patrulea am rupt-o cu shabdalamkara şi m-am trezit la Taormina în tăcerea îmbătrâniri plin ochi de două dodii mumii decapitate tantra mantra yantra natra cu vatra în Tatra nu mi-e dor de cin.mi-e dor doar că am şi n-am să mor n-am de când acest muson” (idem); ,,eram cal un cal de câine ladino mesopoet nu eram de azi de mâine mai dintâi de Nazaret/eram iarnă fără pată neoprită pe lopată tânăr în dodi bătrân” ; ,,furat de ironie mărturisesc din viaţă/un trecut ment doar o speranţă de/a nu fi trăit a nu fi murit în lumină/acum mă poate prinde vârtejul sfârşitului/repet gângav un sfânt dat nume/spitalului amorului meu/repudiez dodiile/desfid urmaşii de hăitaşi/ nimfomanele şi politicieni/ce mă vor cita citoloogic cytosar” ; ,,femei i s-ar da în dar la dumnezeu l-ar boteza în mângâiere de kural i-ar depăna în dodi zeci cu două nunţi din dor de veci ferice poem de odinioară”; Tânăr geometri sonete mişti pe dodi prin târzi nepoţi ai duhului” ; ,,clopote trag razele lumini/în pământ trupul în zbor sufletul/ploaia măruntã putrezeşte purpura/vorba în dodi în taină poduri înmiresmate/legat la ochi cu ochi ucigaşului”; ,,pornisem odinioară/pe drum de seară/nu ban nu vioară/dodi ca o minte/ţărâna cuminte”; ,,că nu sunt şi eu maestru să am vorbele de dar/aş cânta dodii şi mantre într-o iarbã de altar”; ,,mi-e drag de un secol de mijloc/ce va să vină pierzându-ne urma/vorba în dodi speranţa izvoarelor/jumătatea de vieţii acesteia culeasă/de două capete de şerpi încăierate”; ,,cu vorbe de odinioarã pentru care s-a murit totdeauna cu gita govinda pe dos Hyperion rostrum sati dintre dodi până-n Ayodhya pornim încet spre altă zare crăpaţi de lumină” (Dodii, idem); ,,taurul împunge filmele pe franţuzeşte India coadă de peşte te în dodi iar culegi în doi peri veci întregi barierã Lal Qila filmigane aldila Barakhamba ba karamba ca să nu te joace samba ce am eu de discutat capul că mi l-a scurtat” (Gandhi, idem); ,,înainte de dodi în odăi de oddi Luther apoi revoluţia franceză” ;,,cum să te consolezi c-a înviat Iisus altfel decât cu-a maici adormire codire la dodire dodire la codire consoanele de odă s-au nespus verzimilor ouând prin cimitire”; ,,ai revenit la spirit de însculpturată dodie ce va fi fost totuşi capitolul al doilea imposibil templu maya-dodie ce munte”; ,,traducător arderea mantrelor parabole în dodi”; ,,am făcut o dodie am tăiat-o de cum o scrisesem nu abuzul de ea cum nici al ei de ai mei maeştrii”; ,,Apa e dodie toată vino bat stropi în geam voi veni cântec vin nebăut secetã biologia fanteziei critice n-am zis şi tăcerea se zvârcolise atinsă de mediocritate într-un triumf pe sub dictatură”; ,,cam când am ajuns la dharma de-o ştiam pe lângă Buddha lecuitu-mi-am crisparea vorbelor nemuzicale mi-era jaf de dodii blânde pân.la urmă până ieri mâine aveam să-mi văd de treabă”; ,,cărţi din India visul coloanelor cântecul lunaticului în dodi cărţile caprelor una în multe multe în una Indore” (Milarepa, idem); ,,filosoafa pe bicicletă, Edda şi ea, în dodii iar” (Odinism); ,,mă uit să-mi formez ochiul să scap de dioptri/roman da’nu în dodi mi-a dat păduchi din limbă” (Răpirea, New York Ramayana); ,,nu ne mai ţine creaturaţia/fericirea dodilor apusă la loc/ ornicului căzută ora din şapte” (La loc, idem); ,,ai scris propria Ramayana vei fi studiat cu vorbire dodilor cultului dublu” (Rechinuri). Unele titluri angajează termenul: Dodism, Liru liru liru (un fel de Dodie), Dodii (Sanskritikon), vorbim în dodii zodii în bobote roboţi, Mãiastra în Dodii, Dodii 18-58. Apokalipsa indianã VII. Apoi, variaţii.
Din dodii, indodii. Personaje, generabile prin prefixarea cu o literă a alfabetului: Adodie, Badodie, Didodie, Zododie. Nu lipsesc unele vecinătăţi utile – Tristan Tzara, dada, Sfântul Dada. Mai pe larg: ,,Dada – deliram scritură pe ţigăneşte, în destrămare cu Blaga.” Şi se avansează terţesenţial: trior, trioritor. Exemplele culese arată că dodile sunt valorificate îndeosebi în aproximări ale multilateralului şi inefabilului unei creaţi prin acumularea de termeni diverşi până la contrarietate. Dar care este condiţia clasică a dodilor? Anca a căutat să colecţioneze opiniile unor experţi accesibili. Pe lângă texte în dodii, secţiunea Dodism din Ibsenienii III conţine scrisori din ani 70 astfel tematizate.
V.G. Paleolog este incapabil să răspundã ce e dodia: ,,care din suta de figuri ale minţi şi scrisului obştesc de la 1 (unul) care e metafora cea mai nobilă săritură a minţi şi 101 (una sută unul) care e epitaful – nesfârşita epigramă a tot ce e viu. Şi definiţia pluteşte deasupra oceanului, microcosmică oglindă a universului, zice – i-aş şi laserul lor. Caut să-i sap definiţia în Ko-h-inorul minţii, într-un material mineralogic care ar zgâria diamantul, un laser care sapă şi despică lumina (încă neagră) a non-materiei.” O explicaţie ea însăşi dodie, ca de altfel toate scrisorile acestui expeditor. Iorgu Iordan este strict lexicografic: ,,a vorbi în neştire, a bâigui”. Singularul nu existã în vorbirea populară; concede că în funcţie de modelul atestat ar putea exista, dodia, cu sensul ,,năzbâtie, bazaconie”; Dodu şi diminutivul Dodeţ ar porni de la porecle pentru cei ce vorbesc,,aiurea”.,,Cuvântul în discuţie este, cu siguranţă, onomatopeic”. Gheorghe Alexe din Detroit nu crede în dodismul lui Brâncuşi presupus de Paleolog, iar dacã artistul a uzat de cuvânt, n-a făcut-o în sens programatic. A fost folosit în sens curent popular de Vasile Voiculescu; glosolalia apostolică nu e dodiată, ci mai degrabă producţia unor sectanţi în transă, de unde caracterul peiorativ al termenului. Este de acord cu o nouă valorificare: dodia va tutela o nouă formă de comunicare poetică, «fără să fie o simplă ,,bâlbâială” modernă cu pretenţii filosofice sau profetice, sau alte încâlceli de minte şi de limbă. Repet, ,,dodiile” exploatate inteligent pot fi o revelaţie literară, o formulă poetică originală, românească, în care subînţelesul cuvintelor ar putea fi transferat în primul plan, descoperind înţelegeri şi perspective noi realităţii imediate şi chiar metafizice.» Dar Eminescu, Brâncuşi, Anghel nu pot fi socotiţi precursori şi de fapt, o eventuală mişcare nici n-ar avea nevoie de ei. Leonard Gavriliu reproşează lui Anca faptul că nu porneşte de la sensul expresiei, ci de la unul deziderat. Zodia-dodia mea, asociazã Gavriliu: ,,Trebuie să fii neurolog sau logoped spre a pricepe chestia asta? E o afazie subtilă, de spirit, care nu intră în tiparele ştiute, e deşucherea divină a originalităţi, aiurarea sană a geniului care, cu antenele sale nevăzute, pipăie tărâmuri transcendente. De aici sublime scrânteală”! Gavriliu concepe şi el o ,,dodistică”: ,,Asta înseamnă că fiecare vorbeşte în dodi în maniera – a, nu ... în (nu!)… pe limba sa unică”. Pe Anca, vorbitorul despre şi în dodii – dodire ca mod euristic: a găsi ceva la întâmplare -, l-ar putea ajuta Jacques Lacan.
În încheiere: ,,Salut, cu frenezie, acest dadaism nemaiauzit care, şi el, extrage vorbele dintr-o mare căciulă, pe care singur şi-o fură. Ce va ieşi, dumnezeule, din spectacolul dv. de dodii? Ce va zice Dodu? Azi zei umblă numai pe pământ. E un lucru de care trebuie ţinut cont”. Cum s-a văzut, dodia e un sinonim sau gen proxim pentru trăznaie, aiureală, pleaznă, a vorbi în bobote, a bate câmpi, hodoronc-tronc, umblă mintea cu sorcova, spune iordane, bancuri, tâmpeni, prosti, prăpăsti şi relaţionabilă cu accidentul: ,,fleoşc, Mariţo” (Anca). Citadin, se indicã dodia prin expresia-dodie: vorbeşti aiurea-n tramvai. Anca emite electronic şi un Project proposal for EU Culture Programme Funding, asimilabil programelor culturale ale Uniuni Europene din ani 2007-2013, sub egida Academiei Internaţionale Mihai Eminescu, Societăţi etnologice române şi Asociaţiei Culturale româno-indiene: Dodii-Paradoxism vs. Coeur de l.Europe, domeniu de cercetare find poezia europeanã veche şi nouă . durata de executare mai septembrie 2012.
,,Dodii-paradoxism deal with challenging poetry creations free of official main stream, such as .le coeur de l.Europe.. To speak .in dodi. (Romanian-meaning both nonsenses and oracles) can hopefully oppose some repressing censorship, while paradoxism, with its mathematical touch, may also encode skillfully the creative work. On such opening, poets and math- ematicians, visionaries and semioticians may meet in person/anthology/recognition as for reinventing literary and linguistics roots in and aout of one country/world lan- guage. We are waiting for daring poetical experiences on concepts and flavour specific to each country and poet to be shared”. Ţelurile proiectului: încurajarea schimburilor între poeţi şi poeme europene, crearea de căi pentru recunoaşterea unor trenduri vechi şi noi pe nedrept marginalizate, revigorarea respectului classic pentru poezie în termeni globali, de nu în termeni poetici, stabilirea unei armoni între generaţi şi ţări, apărarea poeţilor şi poeziei de orice discriminări. Rezultate scontate: promovarea unei arte poetice actuale cu exprimarea proprie fiecărui poet, facerea de paşi către o Academie de Poezie Est/ Europeană. Ţinte ale interesului: de la publicul general la acela profesional poetic şi la specialişti în tradiţile poeziei în fiecare ţară şi în Europa în ansamblu. Se propun concret conferinţe, simpozioane, work-shopuri, seminare, dialoguri în oraşe româneşti, începând cu Bucureştiul, exhibarea prin medi, showuri, recitaluri, editări de antologi. Ca parteneri: interesaţi din ţările EU, non-EU, din Balcani. Există şi un Starting team, cu unele elemente de dodi: Pushi Dinulescu, Elisabeta Isanos, Lucia Negoiţă, Georges Astalos, Florin Smarandache, Gheorghe Lupaşcu, Felix Sima, dar şi Marcel Petrişor, Vasile Andru, Nicolae Băciuţ, Alexandra-Maria Citiriga etc.
Marian Popa
LITERE. Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni (Anul XII, Nr. 9-10 (150-151) . septembrie-octombrie 2012)
