Cuvânt și iubire

***

       Plecăciune tuturor Învăţătorilor.

            După ce o ajutase pe Shale Aui, vestita yogini, a-şi spori nevoinţa, Jetsunul Milarepa a purces către Balkhu în întâmpinarea fiului său de inimă Rechungpa (întors din India). Pe cale, a mers un răstimp la Betze Buyunzon (Ţinutul Plăcerii). Pe când Rechungpa se apropia dinspre Gung Tang, Jetsunul îl zări cu mintea cum boleşte de trufie. Cu această vădire merse a-l întâmpina pe Rechungpa.

            Întâlnindu-se tată şi fiu în mijloul Câmpiei Balkhu, Rechungpa gândi – „De două ori, de-acum, am călătorit a studia în India. Pe aici am urmat învăţăturile Maestrului meu de a sluji Credinţa şi fiinţele sensibile. Milostenia şi harul Jetsunului meu Învăţător mari sunt cu adevărat, însă cu mult sunt mai învăţat decât el în filosofie buddhistă şi logică. Venit acum în întâmpinarea-mi, oare îmi va întoarce reverenţa când eu mă voi pleca dinainte-i?”. Astfel gândind, Rechungpa i s-a prosternat lui Milarepa şi l-a dăruit cu sceptrul Ahkaru trimis Jetsunului de Dipupa. Însă Milarepa n-a dat nici cel mai mic semn că măcar ar lua în seamă întoarcerea cinstirii. Lui Rechungpa i-a displăcut foarte. Cu toate acestea, a zis – „Iubit învăţător, pe unde ai hălăduit în vreme ce eu mă aflam în India? Cu sănătatea cum o duci? Ce-mi fac fraţii? Acum încotro vom porni-o?”

            Jetsunul gândi – „Cum se face că Rechungpa a devenit atât de trufaş? Trebuie că-l stăpânesc demonii ori l-a betegit reaua pildă a păgânilor. L-oi mântui de povara trufiei!” Şi surâzând răspunse întrebărilor lui Rechungpa în cântec:

Sunt yog vieţuitor pe vârful muntelui de nea.

Zdravăn la trup slăvesc mandala totului.

Spălat de deşertăciunea celor cinci otrăvi.

Nu-s neferice;

Oh, fiul meu Rechung Dorje Draugpa,

Înturnatu-te-ai din India?

Obosit-ai, istovitu-te-a călătoria?

Mai ascuţită ţi-e proaspăta minte?

De cântec vocea ta se învrednici?

Nevoit-ai, urmat-ai învăţături dintru ale maestrului tău?

Păstrat-ai învăţăturile voite?

Ai căpătat prea multele învăţături?

Cunoaştere şi învăţare ai agonisit îndeajuns?

Ţi-ai observat trufia, egoismul?

Eşti altruist în gânduri şi în fapte?

Acesta mi-e cântecul de bun-venit

                        La întoarcerea ta.

            În răspuns, Rechungpa a cântat:

Supus Învăţătorului m-am dus în India.

Călătorit-am pe-apucate şi cu frică,

Am petrecut dureri şi trudă –

Ci drumul bine s-a adeverit.

Văzut-am pe Dipupa, maestru tantric mare,

Cu magi m-am întâlnit şi mari yogini.

Văzut-am şi, minune, stăpân Buddha.

Martor am fost plinirii, prezicerii de zâne dakinis.

Ajuns-am fără greş

Doritele învăţări de temei –

Ale luminătoarei lămpi de înţelepciune,

Maja rotită a sufletului şi canalele nadis

Oglinda de tot a egalităţii,

Candela întrulocării întru mare binecuvânt,

Adevăratele vorbe în oglinda minţii sinelui,

Forma supremă a desăvârşirii, ca soarele

Şi liberarea de sine mahamudra.

Băut-am nectar-esenţa-nemuririi.

Primit-am învăţături din Bardo,

Învăţături de temei întru nevoinţa dhyana,

Întru cele cinci geme şi simboluri trei.

Mi s-a spus cum să nevoiesc cele şase yogas

Şi cum să prind ce-am vrut pe lume.

Numele şi zânele dakinis mi-au strâns

Toate cele învăţături minunate.

Zeităţile şi maeştrii au fost toţi plăcuţi

Şi mintea mi s-a unit bine cu a lor.

Ploaie de flori

Plinirea mă coperi.

Cerească hrană avui în gură,

Învăţăturile de temei în mână.

De drum-bun zeităţile noroc mi-au spus.

Dorinţele mi-am împlinit, plinire săvârşit-am.

Soare răsărind

Inima-mi străluce cu bucurie.

Întorsu-m-am de-acum, Jetsun Maestru!

Îţi dărui învăţăturile de la zânele dakinis!

Aminte ia la ele,

Laudă-le şi serveşte-le

Sfinte credinţe ce mi-au adus plinirea.

            Atunci Rechungpa i-a dat Jetsunului cărţile (ce le dobândise în India). Pentru a desluşi trufia şi aroganţa lui Rechungpa, Milarepa a cântat:

Mândru fălos nu fi,

Copilandre Rechungpa,

De te-am hrănit din frăgezime.

În glas melodios îţi cânt

Cântece şirag de aur cu adânci înţelesuri.

Ţine-le-n minte de-ţi vor plăcea.

Zeiţele laudă credinţele-zânele fără chip,

Ci prea măreţ vreunul de se-ntinde

L-or junghia tâlharii.

Bunurile bogatului,

Bucuria duşmanului;

Fală şi pohvală – aparte

Sărăcie şi moarte.

De nu-ţi vezi lungul

Şi dai pe-afară, prost

Şi nebun ţi-ai fost.

Vătaful maltratând supuşii

Dă ţara-n strânsul uşii.

Supusul fără de stăpân

E fără minte

Cu nenorocul înainte.

Doctrinarul fără îndreptare

Duce dharma în stricare.

Cel ce daruri de la dakinis destăinuie

Le supără şi le neprăznuie.

Oh, fiule, mândria de ce ştii

Anapoda te-o risipi!

Să predici mult, cu vorbe goale,

Experierea, nevoinţa ruina-le.

Despuind în fală tare-mare

Preceptelor măestrului trădare.

Nimic nu e părere mai de rău

Ca nesupunerea către măestrul tău.

Distras şi tulbure se-abate

Cin’ nu mai nevoieşte în singurătate!

Nimic mai fără roade

Decât buddhistul nedesprins de rude!

Nimic mai de ruşine

Decât buddhist şcolit nemeditând la sine.

Nimic mai fără gând

Decât nevoitor canoanele călcând.

Fiul meu, Rechungpa, de-auzi ce-ţi spun

La inimă ţine cuvântul bun;

De nu, fă ce vrei.

Sunt bătrân, spre moarte tras

Fără vreme de taifas.

Tânăr încrezut aşa

De-ţi zic hăis răspunzi cu cea.

Oh, maestru-mi de har, Marpa tălmăcitor,

Rogu-mă ajută-mi, biet cerşetor

De doruri din lume în veci lăsător!

            Săltând cărţile şi sceptrul Ahkaru, Milarepa fugi în fuga mare cu ajutorul puterii lui miraculoase. Rechungpa nu se putea ţine de el. Alerga suflând şi răsuflând din greu după Maestru-i cântându-i acest cântec:

Oh, rogu-te, ascultă-mă tată jetsun!

Cum ar putea fiul vreodată tatăl a nu-şi respecta?

Ţi-am îmbiat doar învăţările ce dobândii.

Datu-mi-s-au fără îndoi sau greş

Instrucţii întru crezuri dakinis fără chip.

Din adânci, prea adânci doctrine

Luat-am încredere!

Mă înţelege, maestru iubit!

Încă ajuns-am şi yoga de viaţă lungă,

Cuvintele de taină simbolice de la dakinis,

Principiile întru trup vajra

Şi învăţăturile întru numa Buddha.

Ţie ţi le dărui acum pe toate, jetsun maestru!

Ajuns-am încă şi

A tigrului ajutoare-adâncă, lecuirile de boli

Şi învăţarea de risipire a demonilor.

Dăruiescu-ţi toate aceste istrucţii de aur.

Pe umăr am cărat acasă

Medicina celor şase merite

Şi elixirele zeilor, zeiţelor;

Ţi le dărui acum, haric maestru.

Acest sceptru măreţ făcut din suprema plantă Ahkaru

Folositu-l-au zânele dakinis pe el odihnindu-se.

Nepreţuit e, lucru minunat,

Simbolizează învăţăturile tantrice ale lui Dipupa;

Ţie dăruiescu-l acum, jetsun maestru.

Pune preţ, rogu-te, pe aceste minunate învăţături

Şi ai milă de mine, frântul Rechungpa!

Miluieşte-mă şi dă-mi

O şansă de a mă opri din fugă şi gâfâială.

Mila milelor fie-ţi

De poate cineva a stâmpăra foamea şi setea altora

E cea mai bună faptă.

A alina oamenii în deznădejde e cel mai mare dar,

A sluji oamenii cu blândeţe şi a le arăta calea dreaptă

E obligaţia tuturor urmaşilor întru dharma,

Cum a gândit-o Buddha, stăpânul nostru.

            Jetsunul l-a auzit pe Rechungpa cântând acest cântec în timp ce alerga după el. Când se sfârşi cântecul, jetsunul se opri. Atunci el s-a aşezat jos şi i-a răspuns lui Rechungpa cântând:

Preabine-i tată şi fiu a fi în armonie –

Vrednică-i armonia între oameni;

Ci vrednică peste toate-i armonia cu tatăl.

Cel în discordie cu toţi cunoscuţii

Piază rea şi nesuferit o fi.

Încă piază rea e discordia dintre tată şi fiu.

Bine-i să ţii armonie cu tatăl prin drepte făpturi,

Bine-i să răsplăteşti bunătatea şi blândeţea mamei,

Bine-i să făptui în concordie cu toţi.

Un dor ţi se-mplineşte

Cu fraţii de eşti frate;

Pe plac maestrului a fi

Binecuvântările-i vei primi;

A fi umil e a învinge,

Bun buddhist e cel ce-nvinge toate relele dispoziţii.

Blândeţea e îngăduirea celor slabi;

A fi modest e a dobândi faimă şi popularitate;

A ţine canonul curat

E a da la o parte pretenţia şi tăinuirea;

A vieţui ca un înţelept e a te spori;

A fi indiferent e să termini orice clevetire;

A fi bun şi milos e a-ţi creşte mintea bodhi.

Acestea-s lucrurile de făcut pentru înţelept,

Ci un nebun nicicând nu deosebeşte prietenul de duşman.

Cât despre cale,

Crdinţele dakini fără chip nu înseamnă cine ştie ce.

Relaţia mea cu tine

E mult mai adâncă şi mai însemnată

Decât sceptrul tantric al lui Dipupa.

Desăvârşitei mame Magi

Nu-i e altcineva învăţăcel mai bun ca mine.

De zânele dakinis şi-ar tăinui rostirile de mine

Cui dar le vor împărtăşi?

În auria mandală

M-am bucurat de multe sărbători sacre.

Cu stăpânul Buddha, Dorje Paumo,

Avut-am cunoştinţă mai îndelung decât tine.

Nu se află loc de dakinis şi bravi bhawas

Să nu-mi fie prieten.

Cu mult mai frământat ca tine sunt

De lucrurile din al tău pogorământ.

Oh, Rechungpa, stai din trufie, nu te rătăci,

În munţi să mergem spre a nevoi-n pustii!

            Pe urmă, jetsunul şi Rechungpa se călătoriră împreună. Acesta e primul capitol al întâlnirii lui Rechungpa cu jetsunul  la Yand Ru.

            Pe când jetsunul şi Rechungpa îşi vedeau de drum, Rechungpa iarăşi gândi – „Să fi fost un alt maestru mi-ar fi făcut o primire bună şi aş fi fost cu mare ospeţie întâmpinat la întoarcerea mea din India. Dar maestrul meu vieţuieşte în asemenea sărăcie el însuşi încât mi-ar fi cu neputinţă să aştept de la el vreun confort sau plăcere! Eu am fost în India şi am învăţat atâtea dintre învăţăturile tantrice! Un om ca mine nu trebuie să-şi practice nevoinţa ca un ascet, ci în plăcere şi veselie.” Cu astfel de idei încrezute şi rele în minte, gânduri puternice, pline de necredinţă faţă de jetsun, crescură în el.

            Deodată Milarepa citi mintea lui Rechungpa. Atunci el arătă spre un corn de yak zăcând pe marginea drumului, zicând – „Ridică ăst corn de yak şi ia-l cu tine”. Rechungpa gândi – „Uneori maestrul meu vrea nimicul precum totdeauna a pretins, dar pentru alţii, ‘ura lui e mult mai puternică decât a unui câine bătrân, iar lăcomia îi e mai mare decât a unui bătrân mizerabil’, cum spune proverbul. La urma urmei, care-i folosul acestei rupturi de corn de yak?” Apoi spuse jetsunului: – „La ce ne poate fi bună bucata asta irosită, las-o-n plata domnului!” Jetsunul răspunse: – „Dacă iei un lucru mic precum acesta nu-ţi creşte lăcomia, iar uneori astfel de lucruri aruncate sunt foarte folositoare”. Spunând aceasta, el luă cornul de yak şi-l purtă cu sine.

            Când ajunseră la mijlocul Câmpiei Balmo Baltang, unde nu se putea găsi ascunziş nici măcar pentru un şoarece, cerul senin de mainainte se întunecă pe dată de nori îngrămădindu-se şi se porni o furtună mare cu grindină năpraznică. În iureşul acestei încrâncenări, Rechungpa îşi acoperi capul cu atâta grabă încât uită de tot să arunce baremi o privire către învăţătorul său. După un răstimp, când grindina începu a se potoli, Rechungpa se porni a căuta după Milarepa, dar nu-l putu afla.  O vreme, se aşeză pe pământ în aşteptare. Pe urmă i se păru a auzi vocea jetsunului venind din cornul de yak ce fusese părăsit pe marginea drumului. Merse către locul acela şi văzu că neîndoios era acelaşi corn de yak pe care jetsunul îl luase cu câteva momente mai înainte. Rechungpa încercă atunci să-l ridice, dar era atât de greu că nu-l putu muta nici de-un deget. Atunci se aplecă şi se uită în el şi-l văzu pe Milarepa aşezat confortabil într-o încăpătoare odaie ca de oaspeţi; trupul nu-i era mai mic, iar cornul nu era mai larg decât înainte, tocmai precum răsfrângerea unei imagini întinse poate fi văzută într-o oglindă mică. El auzi jetsunul cântând:

Harul maestrului meu îmi cuprinde fiinţa.

De trupul îţi rămâne ca al oricăruia,

Nu eşti yog mare.

Rechungpa, ai a te pleca miraculosului meu trup.

Harul maestrului meu îmi cuprinde gura.

Vorbe fără de rost de rosteşti,

Nu eşti yog mare.

Toate învăţările de temei se află în cântecul meu.

Rechungpa, ai a le purta în inimă.

Harul maestrului meu îmi cuprinde mintea.

De-n minte îţi pătrunde un singur gând de necredinţă,

Nu eşti yog mare.

Rechungpa, ai a te pleca puterii-mi telepatice.

Oh, fiule Rechungpa, mintea ţi-e pasăre sprintenă;

Acum zboară-n slăvi, acum se prăvale-n vale.

Ia seama la ăst schimb descumpănit,

Nu mai gândi atâta,

Ci devotează, nevoieşte, Repa!

De crezi că poţi maestrul a-ţi întrece,

În clipă intră în cornul acesta.

Intră pe loc –

Aici e o casă naltă şi odihnitoare!

Rechungpa a ta iluminare seamănă soarelui şi lunii;

Uneori lucind-strălucind, alteori de nori tunecându-se.

Cată de vezi schimbarea asta nestătătoare,

Nu mai gândi atâta,

Ci cuprinde-te nevoitor întru Repa!

De gândeşti că poţi maestrul a-ţi întrece,

În clipă intră în cornul acesta,

Intră pe loc –

Aici e o casă naltă şi odihnitoare!

Rechungpa, fiul meu! Purtarea-ţi seamănă vântului de munte.

Acum bate iute şi năpraznic,

Acum bate lin, mai lin.

Cată de vezi schimbarea asta nestătătoare,

Nu mai gândi atâta,

Ci cuprinde-te nevoitor întru Repa!

Dacă te gândeşti că poţi maestrul a-ţi întrece,

În clipă intră în cornul acesta,

Intră pe loc –

Aici e o casă naltă şi odihnitoare!

Fiule Rechungpa, plinirile tale

Seamănă holdelor de pe câmp.

Uneori cresc rău, alteori bine.

Cată de vezi schimbarea asta nestătătoare,

Nu mai gândi atâta,

Ci cuprinde-te nevoitor întru Repa!

Dacă te gândeşti că poţi maestrul a-ţi întrece,

În clipă intră în cornul acesta,

Intră pe loc –

Aici e o casă naltă şi odihnitoare!

De mintea-ţi e în stare a stăpâni lumea spaţiului,

Poţi intra în cornul acesta a te bucura.

Vino acum chiar, fiule, te cheamă tatăl tău!

N-ar sta frumos

Unui fiu să refuze a intra în casa tatălui său.

Sunt un bătrân bolnav şi sfârşit

Ce niciodată n-a fost în India toată viaţa lui;

Neînsemnatu-i trup înfioară

De primejdioasa cărare de-afară,

Aşa că stă înlăuntru acestui corn;

Fiule Rechungpa, eşti tânăr şi ai fost în India.

Încă, studiat-ai cu mulţi maeştri învăţaţi şi pliniţi.

Cată acum a păşi în cornul acesta

Cu trupul tău sănătos-voinic.

Nimica-toată preţuie cornul ăsta putred de yak;

Negreşit nu-ţi umfla egotismul şi dorinţa,

Intră, Rechungpa, vino şi-mbrăţişează-ţi tatăl înlăuntru!

            Rechungpa s-a gândit – „Pare că e loc din belşug acolo, pot să intru şi eu”. Gândind astfel, a încercat să intre în corn, dar nu putu să-şi vâre nici măcar mâna şi capul în el (ca să nu mai vorbim de corpul întreg). Atunci s-a gândit – „Puterea miraculoasă a jetsunului o fi ori n-o fi firească, dar cu siguranţă el poate aduce grindina”. Ducându-şi gura aproape de corn, Rechungpa cântă într-o voce tremurătoare:

Oh, părinte-al meu jetsun maestru, ascultă-mă, rogu-te,

Fie Vederea, Nevoirea, Fapta şi Împlinirea

Robului şi fiului tău Rechungpa Dor Draud

Înalte ori sărmane, strălucite ori şterse, mari ori mici,

Mai bune, mai rele, totuna;

El are a ţi se ruga mai departe.

Cu straiul de pânză uscat ori jilav,

El are a ţi se ruga mai departe.

Tatăl a-şi rămânea ori nu,

El are a ţi se ruga mai departe!

            Milarepa a ieşit din corn. A gesticulat către cer şi dintr-odată furtuna a început să se potolească, norii să se risipească şi soarele să se strecoare printre ei. Imediat soarele s-a făcut foarte fierbinte şi, în clipă, straiele lui Rechungpa se uscaseră.

            După ce se odihni un răstimp, jetsunul spuse – „Rechungpa, am ştiut dinainte că drumul tău în India nu era necesar. Aflându-mă îndeajuns de mulţumit cu învăţătura mahamudra şi cele şase yogi, eu nu m-am dus în India. Sunt foarte bucuros că te-ai înturnat acum cu învăţătura pe care ai vrut-o”.

            „Drag lama, mi-e tare foame şi frig”, a spus Rechungpa, „să mergem pe la case şi să cerşim ceva mâncare”.

            „Dar nu e potriva timpului să cerşim pomană, dar ştiu că flămânzesc de moarte chiar acum. Să mergem ori ce-ar fi”.

            „Foarte bine, să mergem. Mă gândesc c-ar fi mai bine să ne ducem la prima casă”.

            „Dar la cerşitul pomenii nu trebuie să cauţi numai oameni bogaţi şi să ocoleşti săracii”, a zis Rechungpa. „Aşadar, hai să mergem la aşezarea aceea mică de lângă capătul de jos (al locului)”.

            Astfel s-au dus lângă mica aşezare. Când ajunseră la intrare să ceară gazdei pomană, o bătrână speriată a ieşit şi a spus – „Un yog trebuie s-o ducă în sărăcie tot timpul. Yogii refuză totdeauna darurile noastre, chiar atunci când le ducem la ei. Dar cei lacomi ca voi, nicicând mulţumiţi cu ceea ce au deja, mereu umblă după bunurile altora. Toate lucrurile pe care le-am avut de risipit pentru milostenie le-am dat unor cerşetori în dimineaţa asta. N-a mai rămas nimic de-acum. Mai bine v-aţi fi dus pe undeva prin altă parte a cerşi”. Auzind aceste vorbe răutăciase, jetsunul a spus – „Soarele stă să apună; totuna e dacă avem sau nu ce mânca seara asta, aşa că lasă-ne să găsim un loc să dormim.”

            Noaptea aceea jetsunul şi Rechungpa au dormit pe-aproape. Către miezul nopţii, ei au auzit un zgomot în casă. Apoi totul încetă şi se făcu linişte din nou. A doua zi, când soarele răsărea, jetsunul i-a spus lui Rechungpa – „Du-te şi aruncă o privire prin casă”. Rechungpa s-a dus şi n-a găsit nimic decât hoitul bătrânei care refuzase să le dea pomană în seara dinainte. Rechungpa l-a informat atunci pe Milarepa despre ce văzuse. Jetsunul a zis – „Hrana şi alte lucruri trebuie să fie ascunse pe undeva sub pământ” şi au mers împreună la aşezare.

            Fapt era că, fără legătură cu vorbirea ei răutăcioasă, ceasul bătrânei sunase – ţinutul era plin de epidemii în vremea aceea. Ei văzură că bijuteriile îi fuseseră furate de nomazi. Nu mai rămăsese nimic decât un săculeţ cu unt, nişte brânză, făină de orz şi o căldare de iaurt. Jetsunul i-a spus lui Rechungpa – „Fiule, toate lucrurile sunt astfel. Aseară, bătrâna aceasta era plină de zgârcenie şi grijă iar acum e moartă. Oh, cu adevărat trebuie să dai milă celui în nevoie”. După aceea, Milarepa şi Rechungpa au pregătit jertfele sfinte pentru femeia moartă cu lucrurile care-i rămăseseră. Rechungpa a strâns atunci rămăşiţele de hrană bune de mâncat şi era gata să le ia cu el când jetsunul i-a spus – „Nu e bine să mănânci hrana unui hoit fără a-i face un bine”. Proverbul zice că bătrânii trebuie să mănânce hrana iar tinerii s-o producă. Acum ia hoitul pe umăr şi eu voi merge înainte să-ţi arăt drumul!”

            Cu spaime că ar putea fi molipsit de murdăria hoitului, Rechungpa îl purta nefericit pe umăr în vreme ce jetsunul mergea înainte spre a le arăta calea. Când ajunseră la o mlaştină, jetsunul zise – „Acum pune hoitul jos”. Pe urmă duse vârful toiagului său la inima hoitului şi spuse – „Rechungpa, asemeni acestei femei, fiece fiinţă sensibilă este sortită a muri, dar arareori oamenii se gândesc la asta. Astfel ei pierd multe ocazii să practice dharma. Amândoi, tu şi eu, avem a ne aduce aminte această întâmplare şi a învăţa o lecţie din ea”. După aceea, el a cântat „Cântecul trecerii şi al dezamăgirii” având şase parabole:

Oh, harul maeştrilor e dincolo de înţelegerea noastră!

Când trecerea vieţii te loveşte adânc în inimă,

Gânduri şi fapte firesc le petreci întru dharma,

Iar şi iar şi mereu la moarte gândindu-te

Cu uşurinţă poţi învinge demonul lenii.

Nimeni nu ştie când moartea asupră-i va pogorî –

Întocmai ca femeia din noaptea trecută!

Rechungpa, nu te aspri, ci ascultă-ţi maestrul!

Uită-te, petrecerile toate prin lume

Efemere-s ca visul de noaptea trecută!

Te pierzi din cale afară în tristeţe

Când gândeşti la visul ăsta trecător.

Rechungpa, te-ai trezit pe de-a-ntregul

Din zăpăceala asta mare?

Oh, cu cât gândesc la aceasta,

Cu atât doresc de Buddha şi de dharma.

Plăceri-râvnindul trup de om e platnic întru nerecunoştinţă.

Cât bine i-ai face,

Mereu sădeşte sâmburi de durere.

Ăst trup de om e sac de gunoi şi murdărie;

Nicicând nu te mândri cu el, Rechungpa,

Ci cântecul ascultă-mi!

Când mă uit înapoi la trupu-mi,

Îl văd ca pe un miraj-cetate;

Chiar de-l voi mai sprijini o vreme,

Osândit e stingerii.

Când mă gândesc la aceasta,

Inima mi-e plină de suferinţă!

Rechungpa, n-ai tăiat-o cu samsara?

Oh, cu cât gândesc la aceasta

Cu atât cuget întru Buddha şi dharma.

Un ins nicicând fericire n-ajunge-va.

Rătăcitoare gânduri priciniuiesc toate căinţele,

Dispoziţii rele pricinuiesc mizeriile toate,

Nicicând nu fi vorace, Rechungpa,

Ci cântecul ascultă-mi!

Când îndărăt mă uit la mintea-mi umblătoare,

Vrabie-n codru cu viaţă scurtă o văd –

Fără coperiş, nicăieri să adoarmă;

Când mă gândesc la aceasta, inima mi-e plină de suferinţă.

Lăsa-te-vei, Rechungpa

De rea-voinţă prins?

Oh, cu cât gândesc la aceasta

Cu atât cuget întru Buddha şi dharma.

Apropierea de semeni haini abia naşte ură.

Cazul acestei bătrâne e o lecţie foarte bună.

Rechungpa, opreşte-ţi dorinda gândire

Şi cântecul ascultă-mi!

Când mă uit la prieteni şi la consorţi

Trecători prin bazar îi zăresc;

Ne întâlnim numai o clipă,

Ne despărţim pe totdeauna!

Când mă gândesc la aceasta, inima mi-e plină de suferinţă.

Rechungpa, n-ai lăsa la o parte

Toate lumeştile horiri?

Oh, cu cât gândesc la aceasta

Cu atât cuget întru Buddha şi dharma.

Bogatul rareori se bucură de

Averea ce a câştigat-o;

Aceasta e batjocura din karma şi samsara.

Bani, giuvaeruri din zgârcenie şi trudă

Sunt asemeni săculeţului de mâncare-al bătrânei.

Nu te lăcomi, Rechungpa,

Ci cântecul ascultă-mi!

Când mă uit la averile bogaţilor

Mierea albinelor o văd –

Muncă grea, doar spre bucuria altora,

E rodul trudei lor.

Când mă gândesc la aceasta, inima mi-e plină de suferinţă.

Rechungpa, nu vrei să deschizi

Comoara întru mintea ta?

Oh, cu cât gândesc la aceasta,

Cu atât doresc de Buddha şi de-ale sale învăţături.

            Hoitul bătrânei a fost îngropat în mlaştină şi sufletul i-a fost eliberat în dharmadatu. Pe urmă jetsunul şi Rechungpa luară hrana bună de mâncat cu ei şi plecară către Betze Duyundzen.

            Acesta este cel de-al doilea capitol din istoria cornului de yak.

            Mai târziu, în timp ce tatăl jetsun şi fiul Rechungpa şedeau la Detze, Rechungpa a dobândit mare sporire în nevoinţă. Într-o experiere de mare bucurie, i-au venit multe gânduri în minte. Fiind în cunoştinţă de aceasta, jetsunul a spus – „Rechungpa, ce-ai experiat în nevoinţa ta în ultima vreme?” În împărtăşirea experierilor sale, Rechungpa a cântat:

Vieţuind lângă maestru-mi avut-am

O experiere puternică precum un cuţit ascuţit;

Cu ea am tăiat decepţii lăuntrice şi de-afară.

De aceea sunt ferice şi vesel!

La mijloc de multe petreceri,

Simţitu-m-am lampă luminătoare;

Toate învăţările se limpeziră ca niciodată.

De aceea sunt ferice şi vesel!

Când am stat pe vârful unui munte de nea,

Albă leoaică simţitu-m-am,

Predominând, întrecând pe toţi ceilalţi în lume.

De aceea sunt ferice şi vesel!

Peregrinând din ţinut în ţinut,

Pui de tigru ori albină simţitu-m-am,

Desprins de toţi, cumplit de liber.

De aceea sunt ferice şi vesel!

Când m-am amestecat cu lumea de pe stradă,

Simţeam de parcă lotus nepătat eram

Crescând peste gunoaie şi noroi.

Când m-am aflat printre gloate în oraş,

Simţeam cum parcă argint viu mă-nvârteam –

Atinge tot, nu se lipeşte nimic.

De aceea sunt ferice şi vesel!

Când m-am aflat printre discipoli credincioşi,

Simţit-am parcă eu eram jetsunul Mila;

Cu voioşie şi uşurinţă am dăruit învăţări prin cântece!

Binecuvântărie maestrului meu

Mi-aduc această bucurie.

Prin oduhna minţii la largu-i

Te împlineşti în starea Buddha.

            Jetsunul a comentat – „De n-au venit din mândrie, aceste experieri sunt prea bune; şi ai primit cu adevărat binecuvântările maestrului tău. Faţă de asemenea experieri, totuşi, ai nevoie de anume înţelegeri ce pari a-ţi lipsi încă. Ascultă acum la cântecul meu”.

Din adâncurile inimii mele, când marea milă răsare,

Simţit-am cum toate fiinţele în cele trei tărâmuri

Erau robite într-o închisoare de foc.

Când învăţăturile obârşirii

Se revărsară în inima-mi,

Precum topirea sării întru apă,

Încercat-am sorbirea întreagă.

Înţelepţia se arată strălucitoare dinlăuntru,

Simţitu-m-am parcă trezit din mare vis –

M-am fost trezit din două, de-acum şi ce-o să vină samadhis.

M-am fost trezit din două idei „da” şi „nu”.

Când parte-ţi faci de mare cuvântare prin vădire

Simţi toate crezările liberale dintr-odată

Asemeni ceţurilor ploii mistuindu-se în aer.

Când ajungi în miezul fiinţei,

Strălucitoarea înţelepţie a fiindului

Ilumină totul precum cerul fără nouri.

Când şi curate şi necurate gânduri se limpezesc

Precum într-o oglindă de argint,

Înţelepţia imanentă luce-străluce departe.

Când conştiinţa alaya se topeşte întru dharmakaya,

Îmi simt trupul şi sufletul desfăcându-se

Precum sfărâmarea oului de-l calci cu piciorul.

Când frânghia-patimă se taie scurt,

simt vieţuirea Bardo cum dispare

Asemeni deznodării unui şarpe.

Când mă port fără luare ori părăsire,

Mintea mi-e mereu la largu-i şi ne-facere,

Mă simt de parcă aş fi un leu,

Cu puterea celor trei desăvârşiri.

Luminătorul gol, luminătoarea înţelepţie

Şi luminătoarele manifestări

Îmi sunt cei trei nedespărţiţi amici;

Asemeni soarelui lucind din cerul fără nouri,

Mereu mă aflu în marea iluminare.

Cum caii sunt despărţiţi de yaci,

Lumea şi simţurile sunt limpede altele.

Tăiat e pe vecie firul minţii şi de skandhas!

Deplin de-am folosit această formă omenească

Am plinit de acum yoga în toate chipurile.

Rechungpa, ai avut şi tu experierile acestea?

Oh, fiul meu, nu fi mândru şi închipuit!

            Auzind acest cântec, mintea lui Rechungpa s-a îndreptat. Atunci Milarepa a spus – „Acum hai, tată şi fiu, să mergem la Di Se or Lashi, munţii aceia depărtaţi, spre a nevoi.” Rechungpa a răspuns – „Eu sunt foarte obosit – puterea mea fizică a atins punctul epuizării. Mă gândesc, cel mai bine ar fi să merg la o mănăstire pe-aproape şi să mă refac, altfel nu voi fi în stare să meditez, nici să călătoresc de fel”. „Dacă ai hotărât din fundul inimii tale, îţi poţi urma nevoinţa în orice împrejurare, la orice vreme”, i-a întors jetsunul. Pe urmă, el a cântat cântecul numit „Cele şase îndestulări”:

O, fiule, îndestul ţi-e trupul drept bun templu,

Cum punctele-i vitale dinlăuntru-i rai ceresc prefac.

Îndestul ţi-e mintea drept maestru,

Cum toate adeveririle tâlcuri le dăruie.

Petrecerile de-afară-s îndestul drept sutras

Cum în simboluri vădesc a liberării cale.

Samadhi ţi-e îndestul drept hrană,

Cum buddhas părinţi binecuvânta-te-vor.

Căldura dumo ţi-e îndestul îmbrăcăminte –

Fierbinte şi ferice podoabă pentru dakinis.

Tăierea legăturilor e cel mai bun companion.

A trăi singur e a deveni amic zeităţilor.

A privi duşmanii drept trecători pe drum

E a ocoli ura.

Cel mai bun leac împotriva piedicilor

E a gândi golul.

Cum toate-s jocuri ca de vrajă ale minţii.

Asta ţi-e calea dreaptă de urmat –

De nu, vei lua-o razna împotrivă!

Sunt un bătrân pe moarte-aproape

Ce nu mai are vreme de taifas.

Eşti tânăr, sănătos-voinic

Şi n-ai de ascultare sfatul meu bun.

La mândri, lacomi inşi gura-ţi răceşti

Vorbindu-le cinstit pe şleau,

De vrei a gândi, vei veni cu mine.

De nu, du-te unde-i vedea cu ochii.

            Jetsunul era să porneasc la drumul lui când Rechungpa l-a prins de îmbrăcăminte (spre a-l opri) şi a cântat acest cântec numit „Cele opt nevoi”:

Chiar dacă templul cel mai bun e trupul propriu,

Nevoie-avem de-un loc pentru acoperiş şi somn;

Fără milă ploaia şi vântul atacă toate.

De-aceea, totdeauna nevoie-avem de-un templu.

Chiar dacă maestrul cel mai bun e mintea proprie,

Nevoie-avem de un învăţător să lumineze miezul minţii noastre –

O clipă nu-l putem lăsa fără a i ne fi rugat.

De aceea totdeauna, nevoie-avem de un maestru!

Chiar dacă fenomene din afară pot ţine loc de sutras,

Piedici şi îndoieli oricum vor răsări.

Spre a le limpezi,

O referinţă lucidă la sutras e necesară.

De aceea totdeauna nevoie-avem de sutras!

Chiar dacă hrana samadhi o fi de ajuns,

Provizii pentru nutrire sunt necesare,

Cu mâncare trăieşte acest trup dezamăgitor.

De aceea totdeauna nevoie-avem de hrană!

Chiar dacă lucrul cel mai bun e a tăia-o cu toţi,

A avea suport şi ajutor e mereu necesar;

Buni ori răi, cine n-are nişte prieteni?

De aceea totdeauna nevoie-avem de prieteni!

Chiar dacă e de-ajuns a-ţi ocoli duşmanii,

Uneori îi întâlneşti în calea ta.

Cine-ar putea fi imun la ostilitate?

De aceea, totdeauna nevoie-avem de protecţie!

Chiar de remediul cel mai bun e a vedea toate piedicile drept gol,

A cuceri demonul eului

E încă şi mai greu.

De aceea totdeauna nevoie-avem de păzitori.

A sta cu maestru-mi mi-aduce fericire;

A mă întoarce la tine mi-aduce bucurie.

Oriunde vei merge, voi merge şi eu.

Dar te implor, fă cumva

Şi mai stai în vale puţin timp.