Monica Rodica Iacob: „Gânduri ciobite” de la fiică către tată și viceversa
Da, chiar așa se numește noua apariție editorială a cărții celor doi colegi de redacție ziaristică, într-o colecție de buzunar, cu o prefață generoasă a d-lui Ștefan Doru Dăncuș, ilustrații Rely Tarniceri, la Editura Mirador Arad , 2012.
Scrisă în tandem: „Gânduri ciobite”- Hedir Al-chalabi și „De ce luminează licuricii”- Petre Don, conversația prozo-poetică dintre tată-fiică, bine legată și cursiv contopită una în cealaltă, este o metamorfoză de gânduri împletite și răsucite cu migală și gingășie, pătrunzând în străfundurile finite ale celor doi, udate de lacrimi, dincolo de ping-pongul aparent. Parcă cei doi se știu-nu se știu, trăind dincolo de obstacolul vertical al luminii, căutându-se unul pe celălalt din memorie, „în ziua plină de maci, în noaptea aripilor de îngeri” ce vor să se desprindă din tină și să zboare, asemenea cocorilor toamna, spre casa numai de ei știută.
Și zboară.
Cu dorințele, constatările „arheologilor, care după secole sapă după timp, dar timpul nu are milă, sufocă respirația și zgârie retina”, totuși aprind lumânarea ca povestea să reînceapă, de mână colindă văzduhul, chiar dacă urechile sunt cusute cu șnur, iar murmurul buzelor rostește rugăciunea: nu alunga lumina, căci vei simți povara mai grea.
Chiar cu dorurile „din scrisorile închipuite și niciodată citite, îmbrăcați în cămașă albă cu mânecile lungi, înnodate la spate”, gândurile tatălui, alias Petre Don și gândurile fiicei, Hedir Al-chalabi, se întâlnesc undeva acolo în înaltul cerului, unde se îmbrățișează și formează o inimă: gândurile fiicei copleșită de iubire-gândurile tatălui nebun de durere.
Așa rămân eterni împreună, scăpând de umbrele ce-i bântuie, iar acolo în zbor, ei rămân îmbrățișați când plouă.
Așteptăm odată cu ploile, noile lor volume.
Monica Rodica Iacob
