“Guvernul cari ni trebuie” de Mihai Eminescu
“Din nou ni se spune bunaoara ca dorim intoarcerea starii de lucruri inainte de 1700, ca ,,vorbim cu deliciu de un Domn roman de sange, inconjurat de- o aristocratie istorica, ba ,,Romanul are chiar aerul de- a ne face o imputare din aceasta. Sa ne- ntelegem: nu dorim nici una, nici alta.
Dar de ce n- am aminti cu iubire trecutul ? Fara indoiala vechii Domni cari si- a intins armele pana- n Dunare si Nistru, ei, ,,scut crestinatatii precum îi numea biserica si evul mediu, n- au existat pentru a face rusine generatiei actuale, si acea aristocratie, cu independenta ei de caracter, cu curajul ei, ale carei privilegii consistau in datorii catra tara mai grele decum altii aveau a le purta, asemenea n- ar fi vro paguba dac ` ar exista si astazi. Dar de la parerea de rau dupa veacuri trecute de neatarnare pana la dorinta nerealizabila de- a restabili trecutul e o mare deosebire.
Daca ne place uneori a cita pe unii din Domnii cei vechi nu zicem cu asta ca vremea lor se mai poate intoarce.
Nu. Precum lumina unor stele ce s- au stins de mult calatoreste inca in univers, incat raza ajunge ochiul nostru intr – un timp in care steaua ce au revarsat – o nu mai exista, astfel din zarea trecutului mai ajunge o raza de glorie pana la noi, pe cand cauza acestei straluciri, taria sufleteasca, credinta, abnegatiunea nu mai sunt. Degeaba pitici moderni ar imbraca zalele lor mancate de rugina daca nu pot umplea sufletele cu smerirea si credinta celor vechi. Ci nu de ei poate fi vorba cand discutam ceea ce se petrece in zilele noastre; nu virtutile lor de eroi si de sfinti pot fi masura virtutilor confiscate ale ilustratiunilor actuale. Nu abnegatiunea, onestitatea vulgara, care e dator s- o aiba orice om de rand, nu eroismul, sentimentul celei mai simple datorii, iata ceea ce cautam in zadar la adversarii politici. Nu restabilirea trecutului; stabilirea unei stari de lucruri oneste si sobre, iata tinta la care se margineste oricine din noi.
Este sau nu adevarat ca prezidentul acestei Adunari a numit – o compusa din oameni vrednici de puscarie si carantina ? Este sau nu adevarat ca nu exista, intre sefii partidului chiar, nimenea care sa creaza in onestitatea acestui partid ? Daca n- ar fi decat aceasta marturisire, ea ar fi indeajuns pentru a face cu neputinta perpetuarea la guvern a unor asemenea elemente. Stigmatizati de chiar sefii lor cu epitetul de putregaie si de oameni corupti, orice ar pretinde ca vor sa faca de acu- nainte, la ce ne putem astepta de la ei ? Din coada de caine sita de matasa nu se face. Coruptia dinlauntrul partidului, vanatoarea brutala dupa aur si influenta ar fi motive indeajuns pentru ca toti oamenii de bine, fie chiar deosebiti in principii, sa se uneasca in contra- le , nu pentru a opune reforme la reforme, ci pentru a restabili domnia celei mai vulgare onestitati , celui mai vulgar spirit de echitate . Nu poate o natie sa fie pururea condusa de ne- adevar si de coruptiune. Nu i se poate spune zi cu zi ce progrese enorme face, in acela i timp in care membrii ei sunt sco i in vanzare s s ca vitele la targ. Nu se poate vorbi de sporirea avutiei publice in acelasi timp in care populatiunea decreste peun pamant roditor si inzestrat cu toate de natura. Nu se poate vorbi de progresul luminii cand nici trei la suta nu stiu citi si scrie.
Cand toate concurg pentru a dovedi ca domnia ignorantei si cupiditatii privilegiate e cu neputinta in Romania si ca ceea ce se cere inainte de toate e un guvern onest, ni se spune ca unii din opozitie sunt prea liberali, altii prea reactionari si ca o unire intre ei nu e cu putinta. Noi credem insa ca sunt o suma de lucruri cari n- au a face cu subtilitatile teoretice ale deosebirii intre principii liberale si conservatoare. Asemenea deosebiri nu mai pot exista intre partide de vreme de principiile supreme nici nu sunt in discutie. Nu e in discutie alegerea intre monarhie si republica, nu drepturile sau datoriile cetatenilor, nu Constitutia; o lupta pentru religia politica nu mai e la loc si cu cale de vreme ce problemele ei sunt rezolvate prin legile actuale, prin Constitutia actuala. Toata discutia asupra unor lucruri ce nici nu sunt in cestiune, nici formeaza pentru cineva obiectul vreunei controverse e stearpa, fara solutiune practica, si, dupa cat stim, nu preocupa pe nimeni si nu de ea e vorba.
Ceea ce simtim cu totii insa sunt relele reale cari bantuie tara, rele cari nici au a face macar cu principiile conservatoare sau cu cele liberale si pentru a caror inlaturare nu se cere dialectica si oratorie, ci munca, echitate si adevar.
Mizeria materiala si morala a populatiunilor, destrabalarea administratiei, risipa banului public, cumulul, pasuirile, coruptia electorala, toate acestea n- au a face, la dreptul vorbind, cu cutari sau cutari principii de guvernamant. Oricare ar fi guvernul si oricare vederile sale supreme, coruptia si malonestitatea trebuie sa lipseasca din viata publica; oricare ar fi, pe de alta parte, religia politica a unui guvern, ea nu- i da drept de- a se servi de nulitati venale, de naturi catilinare, de oameni de nimic pentru a guverna. Chiar numai tendenta, clar formulata, ca statul sa fie guvernat de oameni de cea mai elementara probitate si sa `nceteze de- a fi marul de cearta intre cavaleri de indust rie si de facem- treburi, cuprinde un intreg program fata cu aceia cari nu cred in nimic si pentru cari principiile politice n- au fost decat pretexte de- a parveni si de- a se imbogati.”
(Articol de fond, fara titlu, aparut in Timpul (VII), in decembrie 1882)
Sursa : Timpul, Mihai Eminescu
