Cuvânt și iubire

„…Nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!»…

  „Fără Dumnezeu, fără credinţă, omul devine un animal raţional, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri”. Sunt cuvintele-sentinţă ale celui supranumit „un Socrate al românilor” – PetreŢuţea. S-a născut, într-o oră astrală pentru Neamul românesc, în urmă cu 110 ani, la 6 octombrie 1902, la Boteni, în Muscel, în familia unui preot român. S-a ridicat la ceruri în 1991.

Strălucitul filosof, eseist, economist şi om politic, astfel se mărturisea: „Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ!”.

A studiat la Liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel şi la Liceul „George Bariţiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, ajungând doctor în Drept administrativ, Magna cum laude (1929).

   Emil Cioran îl caracteriza drept „«Un marxist entuziast şi mistic, dar care nu ştia un cuvânt din limba rusă» (deoarece Ţuţea şi-a făcut cruce sărutând ziarul „Pravda!”). În anul 1932, fondează revista „Stânga: linia generală a vremii”, unde semnează cu pseudonimul Petre Boteanu. Colaboratori îi vor fi Sorin Pavel şi Petre Pandrea, autorii „Manifestului Crinului Alb” („Gândirea”, VIII, nr. 8-9, 1928), precum şi Traian Herseni, Petru Comarnescu şi Mihai D. Ralea. În 1933 este referent în Ministerul Comerţului şi Industriei, instituţie care, în 1936, îşi va schimba numele. Între anii 1933-1934 a fost ataşat la Legaţia Economică Română din Berlin, unde se întâlneşte cu Nae Ionescu. Un an  mai târziu publică „Manifestul revoluţiei naţionale”(în colaborare cu Sorin Pavel, Ioan Crăciunel, Gheorghe Titel, Nicolae Tatu şi Petre Ercuţă, publicat la Editura Crater, Bucureşti, 1998, ediţie îngrijită de Marin Diaconu). Între anii 1936-1939 a fost şef de secţie în Ministerul Economiei Naţionale, Biroul de publicaţii economice şi propagandă. În 1940 a fost şef de secţie în Ministerul Comerţului Exterior.

Scrie în diverse publicaţii, în special la „Cuvântul”, ziar condus de Nae Ionescu, unde semnează articole de economie politică, între ceilalţi colaboratori de prestigiu aflându-se Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescuşi mulţi alţi intelectuali din generaţia anilor 1930, care vor umpe închisorile după venirea comuniştilor la putere.

În cadrul Guvernului Naţional-Legionar instaurat după 6 septembrie 1940, Petre Ţuţea a îndeplinit funcţia de şef de Serviciu şi apoi cea de Director în Ministerul Economiei Naţionale.Între 1940-1944 a fost şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naţionale.

Este arestat de către autorităţile comuniste impuse de sovietici, anchetat fără condamnare, timp de 5 ani (1948-1953), apoi iarăşi arestat, pe 22 decembrie 1956, sub acuzaţia de uneltire contra ordinii sociale. Este condamnat la 10 ani închisoare în 1957, apoi i se intentează un nou proces, în 1959, şi este condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a executat 8 ani (1956-1964) în diverse penitenciare, unde a fost torturat, mai ales la Aiud.

Între zidurile cumplite ale temniţelor, spiritul lui înalt şi liber vorbea însă, deja, cu Dumnezeu: „Omul a depăşit condiţia de animal abia atunci când în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu pemanenţa speciei, nici cu concepţia estetică a gloriei.”

Deşi amnistiat în 1964, cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor din închisoare, Petre Ţuţea s-a aflat sub observaţia permanentă a Securităţii comuniste. Numeroasele descinderi la locuinţa sa modestă au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii şi materiale, printre care o copie a proiectului „Prometeu”.

„La puşcărie am demonstrat vreme de două ore că istoria românilor, dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor, e egală cu zero. Că doar voievozii nu s-­au bătut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica.”

Către sfârşitul vieţii a început o „Antropologie creştină”.(Tipărită postum: „Omul. Tratat de antropologie creştină”, ediţie integrală şi definitivă îngrijită de Cassian Maria Spiridon, Iaşi, Editura Timpul, 2004.)

„I­-am spus eu părintelui Stăniloaie că nu mă consider un Socrate. «Dar cum vă socotiţi?» – «Popă», zic.«-Şi unde aveti parohia?» «–N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.»”

Persecutat fiind, pus la… index, Petre Ţuţea a publicat foarte puţin înainte de 1989, însă, imediat după evenimentele din acel Decembrie, scrierile şi interviurile sale au început să fie difuzate. Vă recomand Dialogurile: „Între Dumnezeu şi neamul meu”, ediţie îngrijită de Gabriel Klimowicz, prefaţă şi postfaţă de Marian Munteanu, Bucureşti, Fundaţia Anastasia, 1992: „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea”, editate cu o prefaţă de Gabriel Liiceanu, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993 (reeditate în 1999, 2000, 2003, 2005), „Ultimele dialoguri cu Petre Ţuţea”de Gabriel Stănescu, Criterion,  dar şi „Bătrâneţea şi alte texte filosofice”, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 1992, „Reflecţii religioase asupra cunoaşterii, Bucureşti, Editura Nemira, 1992, Philosophia perennis, Bucureşti, Editura Icar, 1992; reeditată în 1993, dar şi sub titlul Scrieri filosofice, vol. I, Editura România Press, 2006. (sursa: Wikipedia)

„Cum văd participarea românilor de acum la mântuirea lor? – Simplu. Ducându­-se la biserică. Şi folosind ştiinţa ca peria de dinţi. Tot ce spune ştiinţa să nu îi lase cu gura căscată şi tot ce spune un popă de la Cucuieţii din Deal să considere adevăr ritualic.”

Puţini ştiu că Petre Ţuţea a văzut „Lumea ca teatru. Teatrul seminar” – prefaţă, text stabilit şi aparat critic de Mircea Coloşenco, Bucureşti, Editura Alutus/Vestala, 1993. În această idee, au fost montate piesa „Întâmplări obişnuite” şi dialogul „Bios şi Eros”,  în regia lui Dragoş Galgoţiu, la Teatrul Odeon, în 1993, producţia fiind prezentate la Festivalul teatrului experimental din Cairo, Egipt, lângă marile piramide. Remarcabile, de asemenea, „Exerciţii de admiraţie” au realizat Gabriel Liiceanu şi Constantin Chelba, în cadrul unui documentar TVR de (o „întâlnire virtuală” Ţuţea – Cioran), Vartan Arachelian – în ciclul TV „Cuvântul care zideşte”, precum şi Sorin Ilieşiu în tandem cu Gabriel Liiceanu – cu filmul „Petre Ţuţea şi Emil Cioran: O întâlnire posibilă” , laureat cu Premiul Special la Festivalul Naţional de la Costineşti, în 1993.

Petre Ţuţea este unul dintre titanii gândirii româneşti, un boier al spiritului acestei Patrii, un Socrate modern. Citiţi-l, recitiţi-l, vă veţi bucura inimile! Iată doar câteva „argumente”:

   „Eu, în tinereţe, am fost om de extremă stânga. Şi, la maturitate, de extremă dreapta. Iar acum mă consolez cu calitatea mea de român întreg. … Am fost în tinereţe de stânga din generozitate. Pentru că, vorba ceea: dacă până la 30 de ani nu eşti de staânga, n-ai inimă, dacă după 30 de ani mai eşti de stânga şi nu eşti conservator, eşti cretin. Confundam, în tinereţe, comunismul cu comunitarismul.

       M-a întrebat un anchetator: «De ce-ai vorbit împotriva noastră?» …

 «N-am vorbit. Păi, împotriva voastră vorbeşte tot poporul român. Ce să mai adaug eu?» Şi mi-au dat 20 de ani de muncă silnică fără motive. Mi s-a prezentat sentinţa de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu? Treisprezece ani de închisoare .. Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut … Când m-au anchetat, am leşinat din bătaie. Iacătă, n-am murit. Am stat la interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari, şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori doream să mor. … Nu pot să povestesc tot ce-am suferit, pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.

Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte.

Am făcut o mărturisire, într-o curte cu şase sute de inşi, în închisoarea de la Aiud. «Fraţilor – am zis -, dacă murim toţi aici, în haine vărgate şi în lanţuri, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!». Trei ore am vorbit atunci, în curtea închisorii, de Platon şi de Cristos. Zice colonelul: «Scrieţi ce-aţi vorbit, ca nu cumva ministrul de Interne, Drăghici, să spună că sunt solidar cu dumneavoastră!». «Domnule colonel, cum să fim noi solidari? Eu tocmai d-aia am venit aici, că nu suntem solidari unii cu alţii.» …

… Macedo-românii nu sunt români, sunt super-români, români absoluţi. .. Am stat cu macedoromânii în temniţă. Îi băteau până iîi omorau, dar nu declarau nimic. Au o bărbăţie perfectă.

Când am văzut, în închisoare, că tot regimul care mi se aplică e inoperant – puteam eu, ca om, să-mi explic asta? Şi atunci m-am gândit că există o forţă supracosmică, transcendentă, numită Dumnezeu.

Comunismul e cea mai mare aflare-în-treabă din istoria omenirii. Comunismul e un cancer social. Unde se instalează, rămâne pustiu. … Şi la comunişti sunt stăpâni şi slugi, dar ei sunt ipocriţi, pentru că ştiu că egalitatea oamenilor nu poate exista nicăieri. În celebra „Declaration des droits de l’Homme et du Citoyen” (trad. n. -Declaraţia Drepturilor Omuluiu şi Cetăţeanului) a Revoluţiei franceze, prima propoziţie e o idioţie absolută sau în cel mai bun caz un sofism: «Oamenii sunt egali de la natură». Oamenii sunt inegali de la natură. Sunt inegali înşişi membrii unei familii, în care unul poate fi genial, altul mediocru şi altul imbecil.”

„Am o consolare – că, în grandoarea istorică a poporului român, eu sunt o rotiţă invizibilă, dar sunt …” – scrie undeva Petre Ţuţea.

Aşa este şi va rămâne peste veacuri în inimile celor care nu vor uita să simtă româneşte. Fie-i amintirea veşnic luminată!

Sursa: Revista Melidonium