Sfântul Ioan Gură de Aur – Viaţa pământească asemuită cu o reprezentaţie de teatru
La amiază, la teatru, cortina se dă în lături – şi actorii, în ceaţă, îşi fac intrarea, având măşti pe faţă. Ei recită o povestire veche, arătând prin vorbe, desfăşurarea întâmplărilor.
Unul se înfăţişează ca filozof şi nu-i filozof; altul rege, fără să fie, ci numai îmbrăcat ca un rege, căci aşa cere piesa; altul face pe doctorul, fără să fi îngrijit nici măcar un lemn, ci numai îmbrăcat ca doctor; altul face pe sclavul, cu toate că-i slobod; celălalt pe profesorul, fără să aibă ştiinţă de profesor. Ei nu par ceea ce sunt, ci par ce nu sunt: doctor, filozof din pricina părului care-i împodobeşte masca, soldat, din pricina uniformei, etc.
Prin înfăţişarea ei, masca ne dă o închipuire, dar nu face mincinoasă firea, ci numai îi ascunde adevărul. Atâta vreme cât privitorii stau şi se uită, măştile nu se mişcă de pe feţe; dar când s-a lăsat seara, când spectacolul s-a isprăvit şi privitorii au plecat, măştile au fost aruncate. Cel care făcea pe regele la teatru, odată plecat, devine iarăşi fierarul de toate zilele; cel care, pe scenă era slobod, afară de scenă, e rob iarăşi…
Aşa-i şi cu viaţa şi cu moartea. Lumea e teatrul; stările omeneşti: bogăţia, sărăcia, puterea, supunerea, şi altele, sunt măştile actoriceşti. Când ziua aceasta se va risipi – şi veni-va noaptea cea de spaimă, căreia mai degrabă i-am zice ziuă, (noapte pentru păcătoşi, ziuă pentru cei drepţi), când reprezentaţia sfârşi-se-va şi măştile fi-vor aruncate, când va fi cercetat fiecare pentru faptele lui, nu fiecare pentru bogăţia lui, nu fiecare pentru rangul lui, nu fiecare pentru puterea lui, ci fiecare pentru faptele lui: judecător, rege, femeie sau bărbat; când ni se va cere o viaţă şi nişte fapte virtuoase, fără să fie luate în seamă nici rangurile strălucire, nici neînsemnătatea sărăciei, nici tirania dispreţului; când ni se va zice: „Infăţişaţi-mi fapte, de eşti rob, mai nobile decât acele ale unui slobod, de eşti femeie mai vajnice de cât acele ale unui bărbat; o, atunci, cu măştile căzute, arăta-se-vor adevăratul bogat şi adevăratul sărac…”
