“Părintele Adrian Fagețeanu – Duhovnicul misionar, propovaduitorul apologet și mărturisitorul autentic”
In memoriam Părintelui Adrian Făgețeanu
(16. 11. 1912 – 27.09. 2011)
“…Asadar, din seara zilei de marti, 27 septembrie anul 2011, am mai castigat un rugator in ceruri, langa Scaunul Preasfintei Treimi. Fiindca Parintele Adrian Fageteanu, vietuitor la Schitul Locurele si Manastirea Lainici, din Defileul Jiului, a trecut la Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos – pe care l-a ascultat, urmat si slujit intreaga lui viata, cu toata dragostea, devotamentul, fidelitatea, credinciosia si loialitatea…
Despre valoarea personalitatii sale, Parintele Arhimandrit Ioachim Parvulescu, Staretul Manastirii Lainici, din judetul Gorj, a afirmat urmatoarele: “Este foarte interesant ca mutarea la ceruri a parintelui s-a produs chiar in ziua de praznuire a Sfantului Antim Ivireanul. Nu este intamplator acest lucru, pentru ca parintele a fost vietuitor la Manastirea Sfantul Antim din Bucuresti, facand parte din Miscarea “Rugul Aprins”, alaturi de staretul nostru, Preacuviosul Parinte Calinic Caravan. Mai mult decat atat, Parintele Adrian Fageteanu va fi prohodit la Manastirea Lainici, chiar in ziua praznuirii Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului – 01 Octombrie. Pentru noi, plecarea parintelui la ceruri este o mare pierdere si in acelasi timp un mare castig. Este o pierdere pentru ca a plecat dintre noi un mare stalp al Ortodoxiei si un castig pentru ca am dobandit un mare rugator in ceruri. Viata lui intreaga a fost o suferinta, murind si inviind de mai multe ori. De data aceasta a inviat in ceruri. Mormantul sau va fi asezat langa cel al Parintelui Calinic Caravan, Staretul sau iubit“.
In alta ordine de idei, Parintele Adrian Fageteanu a fost un traitor profund al adevarurilor de credinta si a (mai) avut si calitatea de a fi un om de o sinceritate, discretie si modestie iesite din comun, care mi-au inspirat foarte multa incredere, confort sufletesc si dragoste fata de valorile perene ale spiritualitatii si culturii noastre autentice!… Si, totodata sfintia sa realiza faptul ca pastorul duhovnicesc trebuie sa arate in toate buna-randuiala. Fiindca in buna-cuviinta stau toate chipurile unei purtari frumoase. Pastorul duhovnicesc isi pazeste buna cuviinta in relatiile sale cand: – nu isi neglijeaza indatoririle sfinte si apostolia sa; – cand isi aminteste ca trebuie sa fie, oriunde si oricand, un model crestin, cand vorbeste si cand tace; – cand se conformeaza el insusi responsabilitatilor care decurg din grija pentru constiinta turmei sale. Pastorul duhovnicesc care nu (se) neglijeaza si isi aminteste cele ce se cuvin lui, aflandu-se intr-o adunare, nicidecum nu se va lepada caracterul cuviincios, fiindca acesta este cu neputinta de indepartat de la el, deoarece nu ii ingaduie aceasta insasi vrednicia preoteasca, care este nedespartita de cuviosie.
Chipul preotesc de neschimbat il constrange pe preot sa se armonizeze cu multa luare aminte si atentie cu relatiile din obstea lui si sa isi faca aceste relatii cu multa prevedere. Mai intai si mai presus de toate, se armonizeaza caracterului sfant ce i se impune. Trebuie sa nu se arate in adunari fara vreo pricina impusa de slujirea lui, ori sa le caute pe acestea cu tot dinadinsul, sau sa se faca placut acestora. Trebuie sa isi faca relatiile cu mula chibzuinta si dupa o indelunga si atenta cercetare a petrecerii si caracterului si a cugetului persoanelor cu care urmeaza sa aiba relatii. Daca acestea sunt in asa fel incat prietenia si relatia cu ele sa ii aduca lui cinste si bun renume, atunci poate sa se imprieteneasca si sa intre in relatie cu ele. Dar daca, dimpotriva, reputatia acestora nu este buna ori sunt socotite de o moralitate indoielnica, sau de un cuget stricat, sau de o petrecere si vietuire rau famate, atunci prietenia fata de acestea si relatia cu ele cu cat este mai apropiata, cu atat este mai vatamatoare si mai insultatoare. Aceasta ne invata pe noi Sfantul Apostol Pavel cand zice: „Nu va inselati, caci vorbirile rele strica obiceiurile bune” . Asemenea relatii il vatama foarte mult mai ales pe preot, fiindca, in impreuna-petrecerea cu persoanele prost vazute din punct de vedere moral, pe nesimtite, se departeaza cuviosia lui si este pradata putin cate putin bogatia bunei-cuviinte preotesti, si la urma se va afla si el gol de toata cinstea si respectul din parte celor pastoriti de el. Despre acest preot se poate spune, in chip foarte potrivit, cuvantul profetului Osea: „Si altii au mancat puterea lui, iar el nu a stiut” . Prin urmare prietenia si filiatia duhovniceasca se constituie a fi un criteriu indispensabil in vederea realizarii si desavarsirii unei relatii duhovnicesti, bazata pe incredere, deschidere si dragoste reciproca, ziditoare si mult folositoare!…
Intr-o alta ordine de idei, Parintele Adrian Fageteanu a primt cu multa dragoste pe foarte multi oameni, credinciosi de toate varstele si tineri, la sfat, atat la Manastirea Antim din Bucuresti cat si la Schitul Locurele – Gorj, incurajandu-i si ajutandu-i pe multi dintre studentii teologi, de pilda, sa se pregateasca pentru apararea si promovarea credintei ortodoxe in anii grei ai dictaturii comuniste. A fost in acelasi timp un bun pastrator al Traditiei si un pastor receptiv la noile probleme aparute in societate. Era elegant si ordonat, ospitalier si erudit. Un preot distins al cultului ortodox si un om al culturii intelepte, un slujitor al Bisericii si al poporului roman.
Preacuviosul Parinte Adrian Fageteanu a fost un om al bucuriei, al seriozitatii si discretiei, un om care si-a propus sa inmulteasca seriozitatea si constiinciozitatea si credem ca a reusit cu prisosinta. Darul deosebit al Parintelui Adrian de a vorbi si mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii si in special ale Noului Testament, precum si a dogmelor, ale Sfintilor Parinti si a sfintelor canoane, preocuparea pentru cartile fundamentale ale spiritualitatii ortodoxe, cum ar fi Psaltirea, Ceaslovul, Patericul, Podalionul si Filocalia, dar si pentru textele liturgice cuprinse in cartile de slujba, l-au facut sa fie iubit si in acelasi timp sa fie un parinte duhovnicesc cu autoritate si discernamant.
Revenind putin, vom spune ca Parintele Adrian Fageteanu s-a nascut la data de 16 noiembrie anul 1912 in localitatea Deleni, foarte aproape de Cernauti, tatal sau fiind preot. Dragostea pentru invatatura a dobandit-o din familie, pasii fiindu-i calauziti spre cele mai de seama scoli ale Basarabiei strabune: Liceul “Aron Pumnul” si Facultatea de Drept din Cernauti (1931-1937) fiind doar inceputul. Dupa finalizarea stagiului de avocatura, a functionat o vreme ca avocat la Falticeni si Bacau. Traitor profund al adevarurilor de credinta si ancorat temeinic in viata Bisericii, tanarul comisar a lasat deoparte cele ale lumii si s-a inrolat definitiv in armata lui Iisus Hristos, inchinoviindu-se ca frate la Manastirea Putna – Suceava, in anul 1943. In acelasi an a inceput si cursurile Facultatii de Teologie din Suceava pe care le-a finalizat in anul 1947. Cercetator neobosit, Parintele Adrian a ajuns in Bucuresti pentru a se inscrie la cursurile Facultatii de Filosofie (1947). Facea cunostinta cu o cu totul alta dimensiune duhovniceasca, implicandu-se in Miscarea “Rugul Aprins” alaturi de Parintele Sandu Tudor, Mitropolitul Tit Simedra, Monahul carturar Benedict Ghius sau Profesorul Alexandru Mironescu. In consecinta, a fost rasplatit cu sase ani de temnita grea pe care i-a ispasit la Aiud, intre anii 1950-1956. Dupa eliberare a batut la portile mai multor manastiri, insa nu a fost primit nicaieri. Bolnav de o tuberculoza avansata, Parintele Adrian Fageteanu s-a indreptat catre Lavra Lainiciului unde a gasit ajutor si alinare, sub mantia Preacuviosului Parinte Calinic Caravan. Aici Parintele Adrian s-a ocupat de scolirea fratilor din manastire, multi dintre ei fiind nestiotori de carte. A doua oara a fost ridicat la 8 noiembrie anul 1958 si condamnat la “doua zeci de ani de munca zilnica, zece ani de degradare civila si confiscarea totala a averii personale”. A fost eliberat in anul 1964 reluandu-si activitatea misionara, trecand prin mai multe parohii, pe la Manastirea Viforata – Dambovita si mai apoi stabilindu-se la Manastirea Antim din centrul capitalei, povatuind duhovniceste multa lume, alaturi de un alt mare duhovnic – Parintele Arhimandrit si Staret Sofian Boghiu. Din anul 2000, Parintele Adrian Fageteanu s-a reintors din nou la Sfanta Manastire Lainici, cautand de data aceasta linistea isihiei pe Muntele Gropu, la Schitul Locurele.
Referindu-ne acum, la cateva dintre cuvintele de invatatura ale Parintelui Adrian Fageteanu, pe langa cele deja enumerate si mentionate mai sus, vom remarca si retine ca infranarea si puterea rugaciunii le sunt date tuturor oamenilor. Daca vrem sa ne infranam trupul de la cele necurate si daca vrem sa ne rugam, nu exista “nu pot”. Oamenii il cauta pe Dumnezeu numai la necaz, greutati si suferinte. Dumnezeu ne-a spus: “Nu va puneti nadejdea in oameni” si noi ne aducem aminte de aceasta la nevoie. Ii sfatuiesc pe toti crestinii sa nu uite de rugaciune nici cand le sta bine. Si sa nu puna pe altii sa se roage pentru ei. Sa se roage pentru ei insisi. Cel mai greu vot este de indeplinit ascultarea in manastire, iar in lume, tot ascultarea de Dumnezeu este cel mai greu de facut. Ascultarea si implinirea cuvantului Lui. Sa urmam pilda Maicii Domnului, care a spus: “Fie mie dupa cuvantul tau!”Dumnezeu iti da mai mult decat meriti ca sa te intoarca apoi catre El. Dumnezeu are doua brate, iubirea si mila, si cu amandoua ne poate salva. Intai avem nevoie de mila, caci noi, pacatosii, nu putem pretinde iubire.”
Prin urmare, cuvintele noastre sunt putine si neputincoase pentru a putea spune cat bine a facut Preacuviosul nostru Parinte Adrian Fageteanu, datorita tinutei sale morale si preotesti, a echilibrului, seriozitatii, sinceritatii, profunzimii si intelepciunii sale, a preocuparilor sale teologice si carturaresti, a dragostei sale fata de Dumnezeu si (de) oamneni, a atasamentului sau fata de tara aceasta si de Biserica stramoseasca!…
Parcurgand viata si biografia acestui parinte duhovnicesc constat, cu uimire si admiratie, taria lui de caracter si verticalitatea cu care a fost inzestrat acest contemporan al nostru in fata caruia noi nu suntem altceva decat niste oameni supusi vremurilor acestui veac!… Se cuvine asadar, sa-i aducem prinos de cinstire si de recunostinta rugandu-ne lui Dumnezeu sa-l rasplateasca cu harul si cu dragostea sa cea nemarginita acolo, in locasurile cele ceresti, in lumina cea neinserata a Slavei Sale!
In incheiere, deci, voi sustine cu toata taria ca eu personal, ma simt foarte implinit si onorat pentru faptul ca am avut fericitul prilej si marea sansa de a-l intalni si (de) a-l cunoaste pe Parintele Ieromonah Adrian Fageteanu – mare personalitate a culturii si spiritualitatii noastre monahale romanesti, autentice si marturisitoare din aceste razvratite vremuri, avand convingerea si nadejdea ca vom sti cu totii pe mai departe, sa ne cinstim inaintasii, potrivit meritelor si vredniciilor fiecaruia, cu toate ca in aceste vremuri, pretuim mai mult pe altii de oriunde si de aiurea, caci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculosi, mai senzationali!… Insa, ramanem convinsi de faptul ca ce este nobil ramane iar ce este ieftin, apune!…
Asadar, cei alungati din turnurile babilonice pot bate la portile cetatii noului Ierusalim – cel bisericesc si ceresc ce „nu are trebuinta de soare, nici de luna, ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o, faclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23). Aceasta personalitate duhovniceasca si benucuvantata, cu alte cuvinte, este una de referinta in cadrul Bisericii si spiritualitatii noastre autentice, care ar trebui sa fie cunoscuta, recunoscuta si apreciata pentru totdeauna, de catre toti cei ce cred ca „Biserica este cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui”!…
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!
Vesnica sa-i fie pomenirea! Amin!
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/diverse/parintele-adrian-fageteanu-duhovnic-misionar-126260.html
