Cuvânt și iubire

„Istoria va păstra pentru totdeauna numele Mareşalului Ion Antonescu în Panteonul Eroilor Neamului, ca pe un mare patriot, care şi-a dedicat viaţa cauzei poporului român.”[1] (General (r) jurist militar Ioan Dan)

„Specialist în dreptul penal […] generalul (r) magistrat Ioan Dan asigură chezăşia adevărului necontrafăcut conjunctural, conferindu-i dreptul de a fi un argument de primă mână în bătaia pentru restituirea, întru istorie, a uneia dintre personalităţile reprezentative ale neamului: Mareşalul Ion Antonescu.” [2] (General (r) Radu Theodoru)

Procesul de la Nürnberg a aşezat în boxa acuzaţilor pe conducătorii celui de-Al treilea Reich, pe care i-a judecat şi condamnat „pentru crime împotriva păcii, crime de război şi crime împotriva umanităţii” (unele dintre acuzaţii, pur şi simplu, inventate şi adaptate momentului). Philippe Petain, aliatul francez al Germaniei, erou al Primului Război Mondial, a fost de asemenea condamnat la moarte, dar Charles de Gaulle i-a comutat pedeapsa în închisoare pe viaţă. Regele Mihai nu a procedat la fel cu Mareşalul Antonescu. Benito Mussolini, şeful Italiei fasciste, a fost împuşcat împreună cu Clara Petacci de către un rebel italian, apoi au fost expuşi în public, atârnaţi de picioare. Mareşalului Antonescu nu I s-a acordat nici măcar dreptul sfânt de a avea un mormânt.

Decretul-lege nr. 312 din aprilie 1945, pe baza căruia au fost judecaţi acuzaţii În „Procesul Marii Trădări Naţionale” [3], stabilea două categorii de culpe: pentru dezastrul ţării şi pentru crime de război. Conform decretului-lege, vinovaţi de dezastrul ţării se făceau cei care „au promovat hitlerismul sau fascismul şi care, având răspunderea politică efectivă, au permis înaintarea armatelor germane pe teritoriul ţării, iar după 6 septembrie 1940 (venirea la putere a lui Ion Antonescu – n.n.) au militat pentru pregătirea sau desăvărşirea faptelor de mai sus prin viu grai, prin scris sau prin orice alte mijloace”. Deci, învinuiţi pentru comiterea de crime de război erau, sine-die, cei care hotărăseră declararea sau continuarea războiului contra U.R.S.S. şi a Naţiunilor Unite.

La 17 mai s-au pronunţat 13 condamnări la moarte, dintre care şase în contumacie (capii Mişcării Legionare, foşti membri ai guvernului după 6 septembrie 1940). La 1 iunie 1946, la sugestia ministrului Lucreţiu Pătrăşcanu, Regele Mihai a comutat pedeapsa cu moartea în muncă silnică pe viaţă pentru condamnaţii Constantin Pantazi, fost ministru al Apărării, Radu Lecca, fost împuternicit al guvernului pentru problemele evreieşti şi Eugen Cristescu, fost director al Serviciului Special de Informaţii. În aceeaşi zi, în „Valea Piersicilor” din Închisoarea Jilava, Mareşalul Ion Antonescu, fost Conducător al Statului, Mihai Antonescu, fost Vice prim-ministru şi Ministru de Externe, Gheorghe Alexianu, fostul guvernator al Transnistriei şi generalul Constantin (Piki) Vasiliu, fostul şef al Jandarmeriei, au fost asasinaţi printr-o execuţie-măcel.

Mareşalul Ion Antonescu la Tătărăşeni

Perioadă extrem de bogată în evenimente legate de istoria României, în a doua parte a lunii august a acestui an am primit o invitaţie, căreia, din păcate nu i-am putut da curs. Venea din partea fostului director al casei Corpului Didactic din Botoşani, iar evenimentul urma să se producă la la Tătărăşeni, în ziua de vineri, 31 august 2012. Aşa a şi fost. Temeritate? Posibil! Patriotism? Categoric! Spirit de dreptate? Mai mult ca sigur!… în fapt, toate la un loc. Dacă până acum nu aţi auzit sau nu aţi călcat prin Tătărăşeni, de acum înainte cu siguranţă veţi auzi de acest sat. Şi asta pentru că undeva pe o uliţă aproape pierdută de lume, într-o zi de vineri, la amiază, a avut loc un eveniment de excepţie.

„Vineri, 31 august 2012, în satul Tătărăşeni din comuna Havârna, în prezenţa a aproximativ treizeci de persoane, de la profesori-doctori la simpli ţărani, a fost dezvelit un bust al Mareşalului Ion Antonescu, amplasat în curtea casei profesorului de istorie Gică Manole, fost director al Casei Corpului Didactic din Botoşani. Profesorul, doctor in istorie, a suportat toate cheltuielile lucrării şi amplasării monumentului. La dezvelirea bustului au participat cadre didactice şi oameni de cultură, printre care profesorii dorohoieni Ioan Puiu şi Ciprian Voloc, Cornel Dretcanu, directorul şcolii din Ibăneşti, scriitorul Victor Teişanu, scriitorul şi publicistul Aurel Brumă din Iaşi. Au fost trimise invitaţii şi pentru câtiva preoţi, care ar fi trebuit să sfinţească bustul, dar şi pentru militari în rezervă, dar aceştia s-au eschivat şi nu au mai ajuns la dezvelirea bustului al carui autor a preferat să rămâna anonim.”[4] „Acest bust nu a fost ridicat doar lui Ion Antonescu, ci tuturor celor care s-au sacrificat în Al Doilea Razboi Mondial pe Frontul de Est, pentru dezrobirea Basarabiei şi a nordului Bucovinei – peste 350.000 de fii ai poporului român care au murit”, a spus Gica Manole. Cei mai mulţi dintre cei prezenţi au afirmat ca Mareşalului i s-ar cuveni un alt loc în istorie”. „Este un început pentru recuperarea identităţii naţionale”, a afirmat Aurel Brumă.[5]

Statui cu Mareşalul Ion Antonescu sunt interzise în locurile publice

Abuziva Ordonanţă de Urgenţă nr. 31/ 2002[6], iniţiată, redactată şi emisă sub presiune străină intereselor Neamului Românesc, la Cap. IV, Art,.12, prevede: „Se interzice ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative referitoare la persoanele vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.” Regretabil, amintita reglementare transformată în lege, nu aminteşte nimic de (i)„legalitatea” aşa-numitului „Tribunal al Poporului”, de mascarada „Procesului Marii Trădări Naţionale”, derulat sub regie sovietică, de (in)competenţa completului de judecată şi de tot scenariul demn de absurdul pieselor de teatru ale lu Eugen Ionescu. Nefirească şi neconstituţională, OUG 31/2002 se aplică selectiv, cum spune românul: „pentru unii mumă, pentru alţii ciumă”. Beneficiind de presiunile U.D.M.R. aflate mai bine de două decenii în echipele care au distrus România, criminalul de război Vass Albert – asasin de români – beneficiază de monumente în cel puţin trei localităţi ale Ţării, deci, talerul (in)justiţiei este înclinat după cum bate vântul guvernelor. Din partea autoriţăţilor, nici o reacţie.

„Ne-a dezrobit Basarabia, ne-a dezrobit nordul Bucovinei”

Evenimentul la care facem referire nu s-a întâmplat în vreun loc plin de semnificaţii şi nici măcar într-unul public, ci în curtea casei unui sătean. Săteanul nu este însă oricine, ci profesorul doctor în istorie Gică Manole, care şi-a îndeplinit una dintre năzuinţele pe care le avea de câţiva ani. Alături de un sculptor a muncit timp de câteva săptămâni şi a reuşit să îşi amplaseze în grădină, chiar în faţa casei, bustul celui care a condus practic România în cel de-Al Doilea Război Mondial. În ciuda unor opinii extrem de critice la adresa mareşalului, Gică Manole are o cu totul altă părere faţă de rolul pe care Antonescu l-a avut în istoria României. Cum legea îi interzice să monteze un bust al acestuia în loc public, a făcut-o în propria-i curte.[7] De ce? „Ne-a dezrobit Basarabia, ne-a dezrobit nordul Bucovinei şi au arătat lumii că poporul român este un popor mândru şi eroic şi nu laş şi vegetal cum spun atâţia netrebnici. Aşadar, este o chestie de afişare a unei demnităţi fireşti care orice cetăţean român poată să o aibă raportându-se la eroii neamului său şi la jertfele sale infinite. Este un gest de recuperare a demnităţii”, a explicat Gică Manole.

„Dacă Mareşalul nu are un monument în ţara lui, ei bine l-am făcut eu în onoarea lui”

La 15 mai 1946, înainte de declararea sentinţei, Ion Antonescu a adresat Tribunalului Poporului un memoriu prin care îşi exprima poziţia faţă de învinuirile aduse în actul de acuzare şi care se încheia astfel: „Domnule Preşedinte şi Onorat Tribunal, s-a dat aici, în faţa poporului nostru, a istoriei noastre şi a conştiinţei universale, un penibil şi trist spectacol. Majoritatea foştilor mei colaboratori au găsit că este de demnitatea lor şi a neamului nostru să se desolidarizeze de guvernarea la care au participat. Eu, Onorat Tribunal, declar solemn, în acest ceas, că, în afară de crime şi de furturi, mă solidarizez şi iau asupra mea toate greşelile pe care, eventual, cu ştiinţa sau fără ştiinţa mea, le-au făcut”.

Domnul prof. dr Gică Manole a ales ziua de 31 august, pentru că pe 31 august 1944 Ion Antonescu a fost predat ruşilor. „Şi pentru că sunt două secole de când ruşii ne-au răpit Basarabia, am simţit nevoia să ridic un monument celui care ne-a eliberat Basarabia şi nordul Bucovinei. Dacă el nu are, în ţara lui, un monument, ei bine l-am făcut eu în onoarea lui şi tuturor camarazilor săi morţi pe front, la două secole, ca un fel de remember. Nu uitaţi! Datoria voastră este să reîntregiţi România”, a spus Gică Manole de lângă bustul lui Antonescu. Profesorul de istorie crede că mareşalul nu trebuie blamat pentru intrarea în a doua conflagraţie mondială alături de nemţi deoarece în opinia sa nu a fost un aliat al lui Hitler, ci al marii puteri europene care ere Germania, singura în măsură să asigure graniţele României. „În secolul al XX-lea două milioane de români s-au jertfit ca să clădim noi, din România mică, România cea Mare şi sfântă, «de la Nistru până la Tisa»”, a precizat Gică Manole.

„Ca şi cum ai avea un mic bust al lui Eminescu în biblioteca personală”

Bustul a fost realizat de un sculptor care, fără să îşi motiveze gestul, a dorit să rămână anonim. Acestuia i se alătură şi un catarg în vârful căruia, începând cu 31 august 2012, flutură Tricolorul României. Participanţii la manifestarea din curtea casei profesorului l-au felicitat pentru iniţiativă şi au subliniat la rândul lor că Antonescu practic nu a avut de ales în anii ’40, optând, dintre două rele, Germania şi Rusia, pe cel mai mic. „Eu privesc acest lucru fără a exagera ca şi cum ai avea un mic bust al lui Eminescu în biblioteca personală, ca şi cum ai avea o medalie cu chipul lui Nicolae Iorga. Este o personalitate a istoriei românilor, este o personalitate tragică. Înainte de a judeca istoria prin prisma conceptelor de bine şi rău ar trebui să ne gândim la situaţia în care era Ion Antonescu atunci: era prins între două forţe malefice, una venea din Germania, cealaltă venea din Rusia. Deja pierduserăm o parte a Ardealului, rămânea să pierdem tot sau să luăm atitudine. El a luat atitudine. Cu oricare din cele două părţi s-ar fi aliat ar fi ieşit rău”, a afirmat profesorul doctor dorohoian Ciprian Voloc. Acesta a amintit că proprietatea privată este inviolabilă şi, ca atare, gestul lui Gică Manole nu vine în contradicţie cu vreo prevedere legală. Prof. dr. Voloc a mai arătat că în istorie nu există personalităţi absolut pozitive, tot aşa cum nu există nici absolut negative, astfel încât perioada în care mareşalul a condus România are la rândul ei aspecte bune şi rele. „Nu cred că ar fi vrut nimeni să fi fost în locul lui atunci şi să trebuiască să adopte o decizie”, a mai spus Ciprian Voloc, care a adăugat că peste 300.000 de ostaşi români au pierit pe frontul de est, în general pentru eliberarea teritoriilor româneşti ocupate de ruşi şi alţi mai mult de 200.000 pe cel de vest.[8]

„El nu s-a aliat cu hitlerismul, el s-a aliat cu Germania”

Fostul director al Liceului „Regina Maria” din Dorohoi a remarcat curajul de care a dat dovadă prof. dr. Gică Manole. „Un om care înţelege că nu se poate precupeţi nimic spre a arăta adevărul celor care suntem astăzi în confruntare cu neadevărul, cu încălcarea a ceea ce înseamnă cumpăna dreptăţii în istorie, a ceea ce înseamnă apărarea demnităţii poporului român, ori mareşalul Antonescu poartă tocmai aceste simboluri ale neamului românesc. El este purtătorul nostru de cuvânt şi simţire acum şi dintotdeauna, în memoria neamului românesc figura lui nu se va şterge niciodată”, a afirmat prof. Ioan Puiu. Acesta a adăugat că, deşi există forţe care se opun reabilitării mareşalului, în subconştientul fiecărui român este o doză suficientă de raliere la politica acestuia. „Figura mareşalului Antonescu nu se leagă cu absolut nimic de ceea ce înseamnă fascism, el nu s-a aliat cu hitlerismul, el s-a aliat cu Germania, cu puterea, cu forţa armatei germane în scopul de a dobândi teritoriile pierdute, de a împlini idealurile româneşti”, a mai arătat Ioan Puiu.

Între erou şi criminal de război

Ajuns să conducă destinele României, generalul Antonescu a fost pus în faţa unei situaţii extrem de dificile. A chemat partidele istorice să participe la conducerea Ţării, dar acestea s-au eschivat. Aliaţii tradiţionali, Franţa, Marea Britanie erau preocupate de însăşi soarta lor. În aceste condiţii Conducătorul Statului a decis intrarea Romaniei în al Doilea Război Mondial de partea puterilor Axei, Germania fiind singura care ar fi putut garanta ca teritoriile româneşti, pierdute în 1940 prin Dictatul de la Viena şi Pacul Ribbentrop-Molotov, să fie realipite ţării. La 22 iunie 1941, Armata Română a trecut Prutul, călcând pe pământ românesc! Pentru o scurtă perioadă teritoriile au fost recuperate, însă pierdute din nou. Actului trădării de la 23 august 1944, comis de Regele Mihai, a deschis drum Armatei Roşii ocuparea României şi a facilitat instalarea, cu sprijin sovietic, a i comunismului. Istoricii încă nu au ajuns la un consens asupra faptelor Mareşalului, unii condamnându-l pentru asocierea cu Germania, alţii considerându-l un erou pentru că a încercat şi a reuşit pentru o vreme să realipească Ţării teritoriilor româneşti ocupate de ruşi.

În România mai trăiesc patrioţi

Ordonanţa 31/2002 interzice afişarea în locuri publice a busturilor Mareşalului, ajungându-se astfel la situaţia amplasării celui în discuţie pe domeniul unei proprietăţi private. De altfel, există un precedent oarecum asemănător. Josif Constantin Drăgan a construit şi instalat un bust al Mareşalului Ion Antonescu în curtea bisericii Sf. Constantin şi Elena, din Capitală, ctitorită de Mareşal. Bustul din curtea bisericii a fost, până la urmă demontat din înalte ordine, emise în urma repetatelor şi insolentelor presiunilor venite de la  neprietenii alogeni ai românilor. Cele două evenimente sunt separate în timp, de neconstituţionala OUG 31/2002 gestul profesorului Gică Manole având, în opinia mea, mai multă greutate. Să sperăm că dreptul românului Gică Manole nu va fi încălcat de o lege strâmbă.

Notă:
După dezvelirea monumentului de la Tătărăşeni, profesorul a primit mesaje de ameninţare cu moartea, iar Poliţia Română încă nu a reuşit să depisteze persoana sau persoanele care au emis acele mesaje condamnate de lege. Acestor mesaje, profesorul dr. Gică Manole le-a adresat un răspuns: „Veniţi, vă aştept!” Poliţia Română are datoria să apere cetăţenii Ţării, iar românii să respecte şi să cinstească astfel de oameni, precum prof. dr. Gică Manole!

Grafica – Ion Măldărescu
—————————————————–
[1] General (r) magistrat Ioan Dan, „Procesul Mareşalului Ion Antonescu”, Bucureşti, Editura Lucman, 2005. motto
[2] Ibidem, General (r) Radu Theodoru, Prefaţă
[3] La 6 mai 1946, în aşa-numitul Proces al Marii Trădări Naţionale au fost „judecaţi” şi condamnaţi: Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Horia Sima, Constantin Pantazi, Constantin Piki Vasiliu, Dragoş Titus, Gheorghe Dobre, Ioan Marinescu, Traian Brăileanu, Dumitru Popescu, Constantin Petrovicescu, Constantin Dănulescu, Constantin Buşilă, Nicolae Mareş, Petre Tomescu, Dimitriuc Vasile, Mihail Sturdza, Ion Protopopescu, Corneliu Georgescu, Constantin Papanace, Vasile Iasinschi, Gheorghe Alexianu, Radu Lecca şi Eugen Cristescu. Conform afirmaţiei Ministrului de Justiţie, Lucreţiu Pătrăşcanu, rechizitoriul Procesului număra 190 de pagini. Lucrețiu Pătrășcanu a fost promotor al epurărilor și proceselor de tip stalinist. În 1945, a înființat „Tribunalele Poporului”, promovând în cadrul lor procurori precum Avram Bunaciu, constanţa Crăciun sau Alexandra Sidorovici (soția lui Silviu Brucan, alias Samuel Bruckner)
[4] Monitorul de Botoşani
[5] Ibidem.
[6] O.U.G. Nr. 31/2002 a fost emisă sub directa coordoonare a lui Adrian Năstase, pe atunci prim-ministru al Guvernului României
[7] Monitorul de Botoşani
[8] Ibidem.

Sursa: Revista ART – EMIS