Octavian D. Curpaş: Interviu cu Cornel Potra, avocat în domeniul emigrării în SUA

19 Sep 2012 by admin, Comments Off on Octavian D. Curpaş: Interviu cu Cornel Potra, avocat în domeniul emigrării în SUA

Carolina de Sud este statul în care poţi să-ţi faci cei mai mulţi prieteni americani

 

Cu o populaţie de aproximativ cinci milioane de locuitori, “paradisul golfului”, cum este supranumit statul Carolina de Sud, este cu siguranţă unul dintre cele mai pitoreşti state din SUA. Pe lângă frumuseţile naturii şi resursele abundente, statul deţine şi un sistem educaţional de invidiat. Instituţii de învăţământ superior, începând de la universităţi renumite ca “University of South Carolina” din Columbia sau “Furman University” din Greenville, până la numeroase colegii de proporţii mai reduse, fac din Carolina de Sud şi un adevărat “paradis al educaţiei”.

Pentru a afla mai multe amănunte despre acest stat i-am solicitat un scurt interviu avocatului Cornel Potra, care a locuit o perioadă extinsă în oraşul Greenville şi a rămas ataşat sufleteşte de aceste meleaguri.

 

Octavian D. Curpaş (Î): Domnule avocat, am înţeles că primii şase ani de America i-aţi petrecut în Carolina de Sud. Care sunt impresiile cu care aţi rămas despre acest stat?

 

Av. Cornel Potra (R): Carolina de Sud este statul în care mi-am făcut cei mai mulţi prieteni printre americani pentru o viaţă întreagă. Oamenii sunt foarte prietenoşi şi ospitalieri. Aş locui din nou în acolo, dacă aş alege partea de sud a Americii. Locuiesc aproape de graniţa dintre statele Georgia şi South Carolina acum, însă, oportunităţile de a te realiza în orice domeniu în Carolina de Sud, ca de fapt în oricare alt Stat din America sunt infinite.

Î: Din informaţiile pe care le aveţi, există o comunitate de români în South Carolina?

R: Da, trebuie cautată. Când noi am locuit în Greenville, South Carolina, am căutat toate numele de români în cărţile de telefon. Am organizat întâlniri cu acei români. A fost o comunitate mai mică, însă, sunt sigur că după aproximativ 12 ani de când am plecat de-acolo, comunitatea de români a crescut considerabil.

Î: Care sunt motivele pentru care românii nu se stabilesc în zona respectivă? Au format comunităţi în Carolina de Nord, dar, se pare ca evită Carolina de Sud…

 

R:  Nu cred că evită. Cum am zis mai sus, aceste comunităţi mai restrânse nu s-au identificat în mod vădit, însă există, şi, cred eu, beneficiază de acelaşi tratament pe care noi l-am experimentat când am locuit acolo: ospitalitate şi prietenie.

Î: Prin ce se remarcă în mod deosebit statul Carolina de Sud?

 

R: Specificul acestui stat este frumuseţea naturii. South Carolina are tot felul de forme de relief, inclusiv munţi, şes, câmpii întinse, dealuri şi mari deschideri la ocean. Solul este roşiatic, însă, anumite plante şi grâne cresc foarte bine în acest sol. Carolina de Sud este un stat cu o istorie foarte bogată, legată de marile ferme de bumbac şi tutun. Vechile plantaţii lucrate cu mâna sclavilor sunt încă păstrate sub formă de monumente istorice, în special plantaţiile de pe lângă marele oraş port, Charleston.

Î: Ce ne puteţi spune despre felul de-a fi al localnicilor din statul Carolina de Sud?

 

R: Oamenii sunt foate prietenoşi şi ospitalieri, poate tot la fel ca şi românii. Când un sudist din South Carolina se împrieteneşte cu tine, îţi rămâne un prieten pe viaţă.

Î: Ce v-ar putea determina să alegeţi South Carolina în loc de North Carolina?

R: Colegiul de la care mi-am obţinut un Bachelor of Science.

Î: Există vreo diferenţă între americanii din Carolina de Sud şi cei din Nord?

 

R: Prea mare diferenţă nu există. Trăsăturile sudiste îi caracterizează pe cei din South Carolina, ca de altfel şi pe cei din North Carolina.

Î: Cunoaşteţi şi alte orase, în afară de Greenville, în care ar fi dezirabil de locuit, în acest stat?

 

R: Columbia, South Carolina, este un oraş foarte frumos. La fel şi Charleston.

Î: Ce ne puteţi spune despre clima din Carolina de Sud?

 

R: Umiditatea este ridicată, în special în cele trei luni ale verii. În rest, toamna şi primăvara sunt minunate. Iernile sunt foarte blânde. Câteodată, se mai iscă uragane care traversează Statul South Carolina, însă acestea nu sunt atât de dese, iar când vin, aduc multă umiditate şi vânt, dar numai în zonele mai apropiate de ocean.

Î: Care sunt punctele de atracţie turistică din acest stat?

 

R: Myrtle Beach, Hilton Head, Charleston.

 

Î: Credeţi că pe viitor se va forma o comunitate de români mai puternică şi în Carolina de Sud?

R: Da. Greenville este un centru intelectual al statului South Carolina. Pe lângă Furman University, Bob Jones University şi Holmes Bible College, în urmă cu aproximativ zece ani sau mai bine, BMW şi-a deschis o uzină de automobile care a condus la o adevărată explozie a economiei din zonă. Aceasta a atras foarte multe afaceri care au ridicat valoarea proprietăţilor şi au aşezat zona Greer-Greenville, South Carolina pe harta Americii.

Octavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii