Cuvânt și iubire

Să nu uităm că suntem români, că avem o Mamă, un Grai și o Ţară

Părinţii mei, români cu rădăcini adânci în pământul istoric al Bucovinei, se conduc după înţelepciunea că dacă nu-şi cunoaşte graiul matern, omul nu are viitor. Or, fiind bucovineni cu inimă română, tot timpul au vorbit şi vorbesc în familie în limba română. Această dragoste faţă de graiul străbunilor am sorbit-o şi eu odată cu laptele mamei. De micuţă am fost deprinsă şi de bunei să-mi iubesc Limba şi Neamul, să le port în suflet ca pe o sfântă icoană. Şi deoarece în acele timpuri nu exista în Cernăuţi o grădiniţă pentru copiii românilor băştinaşi, am frecventat una rusă, cea mai apropiată de casa noastră. Aveam trei anişori şi nu cunoşteam nici o boabă din acea limbă străină şi până am învăţat-o, de la mine au însuşit cuvinte româneşti şi micuţii mei prieteni de la creşă, cu care mă înţelegeam foarte bine. Când ne întâlneam şi ne despărţeam, ei îmi spuneau în română „Buna ziua!” şi „La revedere”, iar eu le răspundeam în rusă. Apropo de adevăr, norocul meu a fost să am ca educatoare o româncă şi o ucraineancă. Ambele îşi iubeau Graiul, ne educau în spiritul iubirii de Ţară, de Neam şi al cunoscutei toleranţe bucovinene.

Sub aceeaşi aură de sentimente naţionale, nimbată de bunii, erudiţii şi înţelepţii mei dascăli, am studiat la Şcoala Medie nr.29 cu limba română de predare (astăzi Gimnaziul nr.6) din centrul Cernăuţiului, cu toate că se afla la o distanţă de vreo cinci kilometri de casa noastră. Dragostea faţă de graiul străbunilor m-a însoţit şi în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism a Universităţii Cernăuţene. În grupă eram patru românce şi niciodată nu ne-a fost ruşine să discutăm între noi în limba maternă, iar colegii ucraineni se mirau că noi, românce, cunoşteam atât de bine ucraineana. Chiar şi teza de magistru în anul V mi-am scris-o pe tematica analizei presei româneşti din Bucovina şi a celei ucrainene din România.

Serviciul la cel mai vechi şi popular ziar românesc din ţinut (apare de peste 70 de ani şi are un tiraj săptămânal de 14 mii de exemplare), „Zorile Bucovinei”, ecourile numeroase din partea cititorilor la materialele publicate ce abordează tematica iubirii de Neam şi Ţară, de „limba vechilor cazanii”, mi-au aprins şi mai tare în inimă focul dragostei faţă de această comoară inestimabilă. Spre regret, în virtutea preocupărilor, în timpul celor patru ani de muncă la ziar, am întâlnit şi cazuri, nu puţine, de trădare a sentimentelor naţionale, când, bunăoară, ambii părinţi sunt români, se consideră intelectuali, dar copiii lor nu cunosc limba strămoşilor, fiindcă în familie vorbesc rusa, iar la şcoală – ucraineana. Or, în ultimul timp, unii români din ţinut, susţin că „româna n-are perspectivă”, iar alţii spun că vorbesc „moldoveneşte”, că românii îi românizează, că şcolile „moldoveneşti” sunt românizate. Adepţii acestei teorii pseudoştiinţifice (cei de teapa lui A. Fetescu, V. Stati etc.) au editat, la Tipografia Academiei de Ştiinţe a Moldovei (!) noua ediţie a „Dicţionarului moldovenesc-român”, care, de fapt, e o sfidare a bunului simţ, o bătaie de joc faţă de tezaurul limbii române. În cazul respectiv, într-o oarecare măsură, suntem vinovaţi şi noi, jurnaliştii români din nordul Bucovinei, deoarece le spuneam adepţilor limbii „moldoveneşti” că ea nu există, deoarece nu există un dicţionar român-moldovenesc şi iată, ei l-au inventat. Nu demult, conducerea Asociaţiei Naţional-Culturale Panucrainene a Moldovenilor a înaintat o scrisoare de tip stalinist-bolşevic Ministrului ucrainean al Afacerilor Externe, Constantin Griscenco, în care se solicită luarea unor „măsuri eficiente faţă de politicienii români, care seamănă xenofobie… Reprezentanţii societăţilor moldoveneşti din Ucraina sunt indignaţi de acţiunile României privind acordarea cetăţeniei române locuitorilor regiunilor Cernăuţi şi Odesa de naţionalitate moldovenească…”. În scrisoare, autorii afirmă că eliberarea paşapoartelor româneşti s-ar face cu preţul ca la Recensământul populaţiei din toamnă, respectivii cetăţeni ai Ucrainei să se declare români, nu moldoveni.

De fapt, această cerere este o veritabilă provocare F.S.B.-istă, care are drept scop instigarea zâzaniei între români, căci „tovarăşii” nu doresc ca noi, românii, să fim a treia naţionalitate din Ucraina ca număr, după ucraineni şi ruşi. Dar noi trebuie să nu uităm că suntem români, că avem o Mamă, un Grai şi o Ţară, şi trebuie să ne păstrăm identitatea naţională, să ne protejăm limba maternă, care în prezent se află în primejdie de moarte prin reducerea numărului de ore în şcoală, la limba şi literatura română, prin deschiderea claselor ucrainene în şcolile noastre româneşti, ce rămân, în nordul Bucovinei, tot mai puţine la număr. Mai mult decât atât, în acest an, Serviciul Securităţii Ucrainei a emis, pentru cetăţenii români  români Vasile Ilica, veteran de război, în vârstă de 88 de ani şi tânărul ziarist Sergiu Dan, o interdicţie pentru cinci ani, de trecere a frontierei Ucrainei . Primului i s-a interzis chiar să-şi viziteze mormintele părinţilor din satul Broscăuţi, raionul Storojineţ, iar celui de-al doilea – să poată veni acasă, în Maramureşul din dreapta Tisei, la părinţi, rude şi prieteni. Atât „de bine” nu s-a lucrat în direcţia exterminării românismului nici în anii regimului totalitar sovietic, când românii erau distruşi ca neam. Să nu rămânem pasivi la încercările infame ale duşmanilor Neamului Românesc de a ne şterge de pe faţa pământului. Să nu uităm cuvintele lingvistului şi istoricului literar Aron Pumnul, că „poporul este trupul naţiunii, iar limba este sufletul ei”. Deci, să nu uităm că suntem ROMÂNI! Numai astfel vom dăinui în veci pe aceste meleaguri străbune.

Notă: Diana Toma s-a născut la Cernăuţi. În anul 2009 a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universităţii Naţionale „Iu.Fedkovici” din Cernăuţi, după care a funcţionat ca reporter la „Zorile Bucovinei”. Publicaţia are o bogată tradiţie şi un tiraj de 14 mii de exemplare, bisăptămânal. Apare în limba română de 70 de ani, fiind cea mai îndrăgită apariţie editorială a minorităţilor naţionale din Ucraina. De-a lungul anilor redacţia „Zorile Bucovinei” s-a dovedit a fi principala sursă de jurnalişti pentru mass-media din nordul Bucovinei. Prin intermediul acesteia, Diana Toma se adresează tuturor românilor: „Haideţi să ne păstrăm graiul străbun, tradiţiile şi să nu uităm nicicând de rădăcini!”

Diana Toma, Cernăuţi

Sursa: Revista ART – EMIS