Emilia Tuţuianu distinsă cu Marele premiu la Secţiunea Proză – Concursul Naţional de Poezie “Dor de dor” Ipoteşti 2012
Poetul naţional Mihai Eminescu este comemorat în localitatea lui natală, la Ipoteşti, în judeţul Botoşani, în cadrul „Zilelor Eminescu”. În cursul dimineţii a fost oficiată o slujbă de pomenire, în capela familiei Eminovici.
Deschiderea oficială a manifestărilor a avut loc în Amfiteatrul „Laurenţiu Ulici” din cadrul Memorialului Ipoteşti, împreună cu decernarea premiului pentru traducere şi promovare a operei eminesciene în străinătate. Pe parcursul zilei se vor acorda şi alte premii şi vor avea loc vernisaje de expoziţii.
„Se vor decerna premiile concursului naţional de poezie şi interpretare critică a operei eminesciene. La orele 13:00, muzeograful Maria Casian va prezenta în sala Luceafărul, vernisajul-expoziţie Clipa ce ni s-a dat. Reflecţii ale teofaniei. În sala Portaluri va fi prezentat vernisajul de fotografie Ipoteşti – Focalizări selective, de către fotograful Iuliana Grecu. La orele 14:00 va avea loc în Amfiteatrul Laurenţiu Ulici decernarea premiilor festivalului Dor de dor, prezentare realizată de Marin Toma, membru al Societăţii scriitorilor”, a precizat părintele Valentin Tincu, parohul bisericii din Ipoteşti, Botoşani.
Revista literară Dor de dor, împreună cu Asociaţia pentru Dezvoltarea şi Promovarea Spiritului Rural Dor Mărunt, în colaborare cu Memorialul Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu şi Consiliul Judeţean Botoşani, acordă, în data de 16.08.2012 ora 13, la Memorialul Ipoteşti premiile celei de-a VII-a ediţii a Concursului Naţional de Poezie Dor de dor, a cărui temă este „Universul satului românesc“. La decernare sunt invitaţi scriitorii şi artiştii laureaţi ai ediţiei 2012.
„Începând cu ora 9:30 va avea loc deschiderea lucrărilor Congresului Naţional de Poezie, ediţia a IV-a care va cuprinde şi alegerea unei noi conduceri, în Amfiteatrul Laurenţiu Ulici. În acelaşi amfiteatru va avea loc conferinţa Eminescu şi eminoviştii, prezentare realizată de cercetătorul Valentin Coşireanu. La finalul zilei culturale, în sala Horia Bernea va avea loc vernisajul-expoziţie Prapuri, autorul fiind Marcel Naste, iar prezentare va fi făcută de Nicolae Băciuţ, director al Direcţiei judeţene pentru cultură Mureş”, a mai spus părintele Valentin Tincu.
Evenimentele de la Ipoteşti sunt organizate de Memorialul Ipoteşti – Centrul de Studii Eminescu, în colaborare cu parohia din localitate.
Secţiunea PROZĂ:
Marele premiu – Dna:Emilia Tuţuianu-Dospinescu ( Roman, judeţul Neamţ)
Premiul I. Dlui :Mihai Tudor (Prahova)
Premiul II.Dnei: Aurelia Corbeanu (Curtea de Argeş).
Premiul III.Dlui:Emil Bucureşteanu (Piatra-Neamţ)
Menţiune I.Dnei:Ana Hâncu (Prahova)
Menţiune I.Dnei:Lăcrimioara Andrei (Suceava)
Menţiune II.Dnei:Monica Trif (Câmpia Turzii-Cluj)
Menţiune III. Dnei:AAnghel Carmen-Bernadeta (Piatra-Neamţ)
1. Premiul de Exelenţă pentru readucerea la lumină a genurilor poeziei clasice româneşti: Oda, Glossa, Parodia , Satira, Domnului Mihai Dorel Gaftoneanu (Botoşani).
2.Premiul de Excelenţă pentru originalitatea poezie clasice româneşti,domnului ambasador- Petre Gigea-Gorun (Dolj)
3. Premiul de Excelenţă pentru poezia patriotică românească,
domnului Mircea Dorin Istrate-Tg.Mureş
1. MARELE PREMIU ACORDAT DE REVISTA DOR de DOR
Dlui: Petre Rău (Galaţi),Pentru autenticitatea poeziei clasice româneşti.
PREMIUL I.Doamnei Georgeta Oana –Muscă (Galaţi), pentru acurateţea poeziei.
Premiul I.Dlui:Victor Burde din Bistriţa Năsăud,pentru acurateţea versurilor dedicate satului românesc.
Premiul II.Doamnei Mariana Adăscăliţei ( Dorohoi-Jud.Botosani),pentru acurateţea versurilor dedicate satului.
Premiul III.Doamnei :Aura Istrate ( Galaţi),pentru acurateţea poeziei.
Menţiune I.Dnei:DELIA FERARU ( Argeş) pentru mesajul poeziei
Menţiune II.Dlui ZINCA MARIUS IULIAN (Argeş) pentru mesajul poeziei.
Menţiune IIIDlui: IULIU MARIUS MORARIU( Cluj –Napoca) pentru mesajul poeziei.
Poezie pentru copii:
Premiul I.Dlui: Geo Galetaru ( Dudeştii-Noi-jud.Timiş)
Premiul II.Dnei: Petronela Vali –Slavu (Aninoasa-Jud.Hunedoara)
EPIGRAMA:
Premiul I. Dlui:Vasile Larco (Iaşi)
Premiul II. Drei: VENERA STOICESCU (Frăsinet-Jud.Călăraşi)
Premiul II. Dlui:Ion Todiraşcu (Costeşti-Jud.Vaslui)
Premiul III. Dlui: Petru Ioan Gârda (Cluj-Napoca)
Premiul III. Dlui. Costel Cristea (Bucureşti)
Menţiune I.Dnei :Cătălina Orsivschi (Localitatea Vama-Jud.Suceava)
Mentiune II.Dlui:Eugen Ilişiu ( Deva-Jud.Hunedoara)
Menţiune III.Dlui : George Bădărău (Iaşi)
TEATRU:
Premiul I.Dnei:Carmen Dominte (Bucureşti)
Premiul II.Dnei:ELENA CHESOV (Chişinău-Republica Moldova)
Premiul III.Dnei:MARICICA HAGIANU VIORICA (Călăraşi)
Menţiune I. Dnei:ELENA HAGIU NEACŞU (Rm.Vâlcea)
Menţiune II.Dnei:ALEXANDRA DANIELA FRIICOSU (Călăraşi)
Mentiune III.Dnei:Olariu Elena (Răducăneni-Jud.Iaşi)
ESEU:
Premiul I.Dlui:Petre Rău (Galaţi)
Premiul I. Dlui:COSTEL NEACŞU-(Sărmaşu Mare-Jud.Mureş)
Premiul II.Dnei:NICULINA BERHECI-( Călăraşi)
Reportaj:
Premiul I. Dnei:Duşan Monica – ( Ribiţa -Hunedoara)
Pictură:Premiul I.Dnei:
Steluţa Nistorescu (Bucureşti).
Premiul I.Dlui.Gheorghe Mizgan (Bistriţa –Năsăud)
Premiul II.Dnei:Virginia Brănescu (Bistriţa –Năsăud)
Premiul III.Dlui:Nichita Bumbu (Bistriţa –Năsăud )