Poeta Maria Rugină și “fărâma sa de cer”
Volumul de poeme “Cartea nerostirii”, aparţinând poetei nemţene Maria Rugină (“MARU” –cum semnează poeta), apărut la Editura “Muşatinia”, 2012, într-o formă grafică excelentă, poartă cititorul spre „APA CUNOAŞTERII”, spre poezie.
Preocupată de sine, de a descoperi pe treptele tăcerii o lume ,,fără mal a nerostirii,, (Zorica Laţcu) pătrunde cu fineţe ,,Spre Lumea Lumilor Lumii” .
,,Visul metaforic” mereu prezent, ,,Tu, OM-DEFINITIV – MINUNE,, un strigăt înfometat de a se cunoaşte, de a pătrunde sensul vieţii. Dorinţa de adevăr, “tahionic…seva gândului/ în fagurele minţii …rebele/ …Neavând/ cuvinte fertile…/am ivit CARTEA NEROSTIRII,/ sperând/ ca tăcerea Marelui Punct/ să preia, când şi când,/ neputeria Cuvântului – Gând…”(vezi Sunt, pag.10)Întrebări, nedumeriri, ,,a şti că nu ştii nimic,,… omu-şi caută esenţa/…Substanţa, Viul, Misterul/ Se ating şi de-ntretaie…,,(vezi poezia – Apa cunoaşterii, pag.77)
Poeta Maria Rugină se eliberează prin CUVÂNT. Iubirea, trăirile interioare au ,,ca unitate / dorinţa şi împlinirea.,, (In logica firii, pag.120)
Citind poemele poetei nemţene, cu multe conotaţii filozofice şi religioase, confesiunile nude, scrise dintr-un prea plin sufletesc, mă duce la gândul că suntem cu toţii ,, bolnavi de …cele ce sunt,,(pag.108)
Conceptul filozofic ce răzbate din vers, ne propune o interpretare a Existenţei.
Prin “condiția umana” – ne avertizează D.D.Roşca – trebuie să înţelegem “nu numai condiţia unei fiinţe economice şi politice care luptă alături de semenii săi pentru libertatea sa socială şi politică şi pentru apărarea demnităţii sale, ci înţelegem mai cu seamă condiţia omului fiinţa spirituală, creator de valori spirituale şi capabil să transforme cu ajutorul acestora realitatea ce-l priveşte, s-o umanizeze, transfigurând-o“. Nu este întâmplător faptul că acest gânditor situează în centrul reflecţiei filosofice “caracterul absolut problematic al vieții spirituale“, “caracterul de aventură şi miracol pe care-l arată civilizaţia şi valorile ei“, “sentimentul de constanţă şi iremediabila nesiguranţă în ce priveşte destinul nostru ca fiinţe cu anumite nevoi spirituale“.
Poezia ca ,,fir de nisip descătuşat/ de gravitaţia terrană/ se deplasează, în unghi drept,/ spre Marea Rugă suverană.,, (pag.101)
Preocupată de ,,gramatica iubirii” …”în apa sufletului…” poeta se întreabă: “încerc botezul minţii mele,/ ca Taină Sfântă Durerii/ în lunga noapte fără stele…/ Răstorn clepsidra nerăbdării/ în vastul timpului real/ şi scotocesc hermeneutic/ în plumbul nesupus de val/ CE CAUT ştiu că-i ne-nceput, Este FĂRÂMA MEA DE CER”/ …(Ce caut? , pag.75).
Poeta Maria Rugină, o fiinţă puternică, ce aduce ofrandă iubirii, încrezătoare în timp şi spaţiu, lăsând lumina şi toate stările să se topească în ea, definindu-i starea. Ştie să se bucure de fiecare clipă sublimă percepând-o ca parte a veşniciei, făcându-și din ea icoană. (Întoarcere, pag.69)
,,Cunoaşterea este Taina…/ Zborul zămisleşte Cerul…IUBIREA fiind voinţa, conectarea existenţei, la esenţa de a fi “ (Zbor şi cer, pag.39)
„La urma urmei, ce este omul în natură? Nimic în raport cu infinitul, tot în comparaţie cu neantul, un lucru de mijloc între nimic şi tot. El este infinit de îndepărtat de ambele extreme; iar fiinţa lui nu stă mai aproape de nimicnicia din care este scoasă decât de infinitul în care-i înghiţită. Puterea sa de înţelegere păstrează, în ordinea lucrurilor inteligibile, acelaşi rang ca şi corpul în imensitatea naturii. Tot ce poate face ea este de a descifra ceva din ceea ce aparţine lucrurilor de mijloc, veşnic disperată că nu le poate cunoaşte nici principiul de bază, nici finalitatea.”
„Iată adevărata noastră stare. Este ceva ce limitează cunoştinţele noastre într-un fel de margini peste care nu trecem, incapabili de a şti totul şi de a ignora totul în mod absolut.” (Blaise Pascal)
CARTEA NEROSTIRII, un titlu incitant al poetei Maria Rugină. Poemele ei dau căldură minţii făcând-o să tresară în ea ,, muguri – astre, / ce sorb lumină absolută / din FLACĂRA voinţei noastre.”(Trief major, pag. 5)
Pentru poeta Maria Rugină, “poezia” ramâne apa “cunoaşterii”, primind forța de a merge mai departe. Versurile ei învăluite în “taină” își pun amprenta cu sfințenie pe meleaguri nemțene și nu numai.
O luptătoare ce respiră prin vers, mereu în căutarea “luminii absolute” sub “fărâma sa de cer”.
Mariana Gurza
Timișoara
2012
