Tatiana Scurtu-Munteanu – Ziua Naţională a Elveţiei
1 august reprezintă pentru elveţieni ceea ce e 4 iulie pentru americani, 14 iulie pentru francezi sau 1 decembrie pentru români. Elveţienii nu sărbătoresc această zi decât de peste un secol, deşi comemorează o zi de acum 700 de ani. În centrul atenţiei se aduce un obicei ce reaminteşte de noaptea de pe vremuri.
Această sărbătoare naţională a Elveţiei celebrează depunerea jurământului a trei cantoane alpine în 1291, în vederea încheierii unei Alianţe perpetue, actul fondator al Confederaţiei. Reprezenzanţii din Schwyz, Unterwalden şi Uri s-au întâlnit la Rütli, cu vedere spre lacul Lucerne, pentru a depune un jurământ de fraternitate şi sigiliul unui pact de ajutor reciproc în cazul în care libertăţile lor vor fi ameninţate de către agresori din afară.
De aceea nu este surprinzător faptul că partea oficială a festivităţilor de pe 1 august are loc încă în localitatea Rütli, la care este prezent şi preşedintele Confederaţiei Elveţiene. Această ocazie este, de asemenea, o oportunitate şi pentru politicienii de la toate nivelurile, de la consilieri federali până la primarii comunelor, de a ţine discursuri în toată Elveţia.
În 1891 guvernul a decis să declare ziua de 1 august Ziua Naţională a Elveţiei, iar oamenii au sărbătorit prin aprinderea focurilor de tabără, care au avut şi o semnificaţie suplimentară. Timp de secole au fost instalate balize pe vârful muntelui. Acestea erau aprinse în cazul în care se apropia un pericol. Una dintre legende spune că hoardele invadatorilor barbari au fost speriate de reflexia focului între apele lacurilor Geneva şi Biel, astfel cotropitorii crezând că au ajuns la marginea pământului şi că drumul de mai departe duce direct spre cer.
Fie pentru a comemora acest eveniment sau doar pentru a se distra, fiecare comună îşi aprinde pe 1 august propriile focuri de artificii. Copiii defilează pe străzi cu felinare de hârtie, de multe ori decorate cu crucea elveţiană sau simbolurile cantoanelor, iar ferestrele caselor sunt decorate cu luminiţe.
Şi ca orice eveniment, pentru a fi complet, cel mai bun mod de a se bucura de sărbătoarea naţională pentru elveţieni este să iasă la un grătar cu prietenii.
Tatiana Scurtu-Munteanu