Cuvânt și iubire

Părintele Arsenie PAPACIOC: „Să muriţi şi să înviaţi în fiecare zi!”

– Sfinţia Voastră, noi ne-am implicat în campania iniţiată de apelul Părintelui Justin Pârvu privind microcipurile…
– Ăsta-i un moment greu, un moment aprins, într-adevăr. Mi-a scris Părintele Justin câteva rânduri, dar mi-a scris după ce a făcut chestia asta. Eu n-am fost de părere să se facă. Avem dreptate, dar să plecăm la luptă fără strategie e o mare greşeală. Mai ales că acum nu lupţi cu un ins, ci cu o fiară propovăduită deja. Şi s-a înţeles că eu sunt împotriva celor zise de Părintele Justin. Nu! Nu trebuie să se dea bătălia prea devreme. Şi neorganizat.
– Dar de-acum încolo ce putem face?
– Ne închinăm, ce putem face? Velerim şi Veler Doamne!
– Părerea mea este că Părintele Justin a dat drumul la acest apel dintr-un motiv simplu: anul acesta, din luna ianuarie, au început să fie aplicate ordonanţa paşapoartelor biometrice şi legea de supraveghere a populaţiei. Acesta cred eu că este motivul.

La luptă, muncitori!

– Cineva a întrebat: care-i timpul? Timpul e întotdeauna, dar când se iveşte o fiară care vrea să te înghită, cum spune şi Antonie cel Mare, păcatul de care trebuie să ne ferim cel dintâi este cel care este mai lângă tine. Mi-a plăcut poziţia Mitropolitului Anania pentru că reprezintă o instituţie. Un sinod mitropolitan are autoritate. A fost aici un episcop, căruia i-am spus: ruginiţi aşa cum sunteţi în sinodul ăla, da’ sunteţi o forţă. Ei n-au puterea de discernământ să analizeze forţele fiecăruia dintre noi, ca un Dumnezeu, dar au anumite poziţii strategice în momente istorice. Însă, nu mai tot discutăm mereu. La luptă, muncitori!
– Exista unii intelectuali care considera ca ei stiu mai bine ce trebuie sa faca Biserica…
Mare greşeală este că oamenii au un Dumnezeu inventat de ei. Ca să asculte Dumnezeu de ei, nu ei de Dumnezeu. Ne înzestrează Dumnezeu, ne îmbogăţeşte. Dar nu se angajează omul la o credinţă trăitoare. Vedeţi. Şi nu un Dumnezeu pe care să-L vorbeşti de bine, ci să-L asculţi, să-L trăieşti. Să te îndumnezeieşti. Deci, nu un Dumnezeu inventat de tine, să-ţi menajezi slăbiciunile. Că nu e uşor să te desprinzi de o comoditate în care te-ai simţit bine şi ai crezut că ai atins cote înalte. Şi Dumnezeu cere lucrul acesta.
În ierarhia bisericească, după vrerea Mântuitorului, cel mai înalt nu e împăratul, nici patriarhul, ci smerenia. În măsura în care te smereşti, în măsura aceea exişti. Omul smerit primeşte forţe, că omul are nevoie de aşa ceva continuu, de împrospătare a forţelor.

Omul e fiară dacă n-are un Dumnezeu

– Spuneam că suntem mici prin comparaţie cu jertfa celor dinaintea noastră, care au fost atfel clădiţi. Altfel de generaţie, nu ne comparăm noi cu ei.
– Noi suntem foarte îmbogăţiţi pentru că am avut şi bunici, şi stră-bunici care n-au glumit. Au luptat, da. Au apucat. Uite, eu am 95 de ani.
– Mulţi înainte!
– Mulţumesc! Am apucat războaie după războaie. Am 44 de arestări. Şi am văzut că omul, ferească Dumnezeu, e fiară dacă n-are un Dumnezeu.
Părintele Justin e activ. Mă bucur foarte mult pentru el. Nu ne cunoaştem decât prin unul, prin altul. Dar nu contează. E prezent. Are şi cadru. Eu ţin de Patriarhie, vă daţi seama. Ţin de Daniel. Am avut avantajul că l-am îngrijit când era student la Sibiu. Şi recunoaşte lucrul ăsta.
– Noi l-am cunoscut bine pe Patriarhul Teoctist. Am fost apropiaţi de dânsul, l-am iubit foarte tare. El ne-a dat binecuvântare să lansăm proiectul reîntregirii României. Cu câteva zile înainte de a muri, urma să ne întâlnim pentru a pune pe picioare o mişcare de reîntregire cu Basarabia. Părintele Patriarh ne-a spus că i-a visat pe părinţii săi în pragul casei, chemându-l la ei şi dojenindu-l că nu s-a ocupat suficient de Basarabia, şi că Basarabia nu s-a întors acasă. Şi ne-a zis: „Acuma va veni rândul vostru să mă visaţi pe mine în prag!”. Ne-a dat un mesaj. Sunt nişte proiecte naţionale la care trebuie să ne gândim mereu. O ţară cărei îi lipseşte o parte din trup e o ţară bolnavă. Nu poate funcţiona.

Ţara Românească va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia

– Basarabia e şi-un tampon între noi şi ruşi, care ne mai fereşte. Ruşii un popor fără fund. Şi ungurii sunt foarte primejdioşi. Câinoşi. Eu am fost primar al Zărneştiului. Dom’le, toate fabricile erau conduse numai de unguri. Şi s-a întâmplat de s-a făcut o mişcare în favoarea lor, în Ardeal. Au îndrăzneală de stăpân. Un popor foarte primejdios. Şi acum, ei, care sunt intruşi, vor să pună mâna pe Ardeal.
– E obsesia lor.
– Da. Mulţi mă întreabă ce părere am despre Ţară. Ţara Românească, vă rog să mă iertaţi, spun cu îndrăzneală, simt că va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia. Pentru că nu este pe o poziţie de avangardă, ci de avanpost. Noi n-am luat niciun metru de pământ de la străini, şi uite, din toate părţile trag de noi. Ce ma-sa cauta-n Ardeal?! Sa se duca de unde-au venit!

Cipurile reprezintă o mare primejdie!

– Părinte, cum ne îndemnaţi să luptăm împotriva însemnării acesteia cu cipuri?
Ehei, asta-i o mare primejdie, dragă! Nu credeam să înceapă aşa de curând. Fără discuţie, nu trebuie acceptat cu niciun chip! …Mă întreabă oamenii: „Ce facem?”, eu le spun: „Dom’le, eu nu accept. Atâta pot să vă spun!”. Vor să ne bage cipul în piele, în cărţile noastre de identitate. O mare primejdie!

Niciun soldat nu s-a îmbrăcat în haine soldăţeşti să fie înfrânt

Însă, dragii mei, eu am fost militar. Şi un maior, Arthur Popescu, mă ţinea pe lângă el. Comanda un batalion. Era ofiţer superior. Făceam strategii militare. După ce-a murit, am raportat generalului că am preluat comanda batalionului. În armată n-ai cum să stagnezi. Nu trebuie să ştie inamicul lipsurile tale. Şi, dacă se poate, să ştii şi ce gândeşte el. A rămas uimit generalul. Mai mult decât atât! Am cerut o intervenţie pe dreapta, cum era poziţia. Eram pe poziţii militare, nu pe vârful crestei. Acolo te reperează, ştiţi? Şi, până la urmă, s-a terminat, m-a chemat şi m-a îmbrăţişat generalul. Mi-a zis: Dacă te fac general, primeşti? Zic: primesc, dar nu mă faceţi.
Eram un militar care gândeam. I-am spus: domnule general, niciun soldat nu s-a îmbrăcat în haine soldăţeşti să fie înfrânt. Nu există înfrângere. Dar trebuie să ştii întâi să mori.
Eu nu sunt pentru nevoinţă, sunt pentru stare de prezenţă continuă. Să înviezi în fiecare zi. Că viaţa înseamnă moarte continuă. Toată măreţia învierii n-ar fi fost aşa de grozavă dacă n-ar fi fost crucea mai întâi. Şi de-asta spun: orice jertfă e foarte bine primită şi te adaugă, îţi dă contur. Eşti om!
Te rogi ca un om, şi nu ca un închipuit om. Sfântul Grigorie de Nysa a spus că Dumnezeu este copleşitor şi de neînţeles. Dumnezeu are încă taine nedescoperite nici de îngeri, nici de om.

Hristos ne-a dat să înţelegem că trebuie să ştim să murim

Omul este stăpânul creaţiei. Este singura verigă posibilă între Dumnezeu şi creaţie. Omul! Şi satana luptă din răsputeri să ne pună în situaţia să nu recunoaştem că suntem de o însemnare cu Dumnezeu. Poate să zică el orice, suntem creaţie, chip şi asemănare, şi sigur că nu-i convine. Dar e necesar şi dracul. Ce ne facem fără el? Ajută foarte mult în lupta noastră, în angajamentul vieţii noastre ca luptători. Că nu văd un om să nu lupte. N-are chip dumnezeiesc în el atunci! Iisus Hristos, Dumnezeu fiind, a luptat. A luptat ca un ostaş, pur şi simplu, ca cel mai neînsemnat om, ca cea mai neînsemnată fiinţă. A luptat. Că dacă nu lupta, nu murea! Şi tocmai asta ne-a dat să înţelegem. Să ştii să mori!
În mic, în mare, dacă nu ştii să jertfeşti, eşti un profitor. Un trândav. Şi nu poţi să ridici niciun fel de steag. Nu trebuie renunţat la jertfă. Dracul luptă împotriva noastră, dar nu-şi dă seama că luptă cu rezultate pozitive pentru noi.
Stare de prezenţă continuă recomand, nu nevoinţă. Posturile Bisericii, bineînţeles, nu le putem ignora. Şi nici n-aveam voie să ne atingem de ele. Decât să le executăm.
– Ca un soldat.
– Şi nici n-aveam voie să ne atingem de ele. Decât să le executăm.
Am stat şi cu Părintele Cleopa prin păduri. Ei, din familie, înclinau spre nevoinţă. El avea un frate, Vasile, care era la oi. Cel mai în vârstă dintre ei. Şi Cleopa era cel mai mic în vârstă. Tatăl lor a fost un trăitor. Dar venea cu sistemul ăsta acasă. A moştenit nevoinţa. Şi avea un frate, monahul Gherasim, care dormea într-un coşciug, cu paie de ovăz şi cu cruce, ca la cimitir, la cap.
Părintele Cleopa era pentru nevoinţă. Eu sunt pentru prezenţă continuă.

Să ne simţim cotul unul la altul

Marea greşeală strategică este că nu facem unitate durabilă între noi în momentul istoric pe care îl trăim. Ne arătăm pozele unul la altul. În sfârşit, avem avantajul ca să ne pomenim în rugăciune, ăsta e un mare lucru. Dar nu putem caracteriza un călugăr sau un creştin după amănunte. E foarte complex. E foarte complicat un om simplu, zice Dostoievski. Aşa să ne ajute Dumnezeu, mă bucur că ne cunoaştem, şi sper să nu fie numai atât.
– Ne-aţi făcut un cadou minunat.
– Să ne simţim cotul unul la altul.

E nevoie de luptători de front, nu de teorii

– Vă mulţumim mult! Şi să ne ajute Dumnezeu si cu cipurile astea, să ne împotrivim…
– Împotriva lor, ăsta e răspunsul. Sunt deja propovăduite. V-aţi gândit ce-i cu numărul 666? Dracul se consideră creatorul lumii. Ce îndrăzneală, vă daţi seama! 666 adunate ca simple unităţi, însemnează 18. 18 cete, 9 sus şi 9 jos. Satana crede că el e Dumnezeu. Scuipat, bătut, amărât, El e Dumnezeu şi gata. Şi e propovăduit, spune Sfântul Ioan Evanghelistul, spune Apocalipsa, sunt semne de Apocalipsă. Noi nu credeam, noi care ne gândeam la Apocalipsă cu vreme de groază, să înceapă să ne ia în primire şi pe noi. Nu pot să concep, să accept 666. Cum e asta? Le dăm cu crucea-n cap!
E nevoie de luptători de front, nu de teorii.
– Păi, Sfinţia Voastră sunteţi luptător de primă linie. De-aia am venit aici.
– Aţi venit că a vrut Dumnezeu să ne cunoaştem. Nu-i nici o noutate! Noutatea a adus-o Hristos!
Pentru că dacă ar fi vorba, în spital eu mă consideram pregătit de moarte, că e o vârstă, sunt 95 de ani! Şi nu mă găseam. Că Dumnezeu nu ne judecă după poruncile lui Moise, ne judecă după talanţii pe care-i avem fiecare. După câte ţi s-a descoperit! Să nu crezi că e o glumă! Morţii nu trebuie să-i faci o cafea! Nu-i glumă!
Am plâns în spital! Mă tem mai mult de iubirea lui Dumnezeu decât de pedeapsa lui.

Şi Iuda ar fi putut fi iertat, dacă se pocăia!

Noi nu putem face o greşeală pe care a făcut-o Sfântul Apostol Petru, să te lepezi de Hristos. S-a lepădat, dar s-a căit. Şi a fost iertat! Şi Iuda ar fi putut fi iertat, dacă se pocăia!
Părintele Teofil m-a vizitat şi m-a întrebat dacă mă mântuiesc. Şi zic: nu mă mântuiesc. Cum? a sărit în sus. Păi, Părinte, îmi fixez eu tronurile până în împărăţia cerească? Dumnezeu dă harurile astea, dar la smeriţi…
Avem datoria să ne pomenim între noi. Să ne băgăm în traistă merinde!
– Şi noi vrem să facem o lucrare documentată despre consecinţele utilizării cipurilor, despre ce se întâmplă cu supravegherea asupra oamenilor. O lucrare ştiinţifică, care arată ce consecinţe poate avea asupra oamenilor supravegherea continuă, neîncetată, şi controlul total din partea statului. După părerea noastra, este foarte rău.
– Parcă şi titlurile, şi e destul. Dar dacă o mai şi susţineţi! Frumos! M-ar bucura foarte mult! Fraţilor, nu staţi pe loc! Asta înseamnă muncă şi rămâne! Uite, rămân scrise! Rămâne scris ce-a spus cutare părinte despre vremurile ce le trăim. Cât se poate, nu staţi pe loc. Avem datoria să ne pomenim între noi. Să ne băgăm în traistă merinde! Câte ceva ca să reziste! Rămâne un lucru, dragii mei. Dacă nu e duhul lui Dumnezeu, nu e nimic!
– Sunt unii care vor să facă o lege pentru homosexuali, să le permită căsătoria în România, şi încercăm să blocăm în Parlament iniţiativele acestea.
– Sunt lucruri de care ţi-e şi scârbă. Jigneşte pe Hristos, care a dat cinste planetei noastre prin întrupare. Nu vă cer nimic decât să staţi în picioare.
– O să stăm drepţi, cât putem.
– Putem. Marea greşeală e că nu vrei, nu că nu poţi. Strigă la Hristos! Te aşteaptă! Iar Maica Domnului e foarte supărată pe cei care nu-i cer nimic. Să ştiţi să muriţi, să ştiţi să înviaţi în fiecare zi! Ultimul meu cuvânt.

Convorbire cu Parintele Arsenie Papacioc realizata impreuna cu Iulian Lita si aparuta in Revista VEGHEA, editia de Sfintele Pasti

Sursa: Roncea.ro

Foto: Cristina Nichitus Roncea