Ion Măldărescu – „Bellum omnium contra omnes”
Mai e de curs puţină apă pe gârlă până la împlinirea unui sfert de veac de la marea harababură din decembrie ’89, catalogată de către naivi ca fiind revoluţie, iar de către avizaţi – lovitură de stat. Unii istorici o numesc mai corect, „evenimentele din 1989″. Încă din primele zile „After Day”, „revoluţionarii” de studiou, luptătorii de palat, distrugătorii de biblioteci din Capitală au anunţat cu rafale şi trasoare curmarea dictaturii şi instaurarea democraţiei în România. Dar ce-o fi aia democraţie? Cumva „libertatea” jafului parafat de lege şi intitulat „privatizare”? Parcă mai ieri prim-ministrul în pulovăr numea cu nonşalanţă industria ceauşistă „o grămadă de fier vechi”. Industria, aşa cum era, devenise un concurent serios pentru generosul Occident, aşa că „s-au aruncat zarurile” şi s-a trecut „Rubiconul”. Încurajaţi de veneticii, de alogenii din „puterea” românească, „investitorilor strategici” le-a venit instantaneu ideea de a cumpăra, pe rupte, la preţ de fier vechi şi de a revinde – cu profituri imense şi pe bucăţi – marfa cumpărată, la preţul pieţii, ca produs nou. Aşa s-a născut Jaful Oficial al României. Cine s-a ocupat de detalii? Răspunsul este simplu: Guvernul, Parlamentul, Preşedinţii (toţi trei), sub directele indicaţii preţioase, venite de la Înaltele Porţi ale timpului, protejaţi de legile modificate din mers spre paza şi folosul profitorilor. Pe lângă demontarea, piesă cu piesă, a industriei româneşti, a patra flotă comercială a lumii s-a dus şi ea pe apa sâmbetei. Pădurile Transilvaniei au fost verestoyzate şi exportate la preţuri „modeste” amatorilor din vecinătatea apropiată. Bunurile Armatei României, „armele învechite” au fost vândute pe furiş, prin contrabandă, „pentru un pumn de dolari”, fie unor traficanţi de arme, fie direct statelor interesate. Cică acum avem o armată „modernă” de profesionişti. Dacă aşa se numesc mercenarii, sunt de acord cu noua denumire. Trăiască Deveselu! Ne-am pricopsit cu fregate date de alţii la casare, cumpărate pe bani grei ca nave de luptă. Marinarul de la timona suspendată vroia – cu orice chip – cumpărarea sicrielor zburătoare, a avioanelor F16 de la americani. Cineva spunea că sunt avioane bune. Au fost la timpul lor, nimic de zis, dar şi I.A.R. 80, şi Messerschmitt 109 au fost performante… cândva. Une-or fi dispărut MIG-urile 29 din dotarea Forţelor Aeriene ale României? U.S.A.F. vrea F35, vrea drone, vrea robotică militară, vrea performanţă, aşa că trebuie să recupereze de la fraieri.
Iugoslavia, Irak-ul şi Libia, ţări-poligon, au oferit posibilitatea verificării „pe viu” a potenţei militare a jandarmilor planetari. Dar vor mai mult. „Matrioşca” tace şi face, urmaşii lui Sun-Tzu privesc lumea oblic, demonstrându-şi performanţele. Vrem sau nu să recunoaştem, nesăţioasele pofte de dominaţie şi de instaurare a New World Order au readus planeta la o nouă eră a „războiului rece”. Când „asasinii economici” dau greş, când apar puţinii care nu-şi încovoaie spinarea în faţa noilor stăpâni, se reiterează, fie scenariul România-’89, fie un fel de copie a „Zborului 19″ din 1945, reactualizat la Smolensk, Egiptul, Tunisia, Libia, în curând Siria şi Iran, unde iluminaţii se cam împiedică de Mişa, ursul de la răsărit.
Revenind la baştină, circul cu revoluţionarii iernii, declanşat în primele zile ale lui 2012, apoi disputele dintre aşa-numiţii politicieni, au bulversat viaţa românilor, la azimut fiind doar intenţia de a distrage atenţia poporului de la problemele spinoase. Ruptă în bucăţi, societatea românească a fost revendicată de găştile de profitori. Arginţii Iudei le-a ars palmele guvernanţilor, slujitori, nu ai poporului român, ci ai propriilor interese. MeReU, premierul desscăunat a ratat punerea pe roate a afacerii impuse de Chevron (exploatarea gazelor de şist), lăsând românii necutremuraţi… încă. Unii jurnalişti, interesaţi să se pună sub aripa vreunei grupări aflate la putere (sau în opoziţie, tot un drac e), au creat şi întreţin stările de confuzie atât de necesare haosului. Auto-intitulaţii „Boierii ai minţii”, elitele cu sau fără papion, se dau şi ei în spectacol, plagiind pe rupte (este şi asta o modă), sau sfâşiindu-se între ei pentru „câţiva dolar în plus”. „Societatea civilă” a devenit o fantomă fluturată de putere, peste tot unde se impune o „motivaţie de credibilitate”. În fapt ea nici nu există. Sindicatele s-au auto-înmormântat împreună cu bunurile create din cotizaţiile „ceauşiste”. Mârâitului minţilor bolnave, disperate să ia orice din trupul economic al ţării, cât se mai poate încă, se ia la întrecere cu lătrăturile nesăţiosului F.M.I..
Peste tot şi peste toate tronează suverană Legea Fărădelegii. Da, suntem într-un război al tuturor împotriva tuturor, iar soluţia de ieşire din marasm se lasă intenţionat aşteptată. Cu atât mai mult Omul capabil să vrea şi să poată opri tăvălugului hedonist al Noii Ordini Mondiale.
——————————————————-
[1] Thomas Hobes, filosof englez, „De cive” (în latină), cap. XII şi „Leviathan”, 1651, partea I, cap. XIII-XIV
Ion Măldărescu
Sursa: Revista ART – EMIS
