Vavila Popovici – Despre obrăznicie şi cinism
„Mulți oameni prefăcuți își pun prostia la adăpost prin obrăznicie; repede-i și tu, și o să se întâmple cu ei ceea ce se întâmplă balonului împuns cu acul.”
Honoré de Balzac
În societăţile răvășite de comunism, nu se putea vorbi de buna-cuviinţă, copiii erau educați exact opus acestui comportament, adică în cel al lipsei bunei cuviințe, al obrăzniciei. Astăzi se culege ceea ce s-a semănat. Moștenitorii comunismului nu se lasă învinși! Li s-a transmis lozinca: „Tot înainte, tovarăși”, și cu o viteză furibundă preiau acum controlul asupra tuturor instituţiilor, activităţilor şi practicilor din societatea românească, făcând să dispară valorile liberale, și așa fragile, ale noii societăţi.
Obraznicii au diferite profesii și diferite vârste. Când vorbesc, ei își umflă pieptul cu „aerul obrăzniciei”. Obraznicul este omul lipsit de respect, de scrupule, față de cei din jurul său, dar care nu uită uneori să se aplece în fața unei persoane de la care vrea să obțină un profit, la un moment dat. Este, deci, cameleonic. Este nesimțit fiindcă nu-i pasă de lovitura pe care i-o dă celui de lângă el și nici de reacția acestuia. De cele mai multe ori obrăznicia este rezultatul unei educații greșite din familie. În general copiii răsfățați devin obraznici. Și au fost destui copii răsfățați înainte de 1989, copiii protipendadei comuniste. Au fost și mai sunt părinți care încurajează obrăznicia, considerând că în viață trebuie să înveți să te descurci cum poți mai bine, lovind în dreapta și-n stânga ta, călcând chiar peste cadavre!, ne sesizând granița între îndrăzneală și obrăznicie. În acest mod copiii ajung să devină oameni aroganți în societate, atitudine pe care elvețianul Carl Gustav Jung a caracterizat-o ca fiind „inflație psihică”. Faptul că individul nu conștientizează acest defect de caracter, denotă lipsă de inteligență, compensată, de cele mai multe ori, de prostie. Iată cum proverbul „Obraznicul mănâncă praznicul”, în trei cuvinte exprimă plastic, situaţia în care o persoană impertinentă obţine ceea ce dorește, deşi nu merită, de multe ori prin minciună, dar lui nu-i pasă de ce spun alții! Amintesc că, mult mai târziu, proverbului, Nicolae Iorga adăugase: „…dar plăteşte cu obrazul”. Care obraz? Obrăznicia a ajuns la cote alarmante. Vedem insolență, necuviință, aroganță, nerușinare, tupeu, atitudini opuse bunei cuviințe.
Obrăznicia, da, am văzut că poate fi un mod de a-ți trăi zilele vieții! „Făt frumos” a bătut din picior și a grăit: Vreau! Exact asta vreau! Ce nu se poate și la noi? Vreau democrație, asta înseamnă democrație! Că tu vorbești la telefon? Foarte bine, am să vorbesc și eu! Adică, noi nu suntem voi! Da, dar suntem totuși într-o familie! A fost dorința și accepțiunea noastră. Cum ne permitem să ne exprimăm în acest mod?
Obraznicul este și cinic! Cinismul, conform dicționarului, este atitudinea de ignorare ostentativă a moralei și a conveniențelor sociale general acceptate, mărturisire obraznică și sfidătoare a unor fapte sau gânduri condamnabile, atitudine care sfidează regulile morale ale societății, nerușinare, meschinărie, sfruntare. Este denumită în acest mod și concepția filozofică – doctrina filozofilor cinici – care a existat, la bază având o atitudine cinică față de societate. Cinicii acelor vremi au fost adepții școlii filozofice antice întemeiată de un elev al lui Socrate, pe principiul: „Să trăim conform naturii”, cu alte cuvinte – restrângere la nivelul animalității, cu dispreț față de principiile elementare ale moralei. A fi cinic astăzi, înseamnă a judeca cu un pragmatism exagerat problemele și a vedea doar beneficiul material pe care-l poți obține, uzând de orice mijloace. Cinismul este un rău care prinde rădăcini în sufletul omului, alungând în totalitate sentimentul dragostei, al corectitudinii, se dezvoltă cu rapiditate și creează o distanță între individ și cei din jurul lui. Exprimat în alte cuvinte, cinismul este ca plesnitul peste obraz cu dosul palmei, cinicul crezând că își poate spăla, în acest mod, sufletul, de mizeriile adunate în el. Văzut din punct de vedere teologic, cinismul este incompatibil cu credinţa în Dumnezeu.
Carl Gustav Jung, în calitatea sa de psiholog și psihiatru, în cartea sa „Tipuri psihologice” scria: „Noi suntem atât de needucați, încât avem nevoie de legi exterioare și de un temnicer, respectiv de un părinte, ca să știm ceea ce este bine și să săvârșim ceea ce este drept.” Dar ne-a lipsit și ne lipsește!
Poetul englez William Blake afirma: „Există două clase de oameni: fecunzii și devoratorii.” Poate fi cinicul un om fecund? Nu! El devine cu adevărat un devorator!
Filozoful și eseistul nostru, Emil Cioran, spunea: „Cinicul e mânat de o poftă aproape vicioasă a negării, de voința de a demasca. Există în el ceva diabolic, un joc pervers al spiritului.” Cu adevărat, există în sufletele oamenilor cinici grăunțe de răutate, de multe ori bine mascate, bine fardate. Tot el mai spunea: „Cinicii au fost maeștri în irezolvabil, căci lipsa lor de sfială în fața cunoașterii îți trezește imaginea unor setoși de boli incurabile.”
Cinismul este, firește, o manifestare a cruzimii, după afirmațiile lui Nietzsche – „una dintre cele mai vechi desfătări ale umanității, pentru că procură cea mai înaltă voluptate a sentimentului puterii.” Cu alte cuvinte este similară barbarismului, animalității.
Poate că viziunea lui Salvador Dali, de la sfârșitul secolului XX, se potrivește și zilelor noastre: „Nu eu sunt clovnul, ci aceasta societate, monstruos de cinică și inconștient de naivă, care joacă jocul seriozității pentru a-și ascunde mai bine nebunia”? Naivi am fost? Inconștienți am fost? Naivi vom fi? Orbi vom fi, inconștienți vom fi? Cum este posibil ca într-o zi să spui: „Dacă se va dovedi că am plagiat voi demisiona” și peste câteva zile să afirmi cu nonșalanță că nici nu te gândești la demisie. Unde este corectitudinea, onoarea, respectul față de societate? Și iarăși zi-sa Făt Frumos: Am copiat? N-am copiat! Ei și ce dacă am copiat? N-ai copiat și tu? De la Aristotel și Platon toți copiază! O comisie acreditată să judece confirmă plagiatul și e imediat desfiinţată. „Făt frumos” pleacă în străinătate să reprezinte ţara, fără mandat, călcând decizia Curţii Constituţionale și în consecință, acesteia i se restrâng atribuţiile. Se emit ordonanţe de urgenţă în serie, se fac schimbări fără respectarea procedurilor legale – nici nu mai știu toate schimbările fiindcă ele s-au produs și se produc zilnic, în lanț, un adevărat atac împotriva instituţiilor statului, împotriva regulilor democratice, împotriva justiţiei independente.
Tăvălugul trebuie oprit! Țara are nevoile ei de care nu se mai ține seamă.
Vavila Popovici
Sursa: vavilapopovici
