Vorbind cu Cerul în Săptămâna Luminată despre Aurel Turcuş
Aurel Turcuş, scriitor, poet şi ziarist, membru al Uniunii Scriitorilor şi autor a numeroase volume de poezie, proză, critică literară sau etnografie, ne-a surprins plecând spre lumea veşniciei, la câteva zile după ce îşi lansase ultima carte, Muzeografie timişoreană, ediţia a II-a, Editura Eurostampa, Timişoara, 2012, la Biserica Parohială Ortodoxă Română Dacia.
A animat, mai ales de-a lungul ultimelor două decenii, sute de manifestări, de la medalioane aniversare şi simpozioane istorice, la festivaluri de creaţie religioasă, concursuri de debut şi schimburi culturale cu comunităţile româneşti de peste hotare. Mai multe distincţii de prestigiu, precum Premiul Uniunii Scriitorilor din România (2003), Premiul festivalului internaţional „Mihai Eminescu” (2007) şi premiul Societăţii „Tibiscus” din Uzdin, Serbia (2003) i-au răsplătit dăruirea pe tărâmul artei.
Anul trecut, fusesem onorată în acelaşi lăcaş de cult, îmi fusese conferită diploma ”Marele Premiu ‘Dosoftei” de către Societatea Culturală ‘Patrimoniu” Timişoara, Lumină Lină – Festival Internaţional de Creaţie Literară Religioasă, editia a VIII. Iată de ce am îndrăznit de a-mi aşterne gândurile pentru cel care m-a selectat şi m-a onorat cu acest premiu unic din toată activitatea mea umilă scriitoricească.
Mărturisesc că nu l-am cunoscut personal, i-am cunoscut însă activitatea, opera. Sunt oameni ziditori, mareţi în ale cuvântului, pe care îi poţi aprecia şi preţui în tăcere, cu teama să nu fii copleşit de personalitatea lor… Un demers de a scrie despre Aurel Turcaş, mi-l asum, pornind de la “un cuvânt care poate fi arbore”, citându-l pe Constantin Noica : “Ca s-a născut pe pământul tău ori că a căzut ca o sămânţă din lumea altora, un cuvânt este, până la urmă, o făptură specifică.”
În Timişoara , din păcate, există o anumită “castă” în care greu poţi fii admis sau tolerat…
Scriitorul AUREL TURCUŞ era ALTFEL!
Cu smerenie şi demnitate se apleca asupra celor care nu erau vizibili pe scena culturală bănăţeană, străduindu-se ani în şir de a-i aduce în lumină…”în lumina lină”.
Un model de viaţă, de corectitudine şi spiritualitate. Îi simţim lipsa, deşi, prezenţa sa o să domine conştiintele curate. Aurel Turcuş a văzut literatura română trimiţând la B.P.Haşdeu, ca “o câmpie poetică, unde fiecare creator de artă e ca un ram ce creşte în individualitatea sa”.
Fiecare an a fost important pentru scriitorul Aurel Turcuş, “pentru că firul vieţii se scurtează; în privinţa unei longevităţi nu sunt prea optimist, aşa că mă bucur de fiecare an împlinit; doresc sa fiu mulţumit de trecerea unui an prin realizarile din cursul lui…”
Trecerea timpului “de fapt ritmarea trecerii timpului o vad prin prisma activitatii; fac abstracţie de trecerea lui…În viaţa mea n-am cunoscut ce este plictiseala. Sentimentul trecerii timpului îl am numai când fac anumite retrospecţii…; în rest, timpul pentru mine înseamnă activitate, forţă spirituală, tinereţe… (Aurel Turcus)
Niciodata nu a avut sentimentul batrâneţii, dar “a simtit o anumita tristeţe că anii s-au adunat…”
A plecat, poate, cu acel sentiment de nemulţumire că multe lucruri nu le-a putut încă înfăptui, dar spera că o să le poată face pe toate cu ajutor divin.
“Viaţa pământească îi este dată omului să-şi pregătească veşnicia (…) Viaţa de aici este doar o şcoală în pregatirea noastră pentru viaţa veşnică”. (Nicodim Patriarhul României).
Scriitorul Aurel Turcuş a ştiut prin fapte şi simţire românească, să-şi netezească drumul spre o altă viaţă…
Şi-a dorit sănătate, putere de muncă , aşa cum menţiona într-un interviu; două lucruri esenţiale pentru a-mi îndeplini condiţia de intelectual şi scriitor aşa cum doresc, făcând abstracţie sau luptând împotriva împrejurărilor destul de vitrege care sunt în societatea noastră pentru punerea în lumină a rezultatelor muncii unui om de cultură. Sunt o fire optimistă şi interesant este că nu simt, deocamdată, trecerea timpului astfel încât să mă marcheze negativ şi mă pot bucura foarte bine de viaţă. Nu mă pot defini ca persoană decât prin prisma preocupărilor mele scriitoriceşti, intelectuale, nu îmi văd existenţa fără a le trăi.
Cred ca sunt o persoană cu o leacă de har scriitoricesc şi de cercetator literar, cu o leacă de cultură şi, zic eu, un harnic muncitor pe ogorul ăsta al spiritualităţii. Mă bucur că vârsta vine o dată cu înţelepciunea… “.(Aurel Turcuş)
O mărturisire a scriitorului desprinsă parcă din file de Pateric…
Era mai mult decât atat, un om împlinit, plin de HAR, având credinţă, demnitate şi iubire faţa de semeni. Cărturarii bănăţeni erau mereu prezenţi în activităţile şi scrierile sale.Aş putea spune că, acum, Aurel Turcuş se numară şi el alături de Ioachim Miloia, ca un „harnic muncitor cultural”. Timpul va decide, nu noi, cei ce suntem vremelnicii timpului….
„Între fruntaşii noii generaţii bănăţene, caut în zadar unul care să fi unit mai multe cunoştinţe, cu mai multă dorinţă de a lucra şi cu mai mare spor în opera pe care, din fuga unei scurte vieţi, a putut-o întruchipa, decât harnicul muncitor cultural care a fost – cât mă doare s-o spun ! – Ioachim Miloia (Nicolae Iorga – În Neamul Românesc din 3 aprilie 1940)
După o istorisire a poetului-folclorist Aurel Turcuş din Timişoara, la noi ar exista încă în memoria bătrânilor legenda “Maiul Sfânt”. Conform acesteia, uciderea bătrânilor era obligatorie şi se făcea după un anumit ceremonial în vatra satului. Însă, unui fecior i s-a făcut mila de tatăl său şi în loc să-l omoare, l-a ascuns şi l-a hrănit cum a putut, pe ascuns. Dar s-a abătut asupra ţinutului o secetă mare, încât oamenii cădeau jos şi mureau de foame. S-a dus el în grota unde l-a ascuns pe tatăl său: ”Tată, a zis el, o să murim de foame toţi. O secetă groaznică a secat apele şi nu avem bob de grâu.” Tatăl i-a dat atunci povaţa: “Lasă, nu te teme de moarte, du-te unde-şi fac şoarecii şi guzganii muşuroaie şi adună pleava; du-te unde a fost aria şi adună pleava, apoi seamănă tot ce ai adunat şi vei avea grâu.” Feciorul l-a ascultat şi aşa a şi făcut, încât anul următor a fost singurul din ţara aceea care a avut grâu. S-au sesizat autorităţile şi au început să-i pună întrebari, să-l tortureze pentru a spune de unde a avut grâul. Până la urma a recunoscut că nu şi-a omorât tatăl din milă. De atunci împăratul a poruncit să nu se mai ucidă bătrânii şi a rămas proverbul românesc:”Dacă n-ai bătrâni să-i cumperi”!
M-am oprit asupra acestei legende, nu pentru a a-mi aminti vârsta scriitorului, pe care nici nu o cunosc…Spiritul său viu, tineresc, prezent printre noi, lasă o moştenire generaţiilor viitoare. Cuvinte pline de înţelepciune, reflecţii ce-ar putea da de gândit multora…
Îmi este uşor de a scrie despre Omul Aurel Turcuş. Este ca şi cum aş scrie o scrisoare dincolo de timp, el fiind plecat într-o călătorie lungă şi din când în când, prin pagini alese, voi găsi ganduri şi poveţe, în aceeaşi lumină lină.
Lumină lină lini lumini
Instrăinându-i pe străini
Lumină lină,nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi sărăcit
Cel plâns şi cel nedreptătit
Si pelerinul însetat
In vatra ta au înoptat
Lumină lină leac divin
Incununându-l pe străin
Deasupra stiinsului pământ
Lumină lină Logos sfânt.
(Ioan Alexandru)
‘Iisus ne-a asigurat, zicând: “Amin, amin zic vouă: Cel ce ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine, are viaţă veşnică şi la judecată nu vine, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (Ioan 4, 24). Iar în alt loc ne spune: “Iar viaţa veşnică aceasta este, ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu, şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (Ioan 17,3).” (Părintele Arsenie Boca, Viaţă şi Viaţă veşnică).
Până la învierea cea de acum tânjea şi Apostolul Pavel.
“Aceasta e biruinţa vieţii asupra morţii: învierea sufletului, biruinţă la care lucrăm şi pe care o aşteptăm.” (Părintele Arsenie Boca, Viaţă şi Viaţă veşnică).
Prin plecarea sa, cărturarul Aurel Turcuş a biruit! Hristos a Inviat !
Mariana Gurza
(Articol apărut în Revista de cultură “Columna 2000“, editată de Asociaţia Naţională Cultul Eroilor din România – Filiala Timiş, Despărţământul Ioachim Miloia Timişoara al Astrei, Societatea Culturală Patrimoniu Timişoara, anul XIII, nr. 49-50, 2012, Timişoara – Ediţie specială dedicată omului de cultură AUREL TURCUŞ şi ZILEI EROILOR NEAMULUI ROMÂNESC)
HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT !
Notă: Material scris în Săptămâna Luminată
