Adrian Dinu Rachieru un scriitor complex și îndrăgit
Adrian Dinu Rachieru, fiul învățătorului Ioan Rachieru și al Feliciei Rachieru (n. Strilciuc), este un profesor universitar român, critic literar,eseist și prozator, născut la 15 septembrie 1949, în localitatea Soloneț, județul Suceava.
După absolvirea Liceului Ștefan cel Mare din Suceava, în 1966, urmează cursurile Facultății de Filosofie – secția Sociologie – de la Universitatea din București (1966 – 1971). Este doctor în sociologie al Universității din București cu teza Postmodernismul românesc și circulația elitelor în context postdecembrist (1999). Funcționează ca sociolog la diferite întreprinderi din Timișoara, între anii 1971 și 1986, cercetător științific (la Centrul de Igienă și Sănătate Publică din orașul de pe Bega, între anii 1986 și 1993), inspector-șef la Cultură, în jud. Timiș (1993 – 1994), consilier al Editurii Augusta, redactor la revistele Rostirea românească (2000 – 2006), Oglinda literară etc., conferențiar, apoi profesor, la Universitatea Tibiscus. În prezent este decanul Facultății de Jurnalistică de la Universitatea Tibiscus din Timișoara. Un deceniu s-a scurs între debutul său din revista Viitorul social, din anul 1973, și debutu-i editorial, cu volumul de critică literară, Orizontul lecturii (1983). Adrian Dinu Rachieru a continuat să publice interesante lucrări de critică literară, de sociologia culturii, ori incitante romane ale paradoxalei realități postdecembriste și „imediate“:
EXPERIENŢA PROFESIONALĂ
din 2008 – decan, Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Limbi Moderne, Universitatea Tibiscus – Timişoara
2002 – 2007 — şef de catedră, Facultatea de Jurnalistică, Universitatea Tibiscus
1994 – prezent — susţinerea cursurilor Introducere în Sociologie, Sociologia culturii, Sociologia mass-media ; Psihosociologia publicităţii (master), Facultatea de Jurnalistică, Universitatea „Tibiscus”, Timişoara; Universitatea de Vest, Facultatea de Sociologie (până în 2001)
1995 – 1999: prodecan la Facultatea de Jurnalistică, Universitatea „Tibiscus”
1994 – 2009: consilier editorial, Editura Augusta, Uniunea Fundaţia Augusta, Timişoara
1993 – 1994: consilier-şef, Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Timiş
1990: redactor şef (o lună, noiembrie), revista Bucovina literară, Suceava
1975 – 1993: sociolog, cercetător ştiinţific (din 1978) la Centrul de Cercetări Medicale (întrerupere trei luni, în 1986, redactor la Editura Facla, ianuarie – martie)
1971 – 1975: CEIL Timişoara (Combinatul de Exploatare şi Industrializare a Lemnului), sociolog.
VOLUME PUBLICATE (21):
– Orizontul lecturii (Eseuri de Sociologie literară), Ed. Facla, Timişoara, 1983
–Vocaţia sintezei, (Eseuri despre spiritualitatea românească), Ed. Facla, Timişoara, 1985
– Pe urmele lui Liviu Rebreanu, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1986
– Cele două Românii? Ed. Helicon, Timişoara, 1993
– Scriitorul şi umbra (Sorin Titel), Ed. Timpul, Reşiţa, 1995
– Poeţi din Bucovina, Ed. Helicon, Timişoara, 1996; Premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova
– Marin Preda – Omul utopic, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1996
– Liviu Rebreanu – Utopia Erotică, Ed. Augusta, Timişoara, 1997
– Elitism şi Postmodernism (Postmodernismul românesc şi circulaţia elitelor), Junimea, Iaşi, 1999; ediţia a II-a, Ed. Garuda-art (Chişinău), 2000
– Bătălia pentru Basarabia, Ed. Augusta, 2000; ediţia a II-a, Ed. Augusta, 2002
– Biblioteca din iarbă (cronici fotbalistice), Ed. Augusta, Timişoara, 2002
– Alternativa Marino, Ed. Junimea, Iaşi, 2002
– Legea conservării scaunului (roman), Ed. Eubeea, Timişoara, 2002
– Globalizare şi cultură media, Ed. Institutul European, Iaşi, 2003.
– Viaţă de microbist, Ed. Augusta, 2004
– Legea conservării scaunului, Ed. Eubeea, 2004, vol II (Frica)
– Mutumania (cronici fotbalistice), Ed. Augusta, 2005 (Premiul Uniunii Scriitorilor din R. Moldova)
– Nichita – Un idol fals?, Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2006 (Premiul pentru eseu – Salon Internaţional de carte, Chişinău)
– Cei doi Hagi, Ed. Augusta-Artpress, 2007.
– McLumea şi cultura publicitară (Zece eseuri despre psihosociologia publicităţii), Ed. Augusta-Artpress, Timişoara, 2008.
– Eminescu după Eminescu, Editura Augusta, Timişoara, 2009.
– Poeţi din Basarabia, Editura Academiei Editura Ştiinţa, Bucureşti-Chişinău, 2010.
În pregătire:
– Sociologia sportului, Editura Universităţii de Vest, Timişoara (în colaborare)
– Ion Creanga – Spectacolul disimularii, Editura David Press Print, Timisoara
– Mitografii lirice (Generatia orfelina: primul val), Editura Contemporanul, Bucuresti
Inclus în:
– WHO IS WHO IN ROMANIA (Enciclopedia personalitatilor din Romania), editia a VI-a, 2011, Hubners Who is Who
– Dicţionarul general al literaturii române (P/R), Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006
– Dicţionarul biografic al literaturii române (M-Z), Aurel Sasu, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2006
– Dicţionar al Scriitorilor din Banat (coordonator: Al. Ruja), Ed. Universităţii de Vest, Timişoara, 2005
– Enciclopedia Bucovinei (vol. II), Emil Satco, Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2004
– The ninth Edition of The International Who’s Who of Intellectuals
– Men of Achievement (Fifteenth Edition, 1990), dicţionare apărute sub patronajul International Biographical Center (Cambridge)
– Dicţionarul Scriitorilor Români (R-Z), Ed. Albatros, 2002
– Scriitori români din anii ’80-’90, Dicţionar bio-bibliografic, vol. III (P-Z), Ed. Paralela 45, 2001
– Scriitori şi lingvişti timişoreni, Dicţionar bibliografic, Ed. Marineasa, 2000
– Dicţionarul Personalităţilor din Banat, 1996
– Dicţionarul Personalităţilor din Bucovina, 1993
Colaborator la diferite publicaţii:
Convorbiri literare, Contemporanul – Ideea Europeană, Luceafărul, Bucovina literară, Astra, Orizont, Tribuna, SLAST, Orient Latin, Oglinda literară, Anotimpuri literare, Acolada, Metaliteratură (Chişinău), Limba română (Chişinău), Lumina (Novi Sad), Glasul Bucovinei (Cernăuţi)
Alte publicaţii (sporadic): Cultura, Minerva, Glasul Bucovinei (Cernăuţi), Rostirea Românească, Renaşterea Bănăţeană (Paralela 45), Târnava, Transilvania, Ateneu, Adevărul literar şi artistic, Crai Nou, Viaţa Românească.
1998-2007 — a conceput şi îngrijit, cu apariţie anuală, Almanahul Apă vie destinat comunităţilor româneşti.
1973 — debut, cu un articol în Revista de Sociologie, Viitorul Social, nr. 3/1973: Dar sociologul din întreprindere?
Activitate publicistică:
– A scos, în colaborare, reviste de cultură: Albatros (Suceava), Meridianul Timişoara, Banatul, Revista noastră, Cultura Media.
— A prefaţat şi postfaţat numeroase volume (îndeosebi de poezie) dar şi lucrări de specialitate (vezi Kellner Douglas, Cultura media, Ed. Institutul European, Iaşi, 2001).
— Membru în colegiul redacţional al unor publicaţii : Convorbiri literare (Iaşi), Bucovina literară (Suceava), Rostirea Românească (Timişoara), Basarabia (Chişinău), Oglinda literară (senior-editor, Focşani), Argonauţii (supliment cultural al publicaţiei TIBISCUS), Cultura Media (redactor-şef).
Distincții
Premiul revistei „Luceafărul“ (București, 1982).
Premiul Societății Scriitorilor Bucovineni (Suceava, 1996; 2003).
Premiul Fundației și al revistei „Orient Latin” (Timișoara, 2005).
Sursa: Adrian Dinu Rachieru