Podul Soarelui – Veronica Balaj
7 May 2012 by admin, Comments Off on Podul Soarelui – Veronica Balaj
PODUL VERII
Podul verii
peste-un galben spumos,
fierbinte, către departe
se vând aici
cântări şi zile cu răsuflarea tăiată
întrebări sibilinice,
căni cu apă neîncepută…
negustorii
meşteri în vorbe stăruitoare
scot la vedere ferestre
prin care se ivesc ploile
fertile, relative
copacii, pe maluri,
umbresc o singurătate verde,
cosmică,
o punte aburoasă
transcede lunatecă peste noi
inima însăşi,
în echilibristică
de-a lungul, de-a înaltul
ştie
preţul celor vândute
la Podul Verii
până când cade
lama îngheţului.
26 Octombrie, 2011
VERONICA BALAJ
Debut publicistic:
Reportaje literare, în revista „Orizont”, numere săptămânale, februarie-noiembrie, 1983;
Debut literar:
Aşteptare în amurg, (proză scurtă), revista „Orizont”, nr. 10 (1046), anul xxxv (III) 6 marite,1987, p. 14;
Debut editorial:
Editura Facla, Timişoara, volum colectiv de proza scurtă În căutarea timpului perzent, 1989.
Membră a Societăţilor Literare:
Membră a Uniunii Scriitorilor din România filiala Timişoara (din 1992); Membră a Societăţii culturale „Radix”, Namur, Belgia,1992; Membră a Asociaţiei Scriitorilor de limba română din Quebec, Montreal, ASLRQ, 2007; Membră a Asociaţiei Culturale Austria-România, Graz, 2006; Vicepreşedinta Asociaţiei Culturale Internaţionale „Athanor”, Roma, 2009; Membră a Societăţii Sud-Est Europene de Studii Canadienistice, 2008.
Premii literare:
Premiul de Excelenţă, al UNSR, Filiala Timişoara, 2000; „Diploma di merito”, Acccademia „Citta di Roma”, 2004; Premiul Asociaţiei Culturale, „Austria pentru România”, Graz, Austria, 2005; Premiul „Lenau” pentru poezie, Viena, 2005; Premiul Concursului internaţional de poezie, „Don Luigi di Liegro”, Roma, 2009; Premio „Itinerari di Solidarieta e Cultura”, edizione, 2008/2009; Diploma di merito „Comune di Ocre”, Italia; Diploma de merit Asociaţia Culturală Internaţională „Athanor”, Roma, 2010; Diploma de onoare, „Orizonturi Universitare”, Timişoara, 2010.
Volume publicate, (până în 2010):
În căutarea timpului prezent, Timişoara, Editura Facla, 1989 (volum colectiv de debut, proză scurtă); Poeme ornitologice (poeme), traducere din limba franceză, după Gilbert Stenfordt, Timişoara, Editura Paradox, 1990; Jurnal de Timişoara (proză scurtă), Timişoara, Editura Hercules, 1991; Ne tirez plus (proză scurtă), ediţie în limba franceză, traducere de Rodica Draghincescu, Namur, Belgia, Editura „Radix”, 1991; Parisul fără mine (proză scurtă), Timişoara, Editura Popa’s Art, 1992, ediţia în limba franceză; Paris sans moi, traducere Rodica Opreanu, Angouleme, Franţa, Editura L’Oest, 1992; Sărbători amânate (roman), Timişoara, Editura Helicon Banat, 1993; Ploua la Troia (proză scurta), Timişoara, Editura Helicon Banat, 1994; Andrada şi prinţul Vis, Timişoara, Editura Eubeea, 1995 (proză pentru copii); Vara himerelor (roman), Timişoara, Editura Perenia, 1996; Cu îngerul la arat/ Ploughing with the Angel (poeme), ediţie bilingvă română-engleză, traducere Antuza Genescu, Timişoara, Editura Mirton, 1997; Ritualuri de scrib/ The Rituals of the Scribe (poeme), ediţie bilingvă, română-engleză, traducere Antuza Genescu, Timişoara, Editura Excelsior, 1998; Cafeneaua anticarului/ Le cafe du bouquiniste (poeme), ediţie română-franceză, traducere Claudiu Soare, Bucureşti, Editura Vinea, 1999; Istoria clipei la microfon, (jurnalism radio) Timişoara, Editura Augusta, 2000; Între alb şi noapte/ Between hiteand Night, (poeme), ediţie bilingva, română-engleză, traducere Antuza Genescu, Timişoara, Editura Augusta, 2000; Zile de sticlă (proză scurtă), Timişoara, Editura Augusta, 2001; Baltazara (roman), Timişoara, Editura Mirton, 2001, ediţia în limba italiană, traducere Marcella Marone, Roma, Editura Cameleone, 2003; Băutori de nepăsări (poeme), ediţie trilingvă, română-engleză-franceză, traducere Antuza Genescu şi Rodica Opreanu, Timişoaa, Editura Art Press, 2004; Fuga nell cerchio (poeme), traducere Laura Mara, Timişoara, Editura Arte, 2004; De şapte ori viaţa/ Sieben mal das Leben, ediţie română-germană (proză scurtă), Timişoara, Editura Mirton, 2005; Carnavalul damelor (roman), Timişoara, Editura Hestia, 2005; Între noi soarele nordic (proză scurtă), Timişoara, Editura Hestia, 2006; Poeme în civil/ Timeless Hallucinations (poeme), ediţie română-engleză, traducere Antuza Genescu, Timişoara, Editura Hestia, 2006; Puzzle venetian (proză scurtă), Timişoara, Editura Hestia, 2008; Piruetă pe catalige/ Pirouette auf Stelzen (poeme), ediţie română-germană, traducere Julia Schiff, Timişoara, Editura Brumar, 2009; Exil de zi şi noapte/ Exil de jour et de nuit, ediţie română-franceză (poeme), traducere Rodica Opreanu, Timişoara, Editura Anthropos, 2010; Piruett Golyalabakon (versuri), ediţie în limba maghiară, traducere Julia Schiff, Budapesta, Editura Amon, 2010; Scut iluzoriu (versuri), ediţie română-ebraică, traducere Menahem Fallek, Ierusalim, Editura Zur-Ott, 2010;
Volume în colaborare:
Areopagus, interviuri cu scriitori din diaspora (intreviuri), coautor Cristina Mihai, Timişoara, Editura Atticea, 2007.
În antologii:
Antologia revistei „Orte”, Zurich, Elvetia, 2007; Timpul poeziei/ Time of Poetry, antologie bilingvă, română-engleză, Bucureşti, Editura Odeon, 2009; Antologia scriitorilor de limba română din Quebec, Montreal, 2009.
Referinţe critice
În volume:
Alexandru Ruja, Parte din întreg, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 1994, p. 38; Olimpia Berca, Dicţionar al scriitorilor bănăţeni, Timişoara, Editura Marineasa, 1996, p. 51; Who’s who, Bucureşti, Editura Pegasus Press, 2000, p. 35; Paul Eugen Banciu, Aquilina Birăescu, Timişoara literară, Dicţionar biobliografic, Timişoara, Editura Marineasa, 2007, p. 33; Who’s Who, dicţionar internaţional, Ediţia pentru România, Bucureşti, Editura Pegasus Press, 2002, p. 35; Petre Ciobanu, Marginalii de critică şi istorie literară, Craiova, Editura Mim, 2004, p. 152; Petre Ciobanu, Minotaurul şi floarea de crin, Craiova, Editura Ramuri, 2006, p.17 şi 53; Mihaela Dumitraşcu, Ţesăturile Penelopei, Timişoara, Editura Aegis, 2007, p.24; Lucian Alexiu, postfaţa/ coperta, vol. Poeme în civil, Timişoara, Editura Anthropos, 2006; Enciclopedia personalităţilor, Basel, Elvetia, Editura Hubner, 2007, p. 92; Rodica Opreanu, Întâmpinări cordiale, Timişoara, Editura Eubeea, 2008, p. 71; Maria Niţu, Lecturi la fileu, Timişoara, Editura Eubeea, 2007, p. 85; Dicţionarul Academiei Române, Bucureşti, 2008, p. 41; Ştefan Sasu, Dicţionarul scriitorilor români, Bucureşti-Cluj Napoca, 2008, p. 82; Enciclopedia personalităţilor, Basel, Elveţia, Editura Hubner, 2009, p. 103; Cornel Ungureanu, postfaţă/ coperta vol. Piruetă pe catalige/ Pirouette auf Stelzen, Timişoara, Editura Brumar, 2009; Constantin Buiciuc, Oglinda lui Narcis, Timişoara, Editura Marineasa, 2009, p.156.
Paul Eugen Banciu, postfaţă la vol. Ploua la Troia, Timişoara, Editura Helicon-Banat, 1993; Rodica Draghincescu, Tangouri pe trambulină, Brasov-Bucuresti, Editura Paralela 45, 2001, p. 60-68; Theodor Damian, Roua cărţilor. O hermeneutică teologică în context literar, Bucureşti, Editura Danubius, 1998, p. 103.
În periodice:
Rodica Draghincescu, Fluxul entropic al dragostei, Vara Himerelor, „Arca”, 1996, n. 10-11-12, p. 91; Rodica Draghincescu, Între criza de identitate şi afirmare, „Arca”, nr. 8-10/1999, p. 21; Gh. Mocuţa, Creuzet… poetic, „Arca”, nr. 1-2 -3/2003, p. 197; Dana Nicoleta Popescu, Marea, Narcis, şi camera de filmat, „Arca”, nr. 10,11,12/2006, p. 184; Maria Niţu, Jurnalul unui timp caleidoscopic, „Arca”, 2009, nr,7-8-9, p.186; Ioan Ardeleanu, Carnavalul damelor, un roman al planurilor alternative, „Banat”, nr. 3/martie 2006, p.3; Graţiela Benga, Voluptatea onirică, „Banat”, Lugoj, nr. 5(41), mai/2007, p. 6; Olimpia Berca, Areopagus, „Banat” 2009, nr. VI/1, ian., p. 16; Graţiela Benga, Exil de zi şi noapte/ Exil de jour et de nuit, „Banat”, anul VII, nr. 3, martie, 2010, p. 10; Simion Danilă, Piruete pe catalige/ Pirouette auf Stelzen, „Banat”, 2010, nr. 10, p.12; Gheorghe Tomozei‚ Această Şeherezadă…, Contemporanul – Ideea Europeană, anul VII, 11 oct. 1996, p. 3; Iulian Ciocan, Truman versus Veronica Balaj, „Contrafort”, (Chişinău), an III, nr.10 (124), 1996, p. 9; Emanuel Marcu, Carnavalul damelor, „Convorbiri literare”, martie-aprilie, 2008, p. 38; Virgil Cuţitaru, Căutarea şi valenţele ei, „Cronica”, 1989, nr. 17, 28 apr., p. 7; Cristina Chevereşan, Baltazara, un roman asemeni unor oglinzi rotitoare, Cronica, 3 martie, 2003, p. 9 şi 18; Theodor Damian Legătura cu Thalassa, „Gracious Light”, nr. 6, 1998, p. 38; Luciano Pizziconi, Baltazara, „Il Corriere di Roma”, 30 aprilie, 2010, p.5; Luciano Pizziconi, Fuga nel cerchio, „L’Attualita”, Roma, 10 oct., 2010, p. 5; Adrian Dinu Rachieru, Viaţa ca o sărbătoare amânată, „Luceafărul 1996, nr. 4, 11 dec., p. 11; Adrian Dinu Rachieru, Proza cu aer fantast, „Luceafărul”, nr. 8, 2 martie 2005, p. 7; Sorin Gârjan, Patru cărţi comentate de S.G., „Minerva”, nr.74-75, 1997, p. 7; Petre Ciobanu, Vertij cu trucaje, „Mozaicul” (Craiova), anul IX, serie nouă, nr. 9, (95-969, 2006, p.14; Gerhard Binder, Puzzle veneţian, Observatorul cultural, 2009, aprilie, Toronto, Canada, p.13; Pompiliu Crăciunescu, Fineţea detaliului, „Orient Latin”, an III, nr. 6 (17-18), 1995, p. 5; Eugen Dorcescu, Ploua la Troia, „Orizont, 1993, nr. 4, 18 apr., Anul V, p. 6; Cornel Ungureanu, Cărţi, ediţii, autori din diaspora, „Orizont”, sept. 2009, /18/, p. 2; Ion Marin Almăjan, Argintul viu al literaturii feminine din Banat, „Paralela 45”, din 4 aug., 2009, p. 3; Cornel Munteanu, Poezie şi mimesis, „Poesis”, 1998, an II, nr.10, mai-iunie, p.7; Val Telceanu,” Ne tirez plus,” „Radix” (Namur, Belgia), 1995, nr.16, p. 5; Mihaela Albu, Portret din ţară, Romanian Journal, New York, 7 martie, 1997, p. 21; Constantin Buiciuc, Poeme în civil, „Steaua,’ xxxI, aug., 2006, p. 12; Giovanni Amodio, Fuga nel cerchio, „Ultima Oră”, Roma, 4 oct., 2008, p. 4; Adrian Laurenţiu, Poetizarea în octave, „Zburătorul”, 1994, serie nouă, anV, 123, p. 8.
Citate din cronici:
„Versurile Veronicăi Balaj se dovedesc pline de substanţă şi idei articulat structurate într-o expresivitate plurivocă. Jucându-se inteligent cu dozajul de invenţie şi amintire, ce stă la originea demersului său poetic, dezvăluie propria dimensiune spirituală şi artistică”. (Petre Ciobanu, Marginalii de critică şi istorie literară, Craiova, Editura Mim, 2004, p.152).
„Prozatoare cu un semnificativ exerciţiu al construcţiei româneşti, Veronica Balaj izbândeşte deopotrivă în propria poezie, într-o încercare în care, experienţa şi deprinderile omului de litere sunt solicitate pe paliere şi în registre de sensibilitate în care prima importanţă au, nu raportările livreşti ci autenticitatea, trăitul, caracterul de document existenţial. Aş reţine de aceea în versurile acestui volum (s. n. Poeme în civil) odată cu simbolurile mitologice (Pan, Mercur, Iov etc.), cu scenariile şi plăcerea asumării „rolurilor”, regimul afectiv al confesiunii, rememorările care vorbesc aici şi acum despre un traseu printr-un univers lipsit de refugii protectoare dar, parcurs la limită cu o aspră nostalgie a începuturilor, a unor limanuri edenice.” (Lucian Alexiu, postfaţa/ coperta vol. Poeme în civil, Timişoara, Editura Anthropos, 2007).
„Veronica Balaj a publicat romane, jurnale, poezii care au fost traduse în numeroase limbi străine, interviuri cu personalităţi ale timpului nostru. Poet, prozator sau jurnalist, eseist sau comper, a fost prezentă pe câteva continente. Scriitor al prezentului, ea îşi sprijină demersul pe un bun simţ inatacabil.” (Cornel Ungureanu, postfaţa/ coperta vol. Pirueta pe catalige/ Pirouette auf Stelzen, Timişoara, Editura Brumar, 2009).
„Prozatoare dinamică, poetă modernă şi postmodernă […], jurnalistă «en grande vitesse», între graba senzorială şi luciditate, între explozie vitală şi persiflarea vechilor mituri lirice, între instinct şi calcul stilistic, poet-prozatoarea aşează viziunile feminine, materne.
Ludicul şi strategiile lui flanchează o tensiune de nerezolvat, o zbatere vizionară între un timp istoric, obiectiv şi un altul biologic, intern, ireversibil. Organicitatea e legea supremă a sentimentelor enunţate. Imaginile ritualurilor provin din teama de totalitate, din fuga de teluric şi a individuaţiei.” (Rodica Draghincescu, vol. Tangouri pe trambulină, Bucureşti-Braşov-Cluj, Editura Paralela 45, 2001, p.80).
„Noul roman al Veronicai Balaj, Carnavalul damelor, Editura Hestia, Timişoara, 2005, se articulează sub semnul feminismului şi al oglindirilor. Autoarea, poetă, prozatoare, îmbină lirismul şi observaţia psihologică, strategii narative şi motive de circulaţie universală într-o carte ce conturează un univers aparte, definit prin mască şi artificiu… ecou din Mantissa lui John Fowles, ar putea constitui una din cheile romanului” (Dana Nicoleta Popescu, „Arca”, nr. 10-12, Arad, 2006 p. 184).
Sursa: http://veronicabalaj.blogspot.com/