‘Mântuirea prin poezie…”
*
PRECUVÂNTARE
De la Paradox sentimental, placheta ivită în 1998, valorificând însemnările prin “carnete prăfuite” şi până la opul de faţă, MARIANA GURZA, statornicindu-şi şi albia, se caută, totuşi, fără istov, încredinţându-ne ca „sunt ceea ce nu voi şti niciodată”. Un nucleu erotic, să observăm, potenţiază acest efort, aflându-şi reazemul sufletesc în oaza poeziei.
Dar poeta noastră, confesivă şi suferitoare, cutreierată de „iluzii călătoare” şi oferindu-ne, cu generozitate, „şoate gândite”, nu transcrie aici, sub presiunea inter-textualităţii (care frisonează epoca) o experienţă livrească ci una strict existenţială. De o sinceritate nudă, pendulând între „vuietul iubirii” şi adierile thanaticului, cuprinsă de gheara anxietăţii.
Într-o lume rău întocmită, răvăşită de ură, ea ne propune, cu aceste poeme – „boabe de lacrimi” , mânată de un vis azuriu, un sperat corectiv, invitându-ne într-o altă lume, neîntinată, străină de revărsările de pizmă, ipocrizie, micime.
Poeta-receptacol vibrează la suferinţele celor din jur, visează la povara bunătăţii, acuză tocmai dorul unei lumi sperând să descifreze înţelesul cuvântului. E bântuită de „vise plăpânde”, are momente de neputinţă şi deznădejde strigată, e atinsă de zbucium şi revoltă. Dar, este toate, ar vrea să recupereze sentimentul, să înalţe pe osia iubirii în numele re-romantizării.
Într-o vreme care, sub invazia cinicilor şi a lidicilor cunoaşte o nouă glaciaţiune lirică sau, în plin pornocultism, frecvente explozii de vulgaritate (implicit, un prosper trafic de expresii licenţioase), d-na Mariana Gurza încearcă, cu slabele-i puteri, să afle mântuirea prin poezie. Erotica dezvoltată nu vizează carnalitatea ci râvneşte prin comunicarea/comuniunea cu marele tot, la o ascendenţă spiritualizată, vibratilă, oferind drept ofrandă „lacrima iubirii”.
ADRIAN DINU RACHIERU
2 aprile 2006
(Şoapte gândite – Mariana Gurza , Timişoara, 2006)
