Autoportret
Autoportret
Sunt ceea ce nu voi şti niciodată…
O frunză verde rătăcită
spre piscul tău iubite
c-un dor ce nu mă iartă.
Sunt ceea ce nu voi şti niciodată…
Clipă minusculă în timp
zâmbet,
lacrimă curată,
sunt doar anotimp…
Lacrima iubirii
Puntea dintre noi
a rămas o şoaptă,
în adierea caldă, a iubirii.
Puntea dintre tine şi mine
valsează la fiecare gând,
la fiecare tumult în noapte.
A rămas aceeaşi,
chiar dacă durerile nărăvaşe
ne-au învăluit în umbră.
Puntea dintre tine şi mine,
nu există
decât în visul meu,
de nufăr indrăgostit,
purtat pe lacrima iubirii.
Ramuri triste
Îmi bate în geam o ramură
ca o lacrimă pustiită,
nu-mi spune nimic,
doar tremură.
Deschid geamul şi simt
răceala stropului de lume;
plâng şi eu,
nu pot să tac,
dar simt
că n-am ce-i spune.
Norii s-au cuibărit la sân,
mi-e greu să-i încălzesc,
sunt reci,
şi simt că mi-e stăpân
chipul tău ceresc.
Sursa imagine: Coltisor de rai
