Pilula tristeţii
Da, am plâns pentru tine. Te-ai aşezat tăcută în faţa mea, disperată, dar cu o rază de speranţă. Ştiam cine eşti. Te mai văzusem. Cu părul alb, cu zâmbetul blajin, cu vocea caldă şi instruită, ştiam că vrei o pâine, o pâine câştigată cinstit prin muncă. Am început să plâng. Nu puteam să-ţi ofer nimic, chiar dacă studiile universitare şi acumularea cunoştiinţelor te-ar fi făcut utilă undeva. Unde să te trimit? Foarte mulţi patroni şi-au început afacerile având bani şi perspicacitate chiar dacă nu au reuşit să termine o facultate. Inteligenţa uneori nu este acceptată, prezintă chiar un pericol la adresa celor ce conduc. Cu cât gândeşti mai puţin cu atât este mai convenabil şi eşti mai uşor de manevrat.
Ţi-a fost ruşine să-mi spui că-ţi primeşti porţia de hrană la cantina săracilor. Am dedus singură, îţi era teamă că nu vei mai fi primită nici acolo, pentru un colţ de pâine. Mie, nu ai încercat să-mi vinzi nimic, din orgoliu personal, dar plecând din biroul meu, ţi-ai arătat goblenurile celorlalţi colegi. Dar cine ar fi fost interesat? Cine să-ţi aprecieze munca? Ai rămas cu teama că vei fi nevoită să-ţi vinzi casa ca să poţi trăi. Dar cum vei trăi? Nu ştiu să-ţi răspund. Mi-e ruşine şi plâng. Plâng pentru omul din faţa mea biciuit din toate părţile. Nu poţi accepta o pensionare. Din cauza vârstei şi din cauza singurului lucru care ţi-a mai ramas : demnitatea şi dorinţa de a munci.
Îmi pare rău doamnă şi pentru toata aceasta cruntă suferinţă, lasă-mă să-ţi spun, “sarut- mâna”.
Mâine va fi o noua zi…
Mariana Gurza
Tablete
(APA VIE-2002)
