“M-am simțit ACASĂ”, Domnule Voicu Gelu Bichineț !

23 Apr 2012 by admin, Comments Off on “M-am simțit ACASĂ”, Domnule Voicu Gelu Bichineț !

 


Stimate Domnule Director  Gelu Bichineț,

Am trăit clipe minunate şi m-am simţit profund impresionat  de măreția atmosferei împodobită de minți generoase și luminate care au dominat cele două ore cu prezentări și analize de elită la adresa mea și a doamnei ValentinaTeclici, a lucrărilor noastre: ”În două lumi” şi “Gioconda nimănui”.

 Dumneavoastră ați condus și mediatizat lucrările fără rețineri, cu dăruire totală în încurajarea și protejarea conștiințelor noastre răvășite de emoții copleşitoare, cel puțin pe mine, între cer și pământ, între engleză și română, între meșter și ucenic făcând  mulțumirile și răspunsul meu să fie ceva asemănător celor din Turnul Babel. Însă, știu că Dumnezeu are grijă prin sufletele sincere ale celor prezenți să facă rânduială în gândurile lor și în percepția darului nostru.

M-am simțit ca acasă, în sânul familiei, dezmierdat de vocile și prezentările vorbitorilor, amfitrionii evenimentului: Voicu Gelu Bichineț, director al Bibliotecii “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, dr. Laurențiu Chiriac, director al Muzeului “Ștefan cel Mare” Vaslui, etnologul Dan Ravaru, Constantin Donose și Vasilica Grigoraș. De asemenea,  prezenţa la eveniment a viceprimarului municipiului Vaslui, Valeriu Caragață şi cuvintele deosebit de frumoase despre cărţi, autori şi manifestarea de amploare organizată a fost o onoare pentru noi. Ca la o nuntă în care fiecare s-a grăbit cu darul lui pentru această nouă casă sau ca la un botez pentru destinul noului născut.

Nu mai puțin mângâiați și protejați ne-am simţit, și eu și Valentina, de cei care s-au oferit să ne dăruiască aprecierile lor frăţești: prof. dr.  Nicolae Ionescu,  dr. Valeriu Lupu, prof. Valentina Lupu,  prof. Brândușa Dobriță, prof. Elena Anuşca-Doglan.

Însă nimic nu se putea împlini mai bine decât prin această elaborată organizare de înalt nivel tehnic de către dumneavoastră și profesioniştii bibliotecii vasluiene,  Luminița Șerban și Ionuţ Tudor în acest veritabil locaş de cultură, dar şi casă de oameni gospodari.

Ceea ce s-a întâmplat la Vaslui, pe 19 aprilie 2012,  fost o lecţie de viaţă frumoasă pentru noi care ne-a confirmat că iubirea noastră de neam  şi ţară  este răsplătită cu iubire din partea românilor cu suflet mare, a moldovenilor noştri dragi. Am simțit o dragoste milenară izvorâtă ca un poem din adâncurile culturii neamului nostru, un rod al istoriei strămoșești. Totodată, acest eveniment ne obligă să ne asumăm prin cărţile şi prin toate faptele noastre o mai mare responsabilitate față de locurile și de oamenii din care ne tragem.

Orânduirile trec, însă noi rămânem în credința noastră și vom dăinui liberi precum păsările din înaltul cerului așa cum ne-a dorit-o Marele Voievod Ștefan, energizați de Eternul Eminescu.

Cu vădită recunoștință și prețuire,

Benoni Todică – la 22 Aprilie 2012

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii