Cina cea de Taină
Dupa descrierea ospatului din Betania si a complotului urzit de sinedriu cu complicitatea lui Iuda, Sf. Matei la fel cu Sf. Marcu si cu Sf. Luca, istoriseste pregatirile in vederea pastilor, astfel: “Iar In ziua cea dintai a Azimilor, au venit Ucenicii la Iisus, intrebandu-L: Unde voiesti sa-Ti gatim sa mananci Pastile? Iar EI a zis: Mergeti in cetate la cutare si-I spuneti: Invatatorul zice: Vremea Mea s-a apropiat; la tine vreau sa fac Pastile cu Ucenicii Mei. Si au facut Ucenicii precum le-a poruncit lor Iisus si au pregatit Pastile” (Matei XXVI, 17-19).
Discutia cu privire la pregatirile de Pasti se petrece in Betania. Ea este provocata de Ucenici, care se mira oarecum de neglijarea pregatirilor gospodaresti in vederea Praznicului celui mare.El alege doi dintre dansii – pe Ioan si pe Petru (Luca XXII, 8) – şi-i trimite în Ierusalim, spunandule ca vor fi asteptati de un tanar purtand un urcior cu apa (Marcu XIV, 13), care-i va conduce intr-un foisor gata pregatit pentru festivitate (Marcu XIV, 15; Luca XXII, 12). Acolo, cei doi Ucenici vor face ultimele pregatiri in vederea mesei, conformandu-se intru totul instructiunilor primite de la Domnul si pastrand cu strictete secretul acelui loc, ca sa asigure linistea Cinei si sa preintampine intreruperea ei de catre cei ce voiau sa-L prinda.Casa apartinea, dupa o veche traditie, Mariei, mama autorului Evangheliei a doua, iar tanarul cu urciorul, care astepta pe cei doi ucenici la poarta dinspre Rasarit a Ierusalimului, pare a fi chiar Sf. Ioan Marcu (F.A. XII, 12; XV, 37). Era o casa instarita si incapatoare, putand adaposti un numar mai insemnat de persoane. Avand deasupra, la etaj, un salon sau un foisor special, destinat anumitor reuniuni solemne. In mod obisnuit, grijile economice si cumparaturile se incredintau lui Iuda – acum el nu trebuia sa cunoasca din vreme locul Cinei, ca sa nu provoace arestarea prematura a Mantuitorului.
Dar in ce zi s-au petrecut acestea? Dupa Evangheliile sinoptice (Matei XXVI, 17; Marcu XIV, 12; Luca XXII, 7), pregatirile pentru Cina cea de Taina si Cina Insasi s-au petrecut in “prima zi a Azimelor”. Bazndu-se pe aceste cuvinte, comentatorii romano-catolici pretind ca Mantuitorul a serbat cu Ucenicii, un adevarat Paste iudaic, asa cum cereau prescriptiunile Legii mozaice si ca, din aceasta cauza, Sf. Euharistie s-a instituit nu cu paine dospita, cum sustine din vechime Biserica Ortooxa, ci cu azima.
Adevarul nu este insa asa cum il prezinta catolicii, caci Cina cea de Taina nu s-a praznuit odata cu Pastile iudiaice ci cu 24 de ore mai inainte, adica in seara zilei de Joi, 13 Nisan, cum precizeaza Evanghelia a patra (Ioan XIII, 1). Sfanta Euharistie nu s-a instituit cu azima, ci cu paine dospita (artos) cum arata Evanghelistii sinoptici (Matei XXVI, 26; Marcu XVI, 22 si Luca XXII, 19). Cina cea de Taina nu a fost un paste iudaic, ci un Paste cu totul nou si deosebit, care desfiinteaza pe cel iudaic si-l inlocuieste cu Sfanta Euharistie, jertfa si taina in acelasi timp.
Intr-adevar, toti Evangheiistii sunt de acord in a ne informa ca Rastignirea Mantuitorului s-a facut vineri dupa amiaza si mai inainte de sosirea pastilor iudaice, care aveau sa inceapa numai dupa apusul soarelui. Ei arata ca Domnul n-a fost rastignit chiar in ziua de Pasti, caci Simon Cirineanul este descris ca venind de la camp, cu o povara in spate, soldatii sunt aratati purtand arme, iar magazinele sunt deschise, putandu-se face in graba cumpararea giulgiului si aromatelor necesare inmormantarii Domnului.
Ei ne spun de asemenea ca iudeii n-au vrut sa intre in pretoriu, unde Pontiu Pilat judeca pe Mantuitorul, ca sa nu se spurce si sa poata manca dupa randuiala Pastile, si ne informeaza limpede ca Cina cea de Taina s-a petrecut cu o seara inainte de Rastignire, adica Joi, 13 Nisan. Dupa legea mozaica, nici ziua de 13 Nisan, nici ziua de 14 Nisan nu erau zile de azime. Zilele de azime se incepeau abia dupa apusul soarelui sau dupa trecerea zilei de 14 Nissan, cand calendarul iudaic insemna inceputul zilei de 15 Nissan si cand se injunghia cu solemnitate deosebita, la Templul cel mare din Ierusalim, mielul pascal destinat preotilor si arhiereilor.
Se introdusese insa obiceiul ca orice aluat si orice paine dospita sa fie distruse si indepartate din case inca din primele ore ale diminetii de 14 Nisan si ca injunghierea mieilor, adusi in mare numar da capii de familie pentru cina pascala, sa se inceapa la templu inca din zorii aceleiasi zile de ajun.
Din aceasta cauza, 14 Nisan – ajunul Pastilor – a devenit, in vocabularul curent al iudeilor “prima zi a Azimelor” si “ziua cand trebuiau sa injunghie mielul de Paste”. Ori, aceasta zi se incepuse, in anul Rastignirii Domnului, inca din seara zilei de Joi, 13 Nisan si la aceasta din urma se refera Evanghelistii sinoptici, cand ne vorbesc despre data pregatirilor pentru Cina cea de Taina si despre data Cinei insasi. Intre Evanghelisti, nu exista asadar nici o nepotrivire reala cu privire la data Rastignirii si la data instituirii Sfintei Euharistii. De aceea adevarul este de partea Bisericii Ortodoxe, care a pastrat cu sfintenie traditia savarsirii tainei Sf. Euharistii cu paine dospita.
Instituirea Sfintei Euharistii
Ea este istorisita si de Evanghelistii sinoptici (Matei XXVI, 26-29; Marcu XIV, 22-25 si Luca XXII, 16-20), precum si de catre Sf. Apostol Pavel (I Cor. XI, 23-25), formand de la inceput centrul cultului crestin (Sf. Justin, Apoi. I, 66, 3). Relatarea ei lipseste in Evanghelia a patra, caci Sf. Ioan nu mai gaseste necesar sa repete, in scrierea sa, ceea ce se afla destul de clar si de complet in sinoptici si ceea ce se practica in chip uniform si constant in toate adunarile de cult ale comunitatilor crestine de la cuvsfarsitul veacului apostolic.
De fapt, Ioan vorbise despre aceasta taina, cand reprodusese, indata dupa inmultirea painilor, cuvantarea Mantuitorului despre “painea vietii”, adica despre impartasirea credinciosilor cu insusi Trupul si Sangele Sau (Ioan VI, 48), asa incat si pentru acest motiv nu mai avea nevoie sa revina asupra unui subiect atat de cunoscut. In completarea Evanghelistilor sinoptici, el noteaza asa dar doar faptul ca Mantuitorul, ramas numai cu cei unsprezece Apostoli dupa plecarea tradatorului, respira usurat, ca dupa eliberarea de o povara apasatoare si zice: “Acum s-a proslavit Fiul Omului si Dumnezeu s-a proslavit in El. Daca s-a proslavit Dumnezeu in El, si Dumnezeu il va proslavi pe El in Sine si indata il va proslavi” (Ioan XIII, 31-32). Prin aceste cuvinte, Mantuitorul face aluzie la moartea Sa pe Cruce, la inviere si la inaltare si incepe sa pregateasca pe ucenici pentru clipa despartirii.
Daca Sf. Ioan Evanghelistul ar fi voit sa istoriseasca instituirea Sf. Euharistii, de buna seama ca aici ar fi intercalat referatul sau.
Instituirea Sf. Euharistii este descrisa aproape cu aceleasi cuvinte si de catre Evanghelistii sinoptici si de catre Sf. Apostol Pavel: “Deci mancand ei, a luat Iisus painea si multumind, a frant si a dat Ucenicilor zicand: Luati, mancati, acesta este Trupei Meu. Si luand paharul si multumind, le-a dat zicand: Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi se varsa, spre iertarea pacatelor” (Matei XXVI, 26-28; Marcu XIV, 22-24; Luca XXII, 19-20; I Cor. XI, 23-25). Sf. Luca (XXII, 19) si Sf. Pavel (I Cor. XI, 24) ne informeaza ca Domnul, indata dupa cuvintele de instituire a Sfintei Euharistii, a adaugat: “Aceasta s-o faceti spre pomenirea Mea”.
Concordanta dintre Evanghelistul Matei, martor direct la Cina cea de Taina si Apostolul Pavel, care a primit dogma euharistica chiar de la Iisus Hristos, printr-o revelatie directa si personala – de pe o parte – si dintre Evanghelistii Marcu si Luca, ucenici directi ai Apostolilor si martori ai traditiei si practicii Bisericii Primare – pe de alta parte – are o deosebita insemnatate, caci ne arata ca dogma euharistica n-a suferit niciun fel de evolutie in dezvoltarea vietii crestine si ca Biserica Ortodoxa a pastrat-o asa cum a primit-o dela insusi intemeietorul ei, Domnul nostru Iisus Hristos.
Cuvintele biblice despre instituirea Sf. Euharistii constituesc prin urmare un document istoric original, inzestrat cu puterea unei marturii directe, obiective si sincere despre origina si intelesul acestei Sfinte Taine. Aceste cuvinte ne arata ca, la Cina cea de Taina, Domnul a prefacut cu adevarat painea dospita (artos) in insusi Trupul Sau, iar vinul in insusi Sangele Sau, rostind pentru fiecare o rugaciune speciala si impartasind apoi cu fiecare pe ucenici. In noaptea cand a fost prins – deci cu o zi inainte de Pastile iudaic – Domnul a instituit asa dar o adevarata sfanta si dumnezeiasca Taina, oferind credinciosilor un nou si supranatural mijloc de comuniune cu El.
Sf. Euharistie nu este deci numai o comemorare istorica, un simplu simbol sau un simplu rit, cum invata de obicei protestantii, ci constituie cu adevarat o jertfa si o Taina. Ea inlocuieste jertfele Vechiului Testament, Pasha iudaica si tot cultul Legii Vechi si inaugureaza cultul cel desavarsit al religiei crestine. De aceea toate sfintele noastre slujbe s-au concentrat de la inceput in jurul Sfintei Liturghii, in cadrul careia se savarseste jertfa si Taina euharistica.
In istorisirea instituirii Sfintei Euharistii, se disting doua momente diferite: momentul prefacerii si momentul impartasirii. Momentul prefacerii coincide cu rugaciunea speciala rostita de Domnul mai intai asupra painii si apoi asupra vinului. Prefacerea elementelor euharistice este deci anterioara impartasirii. Ea necesita o rugaciune anumita, epiclesa, pe care Biserica Ortodoxa o cunoaste din cele mai vechi timpuri si pe care liturghisitorul o rosteste totdeauna asupra cinstitelor Daruri. Dupa savarsirea prefacerii, Domnul ofera ucenicilor Sai nu paine si vin, ci insusi Trupul si Sangele Sau.
Gresesc deci protestantii, care pun tot accentul numai pe momentul impartasirii si gresesc si romano-catolicii, care socotesc ca prefacerea elementelor euharistice nu s-a facut de Domnul in clipa binecuvantarii – care precede frangerea Trupului si distribuirea Sangelui Domnului – ci in momentul cand Mantuitorul invita pe ucenici sa se impartaseasca. Romano-catolicii gresesc de asemenea si cand impartasesc credinciosii lor laici numai cu Trupul Domnului, rezervand impartasirea cu ambele forme doar membrilor ierarhiei bisericesti. Nici Evangheliile sinoptice, nici cuvintele Sf. Apostol Pavel nu pot fi invocate in sprijinul unor astfel de neintemeiate credinte si practici.
