„Secundele trebuie înduplecate să revină…”
Doresc sa semnalez aparitia volumului “Intre noi, soarele nordic”, apartinand scriitoarei Veronica Balaj, din Timisoara, in memoriam sotului, Doni, la “Editura Hestia” 2006.Veronica Balaj, poeta, prozatoare, traducatoare, ziarist de radiofuziune, face parte din categoria acelor femei puternice, o Victoria Lipan moderna, gandindu-ma la volumul lansat.O femeie care , folosind “puterea cuvantului” scris si vorbit, aduce vibratii, creeaza o lume misterioasa in jurul ei.O femeie frumoasa, o femeie fara varsta.O femeie puternica, o Veronica “noua”,ce inca mai urca ,avand naframa alba , Drumul Golgotei, urmandu-l pe Iisus.
Carti ca”Parisul fara mine” (Paris sans moi) 1992, “Sarbatori amanate“, 1993, “Ploua la Troia“1995 , “Vara himerelor“,1996, “Andrada si Printul Vis, 1996, “Cu ingerul la arat“1997, “Ritualuri de scrib” 1999, “Cafeneaua anticarului“1999, “Intre alb si noapte“, 2000, “Baltazara“2001, “Bautori de nepasari“,2002, “De sapte ori viata“2004, “Carnavalul damelor“2005, etc., unele dintre ele traduse in limba engleza, franceza si italiana, o recomanda pe Veonica Balaj ca pe una dintre cele mai prolifice condee ale momentului.Deasemenea este semnatara multor articole din revistele literare romanesti si straine.
“Intre noi, soarele Nordic, o drama, un zbucium, o suferinta, asa s-a nascut o carte.Asa cum ne marturiseste ca prefata, citandu-l pe Mircea Eliade, pierderea omului drag, “ii aduce aminte de atatea lucruri”, incat se rataceste intre paginile mangaiate de dor si deznadejde. “O deznadejde marturisita poarta inca izvorul nadejdii: o agonie de care iti dai seama si impotriva careia lupti justifica inca o data victoria vietii”. (Mircea Eliade, Oceanografie).
Pentru Veronica Balaj, „secundele trebuie induplecate să revina”. Dumnezeu trebuie induplecat de inimile noastre care bat într-o disperare sufocanta.”Se simte neputincioasa, de la momentul cand semnele vremii si-au aratat aripile si pana in momentul in care realizeza ca totul este o scena dramatica in care are un rol real.
“Eu sunt vie, violentă, neputincioasă, nepotolita pamantească, slabă” striga in neant autoarea.Un razboi cu acea “hoasca urata” ce-i fura nemiloasa iubitul.
“Clipa izbavitoare” o promite “cerului”.Ar fi dat orice pentru un miracol.
“Fulgeratoare, speranta ca sunt intr-un spectacol greu. Trist pană la necuprinderea lui in mine. Am o fractiune de secundă, atat am dreptul sa mi se para ca rolul meu si spectacolul in sine, se va sfarsi.”
Veronica Balaj, asteapta “pe malul departarii” o minune.A vrut să unesca secundele sale cu ale sotului.”Lupta cu fiecare clipă aflata la limita infricoşatoare” n-a castigat-o. “timpul terestru continuă sa mearga. Secundele sunt un fel de opoziţie, de contestare a inerţiei”DA, INTRE EI, SOARELE NORDIC!
“Nu mai e cale de. Nevazuta, solemna, de nepatruns lumea”unde-a plecat e mereu ferecata in mintea sa. “Mi se spune, acolo, într-o altă dimensiune.Tu, pare sa fii o lumină plutitoare. Caut să te identific, sfinte Doamne, daca-mi dai ingaduinta, lasa picurand, o dară din lumina care s-ar parea ca-i Doni, sa prinda grai!”
O promisiune, doar o promisiune, incaruntita de albeata frunzelor de mai, lacrimata de dor.”Iti voi sadi la capatai un copac.
Nu stiu incă dacă va fi un nuc precum sunt imprejurul tau. Ochii mei cand plang, au culoarea nucilor crude. Ar fi ca si cand te-as privi din fiecare frunză. Dar frunzele de nuc au gust amar. Un salcam? Ar inflori in fiecare primavara pamanteasca.”A inceput sa vada alttfel “adancimea inutilitaţii”.Intrebari fara raspuns.Ca Victoria doreste un ADEVAR.
” Liberul arbitru? Chiar exista? Dacă, de fapt, e o secreta, misterioasa conjunctura in fiece moment iar noi, suntem dirijati ca niste papusi trase in stanga, dreapta, sus, jos, mai jos, de sfori nevazute? Intr-un spectacol numit viata.”
Volumul Veronicai Balaj ” Intre noi,soarele nordic”,il recomand cu multa caldura.Este strigatul femeii insingurate inainte de vreme.Este strigatul psalmic ca o rugaminte catre cer.Este strigatul Veronicai catre eternitate.
MARIANA GURZA
