Pentru poetul Ioan Miclau, versul, poezia în sine cantabilă, ca formulă de expresie…
Primesc orice volum de poezie cu interes. Este un alt mod de a vedea lumea. Adeseori , acesta se transforma in bucuria lecturii , in bucuria de a crede ca poti intelege ceva din vastitatea si nuantele lumii. Este si cazul volumului de fata sosit tocmai din Australia. O imagine personala a existentei, filtrata prin trairi personale si care a strabatuta mari si tari, pana sa ajunga la noi. Volumul ‘POEZII ALESE” semnat de dl. Ioan Miclau, Barda, Editura Cuget Romanesc, este o carte aparuta in Romania pe meleagurile natale, Bihor , unde autorul si-a cristalizat primele sentimente despre ceea ce inseamna limba materna si tara de bastina . Acum isi exprima trairile amplificate de trecerea anilor dar si de departare, le trece ,deci, in forma de vers in pagina tiparita .Este ca o marturie. Uneori o declaratie de dragoste pentru “FLORILE” casei. Pentru poetul Ioan Miclau, versul, poezia in sine cantabila ca formula de expresie , este o stare interioara si apoi un punct referential pentru viata de exil.O perpetua unduire intre nostalgia locurilor natale si meditatia asupra trecerii timpului , a raportului, om-univers.
Toate acestea au accente speciale date de faptul ca autorul nu traieste in tara “vechimea de neam”, cum o defineste autorul dimensioneaza propriile-i ganduri , simtiri si intrebari.
Cartea are echilibru chiar in aceste unice stari, fara elucubratii , fara incifrari.Expresie simpla, tandra, cu o ritmare cantabila, usor de descifrat, usor de retinut.Autorul se poate ca asta si-a propus: o comunicare directa, afectuoasa , a felului cum percepe el lumea , legatura cu tara ,cu neamul , cu divinitatea.
Intre inceputul si finalul cartii incape o adevarata geometrie sentimentala.Chiar si cineva care nu cunoaste tara de bastina a autorului, poate intelege cateva repere definitorii :doina, ca ilustrare si expresie a lirismului romanesc, vitejia in timp a strabunilor, dulcea alternanta deal-vale, tristetea exilului din motive socio-politice {comunismul}.
Totusi, dincolo de nostalgii, razbate bucuria taifasului poetic, a spunerii versului.De notat ca autorul nu cade in jelanie . Are ceva din lumina zglobie a versului lui Vasile Alecsandri. Nu este o litanie ci, o marturie tandra, umana in care se poate regasi la urma urmei, orce suflet sensibil .Mai ales orice om care-si poarta tara in suflet la mii de kilometri departare. Ca un cantec interior ritmat in vers .
MARIANA GURZA