Părintele Nicodim Măndiţă şi lumina cărţii
“Nu putem dobândi bucuria mântuirii pâna nu gustăm mai întîi din paharul suferinţei şi a necazurilor vieţii.”
FAPTA BUNĂ A RĂSPÂNDIRII CĂRŢILOR
– „Cum ştiţi, când vorbim despre zidirea sufletească, mult le folosim celor care ne ascultă. Însă acelora care nu sunt de faţă, la nimic nu le prieşte; mai ales urmaşilor. Dacă, în loc să grăim, scriem, celor care nu sunt de faţă, ca şi urmaşilor, mare ajutor le dăruim: glasul nostru le lipseşte, dar nu şi ideile: le au în carte. Vorba piere; cuvântul tipărit rămâne. Aşadar, cei care nu pot scrie cărţi, încaltea să le tipărească pe ale altora; dacă n-au bani de tipar, barem să copieze de mână câte or putea din cărţile ce se găsesc mai rar. Iar aceia care nu ştiu să scrie, săvai să plătească altora să copieze cărţi pe care, atunci când or fi gata, să le dăruiască. Jertfă voiţi pentru ştergerea păcatelor voastre? Ce jertfă mai de preţ există decât a face cărţi, ori a le înmulţi numărul cu câteva? Banul dat pentru cumpărarea unei cărţi sfinte sau dat aceluia care ne-o copiază este o faptă bună dintre cele mai plăcute lui Dumnezeu. Ea este hrana sufletului. Dacă a da de pomană pentru hrana trupească este o faptă bună, cu cât este mai bună pomana făcută pentru hrana sufletească? Despre cartea sfântă se spune că este Îngerul lui Dumnezeu, că cine ne călăuzeşte mai sigur către Făcătorul a toate decât o carte sfântă? Mulţi sfinţi şi-au dat viaţa pentru cărţile sfinte. Cel care se osteneşte a scrie cuvântul lui Dumnezeu face o faptă bună. Mâna aceluia care scrie ceva bun pentru suflet se sfinţeşte, iar el se îmbogăţeşte cu fapte bune mai presus de cel care face milostenie cu bani, veşminte sau mâncare…“
– „Se îmbogăţeşte în fapte bune mai presus de…?“
– „Nu-nţelegi, frate Ioane… Nu-i nimic. Ascultă: dacă mergi pe drum şi vezi un sărac năcăjit foarte, nu trece repede pe lângă el, ci uită-te la el ca la un frate şi fă milostenie cu el. Asta-i o faptă bună şi frumoasă; şi este folositoare. Iar dacă vezi un creştin că umblă pe calea păcatului, nu te grăbi să pleci de lângă el. Apropie-te, spune-i o vorbă creştinească, îndeamnă-l să se întoarcă la Hristos, la viaţa, la fericirea veşnică. Cuvântul tău să fie ca frâul pentru el. Opreşte-l din călcatul în calea pierzării, adu-l iarăşi în Biserica lui Hristos. Dintre aceste două feluri de milostenie, unul este mai bun decât celălalt. Mă veţi întreba care. Unul valorează mii şi milioane de lei – că, dacă i-ai avea, i-ai putea da celor în nevoie, nu? Aşa aţi face, ca să vă mântuiţi. Dar celălalt preţuieşte nespus mai mult. Sunt milostenii care atârnă înaintea lui Dumnezeu mai greu decât toată lumea aceasta văzută. Frate Ioane şi iubiţii mei fii, ştiaţi că omul este mai presus decât toată lumea? Pentru om a făcut Dumnezeu cerul şi pământul, soarele şi luna, şi stelele. Gândiţi-vă la însemnătatea aceluia pe care îl poţi ajuta să se mântuiască şi îngrijiţi-vă de sufletul său nemuritor. Cela dintre voi care-l înzestrează pe nevoiaş cu milioane nu dă la fel de mult ca acela care-l ajută pe păcătos să-şi mântuiască sufletul, îndepărtându-l de la calea pierzării şi readucându-l la fericirea cea veşnică. Dacă dăruieşti înfometatului astăzi o pâine, pui capăt foamei lui de astăzi. Dacă-l întorci pe păcătos astăzi şi-l convingi să nu mai făptuiască fărădelegi, l-ai întors la Dumnezeu, izvorul tuturor bunătăţilor şi fericirilor, pentru totdeauna. Cu unul mângâi sărăcia pentru o zi, cu celălalt opreşti răutatea ce se năpusteşte asupra multora. Cu unul liberezi trupul de foamea care revine a doua zi, cu celălalt salvezi un suflet din iadul cel veşnic. De aceea este faptă atât de mare să citeşti – pentru a şti să-i înveţi pe alţii -, să scrii, să dăruieşti cărţi privitoare la mântuire. Lupţi alături de Dumnezeu pentru întoarcera la El a celor căzuţi. Iar diavolului tare nu-i place acest fel de milostenie şi se-ntoarce cu toţi dracii împotriva ei cu război mare.“
Selectie: Mariana Gurza
