John Todor, singurul român stabilit in Quartzsite, statul Arizona
Cati dintre cei care calatoresc pe teritoriul Statelor Unite isi mai amintesc de numele vreuneia dintre zecile sau sutele de localitati prin care au trecut in drum spre destinatie sau in care au oprit, doar ca sa faca plinul? Strabatand drumul dinspre Arizona spre California cu expresul I-10, ultima localitate pe care o intalnesti, apartinand statului Marelui Canion este Quartzsite, care ar trece cu siguranta, neobservata, sortita sa ramana la fel ca atatea alte locuri, in anonimat, daca nu si-ar face aparitia dupa aproximativ nouazeci de minute de calatorie prin desert. Asezat la 125 de mile de capitala Phoenix si 129 de mile de localitatea turistica Palm Springs din California, la aproximativ 20 de mile de Blythe, primul oras din California, situat chiar pe granita cu Arizona, Quartzsite are aproximativ patru mii de locuitori. Intemeiat in 1867 si orientat in special pe turism, atragand in jur de un milion si jumatate de vizitatori anual, in perioada octombrie-martie, Quartzsite se distinge prin numeroasele sale zone istorice, cum ar fi Spanish Wall, Crystal Hill, Tyson Tanks. In aceasta localitate aflata pe granita cu statul California, isi duce existenta un conational de-al nostru, pastorul John Todor.
John Todor s-a născut şi a trăit în România până la vârsta de 14 ani, când va începe o nouă viaţă, alături de familie, dincolo de ocean. A locuit mai întâi la Chicago, iar apoi, din 1996 până în prezent, cu o întrerupere de opt ani, când a revenit în România, în Phoenix, Arizona. Anul 2004 îi aduce bucuria de a deveni soţul lui Mythyl Grace, originară din Filipine, amândoi fiind părinţii unei fetiţe de un an, care s-a obişnuit deja să audă vorbindu-se în casă, română filipineză şi engleză. Din toamna lui 2006, românul John Todor este pastorul unei biserici americane, “First Baptist Church” din Quartzsite, Arizona, pe care o slujeste cu devotament si consacrare.
– Domnule Todor, am dori să ne spuneţi pe scurt, la ce vârstă aţi părăsit România şi în ce împrejurări?
– Am plecat din tara pe 15 septembrie 1989, trecand frontiera pe la sarbi, impreuna cu mama. Aveam 14 ani si sufeream de scolioza (curbura a coloanei vertebrale), iar medicii nu mai puteau face nimic pentru mine. Acesta a si fost de altfel, motivul pentru care am parasit Romania.
– După cât timp aţi reuşit să ajungeţi în Statele Unite ale Americii şi când vi s-au alăturat şi ceilalţi membri ai familiei?
– Am stat sase luni in lagar in Iugoslavia, iar pe 8 martie 1990, am ajuns in Statele Unite ale Americii. Un an mai tarziu, in 1991 ni s-au alaturat tata si sora mea, care ramasesera in tara.
– Ce ne puteţi relata despre periplul dvs. american? În ce state a locuit John Todor după ce a pus piciorul pe pământul făgăduinţei şi pentru cât timp?
– Urmatoarea destinatie dupa Iugoslavia a fost „Orasul Vanturilor”, Chicago, Illinois, unde am locuit sase ani, deci din 1990 pana in 1996.
– Probabil că de fiecare din aceste locuri vă leagă anumite amintiri. Ce aţi dori să le povestiţi cititorilor noştri de exemplu, din experienţa dvs. rezident al metropolei Chicago?
– Da, de fiecare din aceste locuri ma leaga amintiri frumoase. Imi aduc cu drag aminte de faptul ca la liceul unde invatam in Chicago, aveam multi colegi emigranti: romani, polonezi, indieni, si ne intelegeam foarte bine, eram ca si fratii unii cu altii. Cat am fost in liceu, dupa ore lucram la pizza delivery in Downtown Chicago, iar pe parcursul colegiului, am prins un post de noapte la Chicago Tribune (un ziar bine cunoscut in State)… Acum, privind in urma pot sa spun ca au fost ani frumosi. In Chicago era o comunitate mare de romani si alti europeni…ma simteam uneori ca in Europa, si asta mi-a placut mult.
– Cum a fost adaptarea la mediul cosmopolit de aici? Cât de uşor sau cât de greu a fost să vă obişnuiţi cu ritmul alert de viaţă din Chicago? Ce anume v-a atras în Arizona?
– A fost interesant sa locuiesc in Chicago, mai ales ca nou venit din Romania… va dati seama… veneam din tara natala, dintr-o comuna cu doar doua mii de locuitori, intr-o metropola cum este Chicago…ce mare diferenta. Dar noi romanii, dupa cum bine stiti, ne integram repede, mai ales cand ne incredem in Dumnezeu. Cand am venit in America, nu stiam deloc engleza, am invatat aceasta limba in timp ce mergeam la liceu. Nu mi-a fost greu sa ma obisnuiesc cu ritmul alert de viata din Chicago, probabil si datorita faptului ca eram foarte tanar. In Arizona m-au atras foarte mult clima, curatenia oraselor, linistea, diferitele oportunitati ce le ofera acest stat atat tinerilor, cat si celor mai in varsta.
– Vă simţiţi legat sufleteşte de ţara Marelui Canion?
– Da, foarte mult. Iubesc Arizona.
– A existat vreun interval în care să fi lipsit din Statele Unite ale Americii? Cum şi când a fost revenirea peste ocean? De ce aţi ales din nou, Arizona?
– Am lipsit din Statele Unite ale Americii din 1998 pana in 2006. In acest interval am locuit in Romania si veneam aici doar vara, timp de doua, trei luni. Revenirera a fost foarte frumoasa, deoarece Dumnezeu ne-a calauzit atat atunci cand am plecat, cat si cand ne-am reintors. Am ales din nou Arizona, deoarece aici se afla toti ai nostri, parintii, rudele, prietenii, biserica romana din care am facut parte inainte de a merge in Romania. Am mai inclinat pentru Arizona si datorita climei din acest stat.
– Vom vorbi în continuare tot despre viaţa personală a lui John Todor. Sunteţi căsătorit cu Mythyl Grace Todor. Cum aţi cunoscut-o pe cea care urma să vă devină soţie?
– Mi-am cunoscut sotia intr-un mod cu totul aparte, calauzit fiind in totalitate de Dumnezeu… Stati sa va spun pe scurt cum s-a intamplat. In anul 2001, venisem in Phoenix din Romania, pe perioada verii, ca sa imi vizitez parintii. Intr-o zi de iulie a acelui an, am mers la Arizona State University la sala de computere, deoarece trebuia sa fac o lucrare si acasa la parinti, nu aveam calculator. Am parcat masina si am introdus monezile in dispozitivul care colecteaza banii. Dupa ce am terminat ce aveam de lucrat pe calculator, mi-am dat seama ca timpul pentru care platisem parcarea nu expirase inca. In acel moment, Dumnezeu m-a inspirat sa caut pe Internet, tineri misionari cu care sa impartasesc idei despre lucrarea in ogorul evangheliei. Dupa ce am dat o cautare, pe ecranul calculatorului au aparut mai multe organizatii de tineri misionari. Nefiindu-mi familiare, am dat click la intamplare pe una dintre ele. Au aparut mai multe profiluri de tineri misionari, printre care si profilul sotiei mele, care se numea pe atunci Mythyl Grace De Los Reyes. Scria acolo ca e o fata care il iubeste pe Dumnezeu, crescuta intr-o familie de credinciosi baptisti din Filipine si alte cateva date personale. De asemenea, se specifica in profil ca Mythyl era in momentul acela misionara in Singapore. Dumnezeu mi-a pus pe inima sa ii scriu cateva randuri intr-un e-mail. I-am spus ca sunt un tanar roman care il iubeste pe Dumnezeu si ca daca vrea, poate sa imi raspunda si sa imi spuna mai multe despre ea si despre experienta ei cu Dumnezeu in lucrare. A doua zi, am primit un scurt e-mail de la ea, care a si fost punctul de legatura. Pe parcursul lunilor ne-am imprietenit, Dumezeu apropiindu-ne foarte mult sufleteste. Ne-am rugat unul pentru celalalt si am asteptat sa vedem ce plan are Dumnezeu cu noi.
– A fost un drum lung de la prietenie la logodnă şi apoi la căsătorie? Când v-aţi căsătorit şi unde?
– Dupa aproximativ doi ani in care am tinut legatura prin e-mail, telefon, scrisori, Dumezeu m-a ajutat sa ajung in Filipine si sa ne intalnim, evident dupa ce contractul lui Mythyl in Singapore s-a terminat. Exista bineinteles, posibilitatea reinnoirii contractului, dar Dumnezeu avea altceva in plan. In acesti doi ani, Dumnezeu ne-a unit asa de mult, incat atunci cand am mers in Filipine si ne-am intalnit la aeroport, parca ne-am fi cu cunoscut din copilarie. Am stat sase saptamani in Filipine, pana in noiembrie 2003. La despartire, atat eu, cat si ea si toti cei care ne cunosteau, am fost pe deplin incredintati ca suntem facuti unul pentru celalalt. In februarie anul urmator, Mythyl a venit in Romania si am avut logodna in Banat, locul unde am crescut si copilarit, fiindu-ne alaturi rudele si prietenii mei. In luna aprilie, eu am plecat din nou, in Asia, unde de altfel, am avut si nunta, pe 5 iunie, 2004 in Bacolod City, Filipine.
– V-a trecut vreodată prin minte dvs. sau ei să vă răzgândiţi, având în vedere diferenţele culturale şi de rasă?
– Niciodata.
– Există în familia dvs. sau a ei vreun precedent de căsătorie mixtă?
– Nu, suntem primul caz.
– Cum este să fii căsătorit cu o filipineză?
– Personal, niciodata nu am pus accentul pe faptul ca sunt casatorit cu o filipineza, deci nu stiu cum sa va raspund la aceasta intrebare.
– Ce anume v-a atras cel mai mult la soţia dvs.?
– Simplitatea si dragostea pentru Dumnezeu m-au atras cel mai mult la sotia mea. Vazand cat de mult Il iubeste pe Dumnezeu, eram ferm convins ca ma va iubi si pe mine si lucrarea lui Dumnezeu.
– Cum o puteţi descrie în câteva cuvinte, pe soţia dvs.?
– Tematoare de Dumnezeu, o sotie si o mama ideala, o fiinta plina de dragoste si tandrete.
– Consideraţi că v-a schimbat într-un anumit mod această căsătorie?
– Da, intr-un fel m-a facut sa ma gandesc si sa iubesc si mai mult alte popoarele ale lumii. De asemenea, pot sa spun ca am devenit mult mai interesat de cultura altor popoare.
– Se resimte la voi în casă un amestec de tradiţii şi influenţe culturale, având în vedere nu numai că dvs. şi soţia proveniţi din părţi diferite ale lumii, dar şi că trăiţi într-o ţară de adopţie?
– Da, desigur.
– Copii aveţi?
– Avem o fetita, Elshana Grace Todor, care pe 5 decembrie anul acesta, a implinit un anisor.
– Cine se ocupă în special de educaţia fetiţei, John sau Mythyl?
– Sotia petrece cel mai mult timp cu ea. Mythyl este o mama deosebita.
– Ce limbă vorbiţi acasă, cu soţia şi copilul?
– Acasa vorbesc de obicei, in engleza cu sotia, uneori mai folosim si cuvinte in romaneste. Cu fetita eu vorbesc in general, romaneste (as zice ca 90% romaneste), iar sotia vorbeste cu ea atat in filipineza, cat si in engleza.
– Este clar că fiica voastră va fi un adult cu o bogată cultură etnică (americană, asiatică şi română). V-aţi gândit deja să o îndrumaţi spre o anumită profesie, în care să poată folosi acest bagaj de informaţii?
– Nu, nu ne-am gandit inca la asa ceva.
– Ce planuri aveţi pentru ea, atunci când va creşte?
– Din pantecele mamei ei, cat si atunci cand am inchinat-o Domnului, ne-am rugat ca Dumnezeu sa ii dea daruri muzicale. E inca prea devreme sa tragem o concluzie acum, dar din cate se pare, Dumnezeu ne-a ascultat rugaciunea, pentru ca Elshana iubeste muzica foarte mult. Cand intram cu ea in biserica se duce direct la pian, la sora care canta acolo. Cu greu o dezlipim de langa instrumente. E o mare bucurie pentru noi parintii sa vedem cu ochii nostri cum Dumenzeu asculta rugaciunile copiilor Sai. Nu pot sa spun ca avem deocamdata planuri pentru viitorul fetitei. Urmeaza sa vedem cum o va calauzi Dumnezeu pas cu pas pe ea, si de asemenea, pe noi ca parinti, in sustinerea de care va avea nevoie.
– Sunteţi în prezent, pastor la First Baptist Church din Quartzsite, Arizona, am putea spune o experienţă inedită pt. John Todor.
– Da, a fost ceva nou pentru mine sa preiau biserica din Quartzsite, acum doi ani. Pana in acel moment, slujisem doar in biserici romanesti.
– Cum aţi descrie atmosfera din această comunitate?
– O atmosfera placuta, intima, in care dragostea lui Cristos si iubirea noastra fata de El radiaza in ceea ce facem.
– Cum era First Baptist Church din Quartzsite din Arizona atunci când aţi preluat-o şi cum arată acum, sub păstorirea dvs.?
– Pastorul care a fost inaintea mea in aceasta biserica a slujit 13 ani aici, pana la 78 de ani, cand a si iesit la pensie. Pot sa va spun ca atunci cand am ajuns la First Baptist, am simtit ca biserica tanjea dupa forte noi, energie, viziune, pasiune. Cum arata acum aceasta biserica? … Intrebati-i pe cei care sunt membri aici sau mai bine… veniti si vedeti …
– Aţi trăit de la început cu convingerea că Dumnezeu v-a chemat să slujiţi aici sau aţi avut unele îndoieli atunci când aţi primit confirmarea obţinerii acestui post?
– Niciodata nu am avut indoieli nici eu si nici sotia cu privire la chemarea lui Dumnezeu de a sluji aici. De la inceput am avut convingerea ca voia Lui este sa fim aici, atat cat va vrea El.
– Cum v-a călăuzit Dumnezeu paşii în păstorirea acestei bisericii?
– Dupa ce ne-am intors din Romania, in vara anului 2006 am inceput sa ne rugam si sa “avem ochii deschisi” pentru un post, intr-o biserica americana. Auzisem de la un pastor american ca exista cateva site-uri pe Internet, in care bisericile aflate in cautare de pastor dau anunturi. Am accesat un astfel de site si mi-am exprimat dorinta de a sluji ca pastor la Biserica First Baptist din Quartzsite, aplicand pentru acest post. A urmat apoi o serie de interviuri si examinari. Au fost in total, aproximativ doua sute de aplicanti.
– Cum apreciaţi implicarea membrilor comunităţii în proiectele noi pe care le susţineţi?
– Desi avem multi batrani in biserica, oameni care nu au atata energie si putere ca si tinerii, sunt uimit peste masura de implicarea lor si a majoritatii membrilor, in proiectele bisericii. Ma simt binecuvantat sa pot lucra cu astfel de oameni, care sunt dedicati trup si suflet lucrarii lui Dumnezeu.
– Simţiţi că v-aţi găsit rostul, că v-aţi împlinit ca om şi ca pastor în această biserică?
– Da, pot sa spun acest lucru din toata inima. Ma simt implinit si simt ca fac voia Domnului suta la suta.
– Ce ne puteţi relata despre modul în care s-a produs convertirea dvs.?
– Am crescut intr-o familie de credinciosi baptisti, deci eram obisnuit cu biserica, de mic. Am cantat in corul copiilor si in orchestra bisericii. Imi aduc aminte ca in adolescenta, la fel ca multi altii, nu ma gandeam la o predare totala in bratul Domnului. Crestinismul mi se parea putin plictisitor. Voiam sa gust si din placerile lumii. Totusi, Dumnezeu ii urmareste pe ai Sai si nu ii lasa pana nu se predau Lui, pe deplin. Mergeam in Chicago la biserica pastorita de fratele George Dancea si desi ascultasem pana atunci Cuvantul lui Dumnezeu de foarte multe ori, a fost o seara de duminica in anul 1991, cand parca fiecare cuvant al predicii era numai pentru mine. Duhul Sfant mi-a facut cunoscut faptul ca aceea trebuie sa fie seara predarii mele… si asa a fost. Dupa terminarea serviciului divin, i-am marturisit fratelui pastor hotararea mea, fiind botezat cateva saptamani mai tarziu.
– Aţi avut un mentor, un exemplu pe care l-aţi urmat în biserică, o anumită persoană care v-a călăuzit paşii?
– In biserica din localitatea Glimboca, judetul Caras Severin din Romania aveam mare respect fata de fratele Vasile Murariu. Omul acesta a fost un model pentru mine, desi nu i-am marturisit niciodata acest lucru, era un om foarte smerit si nu cred ca i-ar fi placut sa auda asta. Domnul l-a chemat “acasa” acum cateva luni, la varsta de noua zeci si ceva de ani. In ceea ce priveste viata de slujire, dupa ce Domnul m-a chemat in lucrare, El s-a folosit de fratele Pastor Micea Filip, unul din pastorii bisericii romane baptiste “Pacea”, din Phoenix, AZ, unde mergeam eu si familia, in acea perioada. Dupa ce i-am marturisit chemarea din partea Domnului, fratele Mircea a fost omul care m-a incurajat si sustinut. El a fost pentru mine un bun mentor pus de Dumnezeu pentru un tanar, nou chemat de Dumnezeu in lucrare.
– Când v-aţi botezat şi unde? Aţi dori să ne împărtăşiţi una sau mai multe din experienţele dvs. cu Dumnezeu, care v-au marcat viaţa de creştin şi desigur, de pastor?
– Am fost botezat in vara anului 1991 in Chicago, IL in Biserica First Romanian Baptist Church de pe strada Ashland, de catre fratele Pastor George Dancea, care in momentul de fata este Presedintele Asociatiei Baptiste Romane din America si Canada.
Una din experientele mele cu Dumnezeu a fost in vremea copilariei. Dupa cum v-am spus la inceputul interviului, cand eram copil, medicii au descoperit ca sufar de curbura coloanei vertebrale. Recomandarea lor a fost sa fac gimnastica medicala. Parintii mei au platit un profesor de sport pentru asta, dar totusi, coloana mea se curba si mai mult. Mergeam foarte des la Bucuresti la medici, cheltuind foarte multi bani pe drumuri, pana cand intr-o zi, acestia au hotarat ca nu mai e nici o sansa de recuperare pentru mine.Ne-au spus ca ei nu mai au ce sa faca, singura posibilitate fiind operatia, dar nu in Romania ci in Statele Unite ale Americii. “Daca nu vei fi operat”, au spus ei, “vei ramane pitic si garbov toata viata.” Bineinteles ca acest lucru m-a intristat atat pe mine, cat si pe parintii mei. Imi aduc insa, aminte ca m-am rugat Domnului si am zis: “Doamne, daca tu ne ajuti sa plecam din Romania si sa fiu operat in America,” (ceea ce din punct de vedere legal, dar si ilegal era foarte greu in aceea vreme a regimului comunist), iti promit ca Te voi sluji pe tine, ca voi spune si altora despre puterea Ta”. A fost o rugaciune simpla, a unui copil, pe care eu urma sa o uit cu trecerea anilor, dar Dumnezeu nu a uitat-o. Dumezeu ne-a ajutat sa trecem frontiera in septembrie 1989. Am fost un grup de vreo 12 persoane, dintre care majoritatea au fost dati inapoi in Romania, de catre sarbi. Domnul insa, noua ne-a facut o cale de trecere. Am fost acceptati in lagarul iugoslav, iar in martie 1990, am sosit in America. Mama avea un frate in Chicago, care ajunse cu vreu an inainte. Eram deci, pe pamantul fagaduintei, asa ca am inceput sa ne rugam Domnului sa ne gaseasca un spital unde sa fiu operat. Operatia costa in vremea aceea, cam $ 130,000 iar noi nu aveam nici bani, nici serviciu sau asigurare medicala. Dumenzeu ne-a calauzit inspre un spital din Chicago, care facea astfel de operatii pentru copii, era un spital sponsorizat de milionari de aici, din America, spital la care daca erai acceptat, nu plateai nici un ban. Operatia trebuia facuta cat de urgent. Domnul a facut si de data asta o minune. Desi erau multi copii pe lista inaintea mea, am fost acceptat acolo intr-un timp destul de scurt. Am iesit din spital, am inceput liceul, iar dupa liceu am urmat apoi sa studiez la DePaul University in Chicago, psihologia, noaptea lucrand pentru tipografia “Chicago Tribune”. Ma simteam realizat, simteam ca aveam de toate, ca mi-am gasit rostul in viata. In vara anului 1996 m-am mutat in Phoenix, Arizona cu parintii si sora. M-am transferat cu scoala la Arizona State University, cu acelasi profil: psihologie. In iarna anului 1996-1997, am inceput insa, sa simt in inima ca psihologia nu va fi domeniul in care voi fi implinit. Simteam ca nu am pace, ca Dumnezeu are o alta slujba pentru mine, ca El vrea sa fac cu totul altceva, fapt care m-a determinat sa ma rog si sa postesc pentru ca Dumnezeu sa imi vorbeasca. Dupa aproximativ o luna de zile de rugaciune si post, Dumnezeu mi-a vorbit intr-o zi, dupa terminarea orelor de studii, in timp ce ma indreptam inspre parcarea scolii din Tempe, AZ, pentru a-mi lua masina si a pleca spre casa. Am simtit ca un curent electric in corpul meu, din cap pana in picioare. Fiecare celula a corpului meu parca o simteam miscandu-se si vibrand. Am izbucnit in plans. Desi erau persoane in jurul meu, nu ma interesa ce credeau, erau lacrimi de bucurie. In acele momente, Domnul a vorbit inimii mele si mi-a reamintit de promisiunea pe care I-am facut-o cand eram mic in Romania, ca daca voi ajunge in America si voi fi operat, Il voi sluji pe El. Chemarea Lui a fost sa las totul si sa il slujesc pe El, vestind Evanghelia. Bineinteles ca pentru mine acest lucru a fost un soc, nu ma simteam capabil. Dupa ce am ajuns acasa, Domnul a continuat sa imi vorbeasca prin Cuvant. In urma acceptarii chemarii, am fost inundat de pacea Lui, avand siguranta ca El va fi cu mine in acest nou drum al slujirii. Astazi, pot sa va marturisesc ca asa este. El a fost si este alaturi de mine, la orice pas. Mesajul este al Lui, noi suntem doar instrumentele de care El se foloseste.
– Vă simţiţi în continuare român?
– Da. Pretuiesc poporul american si Ii multumesc lui Dumnezeu si acestui popor pentru faptul ca traiesc aici, dar pot sa va spun ca ma simt pe deplin roman. Iubesc tara in care am crescut si copilarit, imi iubesc poporul, limba si obiceiurile si ori de cate ori am ocazia, le spun americanilor despre cultura si poporul nostru.
– Când aţi fost ultima dată în România şi cum vi s-a părut că stau acum lucrurile acolo, prin comparaţie cu ţara dvs. de adopţie ?
– Nu am mai fost in Romania din iunie 2006, de cand ne-am intors in Statele Unite ale Americii. Daca ar fi sa compar cele doua tari, cu totii stim ca in momentul de fata, America nu mai este ceea ce a fost acum 30, 20 sau chiar 10 ani, (economic vorbind, cat si din alte puncte de vedere), dar sa nu uitam ca America tot America ramane. In Romania, cred ca lucrurile merg inspre bine, dar totusi progresul este incet, sunt multe de facut si de schimbat intr-o tara care timp de 45 de ani, a fost sub dictatura comunista.
– În Filipine ajungeţi mai des decât în România?
– In Filipine am fost ultima data in vara acestui an, in iunie 2008
– Cum vă raportaţi la comunitatăţile română şi filipineză din Arizona şi cum sunteţi perceput de acestea?
– Tinem legatura cu foarte multi romani din Arizona, cu membrii si pastorii Bisericii Baptiste din Phoenix si cu multi alti romani. Pot sa spun ca avem respect unii fata de altii si ne intelegem minunat. In ceea ce priveste comunitatea filipineza din Arizona, nu avem multe conexiuni, insa suntem foarte apropiati de comunitatea filipineza din California, zona Los Angeles. Avem acolo multi prieteni filipinezi, pe care ii vizitam si cu care colaboram. Sunt considerat de ei ca unul dintre ai lor. II iubim si ne iubesc.
– Ce mesaj ati dori sa transmiteti cititorilor nostri pentru anul 2009?
– Va doresc ca in noul sa aveti parte de binecuvantarile lui Dumnezeu. Nu uitati, Isus Cristos este: “CALEA, ADEVARUL SI VIATA” si adevaratele binecuvantari se gasesc numai in El.
Octavian D. CURPAŞ
Phoenix, Arizona, 2008
