Rânduri din clepsidra cu sentimente

8 Apr 2012 by admin, Comments Off on Rânduri din clepsidra cu sentimente



Bine ai venit, JANICE!


Îmi curg rânduri din clepsidra cu sentimente motivate de un eveniment pe care l-am aşteptat cu nerăbdare. S-a scurs nisipul aşteptării şi, iată, soarele a invadat pagina de hârtie care mă leagă de voi, dragii mei cititori.Dar, înainte de a vă anunţa evenimentul, aş vrea să vi-i aduc în atenţie pe… „protagoniştii” lui.Roxana s-a născut la Timişoara. La vârsta de cinci ani, a emigrat, cu familia sa, în Austria, unde a rămas şapte ani. În august 1996, tot împreună cu familia, se stabileşte în SUA. Locuieşte, mai bine de opt ani, în California, iar în 12 ianuarie 2005, vine în Surprise, Arizona. Mama, sora Roxanei, Camelia, şi fratele, Franklin, locuiesc, şi ei, în Surprise. Tatăl lor, însă, a plecat, de câţiva ani, în veşnicie. Roxana a ales să se specializeze ca asistent de stomatologie. Camelia lucrează, ca asistent legal, la o prestigioasă firmă de avocatură din Phoenix, iar Franklin este tehnician în domeniul chirurgiei la spitalul Boswell din Surprise, secţia cardiologică.



V-am scris despre părinţii şi fraţii ei, dar nu şi despre soţul ei. Aşa că, aş vrea, în câteva cuvinte, să vă fac cunoştinţă cu Octavian.

Născut în Oradea, Tavi este, de profesiune, jurnalist. A lucrat trei ani, ca redactor, la un cotidian din România, după care, în martie 1997, a emigrat în SUA. Opt ani a locuit în California, iar din 12 martie 2005, este în oraşul Surprise, statul Arizona, SUA, unde s-a mutat şi mama lui. Din păcate, nici tatăl lui Octavian nu mai este printre noi.

Tavi lucrează în domeniul afacerilor imobiliare. Tot din anul 2005, şi-a reluat vechea pasiune, scrisul. Jurnalist de marcă, scrie pentru mai multe publicaţii de prestigiu ale diasporei româneşti. Fiind, acum, la masa de scris, răsturnând clepsidra cu amintiri, rememorez convorbirile telefonice avute cu Roxana şi ştiu că rugăciunile noastre, cu ochii sclipind în lacrimi, au avut efect. Au avut rezonanţă în cer nu fiindcă noi am fost perfecte, ci fiindcă Dumnezeu este dragoste, este milostiv şi Atotputernic. El, care este plin de îndurare, ne-a trimis răspuns din cer şi răspunsul este… JANICE ELISSIA, care înseamnă „God is gracious” (Dumnezeu este bun, îndurător) – noua membră a familiei Curpaş.

„God is gracious”

„Noi ne-am dorit să avem fetiţă şi am ştiut că va fi fetiţă. Mulţi ne-au întrebat de ce suntem aşa siguri… Când am fost la ecograf ca să ne spună ce vom avea, asistenta ne-a întrebat dacă avem o preferinţă şi noi i-am răspuns că ştim deja că va fi fetiţă. A rămas mirată când a văzut că… e fetiţă”, îmi spune Roxana.

Deci, o fetiţă, o minune, aşa cum vedeţi în pozele alăturate.

Bine ai venit, JANICE! Să-ţi fie umblarea luminată de lumina Domnului, să-ţi fie sufletul mereu alb, cum este acum, fiinţă micuţă şi bună! Dumnezeu, care te-a dăruit părinţilor tăi, să te facă mare, iar tu să Îl slujeşti – fiindcă El merită să fie slujit cu toată inima noastră.



Dragă Roxana şi Octavian, daţi slavă Domnului, fiindcă „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). Să vă dea Dumnezeu înţelepciune pentru a o creşte pe Janice la picioarele Domnului nostru drag, pe care Îl iubiţi şi pe care Îl slujiţi cu dăruire.

Vă iubim şi vă suntem aproape!

 By Adina Sas-Simoniak

     Chicago, Illinois

Articol publicat in revista „Orizont Crestin” din Chicago:

 

www.orizontcrestin.org

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii