LUMINA din sufletele noastre
„Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”
Ioan 8:12
De când ne naştem descoperim lumina şi în lumină frumuseţile vieţii pământene şi mărturisim o credinţă bucuroasă care ne luminează sufletele, pentru că Însuşi Dumnezeu care a făcut posibilă ivirea noastră în această lume, este Lumină şi Iubire.
Părintele Dumitru Stăniloae spunea: „Lumina vine dintr-o sursă; lumina naturală poate proveni de la o materie, de la soare; lumina spirituală vine de la o persoană. Luminozitatea imaterială vine de la o persoană despre care se spune că străluceşte, că este luminată; e o frumuseţe care nu ţine de trăsăturile chipului, nu este ceva măsurabil… Hristos a fost radios, a fost frumos … ”
Lumina spirituală este scopul călătoriei omului prin existenţă. Întocmai luminii materiale care se reflectă pe orice suprafaţă şlefuită şi lumina spirituală se reflectă dacă ne îngrijim de şlefuirea sufletelor noastre. Trebuie doar să pregătim suprafaţa pe care sursa de lumină să se poată reflecta. Lumânările pe care le vom aprinde în noaptea de Paşte sunt un simbol pentru lumina care aşteaptă s-o recunoaştem în noi înşine. Pentru această lumină divină avem un decodor ascuns în fiinţa noastră, ni se spune, care ne informează cu claritate despre scufundările în nopţile sufletului şi ale minţii, precum şi despre stările de fericire, atunci când sufletul şi mintea ni se apropie de lumină.
Această Sfântă Sărbătoare a Învierii să ne găsească într-o stare de bine a sufletului, cu iubire pentru semenii noştri. Să ne putem bucura de fiecare clipă a acestor zile de Paşte, trăind tot mai frumos prezentul, lăsând, de data aceasta, în urmă trecutul. Să ne ferim de dizarmoniile gândurilor, vorbelor şi faptelor, să căutăm lumina şi armonia care ne îmbunătăţeşte legătura sufletului cu Divinitatea. „Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină” (Matei 6:22). Iată că aceeaşi lege este valabilă atât pentru lumea naturală cât şi pentru cea spirituală, căci cel care stă mult timp în întuneric pierde în cele din urmă vederea şi ochii lui nu mai pot primi lumina; tot aşa şi un suflet pătruns de întuneric şi acceptându-l mult timp, nu va mai putea primi lumina. Starea de linişte pe care o simţim trăind în armonie este lumina din sufletul nostru care-şi face loc în această perioadă şi alungă întunericul; ea se obţine după gradul de nobleţe a fiecărui suflet, dar şi după voinţa fiecărei făpturi. După cum iubirea se primeşte şi se dăruie, tot astfel şi lumina trebuie primită şi dăruită.
Ca o profundă expresie a trăirii spirituale vom aprinde lumânări acasă şi în biserici, exprimându-ne în acest mod credinţa în jertfa şi Învierea Domnului, dar ne vom ruga şi pentru sănătatea şi mântuirea celor vii şi pentru odihna veşnică a celor răposaţi. „Ce pustiul ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici! ( … ) Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea”, medita Petre Ţuţea.
Şi poate vom face plimbări în natură, la iarbă verde, şi ne vom aminti de spusele lui Iisus: „Aici este taina, Fii ai Luminii; aici în umila iarbă. Aici este locul de întâlnire al Mamei Pământeşti şi al Tatălui Ceresc; aici este Curentul Vieţii care curge între Împărăţiile Pământeşti şi cele Cereşti. Puneţi mâinile în jurul delicatei ierbi a îngerului Pământului şi veţi vedea şi auzi şi atinge puterea tuturor îngerilor.”
Talentatul romancier şi nuvelist polonez Henryk Sienkiewicz spunea că „singur limbajul poetic se apropie de Dumnezeu pentru a-L sluji, exprimându-L.” Şi mulţi poeţi români au scris despre Răstignire şi Înviere, retrăind fiecare în felul lui momentele mântuitoare, reuşind să-i facă pe cititori, la rându-le, să retrăiască momentele cu aceeaşi intensitate.
Citez doar câteva versuri ale unor poeţi. Poemul „Pe cruce” a lui Vasile Voiculescu: Iisus murea pe cruce. Sub arşiţa grozavă/ Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii./ Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinei/ Părea că varsă lavă … Mihai Eminescu descriind atmosfera Învierii la una dintre mănăstiri:
( … ) Un clopot lung de glasuri vui de bucurie,/ Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor/ Cum din mormânt răsare/ Cristos mângâietor,/ Iar inimile toate se-unesc în armonie:/ (…) Cristos a înviat din morţi/ Cu cetele sfinte,/ Cu moartea pre moarte călcând-o,/ Lumina ducând-o/ Celor din morminte! Se vorbeşte despre o poezie inedită a lui Octavian Goga: E sărbătoare pe câmpie,/ Şi-n suflete e sărbătoare,/ Învie firele de iarnă sub ploaia razelor de soare./ Sunt Paştele cele frumoase,/ Şi-n fire zvonul lor străbate,/ Clopotniţa-şi îndoaie trudnic încheieturile uscate./ Arama strigă când se zbate măiastra clopotului limbă/ Eu simt strigarea ei aprinsă, că-n vorbe sufletul o schimbă/ … Alexe Mateevici în poemul de inspiraţie pascală: Cântaţi cu bucurie acelui ce-a scăpat/ Pe om şi omenirea de moarte sufletească./ E Paştele! Viaţă! Hristos a înviat!/ Iubire între oameni şi pace să domnească.
Să ne amintim în aceste zile şi de închisorile comuniste, de sufletele acelea tinere, visătoare – intelectualitatea românească, speranţa ţării ucisă … Să închidem ochii pentru o clipă şi să ni-l imaginăm pe Radu Gyr trezit din somn în zorii dimineţii şi scriind în închisoare: Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă./ O, ce trist şi ce-nalt părea Crist!/ Luna venea după El, în celulă/ şi-L făcea mai înalt şi mai trist./ Mâinile Lui păreau crini pe morminte,/ ochii adânci ca nişte păduri./ Luna-L bătea cu argint pe veştminte/ argintându-I pe mâini vechi spărturi./ Uimit am sărit de sub pătura sură:/ – De unde vii, Doamne, din ce veac?/ Iisus a dus lin un deget la gură/ şi mi-a făcut semn ca să tac./ S-a aşezat lângă mine pe rogojină :/ – Pune-mi pe răni mâna ta !/ Pe glezne-avea urme de cuie şi rugină/ parcă purtase lanţuri cândva./ Oftând şi-a întins truditele oase/ pe rogojina mea cu libărci./ Luna lumina, dar zăbrelele groase/ lungeau pe zăpada Lui, vărgi./ Părea celula munte, părea căpăţână/ şi mişunau păduchi şi guzgani./ Am simţit cum îmi cade capul pe mână/ şi-am adormit o mie de ani…/ Când m-am deşteptat din afunda genune,/ miroseau paiele a trandafiri./ Eram în celulă şi era lună,/ numai Iisus nu era nicăieri…/ Am întins braţele, nimeni, tăcere./ Am întrebat zidul: nici un răspuns!/ Doar razele reci, ascuţite-n unghere,/ cu suliţa lor m-au străpuns…/ – Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele ./ Din lună venea fum de căţui…/ M-am pipăit… şi pe mâinile mele,/ am găsit urmele cuielor Lui. …
Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să ne găsească în comuniune, să ne aducă în suflete Iertarea, Bucuria, Încrederea, Lumina, Iubirea şi veşnica Speranţă!
Vavila Popovici
Raleigh, North Corolina
(Din „Articole, eseuri – vol.II” )
Revista Phoenix Mission, Arizona
