FRAGMENTARIUM AL EXILULUI ROMÂNESC
Ulise sunt eu! Şi aşa ar putea fi intitulat manuscrisul pe care scriitorul Octavian Curpaş, din Arizona, SUA, este pregătit să-l încredinţeze tiparului. Jurnalist de profesie, autorul are, în aceste pagini, privliegiul de-a surprinde într-o cheie potrivită, câteva dintre poveştile fascinante ale imigraţiei româneşti. Cu o tehnică a scrisului clară şi la obiect, cu date şi detalii care fac şi mai mustos miezul evenimentelor dar mai ales cu o documentare evidentă, care în antiteză cu naraţiuniunea personajului principal, nea Mitică, Octavian Curpaş reuşeşte să focalizeze într-un punct central, din care, mai departe, cuvintele se transformă în literatură. Lucrarea de faţă este ca o restituire a cuvintelor ce zidăresc oamenii şi locurile, a sintagmelor ce definesc stări de spirit, sentimente şi principii întotdeauna valabile. Octavian Curpaş radiografiază un segment relevant al emigraţiei româneşti de după 1948, dar nu se implică în drama colectivă, exod care se consumă cu vivacitate, prin naraţiunea eroului principal. Nu intervine scriitoriceşte decât în cazurile care marchează destinul unor persoane devenite, prin vrerea destinului, personalităţi recunoscute de contemporaneitate. Ar putea fi aici, o pagină distinctă din Istoria Exilului Românesc. Ar putea fi o odisee, la care participă argonauţii carpatini, fugarii, aveturierii, oameni legaţi prin frăţie de sânge chiar şi dincolo de fruntariile României.
Octavian Curpaş scrie modern, se foloseşte de amintirile interocutorului său, nea Mitică, ca de un jurnal în care notiţele de fiecare zi s-au scuturat de asperităţile inevitabile ale prezentului şi sunt înnobilate de aura pe care le-o conferă acţiunea focului lăuntric, de trecerea timpului. Poveştile, spuse la masa unui hotel american, sunt reverberate în paginile acestea, sunt resususcitate, până când, aproape se simte mirosul verilor din copilăria care a fost odată.
Într-un caroiaj de paralele şi meridiane geografice, cu aventuri savuroase şi principii de viaţă, care, de la un caz la altul au fost sau nu respectate, acţiunea cărţii este vastă dar defel stufoasă, pentru că autorul a ştiut să segmenteze fiecare capitol, a ştiut să decupeze întâmplările importante, să le literaturizeze potenţându-le, astfel, esenţa.
Ca într-o migraţie de cocori bătrâni, dar încă puternici, aşa se desfăşoară acţiunea. Un evantai de destine şi suma locurilor prin care s-au perindat ,,argonauţii” în căutarea ,,lânii de aur”, a fericirii. Celebra lână de aur! Mit şi adevăr, pentru care românul şi-a părăsit vatra şi înfruntă destinul mioritic.
Toţi indivizii, românii din anturajul lui Nea Mitică, personajele lui Octavian Curpaş, au aventura prinsă cu o cocardă tricoloră, direct pe inimă. Nu le pasă că au îmbătrânit biologic, ele caută încă libertatea prin care, sărac sau bogat, celebru sau anonim, devii nemuritor, pentru că porţi în genă ceva din patria-ţi de obârşie.
Începută ca o poveste de viaţă, cu nostalgii, mai mult ghicite decât declarate, naraţiunea lui Nea Mitică, personajul dinspre care pornesc şi la care se întorc mai toate întâmplările de faţă, face faţă construcţiei literare şi acţiunea cărţii prinde forţă, accelerază, pagină după pagină, adună personaje diverse ca tipologie, dar care, împreună, formează acel eşantion care ar putea fi reprezentativ pentru chiar poporul român.
Inteligenţi, harnici, descurăreţi şi gata de aventură, românii care ţin cu scheletul lor spiritual copertele acestei lucrări, sunt atât de reali, încât îi poţi regăsi pe strada ta dar şi aiurea, în lume. Cu o putere de concentrare pe partea de psihologie a individului, autorul face literatură dezinvolt, fără forţare, şi acest lucru îl daorează, în parte, jurnalismului. Îmbină cu afinitate certă, seriozitatea documentaristului cu patosul unui vântură-lume, în sensul frumos al cuvântului.
Octavian Curpaş, el însuşi este un om cu biografie în oglindă. Un om trăindu-şi visul între America şi România. Folosindu-se de amintirile lui nea Mitică, reuşeşte un exerciţiu perfect de readucere în prim plan a unor efigii de români care au biruit în viaţă, prin ei înşişi.
Cu şira spinării verticală, ei sunt eroii care fac legământul cu ţara de naştere şi cu cea de adopţie, prin ceea ce au mai scump, conştiinţa de sine. Nu sunt sfinţi, nu sunt miliardari, nu sunt cerşetori, ori… poate că sunt din toate acestea la un loc, pentru că, povestea fiecăria dintre ei, are un traseu ce ar putea constitui pilonii de susţinere ai unui roman de succes.
Parcurgând paginile, cititorului nu îi mai rămâne decât să descopere firul ficţiunii din ţesătura evidentă a realităţii implacabile. Este aici o lectură agreabilă, un dar pe care autorul ni-l face într-un moment în care, tot mai mulţi dintre compatrioţii noştri se întreabă: Încotro mergem, fraţilor?
MELANIA CUC
15 December 2011
Sursa : Revista Phoenix Mission, Arizona
